Iarăși
–Kinn–
– Oh, Doamne… Doare atât de rău, doctore.
Am mijit privirea spre bărbatul de vârstă mijlocie, care stătea vizavi de fratele meu mai mare, bun de nimic. Se numea Doctor Tong sau Doctor Top? Ceva de genul.
Când l-am întrebat pe Khun dacă vrea să fie dus la spital, el a refuzat și a vrut să fie tratat aici. Așa că am chemat un medic și acest nenorocit a întrebat în mod special despre acest bătrân.
Îi puneam o pungă de gheață pe șoldul lui Porsche, în timp ce mă uitam constant la acțiunile fratelui meu. A spus că a fost rănit, dar fața lui arăta cu totul diferit și m-a deranjat serios.
– Khun arată bine. Are doar o mică vânătaie. Am să-i dau niște analgezice și un unguent de aplicat și poate să se deplaseze, spuse cu răceală frumosul doctor. Tonul lui ar fi putut fi dulce și grijuliu, dar expresiile feței lui erau prea rigide și indiferente.
– Nu am nevoie de o radiografie? Sau poate niște analize de sânge? Cred că sunt în continuare puțin bolnav, doctore.
Tankhun se ridică de pe canapea și își îndreptă fața către doctor.
– Nu e nevoie. Eşti în regulă, spuse el cu o voce destul de calmă, punând stetoscopul înapoi în geantă împreună cu celelalte lucruri ale lui.
– Dar încă sunt amețit ca și cum aș leșina. Si greață…. Ohhh.
Urâtul ăla memorocit și-a acoperit gura și s-a înclinat de parcă ar fi vrut să vomite. Eu și Porsche ne-am uitat imediat unul la altul perplecși. Ce naiba făcea?!
– Totul este bine. Haide, să vedem dacă ai febră. Doctorul a căutat ceva în geantă și a scos un termometru.
– Oh… Temperatura. Mi-ar plăcea, spuse Tankhun și se întoarse din nou pe canapea. Gura i se deschise într-un zâmbet larg, ca a unui copil căruia i se dă bomboane. Nu știam la ce naiba se gândea fratele meu, dar înnebunește pe zi ce trece și îmi dădea fiori…
– Cred că fratele tău are nevoie de o șurubelniță, nu de un termometru. Trebuie să fie un șurub slăbit undeva în capul lui. Porsche mi-a șoptit încet, iar eu am dat din cap în semn de acord.
Doctorul a luat temperatura pe fruntea lui Tankhun și a citit imediat cifrele de pe ecranul termometrului.
– Ai terminat deja? Nenorocitul se strâmbă dezamăgit când se aplecă spre ecranul termometrului.
– Da. Temperatura ta este de treizeci și cinci virgulă opt. Normală, spuse doctorul punând termometrul la loc.
Fratele meu a fost nemulțumit și și-a pus imediat o mână pe piept, pe partea stângă.
– Au! Au! Doare, doctore. Porsche și cu mine am ridicat sprâncenele simultan la gestul lui Khun, aruncându-i nenorocitului o privire criminală.
– Simt că inima îmi tremură. Tremură de fiecare dată când aud sunetul vocii tale. Din prima zi în care ne-am întâlnit, m-am gândit la tine în viața mea, doctore… și când sunt cu tine așa… nu mă pot abține… Hehe.
La naiba, am auzit bine? Sau am probleme cu auzul acum?
Acesta trebuia să fie flirt!? Nu știam dacă îmi era mai milă de tatăl meu sau de acest blestemat de doctor. Acest lucru nu putea fi adevărat. Pur și simplu nu se putea.
– Presupun că este sfârșitul familiei principale, nu? Mormăi Porsche, încrucișându-și brațele și uitându-se la fratele meu cu un zâmbet.
– Și tu, atunci, vrei să-ți verific și ție rănile? Doctorul l-a ignorat pe fratele meu enervant și și-a îndreptat atenția spre Porsche, care stătea pe jumătate așezat pe canapea.
– U… uh… Porsche i-a zâmbit stângaci doctorului.
– Nu mai are nevoie. Doar dă-i medicamente și pastile pentru uz oral, am spus iritat, întorcându-mi ochii înapoi către Porsche, care mi-a aruncat o privire tulburată.
– Ce? am șoptit.
Am văzut cum te uiți la doctor și nu o să-l las pe vagabondul ăla să te atingă nici un centimetru!
– Încetează, Kinn, murmură Porsche.
– Cum? am răspuns din nou.
Porsche oftă și se întoarse să se concentreze asupra doctorului.
– Unde sunt medicamentele mele?
– Deci acest set de pastile este al tău, Thankhun, în schimb, acesta este al tău. Doctorul i-a înmânat mai întâi lui Khun, apoi era pe cale să-i dea pastilele lui Porsche, dare u i le-am smuls din mâinile medicului.
– Ce se întâmplă cu tine? Vrei să îți verifice și ție capul? spuse Porsche enervat.
Am zâmbit pur și simplu ca răspuns și era pe cale să se năpustească asupra mea, dar doctorul ne-a salutat, oprind gestul lui Porsche.
