Abis- Capitolul 25

Julien XXIV

Wang Xiujuan, femeie, de naționalitate Han, 48 de ani, cu studii primare, era mama lui He Zhongyi, victima cazului „5-20”.

Soțul ei murise într-un accident în urmă cu zece ani, iar ea însăși era grav bolnavă și practic nu mai era capabilă să lucreze. Deținea doi acri de pământ cultivat și locuia în provincie.Prima dată când venise în Yancheng fusese pentru a-și lua rămas bun de la singurul ei fiu. În afară de asta, practic nu este nimic demn de menționat despre ea.

Era imposibil de aflat dacă avea vreo bucurie, furie, întristare și dacă avea așteptări și dorințe în viața ei mediocră.

– Continuați să investigați vehiculele suspecte care trec prin apropierea biroului orașului , îl puteți identifica cu telefonul mobil?

– Căpitane Luo, telefonul ei mobil este în coșul de gunoi, nu departe de ușa biroului orașului.

Luo Wen Zhou ridică walkie-talkie, deschise gura și îl lăsă din nou jos, fără cuvinte. În imensul Yancheng, pe ea, în afară de silueta misterioasă care o răpise, doar escrocii și vânzătorii o sunau.

Acceleră puțin iritat:

– De ce? Care este motivul criminalului? Putea avea atâtea trucuri pentru a ucide pe cineva pe moment? Sincer să fiu, mă îndoiesc puțin de raționamentul tău acum. În plus, dacă ucigașul este acest Zhao Haochang, de ce a aruncat cadavrul în vestul cartierului. Dacă ar fi vrut să-l învinovățească pe Zhang Donglai, nu ar fi fost mai corect să arunce cadavrul la ușa clubului Cheng Guang?

Persoana de lângă el nu răspunse. Luo Wen Zhou îi aruncă o privire cu coada ochiului și descoperi că Fei Du se uita la drum la roata din față fără să clipească. Doar degetele îi tamburinau pe genunchi în ritm de 4/4, dar nu se mișcase de mult timp.

Luo Wen Zhou întinse mâna și-l prinse  de ceafă fără ceremonie:

– Hei, cu tine vorbesc!

Fei Du rămase tăcut.

Chiar dacă domnul Fei devenise adult, nimeni nu îndrăznise vreodată să-i atingă capul de „aur” , iar Luo Wen Zhuo îl atinsese chiar cu palma întreagă.

Părea puțin nesigur.  Pentru o clipă nu știu cum să reacționeze. Apoi îl fulgeră cu privirea.

Și Luo Yiguo se uita așa la el în fiecare zi și complota cum să-l ucidă, așa că lui Luo Wen Zhou nu-i păsa de această „săgeată” și întrebă:

– Este posibil ca persoana care a aruncat cadavrul în vestul cartierului și ucigașul lui He Zhongyi să nu fie deloc aceeași persoană?

Vârful sprâncenelor lui Fei Du se mișcă ușor și tocmai când Luo Wen Zhou crezu că intrase într-o nouă rundă de lipsă de atenție, scoase un cuvânt prețios:

– Da.

– Care situație este mai probabilă?

– Depinde și dacă există alte indicii.

Ceasul biologic al lui Fei Du părea să fie pe drumul cel bun, în cele din urmă simțea un pic de somn.

– Ambele posibilități au sens.

– Dacă persoana care a aruncat cadavrul și criminalul nu sunt aceeași persoană, există prea multe posibilități, spuse Luo Wen Zhou.

– Să nu discutăm despre asta deocamdată. Dacă persoana care a aruncat cadavrul este criminalul, care este logica pentru aruncarea cadavrului în vestul cartierului?

Fei Du deschise ochii mari. Se gândi o vreme și spuse ușor și calm:

– S-a dedus înainte că He Zhongyi și criminalul se cunoșteau. De obicei, poliția voastră investighează relațiile sociale ale victimelor cât mai curând posibil, atunci când se ocupă de cazuri. Așa că este probabil ca unul dintre lucrurile pe care le-a ascuns cu atenție să fie descoperit în acest proces: de ce a fost aruncat cadavrul în cartierul de vest? Pe de altă parte, dacă corpul nu ar fi fost găsit de acei pasionați de selfie-uri … probabil că nu ar fi fost cazul. El poate fi ca Chen Yuan, chiar dacă corpul este expus în public, va fi ignorat în cele din urmă.

Fei Du făcu o pauză și apoi spuse:

– Și dacă are loc un accident, primul „firewall”[1] eșuează, cadavrul este totuși găsit, iar poliția începe să investigheze cazul conform procedurii normale, apoi instalează un al doilea „firewall”.

 – Asta este. Zhang Donglai a avut recent un conflict cu defunctul. A fost o „relație socială superficială”, pe care o puteți afla cu o scanare rapidă. Odată ce pe această persoană planează o suspiciune majoră, poliția își va concentra investigația. Ea va încetini anchetarea celorlalte relații sociale ale defunctului. Datorită statutului special al lui Zhang Donglai, fie că îl investigați, fie că îl protejați, veți avea necazuri.

