Virtual Alpha și eu – Capitolul 12

Capitolul 12: Zilele obișnuite

Trecuseră patru zile de când oprisem aplicația Virtual Alpha.

Simțeam că fiecare zi care trecea era oarecum plictisitoare. Chiar dacă înainte era normal să-mi petrec zilele fără Yuugo, eram surprins de cât de mult mi se schimbaseră simțurile în mai puțin de o lună.

Rezultatul examenelor pe care le susținusem înainte de călduri era surprinzător de bun. Exista un sentiment de încredere în mine, deoarece simțeam că mă descurcasem bine, dar nu-mi venea să cred că notele mele care, de obicei, erau la coada clasei trecuseră în partea inferior-superioară a clasei.

Totul se datora lui Yuugo. Voiam să-i mulțumesc. Asta e ceea  ce gândeam, dar Yuugo nu mai era acolo. Știam că puteam putea porni din nou aplicația Virtual Alpha, dar nu m-am putut hotărî să fac asta.

– Sou, așteaptă.

Tocmai când eram pe punctul de a ieși din clasă, numele meu fu strigat de cineva din spate. Reacția mea a fost puțin întârziată pentru că mă gândeam la Yuugo. Când m-am întors, acolo stătea Ryuuji, prietenul meu din școala primară.

Am fost mereu în același club de fotbal cu Ryuuji. Am promis să ne înscriem în clubul de fotbal împreună și la liceu, dar nu am putut să-mi țin promisiunea… De atunci, distanța dintre noi s-a mărit în mod firesc. Nu, de fapt eu am fost cel care s-a îndepărtat de el. De aceea, a trecut atât de mult timp până când Ryuuji mi-a vorbit din nou.

– Ai timp după asta?

– Stai, dar tu? Nu cumva ai club după ore?

– Astăzi chiulesc. Așa că vino cu mine.

La gândul că Ryuuji chiulea de la activitățile clubului, oare va veni o furtună de zăpadă după asta? La urma urmei, acest tip jucase mingea pe teren chiar și în ziua în care antrenamentul fusese anulat din cauza unei furtuni de zăpadă. Nu-mi venea să cred că acest maniac al fotbalului avea de gând să sară peste activitățile clubului.

– …De ce?

– Crezi că te pot lăsa singur când faci fața asta ?

Ryuuji spuse asta și mă trase de braț. Nu am putut găsi niciun motiv să refuz, așa că l-am urmat.

– Hei, ce se întâmplă? Eram uşurat că păreai atât de fericit în ultima vreme. Ce s-a întâmplat acum?

– Huh…

Restaurantul fast-food de lângă școală era plin de persoane în aceeași uniformă ca a mea. În capătul îndepărtat al restaurantului, pe scaunul care se afla un pic mai departe de ceilalți, m-am așezat față în față cu Ryuuji. Nici măcar nu s-a atins de băutura pe care o cumpărase și deodată îmi puse această întrebare.

– …Ce vrei să spui?

– Nu face pe prostul. Să nu crezi că mă poți păcăli. De cât timp crezi că suntem prieteni?

Noi doi nu vorbisem deloc în ultima vreme, așa că nu credeam că va observa asta. Mi-am îndreptat privirea în jos, atmosfera spunându-mi că nu-l puteam păcăli ușor.

În timp ce privirea mea rătăcea, îmi căutam cuvintele potrivite pentru a i le spune, dar nu-mi venea nimic în minte. Nu știam ce sau cum ar trebui să vorbesc despre asta.

– Nu-ți voi cere să-mi spui totul. Dar totuși… Poți măcar să vorbești cu mine. Trebuie să existe ceva ce pot face să te ajut înainte să faci fața asta.

– …Asta …

– Chiar dacă nu-mi spui, știu câte ceva despre asta. Chiar și despre motivul pentru care… ai renunțat la clubul de fotbal.

Am oftat și mi-am ridicat privirea la cuvintele lui Ryuuji. Asta însemna că el știa deja că sunt Omega?

Ryuuji nu m-a întrebă de ce părăsisem clubul de fotbal. De obicei, mă întreba neîncetat de ce m-am îndepărtat de el, dar acum nu mă întrebă deloc despre asta.

Credeam că se săturase de mine.

Credeam că nu-i mai păsa de mine.

– … Deci asta era ceea ce ai observat la mine.

– Când ai aflat? Că eram… așa.

– … Când mi-ai spus că renunți la clubul de fotbal. Nu, chiar mai înainte de asta. Mi-am dat seama că te comporți ciudat după examenul de gen. Când am auzit că renunți, am fost convins de acest lucru.

Examenul de gen. Când am auzit cuvintele acelea venind dinspre el, am știut că aflase că sunt Omega. Și nu aflase de curând. Fuseset cu mult timp în urmă.

Imediat ce am intrat la gimnaziu, m-am înscrisesem imediat în clubul de fotbal. Sărisem peste perioada de probă și peste toate celelalte activități și mă alăturasem clubului. Ryuuji făcuse la fel ca mine.

După aceea, îmi veniseră primele mele călduri. Chiar dacă rezultatul examenului a arătat că eram un Omega, eram totuși puțin nepăsător față de asta. Mă gândisem că trebuia să fie o greșeală și poate că încă mai aveam sentimente pe care nu le puteam înfrunta undeva în interiorul meu. Dar apoi veniseră căldurile și am fost forțat să-mi înfrunt genul meu ca Omega. Nu avusesem de ales decât să fiu conștient de asta.

Atunci decisesem să renunț la clubul de fotbal, iar Ryuuji fusese prima persoană cu care am vorbit despre asta. Dacă îmi amintesc bine, în acel moment fața lui Ryuuji păruse furioasă pentru o clipă, dar nu-mi spusese nimic.