– Dacă nu există altceva, aș dori…
– Deja pleci? Nu intenționezi să rămâi la cină? Tankhun s-a ridicat repede de pe canapea și a vorbit cu doctorul, care punea totul înapoi în geantă.
– Mulțumesc, dar mai am de lucru, spuse doctorul, care se pregătea să se ridice. Fratele ăla nenorocit al meu s-a încruntat inițial, dar apoi i-a trecut ceva din nou prin minte și l-a oprit pe doctorul care pleca.
– O, doctore! Aș vrea să-l vezi și pe celălalt frate al meu. Și el este bolnav, țintuit la pat în camera lui. Khun s-a ridicat repede și s-a lipit de brațul doctorului ca un leneș nenorocit.
Dumnezeule! Am vrut să-l chem pe tatăl meu și să-i arăt prefăcătoria acestui nenorocit.
– Apropo, unde este fratele meu? Porsche s-a întors să mă privească.
– O să te duc la el. Am răspuns și i-am făcut semn unuia dintre oamenii mei să ne conducă.
– Pe aici. Bărbatul ne-a condus și noi toți l-am urmat.
– Unde mergem? Porsche a șoptit brusc, și nu puteam decât să sper că nu mă va ucide când va afla că fratele meu și al lui sunt… Omule, mă doare capul.
– În… camera lui Kim, i-am spus încet lui Porsche.
La naiba! O să mă omoare cu siguranță.
Porsche a tăcut pentru o clipă, iar eu eram gata să primesc o mustrare, dar, în mod ciudat, el a dat din cap. Din gura lui nu i-a ieșit niciun access de furie sau o întrebare. Ce a fost asta?
L-am luat pe Porsche de braț pentru a-l sprijini în timp ce ne îndreptam spre camera lui Kim. Nenorocitul de frate-miu mai mare era ca un cal în galop, care nu avea astâmpăr, spre deosebire de ceea ce era acum câteva clipe.
Am bătut și am stat cu toții în fața camerei lui Kim o vreme. La scurt timp după aceea, fratele meu mai mic a ieșit somnoros și a deschis ușa.
– Ce este? întrebă el pe jumătate treaz, în timp ce își freca ochii pentru a-i lăsa să se adapteze la lumină.
La naiba! Nenorocitul ăsta chiar făcea lucrurile ușoare. Casa principală era în haos, iar acest nenorocit se culcase de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
– L-am adus pe doctor să-l verifice pe fratele meu drag. Ce mai faci? Tankhun și-a înclinat capul, privind în camera slab luminată.
– H… huh? Să verifice pe cine? L-am dus deja pe Ché la… Kim nici măcar nu și-a putut termina afirmația că fratele meu mai mare i-a acoperit imediat gura.
– Trebuie să sufere, nu? Să doarmă așa. Vă rog, doctore, verificați-l. Khun a împins capul lui Kim la o parte și l-a îndrumat pe doctor spre Ché. A aprins luminile și fratele lui Porsche a protestat imediat.
– De ce naiba ai aprins luminile!? se răsti Ché, acoperindu-și ochii din cauza luminii.
Kim s-a uitat la mine, întrebându-se de ce naiba era Tankhun în cameră. Pur și simplu am ridicat din umeri ca răspuns. Nenorocitul își dădu ochii peste cap și se îndreptă spre baie. Nu i-am acordat prea multă atenție lui Kim și pur și simplu l-am condus pe Porsche la fratele lui.
Porsche s-a aşezat lângă Ché şi cercetă încet camera. Acest lucru trebuia să fie nou pentru el, pentru că aceasta era singura camera, care nu era conectată la spațiul principal. Acest ticălos (Kim) era alergic la cărți și birouri, așa că computerele și consolele de jocuri erau peste tot în cameră.
– Ce mai faci, Chè? Tankhun se apropie să-l ajute pe Ché să se ridice.
– De ce ești aici? murmură Chè iritat.
– Hei, ticălosule. Ce mai faci? spuse Porsche degajat, verificându-și fratele mai mic.
– Sunt bine, Hia. Cei doi frați dădură din cap unul către celălalt de parcă ar fi știut deja la ce se gândesc amândoi. Porsche nu a arătat prea multă emoție în fața fratelui său mai mic, dar știam că amândoi erau îngrijorați unul pentru celălalt. Cât despre fratele meu mai mare, el îl tot controla pe Ché din cap până în picioare de parcă ar fi fost doctorul responsabil. La naiba, ce priveliște.
– Doctore, fratele meu a fost rănit. A fost răpit și închis pentru o zi întreagă. Poți să verifici, te rog? spuse Tankhun afectat.
– Ce vrei să spui? Am fost deja la…
– Shh… Nu trebuie să te forțezi să spui nimic. Știu că ai o durere în gât, o să îi arătăm medicului. În regulă? Tankhun l-a făcut pe Ché să tacă și l-a lăsat pe doctor să stea vizavi de el. Kim, care se duse să se spele pe față, s-a întors și și-a încrucișat brațele imediat ce a ajuns lângă pat. A început examinarea.
Doctorul și-a luat stetoscopul, unele dintre materiale și a început să-l verifice pe Chè. Băiatul s-a îndreptat, dându-i voie doctorului să-și facă treaba.
