Abis- Capitolul 60

Macbeth[1]

Înainte ca Luo Zen Whou să poată reacționa, se trezi cu Lang Qiao, care mergea în spatele lui respirând adânc.

În acele zile, Lang Qiao se gândise adesea la zâmbetul misterios al lui Fei Du când plecase în acea zi. Își lăsase imaginația să se dezlănțuie în drum spre și de la plecare de la serviciu în fiecare zi. Înșirase etichete precum „tâlhărie” și „dragoste tristă” și își imaginase în mintea ei un serial de televiziune sfâșietor, cu rating de + 18. Dar presiunea de lucru era prea mare în această perioadă și nu avusese timp să-i „strice” intriga lui Luo Zen Whou, unul dintre protagoniști.

Se întâmplase că în urmă cu două zile înainte fusese o ploaie de toamnă, iar tovarășa Lang Qiao se sperie de apariția bruscă a lui Fei Du și călcă cu un picior pe băltoaca de la ușă, aproape căzând la pământ. Se lipi în grabă de perete cu toate cele patru membre.

Luo Zen Whou auzi zgomotul și se întoarse să se uite la ea. Personajul gay  batjocori mai întâi postura inumană, apoi spuse:

– De ce porți tocuri înalte la serviciu? Toată lumea te vede peste tot, te comporți de parcă lumea n-ar ști că ești scund.

Lang Qiao: „…”

Ea își dădu ochii peste cap, își îndreptă cu greu călcâiele și înghiți complet  memento-ul pe care voia să-l spună, gândindu-se:

 Bah, îți place sau nu.

În trecut, Fei Du lucra ziua și petrecea noaptea. Ocazional venea să-l hărțuiască pe Tao Ran, dar de cele mai multe ori aducea doar ceva nou și interesant de etalat. Nu se prezenta zilnic la Biroul de Securitate Publică fără motiv. Luo Zen Whou obișnuia să se gândească des la el, dar asta era când era încă tânăr. De când Fei Du crescuse pentru a deveni un  idiot complet, fără unghiuri moarte, nu mai era nimic la care să merite să se mai gândească.

Orașul era plin de fum și de artificii, toată lumea era ocupată și truditoare, exista un trafic intens și oameni puteau rămâne despărțiți. Era normal ca prietenii obișnuiți să nu se vadă timp de câteva luni.

Dar trecuse mai puțin de o lună de când președintele Fei venise ultima dată la Biroul Principal al Siguranței Publice pentru a „transmite căldură” și Luo Zen Whou avu brusc un sentiment ciudat, de parcă nu l-ar fi văzut de foarte multă vreme.

Mașina lui Fei Du era iar una ostentativă, dar arăta mult mai decent.

Nu purta ochelari și o pereche de căști atârna lejer pe o ureche. Cămașa lui de bumbac era încheiată sub nasturele gulerului, ceea ce era rar. Purta și blugi, ceea ce era extrem de rar. Părul îi era dat pe spate, dezvăluind trăsăturile sale clare și frumoase. Părea de parcă sufletul i-ar fi fost curățat de ceva. Temperamentul burghez de dinainte dispăruse. La prima vedere, arăta ca un student la arte care era puțin rebel, dar nu prea rebel.

Luo Zen Whou își băgă mâinile în buzunare și mers către Fei Du, blestemându-și în inima .

Existau mii de feluri de frumuseți masculine în lume, iar Luo Zen Whou avea o gamă relativ largă de preferințe. Putea aprecia estetica occidentală a hormonilor masculini debordanți și plini de putere, precum și estetica tradițională de a fi strălucitor ca luna și blând ca jadul… Atâta timp cât bărbatul nu era la fel de frumos ca Fei Du, îl va accepta.

Fei Xiansheng era acel gen de persoană pe care nu o suporta cel mai mult. Era ca o cobra umană, bine îmbrăcată, adevărată și falsă, cu atâtea trucuri în minte încât oamenii vor suferi de claustrofobie de la prima vedere. Avea întotdeauna un sentiment de agresivitate puternic și ascuțit. Dacă nu țineai să fii manipulat de el, trebuie să-ți pui nervii la încercare. Ca să nu mai vorbim de admirație…pe Luo Zen Whou îl luă durerea de cap doar gândindu-se la el.

