Macbeth 25
Zheng Kaifeng, o persoană extrem de îndrăzneață și avară… ar fi fost dispus să moară?
Dar, dacă cineva complota să-l asasineze, atunci cine plasase bomba în camion?
Din moment ce asasinul avusese capacitatea să instaleze o bombă în camion fără ca nimeni să observe, de ce nu simplificase lucrurile? De ce nu îl surprinsese și nu îl înjunghiase până la moarte? Sau nu îi furase pur și simplu o mașină și nu îl lovise frontal?
De ce, în ultima vreme, toți acești asasini păreau incapabili să-și facă treaba cum trebuie? De ce ajungeau mereu pe prima pagină a ziarelor?
Oricare dintre aceste întrebări merita analizată și răsanalizată.
Însă în mintea lui Fei Du, unde părea să existe mereu un misterios gău negru în rotație, avu loc brusc un Big Bang. Toate gândurile își pierdură gravitația, plutind în afara logicii.
Poate că lumina reflectată pe pantalonii lui Luo Wenzhou fusese doar efectul luminilor de poliție care clipeau. Poate că această senzație de pericol fusese doar paranoia lui… iar această farsă stupidă l-ar fi putut distra pe camaradul Luo Wenzhou pentru tot restul vieții.
Dar în acel moment, Fei Du cedase instinctelor sale cele mai primare.
Nu exista niciun motiv rațional.
Luo Wenzhou bătea cu pumnii în ușa containerului și îl provoca pe Zheng Kaifeng, când Fei Du, fără niciun avertisment, se aruncă lateral asupra lui și îl împinse spre SUV. Cu o mână, Fei Du apucă portiera, o deschise fără să se uite și, în timp ce Luo Wenzhou era instabil pe picioare, îl azvârli înăuntru.
Apoi, din colțul ochiului, văzu o scânteie licărind brusc sub container.
Fei Du nu avu timp decât să împingă instinctiv ușa mașinii pe care o ținea. Înainte să apuce să se protejeze complet cu portiera, impactul uriaș se produsese deja. Ușa se izbi violent de spatele lui.
După accidentul anterior al lui Fei Du, întregul automobil fusese consolidat, iar geamurile schimbate. Era prima zi în care conducea mașina după reparații. Protecția la impact era excelentă, dar nu se așteptase niciodată să se confrunte cu o bombă.
Oricât de bun ar fi fost un automobil, tot nu era un tanc. Portiera nu rezistă exploziei, deformându-se instantaneu, iar geamul antiglonț se spulberă odată cu ea. Ultima senzație a lui Fei Du fu durerea violentă din brațul lovit de ușă, ca și cum i s-ar fi rupt, împreună cu umărul. Nu scoase niciun sunet, șocul îi paralizase aproape complet plămânii.
Toate vehiculele din parcarea subterană țipară la unison, alarmele lor lovind tavanul. Incapabile să se reverse spre cer, sunetele ricoșau haotic în spațiul îngust. Flăcările izbucniră violent, înghițind instantaneu containerul camionului. Geamurile unor mașini se spulberară, plouând cu cioburi. Ușa containerului fu aruncată la câțiva metri distanță.
Norocul era ca vântul, se schimbase într-o clipă. În doar o săptămână, „celebrul om de afaceri chinez din străinătate” Zheng Kaifeng, capabil să mobilizeze sute de oameni cu un singur apel, devenise mai întâi „suspect penal”, apoi o pasăre carbonizată, crocantă la exterior, moale în interior.
Când Fei Du îl împinsese, ceafa lui Luo Wenzhou lovise volanul. Avu impresia că surzise.
Instinctiv, îl prinse pe cel care căzuse în brațele lui, fără să înțeleagă ce se întâmplase. Zgomotul asurzitor se transformă într-un țiuit subțire. Simți ceva lipicios pe mâini și își strânse degetele fără să-și dea seama. Ochii îi erau larg deschiși, goi. Membrele îi aparțineau parcă unei marionete, mișcându-se stângaci.
Apoi, mirosul de sânge, fum și material ars îl izbi ca un tsunami.
— Fei Du…
Inima suspendată a lui Luo Wenzhou se electriză instantaneu. Mai întâi tremură, apoi începu să bată haotic, aproape explodând.