Mai întâi i-a măsurat temperatura lui Chè, urmat de un alt test pe care nici măcar nu m-am obosit să-l înțeleg.
– Nu există febră și amigdalele sunt curate. Are nevoie doar de lichide, medicamente și odihnă, își va reveni în cel mai scurt timp, spuse doctorul punând stetoscopul înapoi în buzunar.
– Într-adevăr? Dar l-am văzut tușind cu ceva timp în urmă. În plus, nu crezi că am nevoie de un alt control? Tankhun se grăbi să stea între Chè și doctor.
– Când naiba am tușit? spuse Chè pe un ton confuz.
– Haide. Te-am auzit, se întoarse Khun către Chè.
– N-am tușit, a răspuns Chè.
– Dacă am spus că ai tușit, ai tușit!
Nenorocitul îi aruncă o privire și strânse din dinți în fața lui Ché. Acesta din urmă era pe cale să-i răspundă repede lui Tankhun, dar l-am văzut pe fratele meu mai mic care a ciupit ușor brațul lui Chè.
– Ce este, Kim? Chè se întoarse spre Kim încruntat.
– Haide. Joacă-te puțin cu fratele meu mai mare. Va fi amuzant, îi șopti Kim lui Chè. Probabil că a vrut doar să oprească această dramă cât mai repede posibil.
Chè se opri ca și cum s-ar fi gândit la ceva înainte de a se întoarce să se uite la doctor și la Khun. Apoi și-a ridicat buzele într-un zâmbet ușor.
– Am tușit? Chè răspunse pe un ton viclean.
– Nu-i așa? Cu ceva timp în urmă ți-am spus că tușeai, îi mângâie blând capul lui Chè. Iar acesta din urmă a tras brusc aer în piept.
– În regulă. Tuse! Tuse! Tuse! Tuse! A început să tușească sălbatic și toți am început să râdem în tăcere.
Era atât de bun la actorie, încât chiar și-a sprijinit fruntea pe umărul doctorului. Fratele meu mai mare a fost furios la acest gest și era pe cale să îl îndepărteze pe Chè, dar fratele meu mai mic a luat inițiativa.
– E prea mult. Chiar prea mult, spuse Kim, trăgându-l pe Chè de pe medic.
– Hahaha. Îmi pare rău, m-am lăsat luat de val, a răspuns Chè, zâmbind dintr-o parte în alta. Nenorocitul ăsta era într-adevăr versiunea mai mică a lui Porsche, doar puțin mai obraznică.
– Ha ha ha ha. Ne vedem mai târziu, băiete, îi șopti Tankhun lui Ché, iar ticălosul de Porsche se încruntă. Nu va ieși bine pentru tine, Tankhun.
– Atunci îți voi prescrie niște săruri minerale și un medicament pentru tuse. Bea multă apă și odihnește-te din plin. Dacă asta e tot, atunci vă rog să mă scuzați.
Doctorul a luat pastilele și le-a pus lângă pat și a început din nou să împacheteze. Era pe cale să se ridice de pe pat, dar în cele din urmă s-a oprit când a auzit o bătaie în uşă.
– Domnilor, cina este gata. Vrei să ni te alături, doctore? P’Chan ne-a informat deschizând ușa și făcându-ne să dăm din cap în același timp.
– Da, doctore! Ar trebui să mănânci înainte de a pleca. Fratele meu mai mare a insistat pentru a zecea oară.
Doamne, obosisem!
– Este drăguț din partea ta să mă inviți. Dar am întârziat deja la următorul meu control. Poate data viitoare? Acum, dacă vrei să mă scuzi.
Doctorul și-a plecat capul, ne-a salutat și a ieșit imediat din cameră. Tankhun, care eșuase în planul său, a fost șocat și a început să bată din picioare în momentul în care doctorul a ieșit din cameră.
– Doamne… am înjurat și am clătinat ușor din cap.
Tata avea mari speranțe că Khun îi va da un moștenitor, până la punctul în care chiar a apelat la fiica unui prieten să vină să-l cunoască pe Tankhun. Dar după scena de astăzi, mă îndoiesc că fratele meu s-ar fi gândit să o vadă pe acea fată.
– Porsche, hai să mâncăm. L-am luat de braț pe Porsche și l-am ajutat să coboare scările. Kim nu a vrut să mănânce pentru că îi era somn, dar când Ché a spus că îi este foame și atunci nenorocitul s-a mișcat mai repede decât un vultur.
Ne-am așezat la masă în tăcere. Tatăl nostru era în centru, Tankhun în stânga lui și eu în dreapta. Kim era lângă Tankhun, iar cei doi frați stăteau timid de ambele părți.
– Pot să mănânc la masa de acolo? Chè i-a șoptit lui Kim.
– Cum așa ? Am crezut că ți-e foame. Poți mânca și bea aici, i-a spus Kim lui Chè înainte de a lua ceva de mâncare pentru băiat. Kim era nerăbdător să-l hrănească pe Chè, dar acesta din urmă avea încă o expresie îngrijorată.
– Hei, de ce nu te atingi de mâncare? Mănâncă. M-am întors către Porsche, care a luat o lingură și învârtea orezul înainte și înapoi în farfurie, refuzând să-și bage ceva în gură.
