Cei patru- Capitolul 51

Talismanele

Aerul se sfâșie.

Fără avertisment.
Fără preambul.

Femeia din fața lor — mama lor — își ridică brusc o mână spre cer, iar din palma ei se înălță o rază albă, orbitor de curată, care în secunda următoare se transformă în flacără albă-vie.

Focul se repezi cu viteză spre bula de protecție a lui Riven, ca o lamă cosmică, gata să o spulbere.

Dar Noah urlă.

— NU-L ATINGE!!!

Își lovi palmele între ele cu toată forța.

O vibrație ieși din trupul lui, ca un val sonor care cutremură pământul.

Toți, inclusiv frații lui, fură clătinați pe picioare.

Răsuna aerul.
Răsuna în oase.

Era furia pură a iubirii.

Frații se grupară instinctiv.

Damon și Kai făcură un pas înainte.

Întregul lor corp devenea magie pură.

Pielea strălucea în valuri discrete.
Ochii aprinși.
Respirații încordate.

— Acum începem… mormăi Damon.

Dar femeia râdea.

Rece.

Straniu.

Zgomotos, ca o alarmă spartă.

Apoi pocni din degete.

Din pământul crăpat, din umbre, din răsucirea unei realități pe care ei o respinseseră de atâtea vieți, apărură forme negre.

Nu oameni.

Nu umbre.

Făpturi de fum și putreziciune.

Fără chip.

Fără carne.

Mirosind a ars, a moarte și a pieire veche.

Ochii lor erau ca două găuri goale.
Gurile larg deschise, fără sunet.

Se apropiau în cerc.

Îi încercuiau.

Noah uită de tot.

De tot, în afară de Riven.

Se întoarse.

— Nu-ți face griji, iubitule, zise pe un ton care ar fi părut o glumă, dacă nu tremura în el toată puterea lumii.
— N-o voi lăsa să te atingă.

Dar Riven îl trase de tricou, brusc, și îl lipi cu forță de pieptul său.

Ochii lor se întâlniră.

— Talismanele voastre, Noah… șopti Riven.
— Cred că ele sunt cheia. De acolo vine totul… puterea voastră.

Noah rămase nemișcat o secundă.

Privirea îi coborî pe chipul lui Riven.

Pe gura care rostise adevărul.

Un zâmbet i se strecură într-un colț de gură.

— Nu ești doar o sprânceană ambulantă și sexy…

Se apropie și mai mult.

— Pentru asta te voi săruta până leșini la final.

Riven îl privi mijind ochii.

Deja resemnat cu haosul propriei iubiri.

— Noah, mă jur că mă simt pedepsit.
— Cum naiba m-am ales cu cel mai idiot frate…?

Glasul lui era un strigăt șoptit, ironic și plin de emoție, în mijlocul celei mai grele bătălii.

Noah râse larg.

Larg de tot.

Și-l sărută brusc.

Adânc.

Apăsat.

Un sărut ca un sigiliu.

Ca o promisiune.

Ca un foc de stea explodat între două lumi.

Apoi se întoarse spre frații săi.

Spre infernul care îi înconjura.

Spre acele ființe ale morții care așteptau doar comanda.

Ochii lui ardeau.

Trupul lui vibra.

Și din pieptul lui se năștea voința unei lumi noi.

— Avem nevoie de talismane, șopti Noah, doar pentru frații săi.

Kai îl privi brusc.

Damon rămase nemișcat o secundă.

În ochii lui apăru o scânteie de înțelegere.

— Sunt în cameră, spuse Kai printre dinți.
— La cămin. În cutia aceea… pe care doar noi o putem deschide.

— Nu avem timp să ajungem acolo acum, spuse Damon, ridicându-și palma, din care deja pulsa energie albăstruie, densă.

Noah se întoarse spre Riven o ultimă dată.

Îi atinse ușor obrazul.

— Rămâi aici, în scut.
— Te protejează.

— Noi… trebuie să câștigăm timp până se întorc ceilalți.

