Cei patru-Capitolul 11

Adevărul începe să respire

Camera lor era scufundată într-o lumină moale de seară.
Lămpile de birou aruncau umbre lungi, iar pe masa centrală , hărți, notițe, printuri, câteva căni abandonate de cafea.

Toți patru erau acolo.
Un cerc închis.
Un ritual care începuse cu o joacă… și devenise totul.

Kai vorbi primul.
– Aven a apărut în registrul vizitatorilor temporari din 1902.
Privirile se întoarseră spre el.
– Nu a fost înmatriculat. Nu a fost recunoscut oficial.
-Dar există o poză. Și o notă ciudată: „reapare în același format fizic la intervale nedefinite.”
-Ultima apariție înregistrată? 1981.

Tăcere grea…tăioasă.

Noah oftă.
–Nici nu știu ce-i mai neliniștitor. Că arată la fel… sau că cineva l-a înregistrat de-a lungul timpului.

Eli deschise jurnalul lui.
– Ella e un zid. Politețe controlată.
– Mecanisme defensive impecabile.
– Dar… a reacționat ciudat când i-am zis că unii oameni par normali doar pentru că joacă bine.
-A tăcut o secundă prea lung. Nu e întâmplătoare.

– Vrea să fie văzută într-un anume fel, completă Kai.

– Dar de fapt ascunde o forță.

Noah se ridică și începu să se plimbe.
-Aven știa că-l urmăresc. Mi-a spus în față. „Ești trimis să culegi informații.” Așa a zis. Nu părea deranjat. Părea… amuzat. Dar când m-a privit… jur că am simțit că sunt o piesă pe tabla lui de șah.

Ochii tuturor se întoarseră spre Damon.
El nu spunea nimic.
Stătea cu mâinile unite, coatele pe genunchi. Privea în gol.

Eli întrebă simplu:
– Tu ce ai făcut?

Damon ridică privirea.
Ochii lui erau limpezi. Tăioși. Fermi.

– L-am întâlnit.
-Și?

– L-am destabilizat, i-am spus că nu înseamnă nimic pentru mine. Că totul a fost doar un joc.

Noah fluieră încet.
Kai își îndreptă spatele.
Eli închise carnetul.

– Ai zis-o… așa, în față?

– Da.
– I-am șters zâmbetul. Pentru prima dată… am fost cu un pas înainte.

Dar în vocea lui Damon era ceva… rupt.
O fisură. Un regret? Sau o teamă că… poate nu i-a spus tot adevărul nici măcar lui însuși.

Eli îl privi fix.
– Și ce ai simțit după?

Damon tăcu.
Apoi zise încet, ca o mărturisire:
– Că poate… nu m-am jucat deloc.

Un moment de liniște grea căzuse peste cameră.
Damon își ținuse privirea în pământ. Kai răsfoia notițele fără să mai citească, iar Noah încerca să-și găsească un colț de glumă într-o încăpere unde până și aerul devenise serios.

Eli era tăcut.
Dar ceva în privirea lui clipea. O sclipire care se învârtea, se aduna.

Apoi, brusc, se ridică în picioare.

– Acum am realizat!

Toți se întoarseră spre el.

– Noi… la fiecare renaștere, chiar dacă ne-am păstrat trăsături, esențe, legătura… nu am avut niciodată același chip. Doar fragmente.
Dar tu, Kai, ai spus că Aven apare în ambele perioade menționate în carte… exact la fel.

Kai dădu încet din cap.
– Da. Chipul. Trăsăturile. Era identic. Fără diferențe. Ca și cum timpul nu a trecut deloc peste el.

Eli făcu un pas spre mijlocul camerei.
-Atunci… asta e cheia.

– Este… asemenea nouă, șopti Noah.

– Adică… el și Ella… sunt ca noi?
Puteri? Magie?

Kai mormăi:
– Poate chiar mai mult.

Damon se ridică încet.
Privirea lui era rece. Glasul și mai tăios.

–Trebuie să-i forțăm să spargă zidul.
Să se arate. Cu adevărata lor față.

– Cum facem asta? întrebă Kai. Serios.