– Sunt puțin… timid, mi-a șoptit Porsche încet.
– Ce vrei să spui cu timid? Fă același lucru ca atunci când ești cu mine, am spus și am luat niște mâncare pentru a o pune în farfuria lui Porsche.
– Știu! Poți să-ți închizi gura? mi-a șoptit Porsche, înainte de a arunca o privire la tatăl meu cerându-și scuze.
– Da, domnule, am spus răutăcios, iar Porsche și-a înfipt cotul în mine cu toată puterea.
– Haideți acum. Nu este nevoie să fiți încordați și toate celelalte. De acum încolo vom mânca împreună ca o familie. Casa noastră este și a voastră, băieți, înțelegeți? Tata a vorbit calm. Cât despre Porsche, fața lui era și mai stânjenită.
– Ei bine, domnule, eu… Porsche a încercat să spună ceva, dar a fost întrerupt de tatăl meu.
– Tată … spune-mi tată. Acum suntem o familie Porsche, îți amintești? spuse tata zâmbind și s-a întors să se uite la mine și la Porsche.
– Mulțumesc, tată. Am ridicat mâna pentru a-i mulțumi tatălui meu pentru că mi-a acceptat decizia. Și mi-am întors privirea către Porsche, care își ridicase mâinile pentru a-i aduce un omagiu tatălui meu.
– Mulțumesc.
Porsche și-a ridicat stângaci mâinile către tatăl meu și s-a întors să mă înjure cu voce joasă:
– Nici măcar nu am fost de acord că voi fi aici cu tine. Am zâmbit și am făcut o mutră ca răspuns, înainte de a privi înapoi în direcția tatălui meu.
– Tată, am ceva de vorbit cu tine. Am spus serios și tata a dat din cap în semn de recunoaștere. Ceilalți oameni ai mei trebuie să-i fi spus deja ce s-a întâmplat astăzi.
– În parte, sunt deja conștient de asta. Despre ce altceva vrei să vorbești? a întrebat tata.
– Despre Phi Tawan. M-am întors să mă uit la Porsche uluit și i-am luat repede mâna strâns înainte de a-l privi din nou pe tatăl meu.
– Nu vreau ca familia lui să se implice din nou în afacerea noastră.
Știam că majoritatea acțiunilor lor au fost deja retrase, dar mai erau câteva legături, iar eu îmi doream să iasă complet din viața noastră.
– Și aș vrea să te rog, să vorbești cu domnul Matthew, spunându-i să le dea fiilor săi câteva lecții și să-i trimită înapoi în Anglia cât mai curând posibil pentru a evita confuzia cu casa noastră din nou. Tu vrei să mai adaugi și altceva?
M-am întors să mă uit la Porsche. Ne-am privit amândoi o vreme, înainte ca acesta din urmă să scuture din cap ca răspuns.
– N-am nimic altceva de adăugat, mi-a răspuns. Tatăl meu s-a uitat din nou în direcția mea.
– Totul e în regulă. Dar după asta, mai este și un alt lucru despre care vreau să-ți vorbesc, Kinn.
Tata mi-a aruncat o privire plină de sens și am știut imediat despre ce vorbește. Era despre Big și vărul meu nenorocit, Vegas. Am dat din cap, iar tata și-a întors atenția spre masă.
– Destul, să mâncăm mai întâi. Dar tu, Tankun, ce ai făcut… Tatăl meu nu a avut ocazia să-și termine întrebarea, că fratele meu prost și-a strâns cu putere furculița și a așezat-o pe masă, privind furios la farfuria din fața lui.
– Nu voi renunța, nu voi renunța, nu voi renunța! spuse în mod repetat Tankhun.
– Dacă nu îl voi avea eu, nimeni altcineva nu va putea să-l aibă !!! Nenorocitul spuse din senin, lovind o dată masa și lasă jos furculița înainte de a se ridica de pe scaun pentru a pleca.
– Nenorocitul ăsta chiar e nebun. Tata a înjurat și l-a urmărit confuz pe Khun cu privirea.
– Hahaha. Spune-i fratelui tău să nu-și încerce prea mult norocul, altfel acel bărbat nu-și va mai arăta niciodată fața pe aici, spuse Porsche, iar eu m-am înecat imediat cu apă, de parcă ar fi spus același lucru pe care l-am spus și eu mai devreme cu el.
Nenorocitul a chicotit și nu am putut decât să râd liniștit ca răspuns. Acesta era Porsche. Pe lângă abilitățile sale de luptă, abilitățile sale orale erau, de asemenea, cu adevărat de neegalat. Oamenii l-ar putea considera că enervant, dar mie îmi plăcea expresia îngâmfată pe care o emana când făcea acest lucru.
După ce am terminat de mâncat, eu și Porsche ne-am dus în camera mea. Mâncase puțin, ceea ce era destul de ciudat pentru el, pentru că, din câte știam, îi plăcea să mănânce. Nu știam dacă mai era supărat și eram destul de anxios, nu știam dacă mă considera ca fiind grijuliu sau doar un nenorocit.
Știam foarte bine ce i-am făcut și știam că nu voi fi iertat atât de ușor.
– Ești obosit azi? am întrebat, sprijinindu-mi capul pe umărul lui Porsche, ținându-l de talie, când am intrat în cameră.
