Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 25

Întâlnire cu Șarpele Demon / Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 25 – Anul Nou

În dimineața Ajunului Anului Nou, după ce Shen Qingxuan își termină sarcinile, trimise un servitor la bucătărie pentru a verifica pregătirile pentru masa de seară.

Reședința Shen era atât de mare încât bucătăria era împărțită în trei încăperi. Prima era aproape de exterior și era plină cu fructe și legume. De asemenea, puii, rațele, peștele și carnea procesată erau lăsate aici la sărat și marinat, pentru a fi gătite seara. A doua încăpere era o cameră mare cu zeci de sobe mici, toate fiind aprinse și fierbând diverse supe. Iar cea mai interioară încăpere era zona de gătit propriu-zisă.

La ridicarea capacelor, se vedea mai întâi un munte de aburi ridicându-se până în tavan. În apropiere exista o scară de lemn pentru verificarea ușoară și în orice moment a mâncărurilor. Erau oale de fier de diferite mărimi și sobe de diferite forme, folosite pentru abur, fierbere, prăjire și sărare. Bucătăresele, în fustele lor scurte, se mișcau rapid, feliind, frământând aluatul și amestecând umpluturile. Fețele lor roșii străluceau din cauza focului intens al sobei.

Una dintre bucătărese, luând o pauză, îl observă pe Shen Qingxuan la ușă și se grăbi spre el, exclamând:

– Tinere stăpân, ce faceți aici? Întoarceți-vă repede, fumul aici este gros. Aveți grijă să nu vă afumați.

Shen Qingxuan zâmbit ușor, chipul său arătând o bucurie festivă, și își flutură mâna, spunând:

– Am vrut doar să văd cum vă pregătiți.

– Tinere stăpân, nu trebuie să vă faceți griji. Bucătăresele sunt toate experimentate. Nu va fi nicio greșeală.

Shen Qingxuan dădu din cap, se mai uită puțin în jur și spuse:

– Pregătește niște mâncăruri bune și împachetează-le în cutii de depozitare. Mai târziu, trimite-mi-le.

Bucătăreasa, nedumerită, întrebă:

– Tinere stăpân, cui îi trimiteți astea?

Shen Qingxuan dădu din cap, dar nu îi explică, dându-i doar instrucțiuni să urmeze ordinele. Apoi plecă.

În scurt timp, cutiile cu mâncare îi fuseseră livrate lui Shen Qingxuan. Acesta le deschisese, inspectase conținutul și apoi le acoperise din nou. Îi ceru unei servitoare să aducă un pachet roșu, care fusese pregătit mai devreme, și să îl ducă la poartă.

Servitorul care aștepta la poartă luă pachetul și îl puse în trăsură. După ce îl asigură pe Shen Qingxuan că totul va fi livrat, trăsura plecă în viteză.

Trăsura călători rapid, ajungând la feribot, apoi transferă totul într-o barcă. Până la prânz, servitorul livră pachetul acasă la Xiao Tao și se întoarse repede să raporteze. Bineînțeles, Shen Qingxuan îl recompensă cu generozitate.

După-amiază, Xu Mingshi se întoarse și el la moșia familiei Shen, înfruntând zăpada și vântul. Părea nerăbdător și îngrijorat în timp ce se grăbea să intre în curte și, după ce verifică în jur, află că Shen Qingxuan se afla în curtea principală, tratându-i pe oaspeți. Servitoarea, văzând urgența acestuia, nu îndrăzni să amâne și se duse să-l anunțe pe Shen Qingxuan, care tocmai se înfășura într-o mantie.

Când Shen Qingxuan află că Xu Mingshi îl cauta, făcu semn celor din jur să plece și se duse să-l întrebe care era problema.

Xu Mingshi, văzând că nu mai era nimeni prin preajmă, își desfăcu haina și scoase de la piept un obiect negru, blănos.

– Ei? Ce este asta? Un cățeluș?

Shen Qingxuan întinse mâna să-l atingă, dar Xu Mingshi îl blocă. Acesta puse obiectul înapoi în haina sa și, cu o expresie tulburată, îi spuse lui Shen Qingxuan:

– Nu știu cum să-ți explic asta.

Shen Qingxuan, observând fața îndurerată a lui Xu Mingshi, își dădu seama că problema era serioasă și îl invită înăuntru pentru a-i explica totul în detaliu.

Se dovedise a fi un alt act impulsiv al lui Xu Mingshi. Obiectul negru și blănos era un pui de lup în vârstă de puțin peste o lună. Mama puiului fusese un spirit de lup, care cultivase timp de trei sute de ani și căpătase formă umană. Devenise neliniștită și luase decizia să se aventureze în lumea oamenilor, unde se îndrăgostise de un muritor. Trăiseră împreună timp de un an, dar după ce bărbatul se îmbolnăvise grav, spiritul lupului, știind că boala lui era cauzată de prezența sa, încercase să găsească o soluție. Atunci îl întâlnise pe Xu Mingshi.

