Abis- Capitolul 26

Julien XXV

Mai rămăseseră patruzeci și cinci de secunde de numărătoare inversă.

Deodată, întregul afișaj îngheță brusc și apoi, sub privirea goală a tuturor, apăru pe el fotografia unui tânăr.

Avea optsprezece sau nouăsprezece ani, arăta foarte obișnuit, puțin întunecat. În fața camerei stătea foarte rezervat, iar zâmbetul lui era larg, dezvăluind dinții albi.

Femeia de pe acoperiș întâlni brusc această fotografie veche splendidă, iar ochii îi înghețară imediat Ea încălecase balustrada, iar „aripile” din spatele ei erau suflate de vântul nopții.

Femeia o văzuse, la fel ca toți cei care așteptau ceremonia de închidere în piața centrală. Luo Wenzhou tocmai terminase de verificat o clădire și fugi afară și aproape că-și pierdu respirația.

Polițistul de lângă el trase aer în piept:

– Căpitane Luo, cineva a cumpărat drepturile de transmisie în direct, nu? Se poate schimba asta dintr-o dată?  

– Nu mai vorbi prostii!

Luo Wenzhou continua să alerge și ridică telefonul.

– Echipa 1, te rog spune-mi, ai găsit mașina? Fii atent la toate intersecțiile. Odată ce apare proprietarul, arestează-l imediat. Dă-i lui Fei Du modelul și numărul plăcuței de înmatriculare și anunță-l că a ajuns pe marele ecran pentru a încuraja raportarea.

Totodată, în sala de comandă a Clădirii Centrului Economic și Comercial, un grup de personal era ocupat.

–  Este conectat video recorderul?

– Unde este procesorul video?

– Deng, Deng, Deng…hei, fii atent cu acea linie!

Fei Du rezistă impulsului de a se plimba în mijlocul zgomotului și se forță să rămână nemișcat în colț.

Își bătu pantofii de piele, care erau pătați la un moment dat, de pământ, de parcă ar fi existat întotdeauna un cântec lent 4/4 în lumea lui, care ar putea bloca toate sunetele din jur în orice moment.

Deodată, lumina din fața lui se aprinse, iar Fei Du ridică încet capul.

– Fei Xiansheng, echipamentul este la locul lui!

Femeia de pe acoperiș se uită la fotografia băiatului cu aviditate pentru o perioadă de timp necunoscută.

Era cu adevărat ciudat de spus că avea o înfățișare obișnuită și nimeni nu ar fi aruncat o a doua privire dacă ar fi fost pe stradă, dar în ochii ei era ceva drăguț.

Bărbia pătrată stupidă era drăguță, ochii întinși erau drăguți, sprâncenele rare erau drăguțe și chiar și cei doi dinți din față care păreau puțin depărtați erau drăguți.

Din păcate, nu mai mult.

Cu acest gând, memoria ei era ca o maree, care se răspândi încet și involuntar.

Ea își ridică capul, își șterse ochii și se gândi la asta…loialitatea ei dispăruse.

Strânse din dinți și se pregăti să încalece cu celălalt picior, sperând să se reîntâlnească dincolo.

În acel moment, poza de pe afișaj se retrase brusc și fu introdus un videoclip.

Fundalul construit în grabă era un perete palid, cu mai multe raze de lumină care îl loveau din diferite unghiuri, care erau puțin orbitoare în centrul ecranului. Probabil pentru că echipamentul era montat în grabă, iar pixelii și dimensiunile nu se potriveau, întregul său corp era alungit și puțin distorsionat.

Acesta era tânărul de la care voise să-și ia rămas bun înainte de a pleca, dar nu așteptase.

Persoana de pe afișaj ținu ușor microfonul și vorbi:

– Bună, Ayi, nu am primit nicio veste despre tine până acum. Dar eu am un bună. Vreau să încerc să o transmit. Vreau să-ți spun câteva cuvinte. În cazul în care mă auzi, aș dori să-mi dai două minute să asculți ce am de spus.

