CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – Capitolul 9

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 9

Nu era prima dată când Han Yang se urca în mașina lui HeLian Qing, dar era prima dată când observa afinitatea acestuia pentru mașinile sport. Mașina în care se aflau mergea extrem de repede, atât de repede încât, întins pe jumătate pe scaunul din față, nu putea să nu se gândească la faptul că ar putea fi aruncat din scaun din cauza vitezei mari cu care se deplasau.

Cu toate acestea, era evident că acest gând aleatoriu era puțin probabil să se întâmple. Deși viteza era destul de mare, datorită calității bune a vehiculului, abia dacă simțea vreo zdruncinare în timp ce stătea întins.

Han Yang nu știa că spitalul era atât de aproape de apartament. Nu era sigur, dar bănuia că trecuseră cel puțin zece minute până când fusese din nou ridicat în brațele lui HeLian Qing și intraseră în grabă în clădire.

Acolo, medicul îi puse câteva întrebări, îl examinase, apoi spuse că suferă de gastroenterocolită acută și, deși nu era o formă foarte gravă a bolii, durerea era, din păcate, greu de suportat. Medicul continuase apoi să scrie o rețetă pentru medicamentul de care Han Yang avea nevoie, după care rugase o asistentă să-i pună o perfuzie băiatului. Apoi, îi ceruse lui HeLian Qing să-l urmeze în biroul său pentru a completa fișa medicală a băiatului bolnav.

– Pacientul are vreo alergie la medicamente? întrebă medicul.

– Nu, răspunse HeLian Qing.

– Ești sigur că nu trebuie să-l întrebi?

Doctorul se opri din scris și își ridică privirea spre bărbat.

– Nu e nevoie, spuse HeLian Qing, cu o expresie neschimbată.

Luând fișa medicală cu el, atunci când părăsi cabinetul medicului, ochii lui trecură rapid peste fișă și oftă.

Știu mai multe despre puștiul ăsta decât știe el însuși.

HeLian Qing nu se duse direct la farmacie, ci se întoarse mai întâi în camera lui Han Yang pentru a-l verifica.

Băiatul era în aceeași poziție ghemuită ca înainte, cu o mână strângându-și stomacul, iar de cealaltă mână avea acum atașată o perfuzie, fața lui având în continuare aceeași nuanță palidă.

HeLian Qing se îndreptă spre el, scoase câteva șervețele din cutiuța de pe noptiera de lângă pat și începu să-i șteargă transpirația de pe frunte.

Simțind mișcările lui, Han Yang deschise ochii.

– Te simți puțin mai bine? îl întrebă bărbatul, folosindu-și degetul pentru a-i da la o parte bretonul ud de transpirație, sperând în sinea lui că băiatul simțea măcar o mică ușurare.

Din păcate, medicamentul fusese administrat cu puțin timp în urmă, așa că, deocamdată, nu se simțea o diferență prea mare, dar Han Yang dădu din cap, mulțumitor:

– Mulțumesc.

– Bine.

HeLian Qing se așeză pe scaunul de lângă el. Han Yang mai avea încă două treimi din lichidul din punga perfuzabilă și, având în vedere acest lucru, bărbatul nu se grăbea să meargă să ia medicamentul, dar nu era nici nerăbdător.

După aceea, Han Yang încercă să mai vomite de două ori, dar stomacul său era complet gol, până în punctul în care nici acidul gastric nu mai ieșea. Așa că, de fiecare dată când avea grețuri, simțea ca și cum mai multe mâini îi strângeau intestinele, iar senzația era extrem de greu de suportat.

HeLian Qing știa că băiatul încă suferea de durere, dar, din păcate, știa și că nu putea face prea multe în această privință. Nu putea decât să-i dea să bea câteva înghițituri de apă, astfel încât, chiar dacă vomita din nou, să se simtă măcar puțin mai bine.

Din fericire, perfuzia conținea și niște analgezice și, după un timp, durerea lui Han Yang se atenuă încet, chiar dacă doar într-o mică măsură. Deși tenul său era încă teribil de palid, expresia lui, în contrast, deveni mai blândă, pe măsură ce trăsăturile i se relaxau.

În acel moment, inima lui HeLian Qing se liniști în sfârșit. Se aplecă spre dulap, puse paharul folosit deoparte, apoi scoase din nou câteva șervețele de hârtie și îl ajută pe Han Yang să-și șteargă transpirația care se formase pe urechi și gât.

Era incredibil de greu pentru el să creadă cu câtă tandrețe îi era ștearsă transpirația de pe față de mâna bărbatului. Era atât de uimit încât nici nu-și dădu seama că, în acel moment, fața lui afișa primul zâmbet pe care i-l adresase lui HeLian Qing de când se cunoșteau.

