Cazurile inspectorului Singha- Capitolul 44

 Adio, Frangipani

– P’Sing, vrei să iei asta?

– Da, ia-o.

– Și asta?

– Nu, asta e tot.

– Asta?

– Te muți?

Singha îl privi cu ochii mijiți pe băiatul care acum încărca lucrurile în mașină. Stătuse trei săptămâni în pat, în spital. Deși era încă sub tratament, avea câteva documente de care trebuia să se ocupe. Toate cazurile înregistraseră progrese. Era mulțumit că oamenii erau atenți la caz, ceea ce făcuse ca șefii poliției să nu permită amânarea acestuia, deoarece societatea era cu ochii pe el.

Deja pierduse funeraliile locotenentului Dark, dar își exprimase totuși regretul și explicase mai târziu că, în acest caz se pierduseră multe vieți, el însuși fiind aproape una dintre victime.

Singha se asigurase că acest caz va fi investigat și își exprimase condoleanțele familiilor celor decedați. Fiecare familie va trebui să facă față pierderii și să găsească o cale de a o depăși, dar el îi va ajuta cu tot ce putea. Insistase să le spună familiilor tot ce se întâmplase și ce probleme întâmpinaseră cei decedați înainte de a pleca, nu pentru a agrava situația sau a provoca mai multă durere, ci pentru ca ei să știe că cei dragi încercaseră totul pentru a supraviețui și pentru a salva alte persoane, pentru ca acestea să poată avea un viitor și pentru ca ei să știe că unele persoane încă încercau să repare lucrurile care erau greșite.

Să știe că unele persoane se confruntau cu probleme care nu puteau fi rezolvate.

Să știe că unele persoane puteau asculta și se puteau gândi să-și schimbe viața.

Să știe că unele persoane încă aveau oameni care le duceau dorul.

Să știe că unele persoane pur și simplu nu avuseseră noroc și fuseseră martore la anumite evenimente teribile.

Fuseseră efectuate mai multe proceduri legale, în conformitate cu reglementările în vigoare. Singha urma să primească mai multe documente importante înainte de a se ocupa de povestea lui Sisaket și Thup. Se simțea mai bine, dar ceilalți scandalagii se îngrijoraseră și deciseră să-l urmeze în călătoria la Sisaket, așa că sfârși prin a lua cu el trei prieteni, printre care Say, Darin și Mek, care se oferiseră să conducă mașina închiriată și să o returneze.

– Ești îngrijorat?

– Nu prea, mi-e rău pentru că șoferul conduce ca un melc.

Tânărul inspector se uită la șofer prin oglinda retrovizoare și Mek se uită și el la el.

– Ai gura așa bună! Vrei să conduci tu?

– Vrei medicamentul pe care ți l-am adus?

– Nu acum, refuză Singha înainte de a se uita pe fereastră.

În timpul tratamentului la spital și chiar și acum sau când era acasă, băiatul era mereu lângă el și avea grijă de el. Cei doi nu vorbiseră niciodată despre schimbare sau despărțire, dar părea că vor trebui să discute despre asta în curând.

Pe drum, făcură câteva opriri la benzinării și schimbară șoferii. Singha dormea, la fel ca băiatul de lângă el. Umărul său devenise pernă de atâtea ori încât încetase să se mai plângă. Nu mai era bărbatul care punea întrebări lucide când urcase în mașină, ci devenise o pernă pe care Thup se putea sprijini. Le luase aproape opt ore să ajungă în fața aceleiași case de lemn unde ajunseseră cu câteva săptămâni în urmă.

Unchiul Chai și mătușa Noi ieșiră să-i întâmpine călduros înainte de a-i duce înăuntru și a le da mâncare și apă, pentru că era aproape ora 16.

– Ah, nu vă faceți griji. Stați liniștiți și simțiți-vă ca și cum ați fi acasă.

– Atunci cum vom dormi, unchiule? Sunt atâția oameni acum, îl întrerupse Chan înainte să ridice sprâncenele către nou-veniții, în afară de Singha și Thup.

– Ajunge, Chan. Uite, o să o las pe Darin să doarmă într-o cameră separată, tu vei dormi cu unchiul și mătușa, restul puteți dormi împreună.