Wang Xiujuan se uită la apariția bruscă de pe ecran cu o oarecare teamă. Era pierdută și nu avea idee cum să reacționeze. Dădu din cap subconștient, apoi își aminti că niciunul dintre ei nu-l putea vedea pe celălalt.

Luo Wenzhou traversa piața centrală în acest moment. Asculta rapoartele de progres ale fiecărui grup în căștile din urechea stângă. Era atent la împrejurimile din urechea dreaptă și acorda atenție instrucțiunilor sale date oamenilor în piața centrală pentru a menține ordinea la fața locului.

În acel moment, Fei Du vorbi pe marele ecran.

– Ayi, dacă propria mea mama ar fi încă în viață, ar trebui să aibă aproximativ aceeași vârstă ca tine.

După ce auzi acel lucru, Luo Wenzhou își ridică fără să vrea privirea la el, dar apoi, continuă să meargă, traversă rapid piața și se repezi către clădirea următoare.

– Echipa 3, la etajele superioare ale clădirilor înalte care dau spre stradă există supraveghere, Tao Ran, te rog să fii atent la căile de evacuare.

Vocea ușor adâncă a lui Fei Du își urmă discursul grăbită.

– …Veneam acasă mai des decât Zhongyi. La urma urmei, el trebuia să economisească bani pentru a-ți trata boala. Eu eram doar un student inactiv în acel moment. În fiecare weekend , mama schimba florile din vază în avans, muncea din greu să-mi pregătească mâncarea preferată, îmi curăța camera și îmi pregătea o pilotă curată. Nu-i plăcea să trăiască cu o menajeră, așa că trebuia să facă toate aceste lucruri singură. Și tu îi pregăteai lui Zhongyi o pilotă?

Wang Xiujuan scoase un suspin lung insuportabil și fu imediat scuturată de vânt.

Vântul șuierător coborî de pe acoperișul clădirii înalte și suflă peste tâmplele transpirate ale lui Luo Wenzhou, ca un oftat trecător.

– Dar într-o zi, când sosisem acasă plin de așteptări, când am deschis ușa, am constatat că în vaza de la ușă erau doar o grămadă de crengi și frunze moarte. Toate draperiile erau trase și era un miros de moarte. Am avansat tremurând și când am ajuns în camera mea, am constatat că ceea ce mă aștepta nu era o pilotă, ci corpul ei.

Fei Du făcu o pauză ușoară după ce spusese acele cuvinte, apoi continuă:

– Mama era acolo în fiecare zi. Aștepta cu nerăbdare să vin acasă. Ofițerul de poliție care se ocupa de caz mi-a spus că s-a sinucis cu o seară înainte să mă întorc. Eu veneam acasă la o oră fixă ​​în fiecare săptămână, iar ea știa întotdeauna. Mamă, mereu mi-am dorit să-ți pun o întrebare. Ce fel de mamă e aceea care se sinucide și-și lasă trupul să fie găsit de copilul ei? Și acum Ayi, eu îți vorbesc de fiul tău. Se gândea cum să te mulțumească în fiecare zi și cum să te facă fericită. El pusese deoparte destui bani pentru tratamentul tău medical și pentru plata taxei de operație… Banii încă nu au fost returnați. Acum e singur, rece și nu se mai pot întoarce acasă.

Wang Xiujuan se ghemui încet în timp ce se întindea pe gardul de protecție.

Fei Du făcu o pauză, apoi întinse mâna și apăsă din nou pe telefon, numărând de cinci ori în minte.

În același timp, în colțul ecranului fură plasate informații text despre modelul și plăcuța de înmatriculare a misterioasei mașini închiriate. Wang Xiujuan avea o educație limitată și era foarte insensibilă la cuvinte, dar trecătorii care se uitau în sus o văzură, o filmau cu telefoanele mobile unul după altul și transmiteau mai departe pe net.

– Căpitanul Luo, echipa de construcție a clădirii “Turnuri gemene” a spus că inspectează sistemul de alimentare în weekend, iar întreruperea curentului va dura mai mult de o oră.

