Cine iubește pe cine – Capitolul 68

Li Shuo se foi și se răsuci până la miezul nopții înainte de a adormi, iar în dimineața următoare fu trezit de o bătaie în ușă.

– Li Ge, e timpul pentru micul dejun.

Când Li Shuo auzi vocea lui Zhao Jin Xin, luă plapuma și-și acoperi capul, dar asta nu-i izolă vocea lui Zhao Jin Xin de creierul său și nu putu să se protejeze complet de această persoană din inima sa.

Zhao Jin Xin zâmbi și spuse:

– Li Ge, nu sta în pat, toată lumea s-a trezit.

Li Shuo ridică pătura și se așeză în fund.

– Am înțeles.

Se spălă, își schimbă hainele și coborâ la parter.

Toată lumea era deja așezată în sufragerie, iar pe masă era un mic dejun copios. Erau mai multe feluri de mâncare, de parcă tot micul dejun de la hotel ar fi fost adus aici.

– Bună dimineața, tată, mamă, bună dimineața, Shu și Ayi, spuse Li Shuo dând din cap și zâmbind, așezându-se pe singurul loc rămas încă liber – lângă Zhao Jin Xin.

Zhao Jinxin râse.

– Li Dage a dormit bine, nu-i așa?

– Destul de bine, dar voi cum vă simțiți? V-ați adaptat la clima de aici?

Zhao Rong Tian râse.

– Nu m-am obișnuit cu asta imediat după ce am coborât din avion. A fost o tranziție compleă de la iarnă la vară. Acum nu este nicio problemă.

– Fiule, unde mergem după masă?

Li Shuo era pe punctul de a răspunde când Zhao Jin Xin răbufni.

– Voi mergeți să vizitați atracțiile turistice, Li Dage mă duce pe mine să văd terenul, spuse el zâmbind și privi către Li Shuo.

– Bine?

Domnul Li îl privi pe Li Shuo, care se încruntă înainte de a da din cap.

– Bine.

Era și mai obositor să găsească scuze în fața bătrânilor, așa că era mai bine să nu meargă.

După ce-i conduse pe bătrânii celor două familii la mașină, Zhao Jin Xin se răsuci să se uite la Li Shuo un pic nerăbdător și clipi ca un copil care anunță o vacanță.

Li Shuo se întoarse și intră spunând:

– Știi adresa, așa că dacă vrei să-l vezi, du-te tu însuți să îl vezi.

Zhao Jin Xin îl ajunse din urmă.

– L-am văzut deja. Știu că nu-ți plac locurile aglomerate, hai să rămânem aici.

Li Shuo nu comentă, iar când intră în casă, vru să se întoarcă în dormitorul său.

Zhao Jin Xin păși în fața lui și spuse zâmbind:

– Nu vrei să auzi planurile mele pentru acel teren?

– Ne-am făcut deja planuri.

– Chestia cu planificarea este că se schimbă mereu pe măsură ce este pusă în aplicare. Am de gând să pun deoparte o bucată de teren, să o separ de zona hotelului cu plante și să construiesc o vilă lângă mare pentru vacanțele familiilor noastre.

Li Shuo se încruntă în timp ce se uita la el. Zâmbetul cald de pe fața lui Zhao Jin Xin îi aduse cuvinte sarcastice pe buze, dar nu putu spune nimic. În plus, îl certase și îl motivase dar Zhao Jin Xin încă făcea ce voia așa că era deja prea leneș pentru a-și irosi cuvintele.

– Voi rezerva terenul de tenis, spuse Zhao Jin Xin privindu-l pe Li Shuo cu un zâmbet.

– Și eu am luat lecții de tenis în ultima vreme, pentru că dacă nu joc bine, nu voi putea juca cu tine.

Li Shuo nu reacționă, ocolindu-l pe Zhao Jin Xin și îndreptându-se spre etaj.

– Tu trebuie să fii în viitorul meu, spuse Zhao Jin Xin înclinând capul pentru a-l privi și spuse ferm:

– Ești în toate planurile mele și, chiar dacă vor exista modificări în timpul procesului, tu ești singurul care nu te vei schimba.

Nodul din gâtul lui Li Shuo se rostogoli ușor în timp ce acceleră pasul și se îndreptă spre camera lui.

După ce închise ușa, Li Shuo o încuie din nou și apoi își sună asistentul pentru a pregăti un contract de împrumut în valoare de 200.000 de yuani. În același timp, Xiao Chen îl anunță și referitor la rezultatele investigației sale asupra lui Xu Da Rui și, într-adevăr, așa cum spusese Xu Da Rui, în timpul încarcerării sale tatăl său decedase, iar soția sa se recăsătorise.

Li Shuo oftă.

Li Shuo rămase în camera lui până la prânz. Soarele strălucea și briza mării era liniștitoare, dar el fu nevoit să se închidă în cameră și gândul la asta îi făcea stomacul să ardă.

Chiar în acel moment la ușa lui se auzi o bătaie.

– Li Shu, e timpul pentru prânz.

Li Shuo lăsă cartea din mână pe care nu o citise deloc și un fior de supărare îi străbătu inima.

– Am pregătit o masă cu fructe de mare, vino și gustă.

Li Shuo ezită, dar deschise ușa. Nu putea să rămână în casă toată ziua.

Zhao Jin Xin se schimbase într-un costum formal, cu un papion negru și ținea în mână unul identic, pe care îl strângea zâmbind și avea de gând să i-l pună lui Li Shuo fără să stea pe gânduri.

Li Shuo îi îndepărtă mâna.

– Dă-l jos.

– Să considerăm ziua de astăzi ca fiind întâlnirea noastră, spuse Zhao Jin Xin și-și înfășură mâinile în jurul gâtului lui Li Shuo punându-i papionul cu blândețe, dar cu forță.

– Ai spus că o întâlnire are nevoie de un papion.

Li Shuo îl împinse pe Zhao Jin Xin, apoi își smulse cu brutalitate papionul și i-l aruncă direct în față.

– Trebuie să încetezi să mai faci aceste lucruri inexplicabile!

Privirea lui Zhao Jin Xin își pierdu instantaneu strălucirea și deveni cenușie. Se ghemui, luă papionul, își coborâ capul și șopti:

– Să mâncăm, oricum trebuie să mâncăm, nu?

Pieptul lui Li Shuo se ridică și trecu pe lângă Zhao Jin Xin cu capul în jos.

Zhao Jin Xin își strecură papionul în buzunar, apoi îi dădu ușor o palmă peste față și schiță un zâmbet crispat.

În timp ce Li Shuo traversa holul, Zhao Jin Xin îl urmă.

– Vom mânca afară, spuse el conducându-l pe Li Shuo spre grădină.

În grădină se află o masă plină cu fructe de mare și șampanie, înconjurată de plante tropicale, cu nisip fin sub picioare, cu marea turcoaz și cerul pur în depărtare. Fața de masă albă flutura în briza mării, și frunzele care se legănau ușor alcătuiau o scenă romantică.

Zhao Jin Xin se înclină cuviincios și făcu un gest de “te rog”.

– Vino să guști din opera mea.

Li Shuo aruncă o privire la masa cu mâncare. Cât de inocentă era, ar fi fost o pierdere să nu o mănânce, așa că se apropie.

Cei doi se așezară unul în fața celuilalt, Zhao Jin Xin turnă un pahar de vin pentru Li Shuo, în timp ce spunea încet.

– Este atât de plăcut să pot lua masa cu tine. Aș vrea să pot sta aici pentru totdeauna și să nu mai plec niciodată.

Li Shuo nu spuse nimic și începu să mânânce.

– Este delicioasă? spuse Zhao Jin Xin decojind creveții pentru o vreme și folosind o unealtă pentru a scoate carnea crabului, toate acestea punându-le în bolul lui Li Shuo.

Li Shuo îl blocă ușor cu mâna.

– Mănâncă tu.

Perechea de ochi extrem de frumoși de culoarea florilor de piersic ai lui Zhao Jin Xin erau plini de o dragoste profundă.

– Îmi place să te văd mâncând.

Sub o astfel de privire, Li Shuo simți că nici măcar nu-și poate ridica capul.

– Fructele de mare de aici sunt foarte de proaspete. Majoritatea sunt gătite în coajă pentru a păstra aroma originală a cărnii, dar acest calmar este doar prăjit și înmuiat în puțină sare și piper pentru a-l face mai delicios. Așa îl mănâncă localnicii. Am învățat să-l fierb în apă de cocos … spuse Zhao Jin Xin prezentând cu răbdare fiecare fel de mâncare pe care îl făcuse, chiar dacă Li Shuo nu dădu nici măcar nu a răspuns.

Zhao Jin Xin vorbit mult timp, iar privirea lui se întunecă treptat.

– Li Shu, poți să-mi spui câteva cuvinte?

Li Shuo făcu o pauză și spuse calm:

– Ți-am spus mai devreme, nu mai este nimic de spus între noi.

– Nu poți să mă tratezi ca pe un prieten obișnuit? Obișnuiam să avem multe să ne spunem.

Li Shuo ridică ochii și se uită direct la Zhao Jin Xin.

– Toți cei de care m-am despărțit în trecut îmi pot fi prieteni, doar tu nu poți. Numai tu, Zhao Jin Xin, așa că îmi pot permite să renunț în inima mea călcată în picioare fără voie.

Zhao Jin Xin își strânse buzele și spuse cu o voce șoptită:

– Chiar sunt atât de neiertat? Mă tratezi așa, tu care mă tratai atât de bine înainte.

– Te pot ierta.

Li Shuo își luă șervețelul și-și șterse mâinile pe rând, de parcă ar fi avut ceva împotriva acelei pieli.

– Pur și simplu nu voi fi cu tine, iar dacă vei înceta cu tot acest comportament lipsit de sens, voi putea să mă gândesc la tine ca la un “prieten normal“.

– Și apoi să te privesc cum vei fi cu altcineva într-o zi?

– Corect. De ce mi-aș irosi toată viața pentru tine? spuse Li Shuo fără expresie.

– Mai devreme sau mai târziu, voi găsi pe cineva în fața căruia să-mi deschid inima cu adevărat.

– Doar sunt sincer cu tine! spuse Zhao Jin Xin enervat, strângând din dinți.

– De ce nu poți avea încredere în mine? Am făcut toate astea doar ca să te păcălesc să te bag în pat? Oare mie, Zhao Jin Xin, îmi lipsește asta?

– Din moment ce nu-ți lipsește, poți să mergi la …  

– Nu pot, îl întrerupse Zhao Jin Xin, privirea lui devenind puțin mai nemiloasă.

– Nu voi mai merge niciodată la altcineva. Te vreau doar pe tine și nu voi lăsa pe nimeni să stea lângă tine decât dacă voi muri.

Li Shuo aruncă șervețelul și se ridică să plece.

Zhao Jin Xin îl prinse de mână și spuse privind în gol.

– Încă nu ai terminat de mâncat.

– Dă-mi drumul, spuse  Li Shuo scuturând-o cu putere.

– Nu ai terminat de mâncat, spuse Zhao Jin Xin ridicându-se în picioare și  apăsându-l pe Li Shuo înapoi pe scaun, apoi profită de ocazie pentru a-l săruta pe frunte.

– Fii cuminte, mănâncă cum trebuie.

Li Shuo îi dădu mâna la o parte și-l privi furios.

Zhao Jin Xin spuse cu tristețe.

– Nu te uita așa la mine.

Li Shuo își strânse pumnii, vrând neapărat să răstoarne masa peste Zhao Jin Xin.

Este ridicol. După ce ai făcut toate lucrurile astea imorale, îți arăți bunătatea? Ce crede despre el, că este un fel de câine care poate să se întoarcă să lingă când i se dă un os?

Este atât de nerușinat să te prefaci atât de neînțeles și de jalnic! Nerușinat!

Li Shuo era palid de furie.

– Obișnuiai să fii atât de bun cu mine, spuse Zhao Jin Xin dezvăluind un zâmbet mizerabil.

– Și blând, și atent, și grijuliu. Ori de câte ori spuneam că mi-e foame, îmi pregăteai mâncare. Când pizza și salata la pachet aveau ceapă în ea, tu mi le alegeai una câte una, și nu te supărai când aveam ocazional unele cereri ieșite din comun, iar odată nu mi-am găsit pașaportul și m-am dus la culcare supărat, dar tu nu ai dormit o noapte întreagă și ai scotocit prin casă ca să mi-l găsești… spuse  Zhao Jin Xin cu vocea tremurândă.

– Li Shuo, acum știi cum să renunți așa la mine.

Li Shuo simțea o durere surdă și-și mușcă cu disperare buza, folosindu-se de durere pentru a rămâne treaz.

Nu este firesc ca, dacă îți place cineva, să faci tot posibilul să te porți frumos cu el?

Zhao Jin Xin se uită la Li Shuo cu ochii roșii.

– Ești atât de bun, cum aș putea să te las să pleci?

Li Shuo îl privi fix, respiră adânc, se ridică din nou în picioare și se îndreptă spre camera lui.

De data aceasta, Zhao Jin Xin nu se obosi să-l oprească.

Vacanța de patru zile se încheie în curând și se întoarseră împreună la Beijing.

Li Shuo simțea că evitarea lui deliberată a lui Zhao Jin Xin era evidentă pentru toți cei patru bătrâni. Tatăl său credea că era din cauză că Zhao Jin Xin luase proiectul și îl făcuse nefericit. Doar mama lui știa adevărul, dar nu mai vorbi cu el despre asta.

După ce se întoarse la Beijing, Li Shuo îl sună pe Zhou Zhun Xing și-l întrebă despre progresul înregistrat. Zhou Zhun Xing spuse că va semna contractul în următoarele două zile și, în același timp, redactă un contract între cei doi și-l trimise la adresa de e-mail a lui Li Shuo.

Li Shuo spera acum ca acest lucru să se desfășoare cât mai repede posibil.

După ce închise telefonul, Li Shuo îl contactă din nou pe Xiao Chen care ar fi trebuit să se întâlnească deja cu Xu Da Rui cu 200.000 de dolari cash și contractul.

Xiao Chen răspunse la telefon și spuse că fusese semnat contractul și că banii fuseseră plătiți, iar apoi rămase un pic tăcut.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Li Shuo.

– Cred că este destul de ostil și înfricoșător, spuse Xiao Chen.

– Așa sunt oamenii după ce au petrecut mult timp în închisoare?

– … nu știu.

Li Shuo știe doar că Xu Da Rui înainte de întâmplare nu fusese cu siguranță așa, ci doar un om îndrăzneț și generos din nord.

– A spus ceva?

– M-a întrebat de ce nu ai venit și i-am spus că ești ocupat, așa că nu a mai spus nimic, nici măcar un mulțumesc, a luat banii și a plecat.

Li Shuo era vag neliniștit în inima lui. Auzise multe exemple similare, spunând că atâta timp cât se împrumuta prima dată, putea fi șantajat a doua oară. Dar pentru el să îl privească pe Xu Da Rui în sărăcie, era ceva ce chiar nu putea face, nu numai că nu-l lăsa conștiința sa, ci și din punct de vedere moral.

Când își deschise prima dată firma și nu reușea să atragă clienți, Xu Da Rui fusese cel care îi oferise prima afacere, iar cei doi obișnuiau să se numească frați, așa că nu a putea să nu-i fie dor de vechile sentimente. Dar concluzia lui, era că, de data aceasta, spera ca firea lui Xu Da Rui să nu se fi fost schimbat din cauza vieții din închisoare.

Câteva zile mai târziu, Zhou Zhun Xing îi adună pe toți și semnă un nou contract de împărțire a acțiunilor.

Cele patru persoane avură fiecare propriile gânduri, semnară contractul și merseră împreună la un pahar de vin. La suprafață, Cui Xiansheng și Li Shuo nu doreau să participe la dezvoltare, Zhao Jin Xin și Zhou Zhun Xing erau doi oameni care încă trebuiau să se lupte în viitor. O astfel de cooperare plină de dificultăți încă de la început, era foarte neînțeleaptă.

Cu toate acestea, Zhao Jin Xin era încă fericit și îi zâmbea lui Zhou Zhun Xing.

După ce băură, domnul Cui plecă primul, Zhao Jin Xin vru să meargă cu Li Shuo la cină dar acesta, în mod natural, nu vru să meargă așa că plecă resemnat. Li Shuo și Zhou Zhun Xing se întâlniră în alt loc și semnară contractul de transfer de acțiuni.

Prețul dat de Zhou Zhun Xing fu unul bun, ba chiar depăși așteptările lui Li Shuo, care fu emoționat și spuse sincer:

– Zhu Xing, viitorul tău partener este foarte dificil, așa că va trebui să îți faci mai multe probleme în viitor. Eu sunt foarte fericit să te cunosc ca prieten prin intermediul acestui proiect.

Zhou Zhun Xing îl bătu pe umăr pe Li Shuo și râse.

– Și eu. Vom mai lucra împreună cândva în viitor.

După semnarea contractului, starea de spirit a lui Li Shuo era ambivalentă, neputând spune dacă să se relaxeze sau să se simtă inconfortabil.

Chiar dacă evitase să se mai încurce cu Zhao Jin Xin din cauza acestui proiect, nu știa care va fi reacția lui. De fapt, nu intenționa să se răzbune, dar se simțea destul de îndurerat.

Nu conta. El nu voia să trăiască în umbra lui Zhao Jin Xin pentru totdeauna.

Câteva zile mai târziu, Li Shuo era acasă și juca șah cu tatăl său când primi telefonul lui Zhao Jin Xin. Li Shuo nu vru să răspundă, dar telefonul mobil era așezat lângă el, iar tatăl său văzuse dintr-o privire numele de pe ID-ul apelantului.

A trebuit să ridice telefonul și să intre în cameră.

– Alo?

Vocea lui Zhao Jin Xin era atât de sumbră încât era înfricoșătoare.

– Li Shuo, de ce ai făcut asta?

– Nu este nevoie să întrebi de ce, spuse Li Shuo cu voce slabă.

– Te-a făcut fericit să mă tachinezi așa? râse Zhao Jin Xin brusc.

– Te-a făcut mai fericit?

– E în regulă, spuse Li Shuo privind în liniște pe fereastră, gândurile din ochii lui fiind neobișnuit de complicate.

Zhao Jin Xin tăcu mult timp înainte de a râde.

– Iubitule, chiar m-ai enervat.

– Și ce dacă.

– … De ce mă forțezi să fiu un nemernic?

– Zhao Jin Xin, tu ești întotdeauna un nemernic.

– Da, sunt, dar chiar nu vreau să știi cât de nesimțit sunt.

Vocea lui Zhao Jin Xin deveni tulbure.

– Vei afla în curând.

Telefonul primi semnal ocupat.

Li Shuo privi în gol la numele de pe ID-ul apelantului și închise încet pleoapele grele.