– Ești foarte atent cu mine, unchiule, dar poți să-i lași pe toți să doarmă cu mine, spuse Darin înainte de a arăta spre cei trei prieteni.

– Nu, tu ești fată! Nu poți dormi singură cu trei bărbați.

– Oh, unchiule, niciunul dintre ei nu se simte atras de mine.

Unchiul Chai și mătușa Noi râdeau cu poftă, de mult timp nu mai râseseră împreună cu copiii. Casa era atât de plină.

– Astăzi am de lucru la templu, voi merge mai pe seară și dacă nu ai nimic de făcut, putem să facem o plimbare.

Conversațiile de afară nu-l interesau prea mult pe Singha. El stătea așezat lângă perete, în camera lui, din cauza durerilor de stomac după ce călătorise câteva ore.

– P’ Sing, te doare rana?

Thup, care tocmai deschisese ușa și îl văzuse pe bărbatul mai în vârstă încruntându-se, se îngrijorase imediat.

– Puțin.

– Atunci hai să dormim puțin, bine?

– Vino aici. Singha arătă spre persoana care stătea în fața ușii și, în acel moment, Thup se apropie atât de repede încât Singha se gândi:

”Oh, ascultă atât de ușor. Dacă acest copil ar avea urechi și coadă, ar fi cu adevărat ca un cățeluș care și-a găsit stăpânul.”

– Care e problema, P’ Sing?

Corpul lui Thup se încordă imediat când cel mai în vârstă se aplecă și își sprijini capul pe genunchii lui, ca atunci în mașină, dar diferența era că de data aceasta îi mărturisise deja lui Sing ce simțea pentru el.

– Dacă dormi așa, nu o să te simți mai bine. O să te doară gâtul.

– Mm, răspunse scurt Singha înainte de a închide ochii.

– Ți-am spus că nu era nevoie să venim aici așa devreme. Puteam să așteptăm să te faci bine mai întâi.

– Oricum, trebuie să mă ocup de cazul de aici.

– Poliția a percheziționat deja casa aceea?

– Mm, toate scheletele găsite au fost adunate și examinate pentru a identifica decedații și vor fi returnate familiilor lor.

– Atunci…, Thup se opri brusc din vorbit, înainte de a-și strânge buzele.

– Încă nu am găsit-o.

Tânărul se uită la fața persoanei din poala lui care, deși avea ochii închiși, îi răspundea și știa la ce se gândea.

– Dacă te referi la trupul mamei tale, încă nu l-am găsit.

Camera rămase din nou în tăcere, doar zgomotul ventilatorului se auzea înainte ca Singha să se ridice și să se așeze ca de obicei.

– Dar există un loc unde ar trebui să încerci să cauți.

– Unde?

– Urmează-mă.

Când persoana se ridică și ieși din cameră, Thup alergă imediat după el.

Mașina se opri în fața unei case din lemn situate la capătul comunității. În spatele casei se afla o pădure separată de un gard, iar un panou în fața casei indica că aceasta fusese scoasă la vânzare de către bancă, dar părea că era greu să se găsească un cumpărător din cauza deteriorării și coroziunii casei.

– Ce loc este acesta?

– Casa ta, spuse Singha ieșind din mașină înainte de a-și ridica ochelarii de soare și a-i pune pe cap.

– Ce?

– Dacă povestea nu este greșită, mama ta a închiriat această casă acum douăzeci și cinci de ani pentru că era aproape de maternitate. Lucra ca manager la un bar nu departe de aici, dar când a rămas însărcinată, a renunțat la slujbă și s-a dedicat sarcinii, așa că a început să coasă acasă.

Thup se uită la spatele bărbatului mai în vârstă care trecea prin gardul dinspre pădurea din spatele casei, își întoarse privirea spre casă și apoi din nou spre bărbatul care mergea. Ochii îi străluceau când se uita la spatele lui Singha.

– Nu știam.

– De unde să știi? Nici nu aveai un an când s-a întâmplat.

Singha mergea încet, în timp ce încă observa reacția băiatului din spatele lui.