– Fără ironie. Doar întrebare pură.

Noah zâmbi.
Șmecher. Confident. Periculos.

–Îi testăm.

Toți îl priveau.

–Prin propria noastră magie.

Tocmai când zâmbetul lui Noah se lățise și cuvântul „magie” rămânea suspendat în aer,
un ciocănit blând se auzi în ușă.

Toți tăcură.
Instant.

Privirile se intersectară.
Un fior subtil se simți în aer.
Niciunul dintre ei nu se aștepta la o vizită.
Și totuși… fiecare știa.

Noah clipi teatral.
Întinse o mână și, cu un ton exagerat de calm, începu să numere cu degetul:

– 1… eu.
– 2… Eli, cu misterele lui.
– 3… Kai, cu arhivele lui magice.
– 4… Damon, cu privirea lui de gheață.

Se întoarse încet spre ușă.
Zâmbetul i se întinse larg, ironic.
– Deci… suntem toți aici. Cine ar putea fi… „surpriza serii”?

Se apropie de clanță, apoi întoarse capul spre ceilalți, cu o sclipire în ochi:
– Pregătiți-vă, băieți. E momentul să jucăm rolul vieții noastre.

Deschise ușa.

Și acolo, în lumina slabă a holului…
Ella.

Zâmbetul ei era moale. Calm.
O cană în mână.
Părul ușor ciufulit. Respirând relaxare.

– Bună. Sper că nu deranjez…
Am adus ceai.

O pauză mică. Apoi Noah, cu o expresie mirată perfect regizată:
– Ella? Ce… surpriză! Ce coincidență… incredibilă!

Ella zâmbi.
Privirea ei trecea de la unul la altul.
Calm. Calculat. Poate… știind.

Iar ei știau și mai bine.

Începuse.

Ella păși înăuntru cu grație tăcută.
În mâini ținea un suport din lemn cu patru pahare din sticlă aburită.

– Am adus ceai…
Ofrandă de pace, zise cu un zâmbet micuț, aproape copilăresc, dar perfect controlat.

Băieții îi făcură semn să intre.
Damon rămase în picioare, cu brațele încrucișate.
Kai se aplecă ușor din respect.
Eli… nu spuse nimic.
Noah, cu zâmbetul încolțit pe buze, închise ușa în urma ei, ca o cortină de teatru trasă lent.

Ella traversă camera cu pași ușori.
Nimic din gesturile ei nu părea agresiv.
Și totuși… toate cereau atenție.

Se apropie de Kai primul și îi înmână un pahar de ceai fierbinte.
– Pentru tine. Mi s-a părut că ești genul care se pierde în hârtii și uită să bea apă.

Kai o privi atent.
Zâmbetul îi tremura ușor în colțul gurii.
– Corect. Statistic vorbind… am băut trei cafele și un gând amar azi. Ceaiul e un progres.

Ella zâmbi.
Apoi se întoarse spre toți, pășind aproape în cerc.

– Adevărul e că…Nu voiam să par intruzivă. Dar v-am văzut de la începutul anului. Sunteți mereu în centrul lucrurilor. Probleme, agitație, întrebări… atrageți o energie pe care ceilalți o evită.

Se opri lângă Eli.
Ridică încet paharul spre buze.

– Și am vrut să mă apropii de voi.
Mai ales de tine, Eli.

Privirea i se fixă pe el.
Delicată. Gingașă. Dar mult prea atentă.
Mult prea studiată.

Eli nu se mișcă.
Doar o privea.
Dar în spatele ochilor lui… lucrurile se mișcau.

Noah tuși teatral și se întoarse spre Damon.
– Ofițerul cu ceaiul. Avem o situație. Seducție la nivel înalt. Îl pierdem pe Eli.

Damon rămase nemișcat.
Dar ochii lui… nu erau pe Ella.
Ci pe reacția lui Eli.

Kai sorbi ușor din ceai.
– Dulce.
– Exact cât trebuie, zise Ella, fără să-l privească.

Eli ridică paharul, dar nu bău.
Și în acel moment, fiecare dintre ei înțelese:
Jocul începuse.
Și Ella…făcuse prima mutare.