Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Colegul meu de cameră hetero– Capitolul 2

Capitolul 2

COLEGUL MEU DE CAMERĂ HETERO – CAPITOLUL 2

De fapt, nici nu mă așteptam să-l găsesc acolo.
Yu Wenrui se culcase deja înainte să intru eu în baie, iar celălalt coleg al nostru de cameră nu avea să se întoarcă în seara aceea.
Cât despre Zhou Miao, când mă întorsesem în cămin, se băgase imediat în pat.
Mai mult, toți aveam perdele în jurul paturilor.
Așa că, atunci când hainele îmi căzuseră pe jos și se udaseră, mă gândisem că nu e nimeni afară și, prin urmare, ieșisem direct așa.
Cine și-ar fi putut imagina că voi da nas în nas cu el?

La spatele meu nu se mai auzea niciun zgomot. Am luat din dulap pijamaua curată, apoi m-am întors și am întrebat:

Te urci în pat sau nu? Vreau să mă schimb.

Zhou Miao încremeni complet, cu ochii lipiți de podea, vocea răgușită de agitație:

Nu te poți schimba în baie?

Am frecat materialul pijamalei între degete și am oftat, găsind absurd cât de plin de mofturi era.

E cald, nu am chef. Atunci? Te hotărăști sau nu? Dacă nu te urci, mă schimb.

În timp ce vorbeam, am slăbit un colț al prosopului.
În secunda următoare, o adiere de aer mă atinse pe o parte.
Cu picioarele sale lungi, Zhou Miao făcu doi pași și sări imediat în pat.

Spune-mi, și dacă Zhou Miao a devenit curios după sărutul acela?

îmi șopti Bai Mao în sala de curs, apropiindu-se. Aruncând două priviri furișe în spatele său, continuă:

Uită-te, iar se holbează la tine!

Mi-am dat ochii peste cap.

Tu ce crezi mai degrabă: că sunt un 1* super dominant sau că el s-a descoperit brusc gay?

[N//T: În argoul LGBTQ+ chinez, „1” se referă la partenerul activ dintr-o relație, echivalentul termenului „top” din cultura occidentală.]

Bai Mao tăcu pe loc.

Cred în tine.

De fapt, Zhou Miao mă fixa așa de două zile. Începeam să bănuiesc că era complet sărit de pe fix. Dar problema era că privirea lui era atât de feroce… încât oamenii din jurul meu începuseră să creadă că îi făcusem ceva teribil.
Deja îmi strica reputația.
Așa că, voiam să găsesc o ocazie să-l întreb.
Dar el se comporta ca un aspirator robot inteligent: cum mă vedea, schimba direcția ca să mă evite. Nici măcar în cămin nu se lăsa găsit. De fiecare dată când se întorcea, eu deja dormeam. Când mă trezeam, el dispăruse deja.
Absurd.
În sfârșit, în seara aceea, am reușit să prind ocazia.

După ce am ridicat un colet, m-am întors la cămin și l-am văzut pe Zhou Miao în fața mea.
Pentru a evita ca, văzându-mă, să fugă din nou, m-am apropiat direct și l-am apucat de încheietură.
Zhou Miao se întoarse brusc și, când văzu că eram eu, fața i se schimbă la culoare pe loc. Puteam simți clar cum mușchii de la încheietura mâinii i se încordau. Imediat după, vocea i se făcu mai rigidă decât mușchii săi:

Ce vrei să faci?

I-am dat drumul.

Scuze, voiam doar să vorbesc cu tine. În ultima vreme, ai ceva împotriva mea?

Zhou Miao își lăsă ușor capul în jos și mă fixă.
Trebuia să recunosc, titlul de cel mai frumos băiat din școală îl merita pe deplin. Înalt, o față frumoasă, mușchi sculptați exact cât trebuie.
În acel moment, eram despărțiți de mai puțin de cincizeci de centimetri. Pieptul său se ridica și cobora ușor la fiecare respirație, și asta reuși să-mi atragă atenția.
Temându-mă că Zhou Miao își va da seama și o va lua razna, după câteva priviri i-am mutat ochii pe fața lui. Fu atunci când am observat o scenă incredibilă.

Zhou Miao… părea să fixeze… buzele mele?
Și era și distras.
Inima îmi făcu un salt.
Nu-mi spune că sărutul acela chiar l-a făcut să șovăie?!
Am dat înapoi cu prudență doi pași.
De îndată ce m-am mișcat, privirea lui Zhou Miao licări ușor. Apoi se ridică lent spre mine și spuse calm:

Nu.

Văzând că nu părea intenționat să discute despre asta, a trebuit să fiu mai direct:

Atunci încetează să te mai uiți la mine cu fața aia de câine turbat.

Zhou Miao se întunecă pe loc și întrebă, confuz:

Când m-aș fi uitat vreodată urât la tine?

Mi-a scăpat un râs de furie.

Sunt două zile de când mă fixezi de parcă ai vrea să mă străpungi cu privirea. Ce e? Cauți ocazia potrivită să mă asasinezi?

