Cazurile inspectorului Singha – Capitolul 47

 Doi sori

Telefonul sună ceva vreme, deoarece proprietarul nu se trezea să răspundă. Singha încruntă fruntea supărat, înainte de a apuca cu mâna care nu-i era coordonată, lovindu-se peste tot înainte de a reuși să prindă aparatul și să-l ducă la ureche.

– Alo…

– În sfârșit ai răspuns, era să trimitem o patrulă la tine acasă.

Un strigăt de la celălalt capăt al firului îi făcu pleoapele să se deschidă încet.

– Ce se întâmplă?

– Unde ești? E deja ora zece, King te așteaptă.

Cuvintele persoanei de la capătul firului îl făcură pe Singha să se întoarcă să se uite la ceasul de pe noptieră înainte să înjure.

[Trebuie să te duci la procuratură, nu?]

– Bine. Mă duc.

O mână fermă închise telefonul înainte să se așeze pe pat. Brațul de pe talie îl făcu să se întoarcă și să se uite la băiatul de lângă el, care se trezea mai târziu în fiecare zi, a cărui piele albă era acoperită de urme de dragoste lăsate în urmă, inclusiv urme de unghii pe spate. Singha se întoarse să privească în jurul camerei și descoperi că arăta ca un mic câmp de luptă. Era deja ora 3 dimineața când reușiseră să adoarmă.

Ridică brațul lui Thup înainte de a se da jos din pat și de a se duce la baie să se pregătească pentru muncă. Reflecția lui în oglindă îl făcu pe Singha să râdă. Îi spusese băiatului din pat să nu-i lase urme pe gât pentru că trebuia să meargă la muncă, dar de la piept în jos avea urme de săruturi și mușcături pe tot corpul, mai ales pe partea interioară a coapselor și pe piept, unde erau deosebit de mari.

Singha nu zăbovi mult timp la duș, la urma urmei avea doar jumătate de oră să nu întârzie. Când deschise ușa băii, găsi un cățeluș obraznic întins pe pat. Thup ținea în mână jucăria de pluș cumpărată de la târgul de la templu, iar cu cealaltă mână se freca la ochi, de parcă încă nu se trezise.

– Nu te freca, o să te doară ochii, spuse Singha întinzând mâna să-l oprească.

– De ce te-ai trezit?

– Să-ți pregătesc mâncarea.

– Nu am timp să mănânc acum, așa că dormi în continuare.

– Îți pot face un sandviș să mănânci pe drum, așteaptă un minut.

Thup se aplecă și îl sărută pe bărbat pe obraz înainte de a ieși din cameră.

Era un sentiment nou, ceva necunoscut. De obicei, după ce terminau „activitățile distractive” în pat, fiecare își vedea de treaba lui. Până și King continua să doarmă până a doua zi dimineață, dar erau oameni diferiți, se trezeau și plecau la muncă, atâta tot. Băiatul, însă, îi dădea un sărut de bună dimineața și se oferea să-i pregătească ceva.

Nu dură mult până când sandvișul aromat cu piept de pui ajunse într-un ambalaj aranjat lângă ceașca de cafea. Când văzu că Singha coborâse, se apropie și luă ambele lucruri cu un zâmbet pe față, uitându-se la el.

– Sper să ai o zi bună la muncă astăzi.

– Pari fericit.

Singha îi mângâie ușor părul moale. Cine și-ar fi putut imagina că acel chip inocent îi va face să-l doară toată talia?

– Te aștept acasă.

– Ah, cardul este pe noptieră, cumpără ce vrei.

– Pot să plătesc mai mult ca să rămân aici? Thup înclină capul și îl privi.

– Ajunge, răsfățatule.

– Hahaha, glumesc, râse Thup vesel înainte de a-l îmbrățișa pe bărbatul mai în vârstă așa cum voia el.

– Du-te la muncă, să-mi spui ce vrei să mănânci diseară.

– Mmm.

Singha îi mângâie spatele larg înainte de a ieși din casă.