– Încetează, viclean nenorocit! Porsche m-a lovit ușor cu cotul.
– Sunt un viclean nenorocit acum? Ei bine, asta spun oamenii mereu despre mine.
Am răspuns prostește, înclinându-mi capul să-i întâlnesc privirea lui Porsche, dar el era încă departe.
– Eh. Sigur, o să-ți lipsească această atenție, nu-i așa? spuse Porsche în timp ce vocea îi tremura. M-am îndepărtat imediat de el, l-am prins de umeri și l-am întors spre mine.
– Nu-mi mai pasă. Dar ce zici de tine, nu ți-e dor de mine?
M-am uitat la el o vreme, înainte de a-i îndepărta încet șuvițele de păr de pe frunte. Știam că Porsche este încăpățânat și căpos și se înmuiase mult. Felul în care îl vedeam acum… îmi strângea inima.
Și-a întors ochii în cealaltă direcție, fără a îndrăzni să-i întâlnească pe ai mei, înainte de a expira adânc.
– Ce ai în minte, Porsche? Dacă te gândești să pleci din nou, nu te voi lăsa.
I-am aruncat o privire severă, dar până la urmă a fost în zadar.
Mi-am lăsat capul în jos și mi-am lipit nasul de obrajii lui moi, adulmecând parfumul său Porsche a stat nemișcat, de parcă ar fi știut cât de mult îl doream. Am luat-o ca un indiciu și m-am apropiat încet de obrazul lui stâng, plantând mici sărutări pe parcurs. A rămas din nou tăcut, iar eu am continuat spre obrazul lui drept. Eram pe cale să ajung la colțurile gâtului lui, dar nenorocitul m-a prins de gură și m-a împins.
– Hei, este suficient! a spus Porsche enervat. I-am zâmbit ca răspuns.
– Îmi pare rău. Dacă nu vrei…
– Kinn.
– Hmm?
Porsche s-a uitat la mine și m-am oprit imediat.
– Nu mai vreau să fiu rănit…, a spus el, privindu-mă direct în ochi. Porsche și-a strâns buzele, înainte de a-și îndepărta treptat privirea de la mine pentru a închide ochii.
Imaginea lui Porsche suferind m-a împins întotdeauna la limită înainte. Dar să-l văd așa m-a făcut să sufăr și mai mult. Știam că era vina mea și dacă ar fi trebuit să-i cer scuze în fiecare zi pentru tot restul vieții, aș face-o.
– Îți promit că nu te voi mai răni, Porsche.
Acestea ar fi putut părea cuvinte goale la momentul respectiv, dar m-aș asigura că fac ceea ce am promis.
– Și dacă voi regreta iar… Porsche m-a privit în ochi cu teamă.
– Ca de exemplu? Mai e ceva cu care te-am rănit? Spune-mi, am întrebat, mângâindu-i capul cu drag. Trebuia să știu ce-l mai reține și aș fi schimbat bucuros cu toată puterea mea.
Porsche a tăcut o vreme, înainte de a vorbi cu o voce răgușită.
– Tu… cu altcineva. Am fost surprins de ceea ce a spus și eram pe cale să izbucnesc în râs, dar știam că nu era momentul pentru asta. Pur și simplu i-am zâmbit ca răspuns și i-am zis…
– Sunt doar al tău Porsche, nimeni altcineva nu mă poate avea în afară de tine, am spus, înainte de a întinde încet mâna să-l sărut pe frunte.
– O să-ți arăt. Nu doar în cuvinte. De acum înainte, te voi iubi din toată inima. Vom da amândoi ce-i mai bun din noi, bine? am spus cu o privire hotărâtă.
Porsche încă tăcea. Poate că mai avea nevoie de o confirmare, știam că întâlnirea cu cineva ca mine are suișuri și coborâșuri. Dar știam că voi face totul pentru el și voi fi sigur de asta.
– Îmi deschid inima pentru tine, Porsche. Tot ce am spus a fost adevărat. Te rog să-mi mai acorzi o șansă. Ok..? am spus, înainte de a-i lua ambele mâini în ale mele și de a le pune pe obrazul meu.
Porsche s-a uitat la mine și nu am putut decât să mă uit înapoi la el. Ne uitam amândoi unul la altul de parcă am fi fost singurii oameni care au mai rămas pe lumea asta.
Privirea mea nu a părăsit-o niciodată pe a lui până când Porsche a decis să închidă ochii și să dea încet din cap.
– Mmh…, a spus Porsche cu voce joasă, lăsându-mă uluit. Eram pe cale să mă apropii de el, dar gestul meu a fost imediat întrerupt. Pentru că Porsche a fost cel care s-a mișcat primul, dându-mi un mic sărut pe buze, după care s-a retras imediat.
– Uite, am spus-o, a adăugat, el.
Am fost cu adevărat uimit. Am stat nemișcat o vreme, înainte de a zâmbi larg și de a-l îmbrățișa într-o îmbrățișare puternică. Porsche și-a pus și el mâinile în jurul taliei mele și și-a sprijinit fața pe umărul meu.