– În ziua în care s-a întâmplat incidentul, unchiul și mătușa de alături au auzit o bubuitură puternică, dar nu s-au gândit că era vorba de o crimă. Au crezut că era o ceartă, cum se întâmpla mereu, așa că nu au acordat prea multă atenție, dar s-au îngrijorat când au auzit un copil plângând neîncetat.

„…”

– Te-au găsit în dulap, te-au scos de acolo și te-au dus la doctor.

Singha se opri din mers înainte să se întoarcă să se uite la băiatul care îl urmărea cu ochii goi.

– Era o relație proastă. Mama ta a ajuns să-l denunțe și să plece de acasă.

– …dar el a găsit-o totuși.

– Vrei să-ți spun cine este?

– Cred că știu, deși nu vreau să știu.

Tot timpul o văzuse pe mama lui încercând să facă lucruri care să-l sperie, nu pentru că voia asta, ci pentru a-l ține departe de acest caz. Voia să-l țină departe de acel bărbat. Bărbatul care îi luase viața mamei lui.

Sangha nu mai spuse nimic, dar văzând ochii întunecați ai băiatului din fața lui, nu mai voia să continue povestea. Cum putea să-i spună că nenorocitul de criminal în serie era adevăratul lui tată? Cum putea să-i spună că cel care îi ucisese mama încercase să-l omoare și pe el? Că pe acea persoană, el ar fi trebuit să o cunoască ca tată? O mână groasă se întinse și îi mângâie ușor obrazul moale, în mod liniștitor. Vârful degetului mare se întinse peste lacrimile limpezi, uscându-le ușor de pe obraz.

– Mă gândesc, oare mama a suferit mult? A rănit-o foarte tare pe mama?

– Dacă vrei să știi, nu trebuie decât să întrebi.

Singha coborî mâna pentru a scoate colierul talisman de la gâtul lui Thup, înainte de a-i aranja hainele, așa cum ar fi făcut cu un copil.

– Experții presupun că, dacă a fugit din casă și a vrut să se întoarcă aici, probabil că a îngropat-o pe aici. Așa că m-am gândit să te aduc aici, acasă, ca să te asiguri.

Singha termină de vorbit și se îndepărtă puțin pentru a nu deranja reîntâlnirea dintre mamă și fiu, dar nu prea departe pentru a-l putea privi.

– Mamă, mamă, mă auzi?

„Mama te aude.” 

Spiritul din fața lui Thup era în stare perfectă, pentru că nu mai avea nicio grijă și era pe punctul de a pleca. Părul său dezordonat se transformă într-un păr negru strălucitor. Fața care înainte avea doar cicatrici și fire roșii se transformă într-o tânără frumoasă, hainele rupte se transformă într-o pânză curată țesută manual, ca înainte.

– Mamă, te rog, spune-mi, unde ești? Mamă, poți să-mi spui? Lasă-mă să te duc acasă.

„Nu plânge, Thup, nu sunt rănită, nu mă doare nimic, nu sufăr. Singurul lucru care mă întristează este că nu sunt în viață să am grijă de dragul meu Thup.”

– Nu face asta din nou, nu pleca, am văzut-o pe mama doar pentru o clipă. Cu cine voi rămâne?

Multe lacrimi curseră odată cu cuvintele. Era prima dată când o vedea pe mama lui de aproape, prima dată când ea se apropia de el și îi atingea obrazul iar el simțea căldura care radia din ea, deși nu o putea atinge, doar o putea simți.

„Fiul meu, acum ești în siguranță, mama nu mai este îngrijorată.”

– Îmi pare rău… îmi pare rău, mi-a fost foarte frică de tine, îmi pare rău că am fugit.

„Nu trebuie să-ți ceri scuze pentru nimic. Ai trăit întotdeauna o viață bună. Uneori poți cădea sau poți avea frică. Nu contează. Continuă să-ți trăiești viața. Trăiește-ți viața așa cum vrei.”

– … Am nevoie de tine înapoi, mamă.

Un zâmbet iubitor fu trimis fiului care crescuse mult mai mult decât atunci când era în brațele ei.

„Mama va fi aici… Bine? În memoria și în inima băiatului meu.”