Ceea ce îl atrăsese cel mai mult la prima vedere fusese stilul curat, luminos si ușor individual. Dacă ar fi arătat și mai bine, practic s-ar fi găsit în punctul mort…ceea ce i se întâmpla acum în fața noului Fei Du .

La urma urmei, Fei Du era tânăr și, odată ce-și retrăgea colții otrăvitori, emana o aură tânără care era atât de reală încât putea fi confundată cu realitatea.

Luo Zen Whou făcu un gest cu mâna, îl concedie pe polițistul rutier de la secția din apropiere, bătut mâna pe acoperișul mașinii lui Fei Du și  arătă spre clădirea comercială de peste drum:

– Întoarce capul spre dreapta, există un centru comercial, îl vezi? Cea mai apropiată parcare este acolo. Dacă nu există circumstanțe speciale, vehiculele private nu au voie să parcheze la intrarea în Biroului Principal al Siguranței Populației. Ai nevoie de un permis de parcare.

Fei Du îi aruncă un zâmbet strălucitor:

– De unde pot obține un permis de parcare?

– Nu vindem permise de parcare pe termen lung, cu ridicata sau cu amănuntul. În primul rând, trebuie să fii membru al personalului Biroului, sau cel puțin membru al familiei al unui membru al personalului.

Luo Zen Whou își lăsă ochii în jos calm, apoi lăsă ochii iritați să se odihnească pentru o clipă și spuse  zâmbind:

– Deschide gura și cere un permis de parcare, Xiansheng. Ghipsul ți-a fost îndepărtat acum câteva zile și deja conduci – ce cauți din nou aici?

Fei Du nu răspunse, dar întrebă:

– Nu ai mașină astăzi?

Luo Zen Whou:

– I-am împrumutat-o ​​unui coleg pentru o întâlnire oarbă.

Fei Du miji ochii și deschise portiera mașinii:

– Ce bine, vrei să intri?

Luo Zen Whou: „…”

Acțiunea lui Fei Du era ca o veste bună, iar Luo Zen Whou fu surprins să constate că astăzi nu-și pulverizase acea colonie care îi dădea idei murdare în cap. Mirosul care ieșea din corpul lui era un amestec de detergent pentru cămăși și un fel de apă de bărbierit, limpede și curată, ca vântul de toamnă spălat de ploaia rece.

Tipul ăsta trebuie să o fi făcut intenționat.

Luo Zen Whou era vigilent în inima lui, dar membrele îi trădară creierul și se urcă în mașina altcuiva din proprie inițiativă.

Fei Du închise portiera pentru el foarte grațios. Tocmai când era pe cale să ocolească pe partea cealaltă, văzu un bărbat „cu părul în flăcări”, cu o servietă zdrențuită, ieșind din Biroul Principal și uitându-se în jur la ușă. Era Tao Ran.

Fei Du se opri în timp ce deschidea propria-i portieră și îl salută:

– Ge.

 – Hei!

Tao Ran își trecu o mână prin păr și se îndreptă spre el. Avea ochii obosiți și nu observa îmbrăcămintea lui Fei Du era diferită de cea obișnuită.

– Oamenii ăștia par să nu mai facă orele suplimentare astăzi. În timp ce mă duceam la baie, toți, cu excepția celor de serviciu, au plecat – de ce ești aici?

Fei Du:

– Aveam o treabă.

– Oh, bine, spuse Tao Ran absent, fără a-l întreba despre ce era vorba.

– Tocmai te căutam. Chang Ning a spus că părinții lui Chenchen vor să ne invite pe toți la o masă cândva. Vrei să mergi?

Fei Du spuse:

– Oh, pe un ton lung.

Tao Ran:

– Ce?

 – Hai să mergem la casa lui Chenchen. Vom discuta cu părinții și le vom distrage atenția. O vei ajuta pe Chang Ning să împacheteze și să pregătească mâncarea?