Din cercul întunecat al ființelor făcute din fum și moarte, primul se năpusti.

Mai rapid decât un animal.

Fără pași.

Doar o vibrație neagră care tăia aerul.

Damon fu primul care-l întâmpină.

Își învârti brațul.

O sabie făcută din lumină pură se formă în palmă.

Cu o singură mișcare spintecă silueta.

Creatura urlă fără sunet.

Se destrămă parțial.

Dar nu dispăru.

Kai își întinse brațele.

În jurul lui se formă un cerc de foc verde.

Un foc care nu ardea.

Ci purifica.

Creaturile se feriră.

Dar una se repezi la el.

În ultima clipă, Kai își scufundă mâna în cercul de foc și o aruncă înainte.

O explozie de lumină îi aruncă în spate pe toți.

Inclusiv pe el.

Noah închise ochii o clipă.

Își aminti de buzele lui Riven.

Apoi deschise ochii și ridică palmele spre cer.

— Dacă am ceva rămas din tine, moștenire întunecată, strigă către mama care îl urmărea din umbră,
— folosesc ce vreau, nu ce-mi dai.

Din jurul lui se ridică un val de lumină galben-aurie.

O aură sferică se roti și o aruncă în cerc.

Două creaturi fură cuprinse.

Țipetele lor spărgură aerul.

Dar nu dispăreau.

Se regenerau.

Mai încet.

Mai slabe.

Dar reveneau.

— Nu putem câștiga… dar nici nu pierdem! strigă Damon.

— Atunci ținem linia până vin ceilalți! rosti Kai.

---

În paralel… Sanctuarul magic

Ella simți vibrația rupturii.

Se ridică brusc de la masă.

Eli era palid.

Dar hotărât.

— A început, spuse ea.

Aven era deja în picioare.

Palmele întinse spre cărți și pergamente.

— Mai avem nevoie de câteva rune, Vall, spuse Aven.

Vall desena deja cu degetul în aer.

Litere aurii se așezau într-un cerc.

— Ritualul e gata în două minute, spuse calm.

— Nu două, spuse Ella, închizând cartea.
Privirea ei era un tunet.

— Acum.

Eli își întinse brațele.

Lăsând magia să curgă.

Ochii lui sclipeau.

Inima lui bătea pentru frații lui.

— Țineți-vă bine, rosti Vall.

Cercul se aprinse.

Podeaua fremăta.

Timpul se curba.

---

La locul luptei, ființele de fum se adunau.

Erau din ce în ce mai multe.

Noah, Kai și Damon respirau greu.

Dar nu cedau.

Și atunci…

cerul se crăpă deasupra lor.

Din lumină apărură trei siluete.

Ella.

Eli.

Aven.

Foc.

Aur.

Putere.

Și cu ei… poate șansa de a schimba totul.

Damon îl zări pe Eli apărând în lumină.

Nu mai ezită.

Alergă spre el.

Ca și cum l-ar fi văzut pentru prima dată după un veac de singurătate.

— Suntem aici! strigă Eli.

Kai fu imediat lângă ei.

Ochii lui cercetau împrejurimile.

— Unde este Vall?
— Avem nevoie de talismane!

Dar Eli îi făcu un semn complice cu ochiul.

Și în acel moment…

Vall apăru.

Calm.

Alb.

Ca un strigăt tăcut al unei forțe ascunse.

Din mantia lui largă scoase patru talismane sclipitoare.

Le aruncă spre frați.

— ACUM!

Talismanele zburară prin aer ca niște stele trase de soartă.

Cei patru frați le prinseră în palme.

Instinctiv.

Sacru.

Energia explodă în jurul lor.

Era ca un sunet care nu putea fi auzit.

Dar simțit.

În piele.

În inimă.

În oase.

Ella și Aven își așezau rapid cristalele de protecție în pământ.

Formând o rețea magică.

Vall rostea cuvinte vechi.

O sferă de aur se născu în jurul lor.