Apoi, privindu-l pe bărbatul tăcut din fața sa, spuse:

– Mă simt mult mai bine acum, mulțumesc.

Când privirea bărbatului zări în sfârșit acel zâmbet, mâna lui ocupată cu ștergerea picăturilor de transpirație se opri brusc. Șervețelul folosit pe care îl ținea fu aruncat în coșul de gunoi de lângă picioarele lui, după care întinse mâna spre pătura întinsă peste băiat, o trase în sus și răspunse simplu:

– De ce vorbești mereu atâtea prostii? Mă duc să-ți aduc medicamentele, așa că poartă-te frumos și nu te mișca. Dacă ai nevoie de ceva, apasă butonul de lângă tine.

După această afirmație, nu mai așteptă răspunsul lui Han Yang, ci se întoarse și părăsi salonul.

Han Yang rămase cu privirea fixată pe silueta care se îndepărta, fără să înțeleagă exact motivul, înainte ca un zâmbet ușor să-i scape printre buze.

Din fericire, farmacia nu era foarte departe de spital, era chiar lângă acesta, așa că HeLian Qing se întoarse foarte repede în cameră. La întoarcere, își coborî imediat mâna, așezând-o pe fruntea lui Han Yang pentru a-i verifica temperatura, observând că nu mai era atât de fierbinte ca înainte, iar fața lui, care înainte era strânsă și încrețită, părea acum puțin mai relaxată. Văzând asta, îi dădu tânărului puțină apă, apoi îl ajută să înghită medicamentul.

Observând că Han Yang se holba la el, îl întrebă:

– Mai vrei să vomiți?

La care băiatul răspunse pur și simplu dând din cap în semn de negare.

HeLian Qing dădu din cap înainte de a trage din nou pătura. De data aceasta, chiar și mâna atașată la perfuzie era acoperită.

– Atunci culcă-te.

– Dar tu? întrebă Han Yang.

HeLian Qing, cu un strop de nerăbdare, răspunse:

– Ascultă, culcă-te și dormi. De când vorbesc copiii atât de mult? Nu plec nicăieri. Voi rămâne aici să-ți șterg transpirația și să-ți dau apă.

– …

Amintindu-și cum, cu puțin timp în urmă, vomitase în coșul de gunoi, fața lui Han Yang se înroși brusc. Se ghemui sub pătură, oprindu-se când aceasta îi ajunse aproape de bărbie. Încuviință ușor din cap la cererea bărbatului, apoi închise ochii.

După ce se răsucise în pat până la miezul nopții, Han Yang era într-adevăr destul de obosit și foarte somnoros. Nu îi era ușor să se simtă confortabil, dar odată ce reușise, adormi destul de repede.

Așa cum spusese mai devreme, HeLian Qing nu plecase nicăieri. Pur și simplu se așezase pe scaunul de lângă patul băiatului, supraveghindu-l atent. Han Yang mai avea încă două pungi de perfuzie, așa că trebuia să le urmărească și să fie gata să cheme o asistentă medicală pentru a le schimba odată ce una se termina.

Buzz–

Telefonul său mobil vibră brusc în buzunar. Pe ecran apăru un mesaj nou. Era dimineață devreme, aproape ora două. HeLian Qing se întrebă cine ar putea să-i trimită un mesaj la o astfel de oră, apoi deblocă ecranul și văzu următoarele două cuvinte: Han Yang.

[Astăzi voi merge la o cină în grup cu niște colegi de clasă, așa că nu voi ajunge la timp pentru cină, deoarece probabil mă voi întoarce puțin mai târziu. În frigider mai sunt resturi de la prânz, le poți încălzi și le poți mânca.]

Acest mesaj îi fusese trimis la ora două după-amiaza și explica de ce Han Yang nu se întoarse pentru cină. Nu înțelegea însă de ce internetul întârziase trimiterea mesajului până în acest moment.

HeLian Qing citi încet mesajul de încă câteva ori înainte de a pune telefonul deoparte, apoi își îndreptă privirea spre fața lui Han Yang. Trecuse destul de mult timp de când tânărul adormise profund. Fața lui era acum pe jumătate ascunsă sub pătură, doar podul nasului și fruntea lui luminoasă și curată rămânând expuse.

HeLian Qing se ridică, întinse mâna spre pătura lui Han Yang și o trase puțin în jos.

– Nu ți-e teamă că te vei sufoca, nu-i așa?

Rămânând în picioare lângă pat, îi atinse ușor fața lui Han Yang. Pielea băiatului era foarte fină, iar mâna lui HeLian Qing rămase o vreme pe acel loc înainte de a apuca soneria și a o apăsa pentru a chema o asistentă care să schimbe punga cu perfuzie.