Văzându-l pe muribund cum arăta, Xu Mingshi crezuse că spiritul lup îi făcea rău în mod intenționat, așa că îl atacase fără a distinge binele de rău. Lupul, încă îndurerat și care născuse recent un pui, murise în mâinile lui.

Înainte să moară, mama-lup văzându-și puiul fără un spirit protector, își dezvălui adevărata formă. Bărbatul pe moarte, martor la atacul lui Xu Mingshi, nu putu decât să privească îngrozit cum soția sa se transforma într-un lup negru, iar copilul lor plângăcios într-un pui de lup. Copleșit și cu sănătatea șubredă, acesta se stinse din viață.

Xu Mingshi, dându-și seama de greșeala sa și neștiind cum să o rezolve, se grăbi să se întoarcă la Shen Qingxuan, care era singurul său contact de încredere în această țară străină.

Shen Qingxuan îl ascultă în tăcere, cu privirea rece ca gheața, tăind prin Xu Mingshi ca o lamă. Xu Mingshi se simțea îngrozit de privirea lui pătrunzătoare.

După o pauză lungă, Xu Mingshi rămase acolo abătut, ca un copil care făcuse ceva greșit, mormăind:

– Ce ar trebui să fac acum?

Shen Qingxuan, pe cale să vorbească, auzi un strigăt slab și jalnic din haina lui Xu Mingshi. Vocea micuțului își căuta mama, neștiind de lumea schimbată din jurul său. Îi era foame și plângea, căutând alinare.

Expresia lui Shen Qingxuan se înmuie dintr-odată, dar nu spuse nimic. Sună din clopoțel pentru a chema o servitoare și o instrui să aducă niște lapte cât mai curând posibil.

Servitoarea, simțind că atmosfera era tensionată, plecase în grabă să-i urmeze ordinul și închise ușa în urma ei.

Micul pui de lup continua să scâncească în brațele lui Xu Mingshi.

Shen Qingxuan își întinse mâna spre el și spuse rece:

– Dă-mi-l mie.

Xu Mingshi ezită pentru o clipă, dar Shen Qingxuan adăugă:

– Tu ești dușmanul lui, nu eu.

În momentul în care cuvintele fuseseră rostite, Xu Mingshi se cutremură vizibil, fața sa arătând o întristare profundă și milă. Cu toate acestea, nicio milă nu putea înmuia hotărârea lui Shen Qingxuan. Mâna lui rămase fermă.

Xu Mingshi îi înmână puiul de lup, pe care Shen Qingxuan îl luă și îl înfășură în haina sa, mângâindu-l. Apoi îi spuse lui Xu Mingshi:

– Te-am avertizat că dacă nu-ți schimbi felul de a fi, vei aduce dezastru, fie pentru tine, fie pentru alții. Nu ai ținut cont de ce ți-am spus atunci, iar acum te confrunți cu consecințele.

Xu Mingshi rămase tăcut, plecându-și capul, cu ochii privind la picioarele sale.

– Această situație a ajuns până în acest punct. Nu voi spune mai multe. Ar trebui să te duci la biroul de contabilitate ca să iei niște bani și să aranjezi o înmormântare corespunzătoare pentru cuplu.

Xu Mingshi, uimit, îl întrebă:

– Înmormântare? Cum ar trebui să-i îngrop?

– Desigur, ar trebui îngropați împreună.

– Dar ea era un spirit.

– Bărbatul s-a căsătorit cu ea. Atâta timp cât nu a divorțat de ea, chiar dacă era un spirit sau o fantomă, ea trebuie să fie îngropată împreună cu el!

Vocea lui Shen Qingxuan era fermă.

Xu Mingshi rămase uimit.

– I-ai ucis soția și l-ai speriat de moarte pe omul bolnav. Ar trebui să te trimit în fața legii. Dar având în vedere prietenia noastră din trecut, nu voi face asta. Totuși, va trebui să scrii o declarație. Dacă vei mai avea de-a face din nou cu demoni sau spirite, va trebui să faci investigații mai amănunțite înainte de a acționa. Dacă ceva de genul acesta se întâmplă din nou, te voi duce la autorități. Chiar dacă ești călugăr taoist, ești totuși om și trebuie să fii supus legii. Dacă se mai întâmplă asta, nu te voi ajuta.

Xu Mingshi, încă șocat, dădu din cap în semn de acord.

Puiul de lup se zvârcolea viguros în brațele lui Shen Qingxuan. Acesta se îndreptă spre raftul cu cărți, luă o cutie de lemn, o deschise și scoase din ea un halat alb și un mic vas de bronz.

