Omegaverse-Iubiri nepermise-Cuvântul cititorului

Ultimele zile în casa lui Chao Fah fuseseră un haos total. La auzul veștii că tatăl lor cumpărase o casă și urmau să se mute cât de curând, Luli și Rak plânseseră din toate băierile,  agățându-se de Chao Fah și implorând să le lase să stea cu el. Mila și Etan trebuiseră să intervină. Le scoseseră la o prăjitură, dar nu fusese destul. Rak era mai mică, nu prea înțelegea ce se întâmplă , dar o imita pe sora ei . Deci, când aceasta plângea, plângea și ea. Sopa era tristă și ea de decizia lui Ramanan, dar înțelesese că între doctor și el era ceva mai mult decât o simplă prietenie și că decizia luată ducea spre respectarea unor legi.

În aceste câteva zile cât mai rămăseseră, Ramanan și Chao Fah dormiseră în fiecare noapte împreună, goi, înlănțuiți ca două fire de mărțișor, în timp ce feromonii lor făceau dragoste cu fiecare secundă petrecută împreună. Sosise și ultima noapte. Ramanan cugetase toată săptămâna la relația dintre ei care încă nu ajunsese la o totală interacțiune între ei. Pusese în cumpănă pro și contra și chiar le scrisese pe o hârtie, dar într-un final legea și datoria de părinte față de copiii lui câștigaseră.

În această ultimă noapte decise să nu mai doarmă în camera lui Chao Fah. Acesta trebuia să sosească spre miezul nopții și spera ca, negăsindu-l acolo, să înțeleagă decizia luată. Dar se vede treaba că Ramanan nu-l cunoștea deloc bine pe Chao Fah. Acesta sosi într-adevăr spre miezul nopții. Era obosit , dar gândul că va fi ținut în brațe de Ramanan, de Ama îl revigorase dintr- o dată. Intră în dormitor și ochii lui se căscară largi. Patul era gol. Se gândi o clipă că poate fusese chemat de urgență la secție, dar nu, nu era posibil, haina de polițist era spânzurată la intrare pe un umeraș. Se îndreptă spre dormitorul lui Ramanan cu inima puțin strânsă. Deschise ușa și-l văzu, Dormea  pe spate cu mâinile deasupra cuverturii. Se părea că somnul lui era agitat, sprâncenele îi erau încruntate și mormăia ceva neinteligibil. Chao se apropie și se așeză pe marginea patului privindu-l tăcut. Simți cum feromonii se ciocnesc în aer cu putere, cu pasiune. Cafeaua Blue Mountain intrase deja în paharul cu Whisky Macallan. Ramanan deschise automat ochii. Întoarse capul și-l văzu pe Chao Fah așezat lângă el. Tresări, nu se așteptase să vină să-l caute.

– Ama…de ce dormi aici? E ultima noapte a noastră, te-am supărat cu ceva?

Vocea lui Chao Fah sunase atât de caldă și de tristă că Ramanan se simți jenat până în măduva oaselor de întrebarea lui.

Se ridică în moalele capului și vorbi privindu-l direct în ochi pe cel pe care îl iubea, dar cu care nu putea fi împreună.

– Chao Fah, nu m-ai supărat cu nimic, credeam că vei înțelege gestul meu. Să știi că am reflectat foarte mult la relația noastră…dacă putem s-o numim relație. Eu aș numi-o mai degrabă flirt și atracție sexuală.

Tăcu un moment. Chao Fah se albise la față și feromoni supresori începură să se înalțe spre tavanul camerei în încercarea de a-și proteja spaima. Simțea că o furtună sosește și credea că era chiar mai mult decât atât.

Flirt? Atracție sexuală?…Despre ce vorbește Ama?

Ramanan își drese glasul și continuă:

– Chao Fah  indiferent cum am învârti situația noastră, ea e supusă eșecului. Societatea nu ne va lăsa să trăim liniștiți și fericiți, vom pierde serviciile, statutul în societate, copiii mei vor suferi, legea ne va prinde din urmă.

Pe măsură ce Ramanan vorbea și depăna cuvintele ca și cum ar fi vorbit de un cuplu oarecare, Chao Fa simți cum lacrimile încercau să-și croiască drum spre afară. Se abținu, iar fața lui nu lăsa să vadă durerea aprigă ce năștea în interiorul lui. Tensiunea aceste abțineri se ridică la cap și avea impresia că acesta va exploda în secunda următoare. Privirea i se tulbură și urechile nu mai auzeau nici o propoziție întreagă, doar frânturi ca niște cioburi de sticlă ce i se înfigeau în carne.

– Te iubesc, dar…

– …sper că vei înțelege…

-…am avut momente frumoase și…

– …legea e…

– Chao Fah. Chao Fah!…Chao Fah!!! Mă asculți? Spuneam că noi doi nu vom mai dormi niciodată împreună. Deci, te voi ruga să te întorci în camera ta.

Chao Fah se ridică încet de pe pat  și încercă să nu dea frâu liber lacrimilor. El se uită la Ramanan și spuse cu voce șoptită:

–Ama…iubirea mea pentru tine e infinită…eu te-am iubit din prima clipă, de atunci…de când erai între viață și moarte în sala de operație. Ama…iartă-mă că mereu am făcut primul pas, că mereu am luat-o înainte…Ama, dacă nu mă împiedici să plec, voi înțelege și accepta decizia ta. Dar…Ama, odată ieșit de aici, nu te voi mai căuta, nu te voi mai suna, nu-ți voi mai scrie mesaje. Și dacă într-o zi îți va fi dor de mine, să știi că ușa și brațele mele vor fi larg deschise.

Spusese toate acestea cu voce șoptită pentru că lacrimile îl gâtuiau. Se întoarse și se îndreptă spre ușă. Pașii lui erau târșâiți…ca ai unui bătrân…prelungea momentul…spera…spera ca Ama să-l iubească mai presus decât legea. Dar minunea nu se produse și Chao Fah se regăsi în afara dormitorului lui Ramanan, cu ușa închisă în urma lui. Perdeaua de lacrimi acoperi verdele trist din privirea lui. Înainta spre camera lui ținându-se de peretele holului. Feromonii lui, separați de cei ai lui Ramanan se izbeau haotic de tavan și parcă urlau într-o muțenie teribil de dureroasă.

În celălalt dormitor, după plecarea lui Chao Fah, Ramanan se întoarse cu fața in jos, își înfundă capul în pernă și urlă din toate puterile în ea. Urlă disperarea, urlă neputința, urlă despărțirea de sufletul lui pereche. Fusese foarte crud…