O mână subțire și frumoasă arătă spre centrul pieptului lui Thup, care acum știa de la cine moștenise acei ochi frumoși, fața, buzele și mâinile.

„Mama adoră să vadă cât de mult ai crescut.”

– Te iubesc foarte mult, mamă.

„Și eu te iubesc foarte mult, fiul meu.”

– Dacă într-adevăr există o viață viitoare, mă rog să mă nasc din nou ca fiul tău, îmi doresc să fii mama mea încă o dată, să ne reîntâlnim.

Thup îngenunche pe pământ înainte de a se prosterna la picioarele spiritului mamei sale.

„Și mama vrea asta… La revedere, fiul meu.”

O briză ușoară trecu și când Thup se uită, văzu că erau flori de frangipani care cădeau pe dosul mâinii sale. Mama lui plecase, se dusese și nu se va mai întoarce niciodată. Singha lăsă tânărul să stea acolo aproape o oră înainte ca Thup să se ridice și să plece mai departe. Tânărul se opri în fața unui copac mare înainte de a se așeza pe pământ, fără să spună nimic, și începu să sape pământul cu mâinile. Singha, care era în spatele lui, nu îl opri.

Timpul trecu până când cerul își schimbă culoarea. Singha văzu că Thup încetase să mai sape și luase ceva, așa că se apropie să vadă mai de aproape și văzu un schelet intact fiind adunat și așezat lângă el. Singha, care privea, hotărî să-și scoată cămașa și să o lase pe pământ lângă el.

– Pune-o aici, ca să o putem duce.

Thup puse cu blândețe oasele în cămașă înainte de a o înfășura cu grijă. O pereche de ochi frumoși și umezi se uitară la Singha înainte de a-i zâmbi.

– Să ne întoarcem, cu siguranță ai așteptat mult timp.

– Dacă mai vrei să rămâi, rămâi, nu am spus nimic.

Tânărul îl îmbrățișă pe Singha, strâns în brațele lui largi. În același moment, bărbatul mai în vârstă îi puse colierul cu amuletă înapoi.

– Sunt atât de obosit.

Singha nu răspunse. Pur și simplu ridică mâna și îi mângâie ușor spatele.

– Sunt foarte obosit.

Soarele cobora treptat pe cer. Thup și Singha ieșiră din linia pădurii pentru a lua mașina și a pleca acasă.

– Phi.

– Da?

– Putem opri la primul templu?

– Ce vrei să faci?

– Dacă mama mea ar putea rămâne la templu, ar fi bine, pentru ea să stea cu Luang Pu, pentru că ei m-au crescut.

– Hai să ne întoarcem și să facem un duș mai întâi… Mâine te duc să faci asta, apoi poți să faci și tu fapte bune. Azi ești murdar ca un cățeluș.

– Adevărat… Ai povestea mamei mele?

– Da.

– Aș vrea să o citesc.

– Ți-o dau când ajungem acasă.

– Mulțumesc.

– Cu plăcere.

– Ți-e foame?

– Eu nu, dar ție sigur îți este. Când ajungem acasă, facem un duș ca să putem ieși.

– Unde mergem?

– O să afli în curând.

Nu dură mult până când cei doi se întoarseră acasă, care era plină de zgomot de oameni, ei nu știau ce făceau în casă. Acum Mek, Chan, Darin și unchiul Chai stăteau așezați în cerc, în mijlocul camerei, cu un ulcior cu băutură în mijloc.

– Unde ai fost, Sing? De ce e Thup așa?

Say se apropie de el cu o sticlă de apă în mână.

– Îți spun mai târziu, de ce sunt atât de zgomotoși?

Singha arătă spre grupul de oameni din mijlocul casei.

– Unchiul a adus propria băutură ca să se dea mare, așa că am venit să o încercăm.

– Unchiule Chai.

Mek ridică paharul de vin și îl ținu în fața lui.

– Foarte bun, are un gust dulce și fin, sănătate!

– Mmm, noroc! spuse Chan înainte de a ridica paharul pentru a toastă și el.

– Ți-am spus că e bun, nu bea băuturile alea capitaliste, au gust de lavandă.