Xu Mingshi văzu obiectele, dar nu era sigur de intențiile lui Shen Qingxuan. El rămase tăcut.

Shen Qingxuan puse deoparte haina din piele de șarpe, închise cutia și o puse la locul inițial. După ce îl observă pe Xu Mingshi pentru o clipă, îi spuse:

– Originile mamei lup sunt neclare, iar alte animale din munți ar putea veni să se răzbune. Ai comis o greșeală gravă și ar trebui să fii pedepsit. Totuși, ești tânăr și este păcat să mori. Îți voi împrumuta această haină pentru protecție, dar trebuie să-ți scoți toate armele și să mi le dai mie. Odată rezolvată această problemă, ți le voi returna.

Xu Mingshi, înțelegea gravitatea situației sale. El știa că ceea ce spusese Shen Qingxuan era adevărat, și chiar dacă purta haina prețioasă, care îl va proteja să nu-și piardă viața, tot va suferi. Cuvintele lui Shen Qingxuan erau clare: trebuia să își ispășească faptele.

Xu Mingshi, resemnat, își scoase simbolurile taoiste și sabia și le așeză pe masă. Apoi luă halatul din piele de șarpe, se uită la el, și, deodată, ochii i se înroșiseră, curgându-i lacrimile. Spuse:

– Îmi pare rău.

Shen Qingxuan rămase fără cuvinte, deoarece știa că scuzele nu îi erau adresate lui.

Micul pui de lup din brațele lui se văita și mai jalnic. Chiar în acel moment, se auzi un ciocănit la ușă, iar vocea bătrânei servitoare se auzi spunând :

– Tinere stăpân, am găsit o oaie care acum alăptează. Va funcționa?

Shen Qingxuan răspunse:

– Adu un castron de lapte.

Bătrâna servitoare răspunse:

– Îl aduc imediat.

Când laptele cald de oaie fu adus în cameră, Shen Qingxuan luă puiul de lup în brațe și încercă să îl hrănească direct cu bolul. Micul lup, nefiind obișnuit cu această metodă și descurajat de marginea rece a bolului, lăsa laptele să curgă fără ca să bea nimic. Nu se putu abține să nu se simtă supărat și anxios, țipetele puiului de lup devenind din ce în ce mai jalnice și astfel începu să se zbată tot mai tare.

Shen Qingxuan puse castronul deoparte, nefiind sigur dacă lupul refuza să mănânce sau pur și simplu nu era obișnuit cu acest mod de hrănire. Încercă să-și folosească degetul pentru a-l înmuia puțin lapte și a-l băga în gura acestuia. Micul lup înfometat, recunoscând că împrejurimile nu îi erau familiare, deveni instinctiv precaut și mușcă puternic de degetul lui Shen Qingxuan atunci când acesta îl întinse.

Xu Mingshi fu atât de speriat încât exclamă:

– Ah!

Degetul lui Shen Qingxuan începuse să sângereze imediat. Shen Qingxuan rămase totuși neafectat, ca și cum altcineva ar fi fost mușcat. El continua să-și întindă degetul spre gura lupului și, pe măsură ce sângele se amesteca cu mirosul laptelui, lupul îl lingea și înceta să mai muște de deget.

După ce se asigură că problema era metoda de hrănire, Shen Qingxuan găsi o linguriță și o folosi pentru a hrăni lupul deschizându-i ușor gura. Lupul mic și înfometat și omul care nu mai interacționase niciodată cu animalele făceau o pereche dificilă inițial. Laptele se vărsa, lupul se îneca și scuipa, dar treptat cei doi  reușiră să coopereze mai bine.

Hrănirea începu să decurgă mai ușor la al doilea bol, iar la al treilea bol, Shen Qingxuan îl hrănea mai lent, iar lupul mânca și el mai încet.

Xu Mingshi, care observa totul de pe margine, transpira și admira răbdarea lui Shen Qingxuan, compătimind în același timp micuțul lup, care își pierduse părinții. Cu ei  în viață, această creatură mică nu ar fi avut nevoie de atât de mult efort pentru a-și umple burta.

Când burta lupului începu să se rotunjească, Shen Qingxuan era complet epuizat. Lupul, care se mutase deja într-un loc mai uscat și mai cald în poala lui Shen Qingxuan, se ghemui și adormi.

Înfășurând lupul în hainele sale, Shen Qingxuan se mută lângă încălzitor pentru a-și usca și încălzi hainele. Abia atunci găsit în sfârșit un moment de liniște.

Xu Mingshi se uită la profilul lui Shen Qingxuan, care radia un sentiment de liniște și oboseală. Deodată, ochii lui Xu Mingshi se măriră și începu să strige:

– Shen Qingxuan, ai o aură demonică asupra ta!

Speriat de strigăt, Shen Qingxuan deschise ochii și se uită la el, recăpătându-și rapid calmul:

– Știu.