Luo Wen Zhou tăcu – acesta era într-adevăr modul în care investigau.

Fei Du se mișcă de parcă nu se simțea bine. Stătuse mult timp și se uitase absent pe geamul mașinii la peisajul care regresa rapid. Piața de flori se dezvăluia în depărtare. Cerul nesfârșit cu copaci de foc și flori de argint din estul cartierului era mai luminos decât de obicei.

Luo Wen Zhou îi aruncă o privire și îl întrebă brusc:

– Ești bine?

Fei Du întrebă fără expresie:

– Ce mi s-ar putea întâmpla?

Luo Wen Zhou se gândi un timp și sublinie răspicat:

–Atunci de ce ești atât de drăguț și supărat pe mine dintr-o dată?

Fei Du rămase fără cuvinte pentru o clipă:

– Îmi pare rău, căpitane Luo, nu știam că preferați o abordare mai aspră.

După aceea, amândoi tăcură în același timp, simțind că ceva nu este în regulă cu ceea ce spuseseră.

Fei Du gândi:

Sunt beat?

Lui Luo Wen Zhou îi luă ceva timp să-și dea seama: copilul îl tachina de fapt! Și chiar îl tachina pe un ton sarcastic!

– Ținând seama de psihologia anchetatorilor și răpirea unei persoane din biroul siguranței populației, dacă nu luăm în considerare posibilitatea unei bande, cred că această persoană a comis deja crime.

Fei Du întorsese capul când văzu că se apropiau de partea de est a cartierului Piața de Flori, pretinzând o amnezie și schimbase  subiectul.

— Ce fel de crime?

– Crime care nu au fost descoperite – doar crimele îngropate adânc în pământ pot da naștere acestui tip de aroganță narcisistă și nebună.

Un șir lung de mașini de poliție se repeziră în cartierul central de afaceri și se împărțiră rapid în mai multe grupuri, concentrându-se asupra zonei de lângă clubul Cheng Guang, Piața Centrală și locul unde He Zhongyi livrase cândva mărfuri.

– Ce naiba, se auzi vocea lui Lang Qiao de la interfonul puternic interferat,.

– Este și Fei Xiansheng aici? Lasă-mă să te întreb, de obicei aveți atâtea păsări de noapte aici în miezul nopții?

Fei Du era, de asemenea, nedumerit, cu excepția barurilor și a cluburilor private din spate, era de obicei liniște, chiar și în weekend, rareori era atât de animat.

– Wen Zhou, intră Tao Ran.

– Colegii care verificau supravegherea au găsit o mașină suspectă cu o marcă înregistrată pe ea. Ar trebui să fie o companie privată de închiriere de mașini relativ informală. Ei au mers deja să găsească această companie de închiriere. Acum, persoana responsabilă a constatat că operațiunea lor era foarte în neregulă.

– Pe a cui carte de identitate este înregistrată?

– He Zhongyi.

Tao Ran oftă.

– Acum vreo cincisprezece minute, mașina închiriată a intrat în cartierul central de afaceri…

O explozie de zgomote izbucni din jur fără avertisment, întrerupând brusc cuvintele lui Tao Ran.

Luo Wen Zhou parcă mașina pe marginea drumului, coborî, aruncă o privire și văzu că „ecranul cerului” se umpluse brusc de lumini, iar apoi apăru un afiș uriaș cu numărătoarea inversă: cinci minute.

„Ecranul cerului” în sine era un ecran LED uriaș, jumătate din clădirea de lângă el, ca un cearșaf care curgea. Forma un covor uriaș, la trei etaje deasupra solului, cu imagini pe ambele părți. — Fie că erai în piața centrală sau pe clădirile înalte din jur, puteai vedea imaginile derulându-se.

Cineva de la interfon explică:

–Șefule, se spune că repetiția ceremoniei de închidere va fi în această seară la locul de desfășurare. Punctul de observație de pe Clădirea Economică și Comercială este cel mai bun loc de vizionare, iar toate ecranele LED de aici vor transmite, de asemenea, în direct.

– Decizia îți aparține, spuse Luo Wen Zhou.

–Cum merge investigația mai multor domenii cheie?

– Nu este nimic în apropierea conacului Cheng Guang. Am întrebat mai mulți paznici și au spus că nu au văzut pe nimeni și au cerut supraveghere. Au spus că este o zonă privată.

– Mai multe cafenele sunt închise și nu e nimeni în jur – haideți să mai facem o plimbare pe ruta lui obișnuită de livrare.

– Căpitane Luo, încă nu am reușit să găsim mașina. Extindem domeniul de căutare.

Urechile lui Luo Wen Zhou erau inundate de o grămadă de rapoarte. Rezolvă rapid prioritățile și era pe cale să facă aranjamente când îl văzu pe Fei Du coborând brusc din mașină și uitându-se la el cu o privire foarte înfricoșătoare. Pe afișajul de deasupra capului lui mai erau deja patru minute și patruzeci de secunde.