Râsetele răsunară în toată casa. Chiar când Darin se întoarse și îl văzu pe Singha, strigă tare, făcându-i pe ceilalți să se întoarcă și să se uite.

– ÎN SFÂRȘIT! Mă bucur că v-ați întors, veniți să stați și să beți cu noi.

– Rana încă nu s-a vindecat, nu pot să beau încă și nu-l invita pe Thup, e un băiat bun.

– Serios, Sing, tu ești tatăl lui? spuse Darin blând, gesticulând cu mâna.

– Duceți-vă, eu o să mănânc ceva la târgul din templu, mă întorc repede.

– Vreau și eu să merg.

Ochii lui Darin se luminară imediat.

– În starea asta, mai bine stai acasă, o descurajă Singha înainte de a-i mângâia ușor părul moale lui Darin.

– Thup, du-te și fă un duș.

– Bine.

Fața abătută a tânărului îi făcu pe toți să tacă, înainte ca Mek să înceapă o conversație după ce Thup se îndreptă spre baie.

– Ce i-ai făcut? De ce e atât de deprimat?

– L-am dus la fosta lui casă.

– E vorba de mama lui?

– Da.

– Deci știe despre tatăl lui.

– Da.

– Trebuie să se îmbete!

– Despre ce vorbesc? întrebă Chan, care era intrigat de conversația celor patru vizitatori.

– Trebuie să știi totul?

Mek se întoarse să răspundă.

– Mă înjuri că sunt băgăcios? Asta e casa mea.

– Cine a spus asta?

– Atunci pleacă.

Singha clătină din cap, văzând atmosfera din fața lui. Nu se gândi să-i interzică, pentru că nu erau la serviciu și, după ce trecuseră printr-un eveniment care aproape le luase viața, era bine să se relaxeze.

După jumătate de oră, Thup se apropie și se așeză lângă Singha. Purta un tricou negru cu mâneci lungi și pantaloni scurți de aceeași culoare, puțin mai sus de genunchi. Părul său castaniu închis părea puțin mai închis pentru că era ud, ochii îi erau umflați și roșii de la plâns, contrastând cu pielea albă, ceea ce-l făcea să arate jalnic.

– Pantalonii tăi nu sunt prea scurți? De ce nu îi schimbi?

– Tu ai purtat mereu pantaloni scurți care aproape îți arătau fundul și nimeni nu ți-a spus nimic… uită-te la prietena ta.

Darin se întoarse sarcastic să se uite la Say și să toasteze.

– Urcă în mașină și ia un spray împotriva țânțarilor, spuse Singha după ce tânărul, încă confuz, ieși din casă.

– Mai vine cineva?

– Nici gând. Nu aș vrea să stau ca o lumânare între voi doi.

– La naiba, ce-i asta, omule!! De ce m-ai lovit în cap?! țipă Mek pentru că, dintr-o dată, capul lui aproape că-i căzu în paharul cu băutură, dar când ridică capul să vadă ochii plictisiți ai agresorului, următorul cuvânt i se opri în gât.

– Nimeni nu merge, așa că plecați.

– Du-te. Ai face bine te întorci repede, fiindcă nu am chef să-i duc singur pe tipii ăștia în camere, spuse Say, îndepărtându-și mâna.

De îndată ce intră în mașină, Singha văzu ochii strălucitori ai băiatului de lângă el și nu putu decât să suspine înainte de a pleca de acasă.

Târgurile districtuale ale templului au loc în fiecare an și, deși nu sunt la fel de mari ca evenimentul din provincie, totuși erau lucruri destul de interesante de văzut. Locuitorii ieșeau să se plimbe și să admire luminile și muzica spectaculoasă. Erau multe locuri pentru plimbare, diverse tipuri de magazine răspândite în zonă și acestea înconjurau piața din fața templului. Singha nu mai fusese la un astfel de eveniment de mult timp, pentru că era mereu ocupat cu munca. Dacă Thup nu ar fi fost atât de deprimat astăzi, probabil că nici el nu ar fi mers.

– Ce vrei să mănânci?

– Ce ai spus?

Muzica din piață era atât de tare încât Thup abia putea auzi vocea persoanei din fața lui.

– Te-am întrebat ce ai vrea să mănânci.