Legându-i.

Și apoi…

cu o ultimă incantație,

Vall înălță mâinile.

Totul dispăru.

Într-o clipă campusul fu gol.

În următoarea…

toți se aflau pe câmpul uitat.

Acolo unde cândva fusese moara veche.

---

Mama lor stătea acolo.

Când îi văzu…

chipul ei se schimbă.

— Impresionant, rosti, cu un zâmbet larg care îi tăia fața.

Își întinse brusc mâna spre Vall.

Aruncă o undă de foc și fum cenușiu spre el.

Dar Kai ridică brațul.

Lumina albă din el explodă.

Flacăra se împrăștie.

Se stinse.

— Nu mai ai șansă, mamă, spuse Kai.
— Nu aici.
— Nu acum.
— Nu în această lume, unde suntem toți.
— Unde suntem… întregi.

Femeia îi privi.

Râse din nou.

Dar nu același râs rece.

Ci răbdător.

Arogant.

— Oh, dragilor…

Pașii ei erau lenți.

Teatrali.

— Nu știți cât de mult vă înșelați…

Își ridică bărbia.

— Visele voastre… revelațiile voastre…

— Acele frânturi de amintiri care vi s-au părut salvatoare…

— Sunt doar reflexii ale unei părți din puterea mea.

— Un mic cadou.

— Un avertisment.

— Sau o lesă.

Aerul începu să tremure.

Din umbrele câmpului, formele de fum se ridicară din nou.

Dar nu mai erau aburi.

Căpătau trupuri.

Carne.

Piele pe oase negre.

Ochii goi.

Cadavre vii.

Mulți.

Într-un cerc perfect în jurul lor.

— Ne-ați adus exact unde voiam, rosti ea.

— Voi ați deschis ușa.

— Voi ați rupt legătura cu blestemul meu…

— Exact în locul în care nimeni nu mai putea intra fără voi.

Tăcu.

Apoi vorbi ca un zeu căzut.

— ÎNGENUNCHEAȚI.

Cuvintele ei nu fură doar un ordin.

Fură un cutremur spiritual.

Pământul vibră.

Luminile se ofiliră.

Damon, Kai, Eli și Noah căzură în genunchi.

Nu pentru că voiau.

Pentru că nu se puteau opune.

În jur, Riven, Ella, Aven și Vall îi priveau.

Panica începea să încolțească.

Pentru prima dată…

puterea mamei atingea inima blestemului.

---

Totul părea înghețat.

Damon, Kai, Eli și Noah stăteau în genunchi.

În tăcere.

Și atunci…

Riven văzu.

O creatură se apropia de Noah.

În mâna ei — o sabie neagră.

Era imaginea din visul lui.

Noah înjunghiat.

Noah murind.

Atunci Riven știu.

Unele vise erau avertismente.

Cheia ruperii blestemului era jertfa.

Un nod i se formă în gât.

Lacrimi îi curseră pe obraji.

— Iartă-mă… șopti.

Și începu să alerge.

Smulse sabia.

Se întoarse spre Noah.

— Ce faci…?! șopti Noah, cu ochii largi.

Riven se apropie.

Îi atinse obrazul.

— Iartă-mă…

— Și după… revino la mine.

Și apoi…

Riven îl înjunghie.

Sabia intră adânc.

Sub coastă.

În piept.

Timpul se opri.

— Riven… șopti Noah.

Riven îl prinse în brațe.

— Trebuie să se rupă lanțul, șopti el.
— Trebuie să… fii liber.

O lumină orbitoare izbucni din talismanul lui Noah.

Frații tresăriră.

Sângele din vene începu să ardă.

Damon ridică fruntea.

Eli scoase un sunet adânc.

Kai își ridică mâinile tremurând.

Și în mijlocul tuturor…

Noah, cu pieptul sângerând, în brațele lui Riven…

zâmbea.

Un zâmbet liniștit.

Un zâmbet de eliberare.

— Te iubesc, Riven…

Și închise ochii.