– Recunosc, ticălosule, chiar ai influențat totul în viața mea… a spus Porsche cu o voce înăbușită, dar am înțeles-o tare și clar. I-am pus o mână pe ceafă și l-am îmbrățișat mai tare de parcă ar fi fost ultima noastră îmbrățișare.
– Încă un lucru, disprețuiesc mincinoșii. Deci nu trebuie să mă minți. Porsche și-a înclinat capul să se uite la mine și am izbucnit în râs.
– Spuse cel, care a zis că-l cheamă Jom, am chicotit și Porsche s-a îndepărtat să mă lovească puternic pe umăr.
– Ast… Asta este o altă poveste! Am de gând să fac un duș acum. Pa! Fața lui Porsche s-a luminat, înainte de a merge să-și ia un prosop și s-a îndreptat direct spre baie.
– Poţi să mă speli și pe mine? Să facem un duș împreună! am strigat în baie.
– S-o crezi tu că facem un duș împreună!
– Hai, Porsche. Hai să facem o baie naah.
L-am tachinat pentru ultima dată, iar ticălosul a aruncat sticla cu șampon în uşă. Am râs discret și mi-am promis că după asta vom face amândoi tot posibilul.
Când a terminat de făcut duș, i-am dat pijamalele și apoi am decis că, a doua zi, vom merge la el acasă ca să luăm bagajele. Dar, deocamdată, i-am dat niște medicamente și calmante, apoi m-am pregătit de culcare. Mi-am pus brațul peste Porsche și l-am îmbrățișat strâns din spate. Nu o mai făcusem de ceva vreme și mi-a fost dor. I-am dat un ultim sărut pe frunte și Porsche a adormit imediat.
Ziua asta fusese puțin obositoare pentru amândoi, dar mai aveam ceva de gestionat.
Când am văzut că Porsche dormea adânc, mi-am îndepărtat cu grijă brațul și am ieșit încet din cameră. Această chestiune ar fi putut să-l implice, dar tot nu am putut să-l anunț pe Porsche. Pentru că dacă i-aș spune acum, cu siguranță s-ar grăbi în casa lui Vegas și n-ar ieși până când nu-l va omorî în bătaie.
Am ajuns în camera tatălui meu și am observat că el era încă treaz, lucrând chiar și după ce s-a schimbat în pijamale, gata de culcare. Nu mai pierdusem timp și i-am înmânat toate videoclipurile și documentele pe care mi le-a trimis Pete. Tatăl meu s-a înfuriat când a văzut unul dintre videoclipurile pe care i le arătasem și i l-a înmânat lui P’Chan să adune tot ce mi-a fost trimis. P’Chan le-a reunit apoi pentru a evalua prejudiciul care a fost făcut familiei noastre.
– Ce ai de gând să faci? am întrebat, sorbind ceaiul fierbinte pe care îl țineam în mână.
– Cu Big, va fi la fel de ușor cum ai coace o plăcintă. Dar în cazul lui Vegas și Kan, încă trebuie să mă gândesc la asta.
– Cred că este mai bine să nu-i anunțăm, deocamdată, și să căutăm dovezi concrete. Dacă am face-o acum, a doua familie ar face cu siguranță tot posibilul pentru a scăpa, am spus și tatăl meu a dat din cap ca răspuns. S-ar putea să fie a doua familie, dar sunt totuși deștepți.
– Și eu gândeam la fel. Dar cu Big, trebuie să-l închei acum, Kinn. Dă-le maimuțelor un spectacol pentru a le face să iasă. Știu că încă mai sunt cârtițe în casa asta și nu le pot lăsa să facă ce vor. Dă-le o lecție, să nu glumească cu nimeni, mai ales cu familia Anakin, spuse tata cu o expresie solemnă. Privirea din ochii lui era atât de întunecată, transformându-se în alter ego-ul său cu care nu mă mai întâlnisem de mult.
– L-am prins pe Big… Domnule…
Anon a tras aer în piept după ce a deschis ușa, înainte de a se înclina în direcția noastră. Fața lui avea urme de vânătăi și răni, probabil din lupta lui cu Big.
– Atunci, ocupă-te tu mai întâi. Vă urmez în cinci minute, spuse P’Chan pe un ton rece, luă cutia pistolului și o deschise. A luat pistolul în mână și a șters-o. Apoi a
început să încarce gloanțele și am putut strânge din dinți doar la gândul unde ne-ar putea duce aceste evenimente.
– P’Chan, lasă-mă să vorbesc mai întâi cu el. I-am spus lui P’Chan, care a dat din cap în semn de acord.
– Atunci să mergem. Te voi însoți, spuse tata și am părăsit amândoi camera.
În momentul în care am pășit în grădină, un roi de bodyguarzi s-a adunat în jur și l-a călcat în picioare pe Big, care fusese bătut atât de rău, încât nici măcar nu l-am putut recunoaște de la distanță.
– K… Khun… Kinn… te rog… ajută-mă… De îndată ce ochii lui m-au văzut, Big și-a folosit imediat ambele mâini ca să se târască spre mine și să le înfășoare în jurul piciorului meu. Unul dintre oamenii mei era pe cale să-l calce din nou în picioare pe Big, dar i-am oprit acțiunile.
– Ajunge! Lasă-l să vorbească, am spus pe tonul cel mai rece posibil.