Luo Wen Zhou fu surprins:

-Ce s-a întâmplat?

-Pentru a atrage atenția prin sinucidere, gestul trebuie să fie foarte șocant, de obicei într-o locație importantă sau într-un loc cu un flux mare de oameni.

Fei Du deschise încet ochii.

– În vederea publicului, cum o poate face așa încât să fie prea târziu pentru a fi oprit?

Luo Wen Zhou ridică brusc capul spre cartierul central de afaceri din estul zonei, luă pe rând cu privirea tot spațiul. Se uită de jos în sus, de la dreapta la stânga până când fu aproape amețit. Peste tot erau modele de artificii care se ridicau și coborau, iar florile de lumină înfloreau în mod constant. Timpul se îngusta, dar accelera.

– Există șapte sau opt clădiri super înalte aici și există nenumărate clădiri obișnuite…

Luo Wen Zhou îl apucă pe Fei Du de umeri.

– Pe acoperișul cărei clădiri se află ea?

Fața lui Fei Du părea atât de palidă, de parcă ar fi fost vopsită cu un strat de vopsea albă.

Luo Wen Zhou își dădu seama imediat că pusese o întrebare nerezonabilă, Fei Du nu era un zeu.

Luă walkie-talkie și alergă spre cea mai vizibilă clădire economică și comercială.

– Atenție, echipe, începeți imediat să verificați toate acoperișurile!

Fei Du avut un sentiment puternic că ceva groaznic se va întâmpla când numărătoarea inversă se va termina.

Pentru o clipă, rămase acolo uitându-se în gol.

Luo Wen Zhou nici măcar nu se obosise să închidă ușa mașinii și dispăru. Dar ce puteau găsi în mai puțin de cinci minute?

Pentru o clipă, chipul înlăcrimat și zâmbitor al femeii pâlpâi înainte și înapoi în fața lui, devenind o imagine trecătoare care se extinse treptat, conectându-se amenințător la celălalt capăt al timpului îndepărtat, întinzându-se în casa mare luxoasă și singuratică din acea vară.

În acel moment, un sunet ascuțit de frâne îl readuse în fire. Poliția criminală, care inițial se dusese la clubul Cheng Guang, reveni fără succes, iar Tao Ran vorbi rapid în interfon îndrumându-i pe toți să acționeze separat.

Numărătoarea inversă arăta patru minute, trei minute și cincizeci și nouă de secunde…

Fei Du ridică brusc telefonul mobil și formă rapid un număr:

–Eu sunt. Centrul Economic și de Comerț deține afișul “Cortina de sus”?

Strada cu barul era puternic luminată, la fel de strălucitoare ca ziua. După ce admirară spectacolul de lumini, mulți amatori de distracție veniseră în piața centrală cu cocktailuri colorate și aplaudau bucuroși toți, odată cu numărătoarea inversă. Ofițerii de poliție verificau toate clădirile înalte sub luminile superbe – era prea târziu să aștepte liftul, așa că nu puteau să urce pe acoperiș decât de pe scările de urgență. După ce urcau la ultimul etaj, rămași fără suflare ridicau lanternele pentru a căuta, cum nu era nimic acolo, se întorceau iar și iar să caute în clădirea următoare…

……………………………

Femeia stătea pe un loc înalt. Cel care o adusese aici plecase. Poate o urmărea de undeva.

Ea simțise că bărbatul era puțin familiar, dar nu intrase în detalii despre cine era. Această familiaritate o consola.

Chiar dacă era deja vară, vântul de pe acoperiș era încă răcoros în acea noapte târzie. Ea aruncă privirea în jos și, din vedere, ecranele LED și luminile laser din cartierul central de afaceri care continuau să clipească o făceau să amețească.

Câtă electricitate va costa asta?  gândi ea.

Când era acasă, pentru a economisi electricitatea, stătea noaptea în curte și se spăla la lumina lunii, nu aprindea luminile. Nu văzuse niciodată cu ochii ei o noapte atât de extravagantă .

Femeia mai aruncă o privire la numărătoarea inversă de pe marele ecran: un minut și cinci, un minut și patru…

Apoi se aplecă cu dificultate și ridică o pancartă mare de la pământ. „Nemulțumirile” ei erau scrise pe exteriorul pancartei. Erau două curele de pânză puternice, permițându-i să o poarte pe spate .

Nu știa dacă pancarta se va sparge când va cădea dintr-un loc atât de înalt, așa că ascunsese un bilet de sinucidere în buzunar. Fusese tipărit de acea persoană în detaliu, aproape că  uitase puținul citit și scrisul pe care-l învățase când era copil.

Coloana minutelor de pe cardul de numărătoare inversă se transformă rapid în „zero”, iar secundele scădeau rapid.

Femeia strânse din dinți, își purtă „aripile” nedreptățite și păși peste balustradă…

[1] Firewall-zid de protecție