— Fei Du!
Conștiința lui Fei Du plutea lângă corpul său, intrând și ieșind. Devenise un radio defect.
Auzea strigăte intermitente. Auzea pe cineva rostindu-i numele.
Dar nu-l interesa. I se păreau enervante.
Cineva îi forță pleoapele. Fei Du văzu o lumină. Se spunea că, urmând lumina, puteai reveni la conștiință, dar el nu era deloc interesat. Întoarse privirea cu indiferență.
Lumina se îndepărtă tot mai mult, iar întunericul infinit îl înghiți. Se auzi un zgomot sec, ca o ușă trântită undeva…
Conștiința slabă a lui Fei Du se scufundă mai adânc.
Aici nu mai conta bogăția sau sărăcia, inteligența sau prostia. Nu mai avea amintiri coerente. Nici măcar pielea pictată pe care o construise cu grijă de-a lungul anilor nu mai exista.
Părea că devenise un copil mic. Picioarele îi erau scurte, voia să alerge peste tot. Dar de îndată ce ridică un picior, o teroare fără motiv îi cuprinse inima. Un bărbat, ca o umbră neagră uriașă, îl privea rece de sus.
— Doar câinii aleargă și se joacă. Fei Du, ești un cățel?
Confuz, Fei Du fu tras de el. Văzu un cățeluș, abia născut, mai mic decât o palmă. Cu ochii umezi, acesta se clătină spre el. Fei Du întinse mâna. Cățelușul ridică stângaci o lăbuță grăsuță, se sprijini pe picioarele din spate și îi mirosi palma rece.
Simți o căldură irațională în inimă și îi mângâie capul pufos.
Cu o voce blândă, dar înghețată, bărbatul suspină.
— Prin copilul acesta curge sânge bolnav. Trebuie corectat.
Cățelușul scoase un țipăt ascuțit când fu smuls brutal.
Căldura dispăru instantaneu. Inele reci de metal îi coborâră pe degete. Fire porneau din spatele inelelor, trecând printr-un mecanism complex, legate de o bandă de restricție pentru gât. Dacă firele slăbeau un milimetru, banda se strângea un centimetru. Dacă slăbeau complet, banda îi strângea gâtul.
Fei Du nu putea respira. Își strânse instinctiv degetele, trăgând disperat de fire. Când acestea ajunseră la maxim, banda se slăbi ușor. Aerul îi invadă plămânii și începu să tușească violent.
— Trebuie să înveți să respiri mai încet, râse bărbatul satisfăcut.
— Deștept. Se pare că nu e nevoie să te învețe nimeni cum să nu te sufoci.
Scena se schimbă din nou. Fei Du era legat de un scaun. Putea mișca doar degetele cu inelele. Senzația de sufocare îl învăluia. Corpul îi era rece.
Bărbatul se apropie, fredonând, ținând cățelușul într-o mână. Îl așeză în palma lui Fei Du.
— E moale?
Cățelușul simți frica rece și încercă să-l încălzească, lingându-i degetele.
— E drăguț?
Fei Du ezită. Apoi încuviință.
În clipa următoare, durerea îl lovi fără avertisment. Banda i se strânse violent în jurul gâtului. Degetele i se încleștară instinctiv, iar aerul pătrunse… în timp ce cățelușul scoase un urlet sfâșietor.
Fei Du realiză că îi strângea gâtul fragil. Îl eliberă disperat, iar banda i se strânse și mai tare.
Se zbătu nebunește, corzile și inelele de metal mușcându-i carnea.
……
Tao Ran se plimba în fața secției de terapie intensivă, transpirat, cu telefonul la ureche.
— Zheng Kaifeng și Yang Bo au murit la fața locului. Ceilalți au fost reținuți. Răniți ușor. Doar șeful și…
O asistentă ieși brusc.
— Fei Du? Este cineva din familie aici?
Tao Ran închise apelul.
— E-e-eu sunt aici…
— Sunteți rudă?
Întrebarea îl lăsă mut. Fei Du nu avea familie. Una era moartă, cealaltă un vegetativ.