Singha alese să folosească motocicleta în acea zi, era mijlocul de transport cel mai practic, deoarece trebuia să treacă prin trafic intens. Se urcă pe motocicletă și se uită din nou spre casă și imaginea pe care o văzu fu Thup căscând și curățând casa și se gândi: De aceea vreau să mă întorc acasă în fiecare zi.

Singha ajunse la secție la timp. Tânărul inspector se apropie să-și salute subordonații înainte de a intra în biroul aglomerat.

– Bună ziua, domnule inspector, mâine nu pot veni.

– Atunci vino azi.

– Hei, hei, pot să te deranjez?

Mek opri în grabă persoana care era pe punctul de a pleca, iar ușa se deschis în grabă.

– Ce este?

– Hmm.

King se ridică în toată înălțimea sa, ochii lui ascuțiți observând imediat o ușoară urmă roșie pe antebrațul persoanei care stătea în fața ușii.

– Darin, cum sunt rezultatele testelor acelui copil nenorocit?

– Așa cum v-am spus, din rezultatele examenelor efectuate de psihiatri și specialiști, s-a concluzionat că are grave probleme mentale. În plus, acel copil are lupus* de la naștere, deoarece medicamentul pe care Say l-a găsit în cameră era un imunosupresor și, la început, medicul a crezut că plângerile sale că vede un fantomă pot fi datorate simptomelor legate de creierul și vederea sa, prin urmare, acest caz s-ar putea să nu-l ducă la închisoare.

– Sau poate că a văzut cu adevărat, adăugă Say.

– Sau putem să-l rugăm pe Thup să arunce o privire?

– Trebuie să mergeți la procuror să prezentați documentele cazului mai întâi, nu?

– Hm.

– Atunci, când vă întoarceți, mergeți direct la spital, noi îl luăm pe Thup și ne întâlnim acolo.

– Foarte bine, atunci.

Singha le făcu semn cu capul celor doi prieteni înainte de a-l urma pe King până la mașină. În timp ce stătea pe scaunul șoferului, formă numărul de telefon pe care îl salvase.

[Da, P’Sing.]

Nu trebui să aștepte prea mult la telefon și glasul entuziasmat al băiatului îl făcu pe Singha să vrea să-i ciupească obrazul cu putere.

– Ce faci?

[Intru pe pagină pentru a găsi clienți, cred că o să mă apuc din nou de desenat.]

-Te deranjez?

[Nu, nu mă deranjezi. Mi-e dor de tine.] Thup râse tare.

– Darin și Say vin să te ia.

[Hm? Unde mergem?]

– La spital.

[E vorba de Bom?]

– Da.

[Atunci… vrei să merg cu ei?]

– Du-te, ne vedem acolo, dar probabil va dura puțin, poți să lucrezi mai întâi.

[Ai mâncat sandvișurile?]

– King, așteaptă un moment, lasă-mă să iau ceva mai întâi.

Când Thup a menționat asta, el își aminti și se întoarse să-i spună persoanei de lângă el că era pe punctul de a pleca să-l aștepte. Ieși din mașină și alergă până la secție să ia cutia cu sandvișul pe care o uitase pe birou.

[Khun King e cu tine?]

O voce melancolică de la celălalt capăt al firului își exprimă afecțiunea pentru Singha.

– Hm?

[Sunt foarte gelos.]

Tânărul inspector îngheță pentru că el credea că tânărul de la celălalt capăt al liniei se va simți pur și simplu jenat. Nu se aștepta să recunoască asta pe un ton atât de hotărât.

– Cine era în pat cu mine aseară?

[Eu.]

– Oh, atunci de ce mai ești gelos?

[Și imaginea asta mă face gelos.]

Cuvintele acestea convingătoare îl făcură pe cel mai în vârstă să dea din cap cu un zâmbet pe buze, Singha deschise ușa și, intrând în cameră, îi văzu pe Say și Darin încă așezați confortabil ca și cum ar fi fost propriile lor camere private, fiecare dintre ei având un sandviș în mână și cutia deja goală.

– Asta e tot pentru moment.