Spatele lui Luo Wenzhou era deja îmbibat de sudoare, el ridică privirea spre turnurile gemene falnice și strânse din dinți:

Trebuie să urc.

Fei Du tăcu o vreme, apoi își încetini tonul și se despărți de He Zhongyi, care tocmai acum fusese amestecat intenționat.

– Ayi, criminalul nu a fost prins încă și nu înțelegi nimic despre asta. Vei continua într-un mod atât de confuz? Ce vrei să-i spun lui Zhongyi? Vreau să te întreb din nou, indiferent unde ești acum, poți veni în piață. Îl vom căuta pe ucigaș împreună. Când va fi prins, va trebui să-l aduci acasă pe Zhongyi.

– Poți… să-mi mai dai o șansă să mă prefac că o văd pe mama?

Wang Xiujuan izbucni în sfârşit în lacrimi.

Strigă cu putere, iar inima curajoasă care voia să se zdrobească pe străzile orașului se risipi și ea de lacrimi. Slăbi din nou și deveni femeia cuprinsă de panică, care nu știa de unde venea când ajunsese pentru prima dată în Yancheng. Chiar și când se uită în jos de la locul înalt, se simți brusc puțin slăbită în picioare.

Wang Xiujuan își întoarse privirea, încă nu putea să se ridice.

Balustrada aparent solidă era chiar acolo. Wang Xiujuan nu era pregătită.

Ea deschise larg ochii și auzi un bâzâit în capul ei.

În momentul critic, o siluetă trecu cu fulgerare pe lângă ea și o apucă de piciorul care fusese blocat de balustrada întredeschisă. Femeia se zbătu înverșunat, iar glezna ei delicată aproape îi alunecă din mână.

Brațele lui Luo Wenzhou fură întinse la maxim de greutatea corpului uman, iar pielea de pe spatele lui proaspăt cusută se rupse brusc. Întregul său corp părea că se împărțise în două. El apucă femeia cu toată forța și strigă:

– Nu vă mișcați!

Din fericire, el nu venise singur. Ceilalți apărură imediat trei minute mai târziu și  se grăbiră să o tragă pe Wang Xiujuan de pe balustradă.

Luo Wenzhou știa, de obicei, putea urca pe cer să se lupte chiar și cu Sun Wukong[1] timp de 300 de runde în orice moment, dar de data aceasta era atât de epuizat încât cu greu putea să mai stea în picioare. Se clătină câțiva pași și se așeză pur și simplu pe pământ într-un mod discret, gâfâind puțin din cauza lipsei de oxigen și auzi pe cineva spunând:

– Căpitane Luo, este încă în viață!

Mușchii lui încordați se relaxară.

De îndată ce se relaxă, Luo Wenzhou constată că sângele și transpirația de pe spate se amestecaseră împreună, durerea tăindu-i respirația.

Șuieră printre dinți:

-… la naiba, chiar o să mor…

În acel moment, vocea lui Lang Qiao veni din walkie-talkie:

– Șef, un cuplu tânăr tocmai a raportat că au văzut mașina suspectului în parc. Farurile erau aprinse. Se temeau că criminalul este încă înăuntru, așa că nu au îndrăznit să se uite mai de aproape.

Luo Wenzhou:

– Parcul? Unde este?

– Este la aproximativ un kilometru distanță de piața centrală. Este destul de inaccesibil noaptea. Nimeni nu merge acolo, cu excepția rațelor mandarine sălbatice.

– Nu, nu poate fi așa de departe.

Luo Wenzhou închise ochii din cauza durerii insuportabile.

– Coordonați-vă cu echipa de construcție și întreținere și cereți-le să pornească alimentarea de rezervă de urgență a clădirii, să pornească toate camerele de supraveghere, și trimite oameni să păzească punctele moarte… Acest criminal a trimis un avocat să spioneze situația și a răpit pe cineva direct de la biroul de siguranță a populației.

[1] Regele maimuță, personaj fictiv, înzestrat cu vorbire și conștiință, el este cunoscut pentru puterea, viteza și puterile magice extraordinare