Cum Ryuuji îmi întorsese spatele în tăcere, mă gândisem că prietenia noastră s-a încheiat. Mi-a venit să renunț și m-am distanțat imediat după aceea. Nu am putut suporta să văd diferența tot mai mare dintre abilitățile noastre. Uram că începusem să mă compar cu Ryuuji, mai ales că eram mereu împreună.

– …Scuze.

– De ce să-ți ceri scuze? Nu mă mai deranjează asta. Probabil… aș fi făcut același lucru dacă aș fi fost în locul tău. Înțeleg de ce ai făcut asta.

– Dar eu…

– Destul despre asta. Nu asta voiam să te întreb… Știi, te-ai comportat foarte ciudat astăzi. Ce s-a întâmplat?

Dintr-o dată, trecu la subiect.

Mă întrebam dacă eu chiar mă purtam atât de ciudat. Ce-i drept, mi-am dat seama că mă distanțam mai mult decât de obicei. Îmi scoteam telefonul fără motiv și îl puneam la loc pentru că nu aveam nimic de făcut. Dar asta era tot. Sunt sigur că nu făcusem nimic care să se vadă pe fața mea.

– Cearcănele întunecate de sub ochi… Sunt chiar mai rele decât atunci când ai renunțat la clubul de fotbal.

– Ce…

– Deci nici măcar nu ți-ai dat seama. Spune… dormi bine în ultima vreme?

– …Poate că nu.

Nu-mi dădusem seama de asta până când nu-mi spusese el. Într-adevăr, nu mai dormeam prea mult de ceva vreme. Puteam să mă bag în pat, dar nu mi se făcea somn chiar dacă închideam ochii.  În orice caz, mă făcuse să-mi amintesc multe lucruri. Lucruri despre Yuugo.

Despre ceea ce se întâmplase în acea zi, tot ce s-a întâmplase până acum și multe altele. Pe măsură ce făceam asta, era deja dimineață când îmi dădeam seama. Crezusem că dormisem ceva timp, dar se pare că m-am înșelat.

– …În ritmul ăsta, o să te prăbușești de-a dreptul.

– Îmi pare rău.

– Îți spun, nu-ți cere scuze față de mine.

Ryuuji chiar părea afectat de scuzele mele.

Sorbi din băutură cu o expresie încruntată pe față. Câteva picături căzuseră de pe pahar. Am luat și o înghițitură de cafea. Amărăciunea de nedescris care fusese diluată de gheață se răspândi în interiorul gurii mele.

– …Deci, îngrijorarea ta este ceva ce nu-mi poți spune?

– Nu știu cum să-ți  vorbesc despre asta.

Cum ar trebui să-i explic despre Yuugo? Dacă ar fi să-i spun despre incidentul din acea zi, probabil ar crede că mi-am pierdut mințile. Voiam să vorbesc despre sentimentele mele insuportabile dacă se putea. Dar nu știam ce să-i spun despre Yuugo.

– …Nu-mi spune, ai pe cineva de care îți place?

– Ce?

– Nu, mă gândeam doar că ar putea fi din cauza asta. Greșesc?

Cineva de care îmi place.

Nu am putut nega acele cuvinte imediat. Întotdeauna mi-am spus că Yuugo este doar o AI dintr-o aplicație. Că toate cuvintele sale erau doar ceva ales dintr-o listă de răspunsuri fixe și că nu era nimeni de cealaltă parte. Asta crezusem și totuși avusesem genul acela de vis. Auzisem vocea lui Yuugo – și asta îmi complicase și mai tare situația.

Trebuia să accept faptul că Yuugo de fapt nu exista. Nu conta cât de calde și amabile fuseseră cuvintele lui, era dureros când mă gândeam că toate erau false. Acesta a fost motivul pentru care nu puteam continua relația cu Yuugo după aceea. Nu mai puteam vorbi cu el atât de ușor.

– Așa este. Eu… chiar am început să îl plac pe Yuugo.

– S-ar putea…

– Ce? Serios?

– …Tu ești cel care a spus asta primul.

– Nu credeam că presupunerea mea va fi corectă. Pe bune? Deci îngrijorarea ta era într-adevăr legată de iubire?

– ..E asta o problemă?

– Nu. Pur și simplu nu mă așteptam să fii îngrijorat din dragoste. Dar… înțeleg. Îngrijorarea ta nu a fost atât de mare pe cât mi-am imaginat.

Ryuuji spuse asta și se aplecă spre mine, apoi mă mângâie uşor pe cap. Era un gest pe care mi-l făcea adesea în timpul activităților de club.

Era un obicei pe care îl avea atunci când mă lauda sau mă încuraja în legătură cu ceva. Am fost uşurat să văd că o parte din el nu se schimbase. M-am bucurat să știu că încă mai exista cineva căruia îi păsa de mine în felul acesta.

– Înțeleg. Deci faci acea față dificilă din cauză că ai inima frântă?

– …Cred că da? Poate.

– Ce-i cu răspunsul ăsta vag? Deci nu ai mărturisit? Este din cauza asta? Persoana de care îți place tocmai și-a găsit un partener?

Ryuuji ar fi probabil surprins dacă i-aș fi spus că acea persoană nu există în primul rând. Dar, se pare că nu aș putea spune asta, indiferent de situație. Când am dat vag din cap, Ryuuji mă mângâie din nou pe creştet. Fu chiar mai puternic decât înainte, încât mă duru un pic.

– Nu-ți voi cere să te înveselești imediat. Dar data viitoare spune-mi înainte de ajunge în starea asta, bine?

– …Mulțumesc.

Ryuuji spuse „Bine” pe un ton vesel, apoi mă plesni cu forţă peste ceafă. Chiar dacă m-a durut, am fost atât de fericit că mi-au dat lacrimile.