Fei Du se sprijinea leneș pe plafonul mașinii.

– Sau o poți îndemna să pregătească niște vin, să ne dea la toți câte o înghițitură și apoi să o lași pe Chang Ning să ne conducă unul câte unul. Tu vei fi responsabil pentru conducere. Cel mai bine ar fi ca noi să dispărem ca grup când ieșim. O poți lua și la o plimbare de noapte, să te uiți la un film sau așa ceva.

Tao Ran nu se gândise atât de mult la început, dar acele câteva cuvinte ale lui îi luminaseră direcția de a merge mai departe. Era atât de entuziasmat încât îi era prea jenă să spună ceva. El stătu acolo și zâmbi fascinat.

În acel moment, geamul mașinii îndreptate spre Tao Ran fu coborât, iar Luo Zen Whou spuse nemulțumit:

– Bine, am primit spiritul acestei mese și le voi transmite tovarășilor mei mâine. Ai putea, te rog, să nu mai sperii câinii de pe stradă? Atenție la manierele tale!

Tao Ran nu se gândise niciodată că într-o zi va vedea un Luo Zen Whou viu în mașina lui Fei Du. Suferi dintr-o dată un șoc. Se uită la Luo Zen Whou ca un somnambul, apoi la Fei Du și se uită înainte și înapoi de trei ori, bănuind că ar putea să nu fie sănătos la minte. Apoi spuse subconștient:

– Oh, și-și frecă ochii și plecă ascultător.

După ce merse cincizeci de metri, arcul reflex lung al adjunctului căpitanului Tao fu finalizat în sfârșit. Creierul lui reacționă brusc ca și cum ar fi fost un șoc electric – stai, era Luo Zen Whou cel care se afla în mașina lui Fei Du tocmai acum?

Luo Zen Whou, bărbat, hobby-urile sunt masculii.

Fei Du, genul este masculin, hobby-ul este… un mascul!

Tao Ran întoarse capul brusc, umerii și gâtul scoțând un „scârțâit” de protest. Mașina sport care fusese parcată pe marginea șoselei plecase fericită pe șosea și se contopise cu fluxul imens de trafic, dispărând fără urmă.

– Halucinaţie.

Tao Ran ajunse singur la această concluzie, dădu din cap serios și plecă ca ți cum ar fi suferit de hemiplegie.

– Virează la stânga la următoarea intersecție. Drumul de acolo este în construcție și nu poți trece. Luo Zen Whou dădea instrucțiunile foarte calm, de parcă ar fi fost într-adevăr doar într-o plimbare pe traseul serviciu-casă. Îl mai întrebă încă o dată pe Fei Du despre scopul venirii sale, dar din moment ce micul nenorocit era misterios, Luo Zen Whou pur și simplu nu întrebă a treia oară și așteptă calm să dezvăluie următorul pas.

Pe neașteptate, Fei Du îl conduse înapoi acasă în liniște, fără să scoată un cuvânt:

– Am ajuns.

Luo Zen Whou: „…”

Stai… deci? Atunci ce?

– Dacă am venit într-adevăr acolo, e pentru că doar voiam să te aduc.

Fei Du surprinse cu atenție privirea inexplicabilă din ochii săi și un zâmbet slab de tip „Fei Du” apăru în colțul gurii.

Cu acest zâmbet, imaginea „tinerească și însorită” pe care o menținuse pe tot parcursul drumului fu imediat spulberată. Sub masca vopsită, era încă formula familiară și gustul familiar. Fei Du își coborî vocea ambiguu, se aplecă spre urechea lui Luo Zen Whou și întrebă:

– Sau sperai că aveam motive ascunse, căpitane Luo?

Aceasta era una dintre tacticile obișnuite folosite de playboyul din el pentru a se juca cu ambiguitatea. Era apropiat, dar distant, atingea linia limitei, dar nu o trecea. Nu putu găsi niciun motiv sau să pună o întrebare. Îl amuțise pur și simplu. Era amețit de tachinarea prin care, în mod misterios, era înălțat apoi  doborât, apoi fugea. Nici nu mai știa dacă ar trebui să plângă sau să râdă.