– Khun Kinn… eu nu… nu am făcut… te rog… Big tremura de frică, cu mâinile strânse de piciorul meu.
– În afară de tine… cine a mai fost implicat în toate astea? l-am întrebat pe Big încet, cu inima grea. Știam că nu ar fi putut să o facă singur, trebuiau să fie doi sau trei oameni implicați în toate astea.
– Eu… nu am… Khun Kinn. Nu am… te rog…
– Nu te cred. Am strâns din dinți și l-am privit direct în ochi.
– Khun Kinn… tu… ai înțeles greșit… dă-mi o altă… șansă… te rog… El clătină din cap în semn de negare, implorându-mă să-i cruț viața.
– Am avut încredere în tine, Big. Am avut încredere în tine, dar ceea ce mi-ai făcut mie și familiei mele este de neacceptat. Am făcut un pas înapoi față de Big, iar ticălosul s-a târât din nou la piciorul meu. Îl uram. Uram când cineva mă înjunghia pe la spate. Mai ales când le dădeam încrederea mea. Poate că acest nenorocit a avut grijă de mine în trecut, dar după ce a făcut… nu avea cum să-mi mai pese de el.
– Băieți, faceți un prim pas înapoi, le-a spus tatăl meu celorlalți oameni în timp ce și el mergea cu spatele.
P’Chan s-a apropiat apoi din lateral, îndreptându-se spre noi.
– Te rog! Cruță-mă! Khun Kinn te rog! Te rog!!! Big s-a zbătut, dar a reușit să ajungă în genunchi, alternându-și privirea între noi trei. P’Chan și-a scos pistolul și Big a început să-mi strige numele cu nebunie,
– Khun Kinn! Te rog! Te iubesc! Te iubesc atat de mult! Așa că te rog să mă ajuți! Te rog! A început să bolborosească prostii în timp ce intra în panică.
– Big… Știi destul de bine care este finalul trădării. Deci de ce ai ales să o faci? Hmm? am spus cu disperare, iar Big nu a putut decât să scuture din nou din cap. Își trânti fruntea de pământ în timp ce panica plana asupra acțiunilor lui.
– Eu… te cunosc mai bine decât el… am fost cu tine de mai mult timp decât el… și nimeni din lume nu te iubește așa cum te iubesc eu… așa că de ce… de ce trebuie să fie el!!? mormăi Big deodată.
– Ce-ai spus? l-am întrebat. Apoi Big și-a ridicat încet capul și a privit în gol.
– Fie că este Khun Kinn sau Khun Vegas sau chiar Khun Korn… Sunteți cu toții atât de fascinați de el. Ce este atât de fascinant la el, eh? Ce este atât de frumos la Porsche încât toți vă învârtiți în jurul lui!!?
M-am încruntat când am auzit numele lui Porsche ieșind din gura lui Big.
– Taci, Big! Și nu vorbi urât despre Porsche sau, pentru numele lui Dumnezeu, te omor eu însumi, am spus furios, iar Big a râs ca răspuns.
– Știu că ești supraprotector cu el, Khun Kinn. Știu că-l iubești atât de mult, chiar și în ziua în care te-ai îmbătat, tot i-ai strigat numele… Mi-aș dori doar să o faci și cu mine o dată. Nu poți ști niciodată.. Poate te vei răzgândi. Hahaha… spuse Big, începând să râdă în hohote, tulburător.
Am făcut un pas înainte și eram pe cale să sar asupra lui, dar o forță enormă a lovit fața lui Big, aruncând-l înapoi spre pavajul dur.
– Porsche! am strigat, surprins, numele atacatorului.
– Cum a ajuns aici?
– Ce-ai spus, ticălosule!? Eh!? Porsche se repezi spre Big, ținându-l de guler în timp ce îl dădu cu pumnul în față.
Porsche era atât de furios, încât a continuat să-l lovească pe Big în față ca un ciocan pneumatic. Oricât de mult îmi doream ca el să o facă în felul lui, trebuia să am grijă de Big singur. L-am prins pe Porsche de talie și l-am tras de lângă Big.
– Porsche, calmează-te.
De câte ori trebuie să-i spun soției mele să se calmeze într-o zi?
– Nu ne-am văzut de multă vreme. Hai să stăm de vorbă, spuse Porsche furios înainte de a se repezi la Big până când Arm și cu mine a trebuit să-l reținem din spate.
– Porsche! Hai, calmează-te! spuse Arm supărat.
– La naiba! Porsche și-a eliberat brațul din strânsoarea mea și a înjurat cu voce tare.
– Este adevărat? Ce naiba ți-a făcut ticălosul ăsta, eh Kinn !? Vorbește!
Porsche s-a întors și a țipat la mine. Am putut doar să respir adânc, am închis din nou ochii și am vorbit repede pentru a-l calma.
– Nu a făcut nimic. Știu că ești gelos, dar acum nu este momentul potrivit. Și tata este aici, am șoptit, mișcându-mi capul în direcția tatălui meu. Porsche s-a încordat, și-a îndreptat încet privirea către tatăl meu înainte de a se întoarce către mine cu o expresie palidă pe față.
– De ce nu mi-ai spus înainte? Porsche șopti înapoi.