[Da, să ai o zi bună la muncă.]

Singha închise telefonul înainte de a se uita la bunul său prieten care își băga ultimul sandviș în gură.

– Oh, Sing, de ce te-ai întors? Ai uitat ceva? spuse Darin înainte de a-și lua ceașca de cafea și a bea.

– Ah, am uitat sandvișurile.

– … într-o cutie?

– Da.

– Say a luat asta.

Darin a arătat spre Say, care era pe punctul de a se ridica și a fugi.

– O cutie atât de frumoasă nu poate fi cumpărată dintr-un magazin, iar oamenii ca tine nu își pregătesc singuri gustările…

Say s-a îndreptat spre ușă, dar fu oprit de mâna lui Singha, care-i blocă calea.

 – Thup a făcut-o, nu-i așa?

– Da.

– A fost delicios.

Cei doi prieteni buni se uitară unul la altul înainte de a zâmbi cu reticență.

Acest gen de luptă matinală îi lăsă pe ceilalți polițiști perplex, uitându-se la inspector și la medicul de la secție. Care era problema cu medicul legist?

Thup petrecu ceva timp răspunzând la mesaje și postând noi oferte de muncă. Deși nu actualizase totul de mult timp, când văzu numărul de persoane care îl așteptau, se bucură. Ecranul laptopului se opri înainte ca Thup să se întindă pentru a-și relaxa mușchii. Deja curățase casa, lucrase și acum urma să urce, să facă un duș și să se pregătească pentru a ieși. Când termină, coborî scările și auzi o mașină parcând în fața casei, apoi o voce îi strigă numele.

– Nong Thup, ești treaz?

– Nu e corect să-l trezești acum.

– Și dacă a lucrat până târziu?

Thup le zâmbi celor două persoane care vorbeau în fața ușii.

– Bună, P’ Rin, P’Say.

– Oh…

– Uau!

Thup înclină capul și se uită la cei doi prieteni, inexpresiv. Cele două persoane din fața lui se uitau la el și exclamară înainte de a-l conduce de brațe în casă.

– E opera lui Singha, suntem siguri?!

Darin începu conversația prima, în timp ce trăgea de gulerul cămășii lui Thup. Semnele de dragoste de pe gâtul lui îi făceau ochii să strălucească.

– Cine altcineva ar putea fi? adăugă Say înainte de a-și sprijini brațul pe umărul lui Thup.

– Oh, Nong Thup al meu. Singha ăla te intimidează așa? Darin îi apăsă umărul lui Thup și îi frecă spatele pentru a-l liniști.

Sunetul telefonului alb perlat era atât de puternic încât Darin trebui să-l scoată din geantă. Când văzu numele celui care o sunase, sări automat departe de Thup.

– Nenorocitule! Om fără inimă! Cum ai putut să-i faci asta lui Nong Thup?

[Ahh? Unde ești?]

– O să rămân cu băiatul ăsta acasă.

[Ai fost să-l iei pe Thup? Vin înapoi.]

– Ești un ticălos atât de rău, o să te scot de aici.

[Ai putea să-l întrebi mai întâi dacă vrea să vină sau nu?]

Auzind asta, Darin se întoarse imediat spre băiatul de lângă ea, care stătea cu ochii mari.

– Thup, vrei să locuiești cu mine? Sau poți să rămâi cu Say, să fugi de persoana asta rea?

– Nu vreau. Voi rămâne cu P’ Sing.

[Ha! Desigur. Ai văzut?]

– I-ai lăsat urme de săruturi pe tot gâtul, maniacule.

[Te-ai uitat sub cămașă?]

– De ce? Darin nu se lăsă să gândească prea mult, ci ridică tricoul albastru deschis al lui Thup și putu vedea multe urme roșii și urme de mușcături. Say nu putu decât să râdă în hohote când văzu, pentru că știa deja în ce direcție se îndrepta povestea.

– AHAAAA, NENOROCITULE, I-AI RĂNIT FOARTE MULT SENTIMENTELE MAMEI LUI!!

[Spune-i să ia o cămașă din dulap și să o îmbrace. Una care să-i acopere gâtul.]

– Nong Thup, Singha a spus să iei o cămașă din dulap și să o îmbraci. Te rog, ia una care să-ți acopere gâtul.

– Da. Thup se ridică și se duse să se îmbrace.

– Deci, acum ești iubitul lui? Când, cum, unde?  Prietenii pot vorbi între ei, așa că Darin puse imediat telefonul pe difuzor pentru a întreba persoana de la celălalt capăt al firului, curios.

– Sunt sigură că încă nu l-a întrebat, o întrerupt Say.

[Da.]

– Oh! Îi lași urme ca un țânțar și încă nu vrei să fii iubitul lui.

[Trebuie să-l întreb?]

– Ar trebui! Deci… dacă te întreb acum ce sunteți voi doi? Poți să-mi răspunzi?

[…] Doar tăcerea răspunse la celălalt capăt al firului.

– Vezi, trebuie să spui lucrurile astea. Trebuie să le clarifici.

[Vorbim mai târziu, ne vedem la spital.]

După ce închise telefonul, Darin se uită la Say, care stătea lângă el.

– Ce să fac cu prietenul meu? Chiar și când îi spun că e un câine, el e un câine… O să fii un câine?… Așa?

– Calmează-te. Să așteptăm să vedem.

– Am terminat.

Thup apăru cu o cămașă neagră nouă de la Singha, era o piesă de la o marcă scumpă.

După ce terminară pregătirile, cei trei ajunseră la Spitalul Corecțional. Pe tot parcursul drumului, Thup încercă să nu se distragă prea mult și să nu se uite în alte direcții, pentru că era un spital și, indiferent unde se afla, întotdeauna vedea fantome plutind pe acolo. Chiar dacă acum purta un talisman, asta nu însemna că nu vedea aceste lucruri.

– S-a întâmplat ceva, Thup? Darin se întoarse să se uite îngrijorată la băiatul care mergea în spatele ei.

– Sau ai văzut…

– Da.

– Ah, nu trebuia să întreb.

De unde mergea, Darin se întoarse imediat să se agațe de brațul lui Say. Deși părea veselă ca întotdeauna, încă avea coșmaruri noaptea, se simțea paranoică și încă avea nevoie de tratament pentru simptomele PTSD.*

Trecură pe lângă o sală specială de recuperare păzită de un polițist. Deși Bom nu putea să meargă, era încă considerat un criminal periculos, care putea cauza probleme în orice moment, așa că gardienii fuseseră trimiși să-l supravegheze.

– Să-l așteptăm mai întâi pe P’ Sing?

– Da, să așteptăm atunci.

Say răspunse înainte de a-și asuma rolul de stâlp de care prietenii lui se puteau ține când voiau.

Singha tocmai ajunsese în fața spitalului. Când voia să deschidă ușa mașinii, fu apucat de umeri, o pereche de ochi pătrunzători s-au întors să privească persoana de la volan înainte de a suspina.

– Ce?

– Te întâlnești cu băiatul ăla?

– Încă nu.

– Eh… săptămâna viitoare voi fi transferat înapoi la Departamentul de Cercetare. Probabil că nu ne vom mai vedea prea des.

– Și ce?

– Vreau doar să avem o discuție serioasă, indiferent în ce stare te afli.

Singha suspină înainte de a se întoarce la locul său din mașină. Ceea ce era între ei era ceva ce se întâmplase cu mult timp în urmă și acum cei doi oameni erau diferiți. Nu aveau nicio legătură de rudenie, în afară de locul de muncă deci, în acest caz, nu mai era nimic. King însuși își ceruse scuze, deoarece era treaba lui și greșeala lui, așa că, dacă asta era considerată o scuză sinceră, atunci așa să fie.

– Ei bine, sper să te întorci la muncă fără probleme. Nu mă voi mai supăra pe tatăl tău.

– Mulțumesc, Sing.

– Cobori?

– Imediat, trebuie să vorbesc cu echipa din față despre transportarea lui Bom la tribunal.

– Oh, bine.

King privi spatele larg al lui Sing îndepărtându-se tot mai mult până când dispăru din Vedere. Voia doar să aibă o relație bună cu el, voia să uite totul, dar acum vedea că nu mai avea aceeași valoare ca înainte pentru el, cealaltă parte nu-l mai vedea ca o opțiune.

Singha se îndreptă spre etajul cu sala specială, dar când era pe punctul de a vira pe coridor pentru a ajunge la departamentul de recuperare, auzi o conversație la fântâna de apă și asta nu ar fi fost interesant dacă una dintre voci nu era una cu care era foarte familiar.

– Trebuie să vii aici și să ai grijă de el?

– Da, deși pare o treabă ușoară, de fapt este foarte dificilă.

– Deci, nu te poți întoarce la vechiul tău post?

– Trebuie să rămân până când va putea merge la închisoare sau să se prezinte în fața instanței, este normal.

O voce profundă, care părea să scurgă miere din gură, îl făcu pe Sing să se îndrepte spre sursa ei.

Când îl văzu, își scutură părul negru fără emoție.

– Te cheamă Thup, nu-i așa?

– Da.

– E aproape prânz. Ai mâncat deja? Eu sunt în pauză.

– Uh, nu ar fi foarte convenabil pentru mine.

– Aștepți pe cineva?

– Păi...

Thup rămase puțin tăcut, pentru că nu știa dacă să vorbească cu voce tare sau nu.

– Da… vrei să știi ceva mai mult?

Singha ieși după colțul clădirii cu o expresie morocănoasă pe față.

– Inspectore Singha!! Bună ziua.

Tânărul polițist în uniformă salută în grabă.

– Ah… Tu ești fratele mai mic al inspectorului? Eu… nu te-am mai văzut înainte.

Singha se întoarse să se uite la Thup cu o expresie iritată înainte de a se întoarce să se uite la polițistul din fața lui, care era aproape de aceeași înălțime cu el, dar fața lui vicleană nu era deloc plăcută la vedere. Era adevărat, așa cum spusese Darin, dacă lucrurile nu erau clare, era greu să acționezi, dar nenorocitul ăsta, cum putea să stea cu alții când el însuși îl crescuse?

– Nu e fratele meu… e iubitul meu.

Nu numai polițistul din fața lui rămase șocat, ci și Thup însuși rămase la fel de șocat, încât scăpă cutia de suc pe podea. Singha se aplecă și o apucă, înainte de a-i lua mâna lui Thup și de a părăsi zona, fără a uita să trimită un avertisment, care fu auzit și de persoanele din spate:

– Du-te și flirtează cu altcineva, sergent, nu te pune cu el.

– Am înțeles.

Thup se uită la spatele larg al persoanei din fața lui înainte de a-și muta privirea spre mâna care îl ținea și un mic zâmbet se întinse încet până când dinții frumoși deveni vizibili. Singha nu menționase niciodată acest lucru în legătură cu relația celor doi, dar când auzi asta, nu putu să nu se bucure, știind că acum îi aparținea lui Singha și că Singha îi aparținea și lui.

– P’ Sing.

– Ce?

– P’ Sing

– Spune odată.

Thup îi strânse mâinile înainte de a râde încet în semn de recunoștință. Băiatul luă mâna celui mai în vârstă, iar Singha îi ceru să intre în baie, pe unde era pe cale să se ducă. Odată ce ieșiră, băiatul alergă să-l îmbrățișeze fără să-i fie rușine de nimeni, iar fața fericită a lui Thup îl făcu pe Singha să zâmbească și el, era un băiat cu un zâmbet foarte strălucitor.

– Chiar sunt, nu glumești cu mine?

– Atât de fericit? Aproape am murit aseară. Dacă nu ești un iubit, atunci ce ești?

– Ah.

Singha îi mângâie ușor părul moale înainte de a-i cuprinde chipul încântător. La fel, Thup îl îmbrățișă cu putere pe bărbatul mai în vârstă.

– Ești iubitul meu, cățelușule?

Ochii băiatului din fața lui străluceau mai mult ca niciodată. Un zâmbet care era deja strălucitor părea și mai strălucitor odată cu soarele. În viața întunecată a amândurora, ei erau soarele unul pentru celălalt.

– Te iubesc. Voi fi un iubit bun pentru tine. Nu voi fi încăpățânat, nu mă voi certa cu tine, nu te voi obosi, nici fizic, nici mental, voi fi persoana care, indiferent unde te-ai afla, când te vei uita înapoi, mă vei găsi.

– Nu mă vei obosi mental, dar sunt sigur că voi fi obosit fizic. Aseară eram obosit.

– Nu, asta a fost…

Fața lui mai albă și mai fină se înroși din nou.

– O să mă întorc și nu o să te privesc, Thup.

Ridică mâna și îi sărută ușor obrazul deschis, cât de mult putu.

– Pentru că nu o să mergi în urma mea, o să mergi alături de mine.

Apoi gustă buzele moi ale lui Thup, mușcându-le ușor. Tânărul acceptă atingerea persoanei care încă îi ținea mâna strâns, fără să o lase.

– Vei fi iubitul meu?

– Da, sunt băiatul tău bun.

– Atunci, ca un băiat bun, trebuie să deschizi gura.

Singha își strecură limba înăuntru, provocator. Gura lui se umplu imediat de gustul dulce al sucului pe care tânărul îl băuse înainte pentru a acoperi complet gustul de țigară din gură.

După ce sărutul lung se termină, Thup se odihni în curba gâtului său înainte de a-l săruta ușor, ca un cățeluș înfometat pentru că stăpânul său îl împiedicase înainte să poată mânca suficient.

– Terminăm acasă.

Say și Darin stăteau și vorbeau în fața sălii de recuperare, așteptându-și prietenii, iar în cele din urmă Thup se întorsese, fusese doar să aducă apă. De îndată ce văzură fața roșie și buzele umflate ale tânărului, cei doi strânseră imediat ochii către prietenul care se apropia și el de ei.

– Thup.

– Da???

Cel cu acest nume fu imediat surprins și răspunse suspicios.

– De ce ești speriat? Unde e apa?

– Apa, păi eu…

– Nu-l presa, e ocupat, răspunse Singha cu o voce calmă înainte de a deschide ușa pentru a intra în cameră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ochii lui Darin analizară în căutare de defecte și se îndreptară direct spre gulerul cămășii lui Thup.

– Atunci de ce e fața ta roșie?

– Gulerul cămășii lui e șifonat, spuse Say.

– Oh… eu… P’ Sing…

Thup ezită înainte de a evita privirile celor două persoane din fața lui.

– Tu…

– La naiba, Thup, intră aici.

– P’ Sing, m-ai chemat… eu… mai bine intru.

De îndată ce inspectorul îl chemă pe Thup, acesta fugi repede de lângă prietenii săi.

– Plătește două sute.

Say întinse mâna în fața feței lui Rin înainte de a ridica sprâncenele.

– La naiba! Nu poate fi mâine?

– Ți-am spus că o să-l ceară în căsătorie.

– Ia banii să plătești polițistului.

Darin lăsă două bancnote roșii în palma unei mâini groase, foarte nemulțumită.

– În jumătate de oră elaborăm un plan bun.

– Tu ești cel care l-a angajat pe Nong să flirteze cu Thup. Cât despre mine, voi plăti taxa de spital dacă apare vreo fantomă, dar din moment ce nu se va întâmpla, nu voi plăti.

Darin îi arătă limba lui Say înainte de a fugi spre sala de recuperare.

Camera era plină de miros de medicamente și de sunetul echipamentelor medicale. Bom, acum în pat, nu semăna cu nimic din ce văzuse înainte, nici măcar cea mai mică urmă din băiatul original nu mai rămăsese. Pielea era tare, uscată și neagră, fără păr și fără niciun fir de păr pe corp, iar acestea nu vor mai crește niciodată. Corpul era încovoiat din cauza membranei care îl acoperea în întregime. Ambii ochi se deschiseră încet, întorcându-se spre vizitatori, buzele tremurând în încercarea de a vorbi într-un mod dificil, care îl făcea să pară jalnic. A spune că era jalnic este jalnic, dar pentru karma pe care o avea, aceasta era o pedeapsă pe care Bom trebuia să o îndure.