Miezul nopții.

Din cauza perfuziei, Han Yang se trezi în miezul nopții, dorind să meargă la toaletă. Deschise ochii și îl văzu lângă patul său, așezat pe spate într-un scaun și adormit, pe nimeni altul decât HeLian Qing. Bărbatul părea deosebit de înalt.

În timp ce dormea, unul dintre picioarele lui era îndoit, iar celălalt întins, ambele brațe erau încrucișate pe piept și capul era aplecat în jos, astfel încât Han Yang nu-i putea vedea decât podul nasului.

Când HeLian Qing se grăbise la spital cu Han Yang, se îmbrăcase doar cu ceva lejer. Tivul cămășii îi era scos din pantaloni, părul nu era pieptănat atât de îngrijit ca de obicei, iar în picioare încă purta papucii de casă. În comparație cu aspectul său obișnuit, această imagine era ca diferența dintre cer și pământ.

Noaptea era și ea puțin răcoroasă, iar văzându-l pe bărbatul de lângă el, veghindu-l, o mulțime de emoții complexe i se agitau în inimă.

Perfuzia îi fusese scoasă și, deși stomacul încă îi era puțin dureros, era mai suportabil decât înainte. Han Yang își aminti atunci că, înainte de a adormi, mai avea două pungi de medicamente. Având în vedere viteza lentă cu care erau administrate picăturile, deduse că HeLian Qing trebuie să fi stat de veghe cel puțin două ore, poate chiar mai mult.

Ținând cont că cei doi se cunoșteau de puțin timp, în inima lui Han Yang, temperamentul lui Helian Qing nu era prea grozav, iar gura lui era și mai rea, cu limba lui veninoasă, care putea ucide o persoană. Totuși, noaptea trecută, acel bărbat, mai mult decât oricine altcineva, îl făcuse să se simtă în largul său. Limba lui era în continuare la fel de ascuțită, desigur, dar faptul că acel bărbat avea grijă de el arăta clar că îi păsa.

Privindu-l pe HeLian Qing care dormea, Han Yang devenise brusc confuz, neînțelegând deloc de ce acest bărbat era atât de bun cu el.

După ce se pierdu în gânduri pentru o clipă, Han Yang ridică pătura cu intenția de a coborî din pat și a se îndrepta spre baie. Din păcate, descoperi că nu avea încălțări. HeLian Qing, care stătea chiar în fața lui, se trezi brusc, lăsând cele două persoane și cei patru ochi ai lor să se privească fix unul pe celălalt.

Observând mișcările lui Han Yang, Helian Qing se ridică în fața lui, încruntându-se:

– Unde te duci? Boala ta încă te mai deranjează?

Ridicând capul pentru a-l privi pe bărbatul cu expresia ușor nemulțumită, Han Yang răspunse:

– … trebuie să merg la toaletă.

– Te simți rău? Mă duc să chem doctorul.

HeLian Qing crezu că îi era rău, așa că se întoarse să plece pentru a chema medicul. Era atât de grăbit încât uită chiar și de soneria de lângă pat. Han Yang îl apucă de mână și spuse:

– Așteaptă o secundă.

HeLian Qing se întoarse, privindu-l fix.

Han Yang explică stânjenit:

– Nu e nevoie să chemi doctorul, eu doar… trebuie să merg la toaletă.

Probabil că imaginea lui Han Yang vomitând mai devreme în acea noapte îl afectase atât de profund încât avu nevoie de reconfirmare:

– Nu are nimic de-a face cu faptul că ți-e rău, nu? Doar trebuie să mergi la toaletă, da?

Han Yang nu se aștepta ca acel bărbat, de obicei rece și arogant, să-i pună această întrebare cu o expresie atât de serioasă, așa că nu putu decât să dea din cap timid:

– Pot să-mi împrumuți încălțările tale pentru o clipă?

Din cauza urgenței cu care plecaseră, Han Yang nu purta pantofi. Privirea lui HeLian Qing se îndreptă spre picioarele goale ale lui Han Yang, amânând momentul până când băiatul le retrase stânjenit. Ca de obicei, nu? Helian Qing se așeză lângă Han Yang, își scoase proprii papuci și îi dădu băiatului.

– Mulțumesc.

Han Yang își puse papucii și plecă spre baie.

– Vrei să te duc eu acolo? îl întrebă HeLian Qing din spate.

– …

Amintindu-și de imaginea lui HeLian Qing când îl cobora din apartament, urechile lui Han Yang se înroșiră instantaneu. Spuse doar că era în regulă, apoi se grăbi spre toaletă.

HeLian Qing era acum într-o dispoziție destul de bună. Stătea culcat pe pat, întinzându-și picioarele.

……………………………….