Corpul lui Zhou Miao se înțepeni, ochii îi alunecară peste mine de câteva ori și, în cele din urmă, se opriră din nou pe buzele mele.
Privirea era profundă.
Nu m-am mișcat.
Voiam chiar să văd ce avea în minte.
După jumătate de minut, își linse buzele și spuse:

Acela a fost primul meu sărut.

Am rămas puțin descumpănit.
Tocmai… a spus ce?
Că acela a fost primul lui sărut?
În seara aceea?

Deci Zhou Miao e un băiețandru pur și inocent?!
Gata. Acum pedeapsa divină mă va lovi.
Și pentru mine fusese primul sărut.
Dar pentru mine fusese doar un joc.
Pentru Zhou Miao, acel încăpățânat…
Era un hetero convins, și primul său sărut i-l luase un bărbat.
Cât de mult trebuie să-i fi zguduit sufletul?!
Acum înțelegeam de ce în aceste două zile nu făcuse altceva decât să mă fixeze.
Oare caută planul perfect ca să mă ucidă?

 

 

 

Care este reacția ta?
+1
5
+1
5
+1
6
+1
26
+1
0
+1
0
+1
1
Colegul meu de cameră hetero

Colegul meu de cameră hetero

Status: Completed Tip: , Autor: Traducător: Limba nativă: China

Cel mai popular băiat din liceu a pierdut la Adevăr sau Provocare, iar pedeapsa lui este să mă sărute.

Vestea proastă? Sunt băiat.

Vestea și mai proastă? Îmi plac bărbații, iar el este homofob.

Când mă așteptam să se înfurie și să plece... el s-a repezit brusc spre mine...

Autoare: An Shisan Xian
Nuvela conține 7 capitole + 2 capitole extra.

Traducere- Yanna

               

Împărtășește-ți părerea

  1. Ana Sorina says:

    bietul Zhou Miao a rămas fixat pe primul sărut din viața lui, doamne cât ma amuza minunile astea două, mulțumesc ❤️

    1. Yanna says:

      Sunt asa de dulci, eu ii ador, multumesc.

  2. Eloise says:

    Ei na ca super sexy si super heterosexualul ZM a fost sarutat prima data de un gay…..ce sa spunem toate au clar un sens pe care cred ca nici el insusi clar nu l banuieste…..dar clar il va afla odata cu noi …

    1. Yanna says:

      Cu siguranta.

  3. Nina Ionescu says:

    primul lui sărut …….chiar nu mă așteptam acum îi este de înțeles comportamentul
    mulțumesc !

    1. Yanna says:

      Da, sa spunem ca asa a fost mai bine, cu drag.

  4. Gradinaru Paula says:

    Bietul ZM ,a fost dat peste cap de ‘sarutul’ care de fapt a fost un pupic rapid .Sau s-asimtit miscat si este bulversat? Multumesc.

    1. Yanna says:

      Cu drag.

  5. Maria Bilan says:

    Aha,primul sărut pe bune? oare ce urmează sunt curioasa…❤️❤️

    1. Yanna says:

      OOo, da, ce urmeaza e mai interesant!

  6. Diana O says:

    Neee…acu’ ce facem???
    Amândoi primul sărut…totuși ceva îmi șoptește ca ZM chiar dacă este un hetero convins ,ni i a displăcut…cred ca ar mai vrea un repetir !!!

    Mulțumesc Yanna Cosanzeana !!!
    ……Pupici ❤️❤️❤️

  7. Steluta Ionita says:

    Mulțumesc Yanna!❤️

    1. Yanna says:

      Cu drag!

  8. Carp Manuela says:

    Domnul Miao e în transă, a rămas fixat pe buzele lui Shen Mo, clar, acest sărut va provoca o explozie…
    Mulțumesc, Yanna!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. Yanna says:

      Cu placere.

  9. Alexandra says:

    Ce drăguți sunt!

  10. Mona says:

    :)))) Primul sărut l-a dat peste cap pe ZM, rău de tot. I-o fi zguduit credinta hetero?
    Aștept sa vad cum vor merge mai departe.
    Mulțumesc Yanna ❤️❤️‍

    1. Yanna says:

      Da, cu placere.

  11. Zuzi says:

    Imi place cartea mult,multumesc cred ca vrea iar sa il sarute am simtit eu un fel de scanteie intre ei.

  12. Ioana says:

    Ooo dragul de el primul sărut și Red ca mai vrea.
    MULȚUMESC FRUMOS îmi plac băieți ❤️❤️❤️❤️

  13. Gianina Gabriela says:

    Ce ciudățenie la ei cu acel prim sărut. Cred în chestia asta de parcă ar fi prima iubire.
    MULTUMESC

  14. Ana Goarna says:

    Sunt scumpi foc, amandoi! Un pupic inocent care l-a tulburat rau de tot pe ZM! Mersi Yanna!

  15. Elena says:

    Surpriză mare. Pentru ambii a fost primul sărut dar se pare că homofobul nostru se cam uită la buzele lui Mo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset