Cine iubește pe cine – Capitolul 69

Părinții lui Li Shuo se pregăteau să se întoarcă în SUA, iar el își petrecuse ultimele zile la cumpărături. Acum împachetase cinci cutii mari înainte de a pleca, cele mai multe dintre ele conținând ingrediente și plante medicinale care nu puteau fi cumpărate în SUA.

Era o cutie care avea jumătate din spațiu ocupat de diverse tipuri de medicamente pentru inimă și produse de îngrijire a sănătății. Li Shuo stătea cu picioarele încrucișate pe podea și, cu cât le sorta mai mult, cu atât mai mohorâtă îi devenea dispoziția.

Domnul Li se așeză și el și spuse zâmbind:

– Acum iau șase medicamente pe zi, iar zilele trecute m-am urcat pe cântar și cântăream cât un ou.

– Nu sta pe podea, e frig, spuse Li Shuo luând o pernă de pe canapea și dându-i-o tatălui său.

Domnul Li o puse deoparte.

– Este în regulă. Medicul a spus că pot reduce treptat medicația pe care o iau, iar peste șase luni, trebuie doar să am la mine medicamentele pentru situații de urgență.

– Tată, ultima dată când ai avut un accident, chiar ne-ai speriat de moarte. Când eu nu sunt lângă tine, trebuie să o asculți pe mama, să-ți iei medicamentele la timp, să fii atent la dietă și să faci mișcare.

Gândindu-se la ceea ce se întâmplase atunci, Li Shuo încă avea palpitații. Boala de inimă este ca o ghilotină atârnând deasupra capului. De obicei oamenii sunt bine și nu știu când vor avea o criză, iar aceasta îi poate ucide în orice moment. De fapt, cu excepția problemei sale cardiace, toate celelalte funcții corporale erau foarte sănătoase dar acum cel mai frică îi era de orice efort depus de  tatăl său.

– Am înțeles, nu-ți face griji.

– Mă voi ocupa de restul și mă voi întoarce peste câteva luni.

Li Shuo îl mângâie pe genunchi pe tatălui său și-i spuse:

– Du-te și odihnește-te, mă ocup eu de curățenie.

După ce-și conduse părinții, Li Shuo simțit brusc un gol în inima lui, de parcă nici măcar nu mai avea vreun motiv să rămână în acest oraș. Dar îi plăcea să locuiască în China. În comparație cu Statele Unite, se adaptase mai bine la mâncarea, cultura și ritmul de aici și se obișnuise și cu acest oraș.

Luase decizia ca, după ce îi va preda toată munca de la EnNan lui Xiang Ning, va începe să caute o firmă tânără în care să investească. Acesta ar fi un lucru foarte interesant pentru el.

Când ajunse acasă de la aeroport, Li Shuo cumpără niște mâncare de la supermarketul de la parter, gândindu-se că va mânca singur, așa că îi sună pe Cheng Sheng și Wen Xiao Hui, dorind să-i cheme la masă la o oala fierbinte.

Dar Cheng Sheng plecase cu șeful său să viziteze alte orașe.

Wen Xiao Hui, pe de altă parte, fu extraordinar de emoționat când răspunse la telefon:

– Li Ge, l-ai văzut pe Cheng Xiu?

Li Shuo încremeni:

– S-a întors?

– Ăăă, nu știi? apoi Wen Xiao Hui își aminti imediat ceva:

– Oh, Shao Qun cu siguranță nu vă va lăsa să intrați în contact.

Li Shuo spuse neputincios:

– Da, e bine că s-a întors. Nu are mulți prieteni, așa că ar trebui să petreci mai mult timp cu el când ai timp.

– Asta e sigur. Hei, de ce ai vrut să mă vezi?

– Vii pe la noi să mâncăm fondue?

– Nu pot, sunt în vacanță în Japonia cu Luo Yi, spuse Wen Xiao Hui zâmbind mulțumit:

– Am mâncat doar ca să mă țin în picioare.

Li Shuo zâmbi și spuse:

– Atunci distrați-vă.

– Du-te și folosește unul dintre cadouri, spuse Wen Xiao Hui acoperind microfonul.

– Varietatea de jucării erotice de aici este foarte mare, voi mai cumpăra câteva pentru tine.

– Sunt singur acum, nu mă enerva, spuse Li Shuo pe un ton plângăcios.

De fapt, Zhao Jin Xin și Wen Xiao Hui, chiar aveau un limbaj comun.

– Poți fii în continuare singur.

– În regulă, închide. Luo Yi ar trebui să fie din nou gelos.

Auzea deja sunetul cuiva de la celălalt capăt al firului de telefon care călca pe tatami. Ca să calce pe tatami și să facă un asemenea zgomot, trebuie să fi exercitat multă forță.

– E în regulă, eu sunt șeful, râse Wen Xiao Hui jucăuș înainte de a închide telefonul.

Li Shuo se uită la mormanul de lucruri din mâna lui și se gândi: Iar am cumpărat prea mult.

De îndată ce intră în cartier, Li Shuo încremeni.

La parter era parcată o mașină. Zhao Jin Xin, purtând o haină lungă, neagră, stătea sprijinit de ușa mașinii. Cu fața palidă, buzele roșii și părul zburlit de adierea vântului, își ridică bărbia, cu sprâncenele încruntate, ținând o țigară între buze. Țigara aprinsă pâlpâia, fumul învolburat prindea formă fiind apoi împrăștiat de vântul rece.

Li Shuo simți o lovitură puternică în inimă.

Zhao Jin Xin își înclină ușor capul după ce-l zări. Luă țigara între degete și suflă o gură de ceață albă în direcția lui Li Shuo, spunând, ca și cum ar fi salutat o cunoștință:

– M-am întors. Este blocaj în trafic?

Li Shuo nu spuse nimic și se îndreptă spre ușă.

– De fapt, îmi doream de mult timp să vin la tine acasă, dar mătușa și unchiul erau aici, așa că nu am vrut să îi deranjez pe cei doi bătrâni.

Zhao Jin Xin deschise portiera mașinii și scoase o geantă cu dosare, apoi îl urmă pe Li Shuo în clădirea de apartamente.

Li Shuo apăsă butonul liftului și se uită înapoi la Zhao Jin Xin.

– Fumezi.

Știa că nu-l putea împiedica pe Zhao Jin Xin să intre în casa lui, iar cu acest puști, bătaia și certurile nu funcționaseră.

Zhao Jin Xin își aruncă țigara, o strivi cu piciorul și o aruncă în coșul de gunoi, apoi îi zâmbi lui Li Shuo.

– De fapt, fumez rar. Știu că nu-ți place mirosul de țigară, așa că nu fumez niciodată în fața ta.

Ușile liftului se deschiseră și cei doi intrară.

Zhao Jin Xin întinse mâna pentru a lua geanta din mâna lui Li Shuo, dar Li Shuo își mută sacoșa în mâna cealaltă, privind în podea fără să-și întoarcă privirea.

Cei doi rămaseră tăcuți tot drumul până când intrară în casa lui Li Shuo.

După ce Li Shuo își puse lucrurile jos, se întoarse direct spre Zhao Jin Xin.

– Vorbește.

Când îl văzuse acum pe Zhao Jin Xin, nu mai simțea ură sau furie, se simțea doar obosit.

– Când ai pus la cale cu Zhou Zhun Xing să mă păcălești? spuse Zhao Jin Xin așezând geanta cu dosare pe dulapul de pantofi și scoțându-și jacheta.

Li Shuo era inexplicabil de agitat în inima lui.

– Contează?

– Nu contează. Oricum, totul s-a dovedit a fi o alianță a ta cu străinii pentru a mă păcăli.

Zhao Jin Xin făcu un pas spre Li Shuo.

– Știi ce mi-a spus Zhou Zhun Xing?

Li Shuo se uită cu răceală la Zhao Jin Xin.

Zhao Jin Xin spuse încet:

– Mi-a spus cu îngâmfare: “Se pare că, în inima lui Li Shuo, ești un flagel care trebuie evitat.“

Li Shuo își miji ochii.

– Așa este? Mă urăști atât de mult? spuse Zhao Jin Xin îndreptându-se spre Li Shuo, cu brațele sprijinite pe masă, prinzându-l pe acesta la mijloc.

– Mă urăști până într-acolo încât nu vrei să nu ai nici cea mai mică legătură cu mine? Chiar și vederea mea te face să te simți prost?

Li Shuo își îndreptă spatele și se uită fix în ochii lui Zhao Jin Xin fără expresie.

– Orice aș spune sau aș face, nu mă vei crede. Indiferent de cât de mult te plac și oricât m-aș revanșa față de tine, nu mă mai vrei, nu-i așa?

Fața lui Zhao Jin Xin se apropie, aproape apăsând pe vârful nasului lui Li Shuo, ochii i se mijiră și mârâi încet.

– Chiar așa?!

– Da! răcni Li Shuo în timp ce împingea mai tare pieptul lui Zhao Jin Xin.

– Da, nu m-am făcut destul de clar? Ești surd sau orb? Ți-am spus să te îndepărtezi cât mai mult posibil, nu-ți amintești?

Ochii lui Zhao Jin Xin erau injectați. Îl prinse de gât pe Li Shuo și-i blocă fără milă buzele, sărutându-l practic cu brutalitate, asemeni unui canibal.

Li Shuo se înfurie și-l împinse pe Zhao Jin Xin cu ferocitate, lovindu-l cu pumnul în față.

Zhao Jin Xin mârâi și se retrase câțiva pași înainte de a se putea stabiliza.

Pieptul lui Li Shuo se ridica și cobora violent, iar fața i se înroși în timp ce corpul îi tremura.

Zhao Jin Xin își lăsă capul în jos. Din colțul buzelor îi curgea sânge. Își ridică ușor mâna și se șterse, apoi se uită la pata roșie de pe deget și fumegă.

Li Shuo gâfâia și inima îi bătea sălbatic, de parcă urma să cedeze în următoarea secundă. Pentru o clipă, izbucniră nenumărate emoții de furie, ură, umilință, durere, regret, milă, toate emoțiile pe care și le putea și nu și le putea imagina  explodară în creierul său, dându-i o durere de cap cruntă.

Zhao Jin Xin își ridică încet fața, privindu-l pe Li Shuo cu ochii injectați și șopti:

– Sângerez.

Li Shuo își auzea dinții clănțănind.

– Li Shu, sângerez.

Ochii lui Zhao Jin Xin erau umezi, lacrimile rostogolindu-se fără niciun avertisment, și își strânse buzele cu putere.

Li Shuo simți cu adevărat ce însemna să aibă o săgeată care să-i străpungă inima și aproape că nu se putu îndrepta de durere. Își duse pumnii la spate, ca un copil timid care încearcă să ascundă dovezile incriminatoare ale unei fapte greșite.

De ce lovești oamenii, cum poți să folosești violența? Pumnii tăi sunt folosiți împotriva omului pe care îl iubești …

În mintea lui Li Shuo se născură o serie de întrebări.

Dar acesta era Zhao Jin Xin, era ticălosul ăla de Zhao Jin Xin care merita o mică lecție.

Ochii lui Li Shuo erau plini de contradicții, iar sângele din colțul gurii lui Zhao Jin Xin și lacrimile de pe fața lui îl usturau peste tot. Respiră adânc, se întoarse cu spatele și spuse cu o voce răgușită:

– Dispari.

Ochii lui Zhao Jin Xin erau atât de încețoșați încât abia dacă mai putea vedea, apoi își șterse lacrimile și se uită răutăcios la spatele lui Li Shuo. Lucrul pe care îl ura cel mai mult în viața lui era spatele lui Li Shuo pentru că însemna respingere. La urma urmei, se bucurase de îmbrățișarea acestui om, știa cât de generoasă și caldă era acea îmbrățișare, iar el nu putea accepta acest spate rece.

Făcu câțiva pași înapoi, luă geanta cu documente de pe dulapul de pantofi, își șterse din nou ochii și spuse cu o voce tremurândă:

– Li Shuo, ar trebui să vezi asta.

Corpul lui Li Shuo era țeapăn ca o stâncă și nu mișcă niciun mușchi.

– E ceva în legătură cu tatăl tău.

Ochii lui Lai Shuo se măriră și se răsuci violent.

Fața lui Zhao Jin Xin era un dezastru, un amestec de pete de lacrimi și sânge, și o expresie sinistră în mijlocul acelei tristeți. Îi aruncă geanta lui Li Shuo și spuse cu o voce înfiorătoare:

– Aruncă o privire, ești un auditor practicant, așa că vei înțelege imediat.

Li Shuo prinse geanta cu dosare și o deschise suspicios, scoțând din ea un teanc de documente.

O privire rapidă asupra documentului, cu nenumăratele sale zone acoperite cu dungi roșii, era în mod clar menit să ascundă orice informație pe care nu voia să o vadă, iar restul, ceea ce era menit să vadă, avea legătură cu tatăl său.

Îl răsfoi și, cu cât îl citea mai mult, cu atât devenea mai alarmat. Informațiile erau limitate, dar erau suficiente pentru ca el să-și dea seama că era vorba de un cont offshore deschis de o companie fantomă, folosit pentru a evita plata taxelor și pentru a transfera proprietăți, înregistrat pe o insulă de undeva din Oceanul Pacific de care nici măcar nu auzise vreodată. Informațiile erau despre transferul de proprietăți și persoana juridică era tatăl său.

Li Shuo îl privi cu ferocitate pe Zhao Jin Xin:

– Cum ai făcut rost de aceste lucruri?

Nici măcar el nu știa că există.

– Le-am furat din seiful tatălui meu, răspunse Zhao Jin Xin zâmbind cu răceală.

 – Ar trebui să știi ce este asta acum.

Cum ar putea să nu știe? Era o dovadă că tatăl său îl ajutase pe Zhao Rong Tian să transfere veniturile gri. Tatăl său, în calitate de consilier financiar al lui EnNan, era și de cel mai bun prieten personal al lui Zhao Rong Tian. El făcuse multe lucruri pe care le-ar face cei din finanțe care au cele mai strânse legături cu marii magnați sau politicieni . Acest lucru era deosebit de răspândit în societățile capitaliste , toți făceau asta, atâta timp cât nu erau prinși.

Cei doi oameni care făceau aceste lucruri trebuiau să aibă încredere unul în celălalt. Pentru că Zhao Rong Tian suporta riscul ca tatăl său să fugă cu banii, iar tatăl său suporta riscul legal de a fi descoperit. Nu era de mirare că tatăl său plecase. După ce se alăturase firmei, câștigase mai mulți bani.

Li Shuo scutură cele câteva pagini ale documentului .

–  De ce îmi arăți asta? Vrei să mă ameninți? Ești nebun?

– De ce nu?

Zâmbetul lui Zhao Jin Xin era într-adevăr puțin nebunesc.

– Ar trebui să ai încredere în capacitatea propriului tău tată. El va face ca acest proces de transfer de proprietate să pară că nu are nicio legătură cu tatăl meu.

– Și?

Li Shuo nu se putu abține să nu râdă în hohote, doar că ochii lui erau roșii.

– Vrei să folosești asta împotriva tatălui meu? Nu ai nicio problemă, nu-i așa? Dacă tatăl meu va fi prins, banii vor dispărea. Nu ți-e teamă că Zhao Rong Tian îl va omorî în bătaie pe acest fiu păcătos al său? Nu ți-e teamă că tatăl meu îl va denunța pe Zhao Rong Tian?!

– Nu mi-e frică, spuse  Zhao Jin Xin râzând.

– Trebuie doar să răspândesc un zvon și ei vor goli contul, iar când banii vor ajunge într-un loc sigur, voi avea încă o grămadă de dovezi în mâinile mele care îl pot face pe tatăl tău să facă închisoare pe viață. În ceea ce te privește, oricât aș vrea eu, nu vei putea da nici măcar un singur telefon ca să rezolvi situația.

– Animal nenorocit!

Li Shuo se repezi la el și-și ridică pumnii.

Zhao Jin Xin îl prinse de încheietura mâinii și-l privi cu încrâncenare:

– Ghici, tatăl tău îl va preda pe tatăl meu? Cred că nu. Indiferent că prețuiește prietenia sau profitul, nu o va face.

– Zhao Jin Xin.

Pentru prima dată, Li Shuo îl urî atât de mult încât vru să-l stranguleze.

Zhao Jin Xin își  puse brațul în jurul taliei lui, îl strânse în brațe, se aplecă la  urechea lui și-i spuse cu blândețe:

– Sau, nu trebuie să facem atâta tam-tam. Îmi plac Ayi și Shushu. Nu vreau să-i rănesc și, cel mai important, îmi placi tu. Atâta timp cât te întorci la mine, nu se va întâmpla nimic …

Li Shuo tremura chiar și în timp ce respira.

Pentru prima dată simți că-i era teamă de acel om.

Buzele lui Zhao Jin Xin sărutară ușor tâmplele lui Li Shuo.

– Iubitule, îmi placi atât de mult. Nu vreau să te rănesc, nu mă forța.