– Și cum aș putea să fac asta când deja te-ai năpustit asupra lui ca o gorilă furioasă? I-am răspuns și l-am prins de ceafă înainte de a-l trage înapoi.
– Totul este bine. Voi, porumbeilor, mergeți să vă faceți treaba acum. O să mă ocup eu de asta, spuse tata, iar eu l-am târât repede pe Porsche înfierbântat.
– Cum ai ajuns aici? Am crezut că dormi deja, am spus îmbrățișându-l strâns pe Porsche.
– Ei bine, nu te-am văzut în cameră. Și am crezut că te-ai dus undeva, așa că am coborât să arunc o privire, a continuat el să vorbească pe un ton furios și i-am mângâiat brațul lui Porsche pentru a-l calma.
– La naiba, sunt atât de supărat!!! Porsche a țipat de furie, lovind la întâmplare cu piciorul în orice a aterizat cu ochii lui.
– Mă voi asigura că nu va putea deschide din nou gura aia mare mâine. E un noroc că tatăl tău a fost acolo, altfel l-aș fi jupuit deja de viu. Tsk! Și cât despre tine, ești prost sau ce!? Nu știi cum se uită ticălosul ăla la tine!?
– Hai… mi-a păsat doar de tine. Toată atenția mea a fost asupra ta și oricât de bun ar fi el, tot pe tine te voi alege. Am spus-o cu o voce blândă, astfel încât fervoarea lui Porsche a început să scadă.
– Mâine îl voi revedea și nu mă va putea opri. Altfel, îți dau ție un pumn în față! Porsche s-a întors și și-a îndreptat degetele spre mine. Mi-am mușcat limba ca răspuns pentru că Porsche încă nu avea idee ce avea să se întâmple cu Big acum. Eram îngrijorat de sentimentele lui, dar într-o fracțiune de secundă totul se terminase.
O armă trăsese, făcându-l pe Porsche să icnească de șoc în timp ce își opri pașii. Și eu m-am oprit și am închis ochii consternat.
– Acum hai să intrăm, Porsche. Îl țineam pe Porsche de talie și l-am condus pe trepte. Dar era rigid și nu s-a mișcat nici măcar un centimetru.
– Nu-mi spune… Porsche mi-a aruncat o privire șocată.
– Cel care trădează familia principală… este sortit acestui final.
– Dar de ce ar trebui ucis? Nu poți să-l pedepsești doar ca să-i dai o lecție? spuse Porsche cu o expresie alarmată pe chip. Era aici de ceva vreme, dar nu l-aș putea învinovăți dacă nu era încă obișnuit. La urma urmei, el nu s-a născut într-o familie de mafioți.
– Vom vorbi despre asta Porsche mai devreme sau mai târziu. Deocamdată, să urcăm în camera mea.
– Ce a făcut el?
M-a întrebat Porsche și m-am oprit pentru o clipă.
– Este vorba de documentele care lipsesc. Asta e tot. Îțispun totul dacă avem ocazia data viitoare. Deocamdată, odihnește-te puțin.
I-am răspuns în timp ce ne întorceam în camera mea. Era încă curios, dar i-am tot spus că îi voi spune data viitoare. Nu puteam risca să se implice din nou în toate astea.
Asta era ceva care îl implica și pe Porsche, dar nu trebuia să împartă și povara. Astăzi deja exagerase destul.
Am reușit să-l fac pe Porsche să se spele din nou și i-am dat haine noi. Încă întreba de Big, dar i-am spus că va trebui să ne trezim mâine devreme și mi-a dat drumul.
Mi-am dat jos cămașa și pantalonii și eram pe cale să-l urmez pe Porsche în baie când mi-a trecut ceva prin minte.
Am uitat ceva?
Dacă am uitat, atunci ce dracu era?
Eram atât de absorbit în gândurile mele încât nu mi-am dat seama că Porsche îmi striga numele.
– Kinn. Kinn!!!
Am fost puțin surprins când Porsche s-a oprit în fața mea.
– Da?
– Ce naiba faci? spuse Porsche, luând noile pijamale pe care să le poarte.
– Nu știu. Dar se pare că am uitat ceva… pur și simplu nu știu ce este.
– Hmm? Probabil examenul de săptămâna viitoare. Ai uitat să citești cartea, spuse Porsche ridicând prosopul ca să se acopere.
– Ei bine, am uitat complet, am spus, luând un prosop pentru mine.
– Hei! Nu uita să-mi spui despre Big. Încă nu reușesc să-mi scot asta din minte, spuse Porsche.
– Hai, nu te gândi prea mult la asta. Du-te la culcare acum.
Îi spusesem de mai multe ori, dar Porsche încă se simțea inconfortabil. Nu știam ce să-i spun, cuvintele nu îmi ieșeau din gură și mă stresam de moarte. Cum i-aș fi explicat că era normal ca noi mafioții să ucidem pe cineva care ne-a trădat? Am oftat …
Totul se îngrămădea, eram obosit ca naiba și mai era și chestia asta pe care o uitasem…
La naiba! Ce naiba am uitat?
~ Of, Kinn! Încă o bilă neagră de la mine. Cum ai putut să uiți ???~
-Sunny-