– Ai întâlnit vreun demon? întrebă Xu Mingshi, instinctiv în gardă și scanând împrejurimile.

Shen Qingxuan răspunse zâmbind:

– Nu.

– Nu minți. Energia demonică de pe tine este atât de puternică. În mod clar, este de la legătura ta cu demonii…

Xu Mingshi se opri brusc. Brusc își dădu seama că o astfel de energie demonică nu era ceva ce se putea dobândi doar prin interacțiunea obișnuită cu demonii. O mai văzuse înainte. Într-o clipă, mintea lui, de obicei confuză, deveni dintr-odată clară.

Xu Mingshi își aminti de momentul în care Shen Qingxuan își riscă viața pentru a-l salva pe acel șarpe demon, cum șarpele milenar îi dăruise cu generozitate pielea de șarpe – comoara sa prețioasă, și cum persoana slăbită pe care o văzuse recent în munți, începea treptat să-și revină, așteptând cu încăpățânare ceva. Xu Mingshi aproape că tremură atunci când întrebă:

– Ai o relație cu acel demon șarpe?

Shen Qingxuan doar se uită la el, fără să recunoască sau să nege. Se holbă pur și simplu, cu o urmă de sarcasm în ochi, ca și cum ar fi ironizat inutilitatea întrebării sale.

Xu Mingshi era uluit, gândurile sale devenindu-i haotice și destrămându-se sub privirea lui Shen Qingxuan.

Shen Qingxuan privi calm expresia lui dezordonată, ca și cum nu era treaba lui. Abia în cele din urmă chicoti ușor și spuse cu o notă de batjocură:

– De un an sunt implicat cu acel șarpe demon. Vrei să ai de-a face cu el sau cu mine?

După o scurtă pauză, Shen Qingxuan scoase un ușor sunet „Hmm?” pe un ton ascendent, fără reținere.

Xu Mingshi gâfâi șocat.

– Vei muri din cauza asta! Fiind cu un demon, chiar și cu unul care a cultivat timp de o mie de ani, vei muri! strigă Xu Mingshi.

– Știu, răspunse rapid Shen Qingxuan.

Ca și cum ar fi înțeles ce gândea Xu Minghi, spuse calm:

– Mi-a spus.

– El…

Xu Mingshi rămase fără cuvinte.

– Eu nu sunt ca tine. Știu ce fac. Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine, spuse Shen Qingxuan, dându-și drumul la haine și uitându-se spre el.

– Ar trebui să te întorci și să îngropi acel cuplu mai întâi.

Xu Mingshi făcu doi pași înapoi, ca și cum ar fi fost profund șocat, uitându-se spre el neîncrezător. După o clipă, se ridică brusc în picioare și fugi.

După ce mângâie ușor blana puiului de lup, Shen Qingxuan se așeză pentru o vreme, suspină și îi murmură puiului de lup care dormea liniștit:

– Nu a luat haina prețioasă pe care i-am dat-o. Nu știu dacă se va mai întoarce.

De asemenea, se întreba cum se va comporta mai târziu puiul de lup, acum atât de docil, temându-se că ar putea căuta să se răzbune pe Xu Mingshi.

Cu puiul de lup cuibărit în brațele sale, Shen Qingxuan începu cu adevărat să-și facă griji.

Apoi, la fel cum Xu Mingshi se gândea în mod natural la el atunci când se întâmpla ceva, singura persoană la care se gândea Shen Qingxuan în acel moment era Yi Mo.

Șarpele avea un temperament rece și dacă i-ar fi încredințat acest lup, acesta ar fi putut să-l crească într-o manieră rece și să facă să ignore afacerile lumești. Chiar dacă nu ar fi fost ascultător, Yi Mo ar fi găsit cu siguranță o modalitate de a-l controla. Până în momentul în care lupul s-ar fi cultivat într-o formă umană pentru a se răzbuna, oasele lui Xu Mingshi s-ar fi transformat demult în praf.

Shen Qingxuan își încruntă privirea, o expresie vicleană de vulpe, apărându-i pe față, fiind foarte, foarte mulțumit.

Între timp, Yi Mo, care se afla la izvorul termal, deschise brusc ochii și strănută. Reacționând la strănutul brusc cu un instinct bestial, Yi Mo se acoperi rapid cu hainele sale.

Părăsind munții, se îndreptă spre reședința Shen din oraș. Casa era complet luminată cu felinare și plină de voci vesele și urări festive.

Nenumăratele urări „La mulți ani, tinere stăpân Yi!” îi încetineau pasul lui Yi Mo pe drumul spre casă.

În interiorul casei, Shen Qingxuan stătea și îl aștepta. Se întoarse cu zâmbetul pe buze și spuse:

– Ai sosit.