Luo Zen Whou era un coleg practicant și cunoștea bine toate trucurile, dar aceasta era prima dată când cineva le folosea asupra lui.

Luo Zen Whou își suprimă gheara care îi dădea o mâncărime pe piept într-o singură respirație și-și folosi trucul său „de neînduplecat”. După o pauză, împinse portiera mașinii și o bătu ușor cu mâna:

– Este o mașină bună, dar nu poate rula repede în oraș. E o risipă, mulțumesc, la revedere.

După ce spuse asta, Luo Zen Whou coborî din mașină într-un mod obișnuit, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic și plecă spre casă să hrănească pisica, fără să se uite înapoi.

Fei Du se holbă la spatele lui în mașină până când căpitanul Luo intră în hol, apoi demară încet mașina.

– Cu plăcere, își spuse el.

-… ne vedem mâine.

A doua zi, căpitanul Luo se întoarse la vechea lui slujbă de a livra mâncare la pachet. Intră clătinându-se în birou și de îndată ce împinse ușa, văzut câțiva colegi mișcând birourile.

– Pentru ce este asta?

 – Directorul Zeng tocmai a venit și a spus că a sosit un nou coleg, spuse Tao Ran.

– Hai să-i găsim un loc unde să stea.

— O, da, îmi amintesc acum.

Luo Zen Whou puse micul dejun pe masă și făcu semn tuturor să se servească singuri.

– Am fost atât de ocupat în această perioadă încât am uitat de asta. Am primit ordinul de transfer cu mult timp în urmă. Se prezintă astăzi? Îl cunoașteți cu toții pe omul care a sosit. El este cel cu ochelari de la Filiala cartierului  Piața de Flori. Wang Hongliang a fost anchetat cu ceva timp în urmă de el și a fost suspendat pentru anchetă. Nu a trecut mult timp după anchetă că am văzut că are idei clare și am făcut un  raport prin care am cerut transferul lui.

Tao Ran a fost uimit:

– Este Xiao Haiyang?

Înainte ca Luo Zen Whou să poată răspunde, un cap a apărut de la ușa biroului:

 – Căpitane Luo, directorul Zeng te cheamă!

Luo Zen Whou dădu din cap, luă un pahar cu lapte de soia, introduse în ea un pai gros ca degetul mare, amestecă de două ori și o bău în timp ce mergea. Când  ajunse la ușa biroului directorului Zeng, o terminase deja. Ținti spre coșul de gunoi de pe coridor de la doi metri distanță și a tras o „aruncare lungă” într-un mod foarte mișto. Paharul de plastic de unică folosință căzut în coșul de gunoi.

Înainte să-și poată sărbători lovitura perfectă, ușa biroului alăturat se deschise din interior.

Zeng Guangling își împinse ochelarii și îl privi rece pe Luo Zen Whou:

– Este o risipă a talentului tău că nu ai mers la NBA.

Directorul Zeng fusese un expert în medicină legală în primii săi ani. Mai târziu, pentru că directorul Zhang îi apreciase atitudinea mereu profesională și precisă, fusese promovat cu forța într-o funcție de conducere. I se aruncau pe rând tot felul de sarcini. Se străduise foarte mult să-i organizeze diverse „antrenamente”, ceea ce-l făcuse pe directorul Zeng să se simtă nefericit. El voia să demisioneze în fiecare zi, iar directorul Zhang devenise din ce în ce mai rece și mai indiferent.

Când Luo Zen Whou fusese transferat pentru prima dată la Biroul principal al siguranței populației, îl urmat adesea la fața locului. Zeng Guangling era o persoană serioasă și nu putea suporta mintea jucăușă a lui Luo Zen Whou pe atunci. Luo Zen Whou era certat de el la fiecare două zile și de mult își dezvoltase o față indestructibilă în fața lui. Nu-i păsa deloc și intră cu un zâmbet jucăuș în biroul directorului Zeng:

– Așa e, doar pentru că am inimă să servesc oamenii, am renunțat cu reticență la un salariu anual de 20 de milioane de dolari SUA. Ce spirit lăudabil – am auzit că persoana care a venit este o veche cunoști…

Înainte să poată rosti cuvântul „cunoștință”, Luo Zen Whou rămase uluit.