— Respirația și ritmul cardiac s-au oprit brusc. Încercăm resuscitarea. Pregătiți-vă.
— Ce?! Așteptați…
Asistenta plecă în fugă.
Tao Ran se opri neputincios. Abia atunci realiză că spusese „voi doi”. Se întoarse. Luo Wenzhou era lângă el.
Picior rupt, spate lovit, comoție cerebrală. Arăta ca o mumie modernă, sprijinit într-o cârjă.
— Ai terminat perfuzia așa repede?
— Am scos-o. Nu mă omoară.
— Ce faci aici? Întoarce-te în salon!
Luo Wenzhou închise ochii, amețit.
— Când alții ajung aici, cineva îi așteaptă. Dacă el nu are pe nimeni… mi-e teamă că nu va mai vrea să se întoarcă.
— Eu nu sunt cineva?
— Nu e același lucru.
Tao Ran înțelese prea târziu.
Telefonul sună.
— Toți oamenii din camion au mărturisit…
Tao Ran răspunse.
— Sunt bine șeful și Fei Du?
— Nu-ți face griji…
Luo Wenzhou își scăpă cârja, se aplecă și își acoperi fața cu mâinile.
Nota traducătorului
📖
Nu am cuvinte. Acest capitol este sfâșietor.


non coment…..ce întristare
Fei este un erou ,un camarad pe cinste ,Fei îl iubește pe pe Luo , să-ți sacrifici viața salvând pe cineva e mai mult decât iubire
iar Luo este devastat …
mulțumesc ⛄
Da, în acel moment Fei Du și a dat seama ca il iubește pe Capitan
Ce i dincolo???
Rece …gol …și durere ….durerea de a nu te putea încălzi…
nu ți pierde sufletul frumos ascuns în carcasa indiferenței Fei Du….
întoarce te dragule…
..te așteaptă lumina pe care tu …cu prețul vieții tale nu ai acceptat sa se stingă….!!!
MULTUMESC Ana !!!
Ai revenit și ma bucur. Urmează capitole tari, dureroase, o altfel de iubire
Știu…și d3 fiecare dată …ma doare la fel…acum cu aceasta traducere o vad altfel. …ca și cum as citi o prima dată …
Mulțumesc!!aștept și serialul …se traduce undeva …dar nu …chiar nu vreau …îl aștept aici …acasă la noi …cu căldură și emoție…e ALTCEVA….!!!păcat ca nu am emoji …oricum ai inima mea …!!!
Merge greu cu serialul. Problema e că video are deja 2 subtitrări deci încerc să acopăr măcar una dar merge greu tare cu aranjatul
Fara emoticon Fei Du intr-o sclipire de moment a vazut bomba si s-a reezit la Luo ,sa-l salveze.Sper sa-si revina, dar ce viata chinuita a avut copilul Fei! Cred ca acest moment este momentul in care Luo se gandeste ca viata este prea scurta sa faca fite. Trebuie sa fie langa Fei, ca sa aiba motiv sa se intoarca langa el.Capitol trist dar plin de sentimente Multumesc
Fei Du are un trecut înfiorător urmează capito’e în care descoperim o altfel de iubire. Căpitanul Luo Wenzhou va fi la inaltime♥️
Instantaneele care îi vin in fata ochilor lui Fei Du sunt de-a dreptul dureroase. Trecutul lui este plin de umbre întunecate. Acum parca nu-și mai dorește să se întoarcă. Îl deranjează și faptul că este strigat pe nume…
A plonjat în indiferenta și renunțare. Sper sa nu rămână acolo.
Mulțumesc!❤️❤️❤️
Luo Wenzhou il striga
Fei a simțit pericolul și la salvat pe Luo iar acum prin prezența lui Luo îl va salva pe Fei.
Mulțumesc frumos Ana ❤️❤️❤️
Luo Wenzhou va avea grija de Fei Du în felul lui.
Fei,… iubire,….intoarce-te dragule! Acolo ni-i decat coșmar si rece! Vino la lumina, pt ca te asteapta!
Am zis eu cumva ca inima mea rezista la șocuri? Ce faci Ana cu noi? Sunt…..fără cuvinte.
❤️❤️❤️
E unul dintre cele mai dureroase capitole