Singha își apropie fața până când Thup îi simți respirația caldă în ureche.

– Ah… orice, tu decizi.

– Pastele sunt ușor și rapid de preparat.

Thup dădu din cap înainte de a merge în urma lui Singha.

Numărul de oameni începu să crească până când se despărțiră, făcându-l pe Thup să-i simtă aproape lipsa lui Singha. Apoi, tânărul alergă repede în direcția lui înainte de a ridica mâna pentru a-i îmbrățișa talia.

– Sunt mulți oameni aici și este un eveniment al templului.

– O să mă pierd.

– Tu și cu mine suntem la fel de înalți ca fantomele. Încă mă poți vedea de la poarta templului.

– La templu, nu vorbi despre fantome.

Thup își încruntă fruntea înainte de a mângâia ușor talia bărbatului mai în vârstă.

– De ce nu accepți că nu mai ești speriat?

– În momentul de față locuiesc cu tine… dacă trebuie să mă întorc și să rămân singur, voi fi la fel de speriat ca înainte.

– Atunci de ce trebuie să rămâi singur din nou?

– Cazul este aproape închis. Cel mult, trebuie să merg la tribunal. Ai spus că mă vei lăsa să stau cu tine până când acuzațiile vor fi rezolvate.

– Da, dar comportă-te frumos și nu mă voi răzgândi.

Singha se apropie și se așează în restaurantul cu tăiței, înlocuind persoana care tocmai luase o comandă și ieși, înainte de a ridica o sprânceană către băiatul amețit care stătea în hol.

După o pauză și după ce-și umplu stomacul cu ceva, cei doi merseră împreună prin eveniment încă puțin timp. De la început, expresia lui Thup era docilă, iar acum zâmbetul începea să-i revină. Tânărul era uimit de tot ce vedea, oricât de mic era, și salută aproape toți comercianții.

– P’ Sing, putem să ne jucăm cu asta?

Thup se întoarse să se uite la persoana care îl urmărea cu o expresie entuziastă.

– Dacă vrei.

Băiatul merse prin mulțime până ajunse la un stand de tir cu păpuși. După ce întrebă prețul, bărbatul luă banii și-I dădu „gloanțele” pentru pistolul cu aer comprimat.

– Pe care o vrei, P’ Sing?

– Vrei să trag eu primul?

– Când eram copil, obișnuiam să exersez la templu, Thup se întoarse și spuse cu mândrie.

– Aceea…

Singha arătă spre o jucărie de pluș maro atârnată deasupra.

– O să o câștig pentru tine!

Singha râse din gât înainte de a-și încrucișa brațele pe piept și de a se uita la tânărul care deja luase arma. El se îndreptă pur și simplu spre păpușa care se afla pe raft.

Primul glonț o rată.

Al doilea glonț se îndreptă în sus.

Al treilea glonț o rată din nou.

Al patrulea glonț lovi o altă placă, dar nu o doborî.

Iar al cincilea glonț a trecut mai departe decât celelalte.

Thup coborî arma și se întoarse să se uite la Sing, înainte de a-și întoarce frumoșii ochi căprui. Singha se uită la el pentru că el însuși spusese că le va nimeri pe toate, dar niciunul dintre gloanțe nu le nimeri.

– Oh, ce băiat timid, spuse Singha glumind.

– Nu, sunt timid, oprește-te.

– Mișcă-te și vezi.

Singha rămase pe loc înainte de a primi glonțul de cauciuc de la vânzător.

– Pe care o vrei?

Thup se uită la Singha cu ochii strălucitori, de la prima zi până astăzi, încă îl privea pe Singha cu aceeași admirație, dar ceea ce se schimbase era că cei doi nu mai erau străini. Era încă împreună și el voia să fie mai aproape de el. Ridică mâna delicată și arătă spre premiul pe care îl dorea.

– O vreau pe aceea.

Degetele sale subțiri se așezară pe ceva de la care Thup nu-și luase ochii nici măcar o secundă, și-l luă pe Singha de umăr.

NT: Aceasta este floarea Frangipani, care a reprezentat-o pe mama lui Thup când a părăsit definitiv această lume.