Erau două persoane în biroul lui Zeng Guangling. Una dintre ele era Xiao Haiyang, la care se așteptase. Când Xiao Haiyang îl văzu intrând, se ridică și îl salută politicos:

– Căpitane Luo.

Cât despre persoana de lângă el…părea mai puțin cuminte.

– Într-adevăr, este o veche cunoştinţă.

Ochii lui Fei Du se mutară mai întâi fericiți de la pieptul lui Luo Zen Whou până deasupra genunchilor săi și după ce se bucură de el gratuit, zâmbi și continuă cuvintele lui Luo Zen Whou:

– M-am dus la casa căpitanului Luo la cină, luna trecută.

Zeng Guangling era un senior în Biroul principal al siguranței populației. Îl văzuse pe Luo Zen Whou crescând de la un tânăr novice care nu știe nimic la actualul căpitan al echipei investigații criminale. Deși nu o spunea, știa toate lucrurile murdare pe care Luo Zen Whou le făcea în privat. După ce auzi ce spusese Fei Du, directorul Zeng se gândi imediat la ceva în neregulă. Dădu ochii peste cap, se uită la Luo Zen Whou și spuse plin de înțeles:

– Din moment ce ne cunoaștem cu toții, nu-mi voi pierde cuvintele. Anul trecut, Biroul nostru principal și Școala Absolventă a Universității Yan Gong nu plănuiau să facă un proiect de cercetare comun? Acesta era încă condus de directorul Zhang. Scopul este să exploreze teoriile din practică și apoi să aplice teoria în practică. Să luăm de exemplu acest caz de răpire și ucidere de fete care a durat 20 de ani. Acest lucru merită să fie studiat. Universitatea Yan Gong a înființat deja o echipă specială de cercetare, iar Zen Whou este persoana de contact, dar de fapt este destul de clar despre distincția dintre public și privat.

Luo Zen Whou: „…”

Ce fel de grup de cercetare ar alege un astfel de tip ca persoană de contact?!

Zeng Guangling:

– Xiao Xiao tocmai a sosit, haideți să ne cunoaștem mai întâi. Acum sunt mulți tineri în echipa de anchetă penală a orașului nostru, așa că le este mai ușor să se integreze. Fei Du..

Fei Du lăsă picioarele încrucișate și sub privirea extrem de dureroasă a lui Luo Zen Whou, spuse încet cu un aer inocent și inofensiv:

– Profesore Zeng.

— Hei, nu fi atât de politicos.

Zeng Guangling era în mod evident mulțumit de titlu. Fața lui ca o sculptură de gheață nu se putu abține să nu dezvăluie un mic zâmbet, iar tonul i se înmuie de cel puțin trei ori.

– Am predat doar doi ani, așa că pot fi considerat fratele tău mai mare. M-a sunat Lao Pan. Dacă ai nevoie de ceva, anunță-mă. Vino oricând la biroul meu.

Luo Zen Whou avu mai întâi o conversație privată cu directorul Zeng. Bărbatul de vârstă mijlocie, ai cărui ochi și inimă fuseseră îndreptate către spațiul cosmic, își puse la îndoială și-și criticase etica personală fără motiv. Apoi fusese chemat în biroul directorului Lu, unde avusese loc o întâlnire de conștientizare politică cu privire la acel proiect de cercetare de rahat. Când își târâse picioarele obosite înapoi la Echipa de Investigații Criminale, constată brusc că acesta nu mai era biroul pe care îl cunoștea.

NOTA TRADUCĂTORULUI

[1] Macbeth- personaj al piesei de teatru cu același nume, scrisă de Shakespeare. Intriga : în cele din urmă toți cei care puteau muri au murit, inclusiv criminalul Macbeth.