– Ajutați-mă… vă rog…

Vocea lui era răgușită, doar un șoaptă. O adiere de vânt îl făcu pe Thup să întoarcă capul și să se uite în jurul camerei în căutarea fantomelor, dar nu găsi niciuna.

– Nu e nimeni, îi spuse Thup lui Singha, care era lângă el.

– Atunci poate e din cauza unei boli mentale?

Singha se întoarse spre Darin, care abia se uita la persoana din pat.

– Se poate.

– Ar trebui să consulți mai întâi un alt medic, pentru a fi sigur. King vorbește doar despre a-l duce la tribunal pentru a fi arestat.

– Bine, atunci voi aștepta afară.

Darin nu era o persoană fără inimă, dar continuarea lucrului la acest caz și mersul acolo ar fi fost deja considerat un gest foarte amabil după ce îi făcuseră Bom și tatăl acestuia.

– Să mergem, spuse Singha.

– Da.

Thup se uită la Bom pentru ultima oară. Privirea aceea implorătoare îl făcu să suspine. Dacă ar mai fi fost spirite acolo, probabil ar fi ales să ajute, spunându-i lui Singha să găsească un călugăr pentru care să se roage, dar nu era nimic, așa că nu știa cum să ajute. Când ieși din cameră, Thup simți că vede ceva cu colțul ochiului, dar când ieși și se uită înapoi prin geamul din fața ușii, nu găsi nimic. Probabil erau doar propriile lui gânduri, pentru că în acel moment cei patru terminaseră misiunea, așa că puteau pleca, cu excepția…

Când se întoarse din nou, în camera de recuperare care înainte era goală,  apărură spirite. Zeci de oameni erau în jurul camerei, suflete cu ochii și gurile cusute, spirite care erau încă prinse de furie pentru că viețile lor fuseseră luate pe nedrept. Se spune că dacă practicantul de magie se îmbolnăvește, nu va mai putea să-și folosească mintea și va deveni mai slab decât în mod normal, așa că acesta era momentul în care putea simți ceva ce nu simțise niciodată înainte, karma, așa cum o simțea acum.

Nu se putea mișca fără ca o asistentă să vină să-l întoarcă. Lacrimile îi curgeau din colțurile ochilor, așa că trebuia să vadă zi și noapte sufletul fiecărei persoane pe care o ucisese apropiindu-se de el și călcându-i pe piept înainte de a-l călca în picioare în mod repetat, era ca și cum ar fi fost complet răzbunători. El rămânea acolo, cu respirația tăiată și pieptul strâns ca și cum ar fi murit. Rămânea doar nemișcat, observând cum toate sufletele umblau peste el, făcând același lucru în mod repetat. Era un iad pe pământ care nu putea fi evitat, era karma care trebuia acceptată, era o viață care ar fi fost ca moartea.

Nota traducătoarei

* Lupus sau boala autoimună (LES) este o boală în care sistemul imunitar distruge propriile țesuturi și organe. Poate afecta mai multe sisteme funcționale ale corpului, cum ar fi pielea și articulațiile, creierul, inima și plămânii.

* PTSD (Tulburare de stres posttraumatic) Este un tip de tulburare care apare după ce o persoană suferă un eveniment tragic sau violent.

Nota traducătorului:

Oameni buni, asta a fost una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am citit vreodată într-o carte, ce frumos! Singha este atât de drăguț. Cei doi sunt perfecți împreună.

„O să mă întorc și nu o să te privesc, Thup. Pentru că nu o să mergi în urma mea, o să mergi alături de mine.”

Nu iubi niciodată pe cineva care se așteaptă să rămâi în urma lui sau a ei. Locul unui partener adevărat este alături de tine.