Comoara Secțiunii E – Capitolul 7

 Îndrăgostită

Perspectiva lui Jay-jay

Crezusem că fac un atac cerebral! Aproape că nu m-am putut mișca mai devreme. Bine că m-a strigat vânzătoarea. Poate că nu aș fi putut să mă mișc deloc în fața acelui Kiko. De ce există creaturi așa de chipeșe? Oh, frumusețea de care vorbesc. E chiar foarte chipeș! Părul lui creț, oarecum lung, genele lungi, ochii căprui, linia maxilarului care i se potrivește perfect pe față, buzele sărutabile și culoarea lui bronzată. Ahh, nu-i așa? Chipeș? Încă mă chinui să descriu în engleză!

Momentan sunt la etajul doi al clădirii Secțiunii E. La locul meu vechi. Mănânc singură aici. Nu știu unde s-a așezat Ci-N. Când i-am dat mâncarea, a fugit rapid ca FLASH. Ce copil ciudat!

Am terminat de mâncat și deja îmi strângeam mizeria. Cum era încă devreme, m-am gândit să trag cu ochiul la camerele de la etajul doi. Eram doar curioasă ce era aici pe lângă gunoi. Erau patru camere aici, cu câte două uși fiecare. Camerele erau murdare, jaluzelele erau rupte, mesele și băncile erau și ele stricate. Ar putea fi încă util dacă le-ar repara și ar înlocui mobilierul.

Am intrat într-una dintre camere. Erau o mulțime de hârtii împrăștiate pe jos. Eram pe punctul de a ieși să mă uit în jur când am observat un plic roz cu un model de inimă pe podea. Era atât de drăguț aranjat încât nu m-am putut abține să nu mă uit la el. L-am ridicat și l-am scuturat. Praful era gros.

Am deschis plicul și am văzut că încă era o scrisoare înăuntru. Nu căutam să mă uit la ea. Dar creierul meu mă mânca să știu ce era înăuntru. În plus, nu avea proprietar. Dacă ar fi avut, de ce l-ar fi lăsat aici? Înseamnă că nu l-au vrut. Sau poate persoana care trebuia să-l primească nu l-a primit. Nu-ți face griji! Lasă-mă să-l deschid!

Dragă Calix,

LA MULȚI ANI DE LUNIVERSARE!! Te ❤

Îmi pare rău, asta e tot ce am putut face pentru luniversarea noastră. Deja economisesc pentru pantofii pe care îi vrei și îți promit că ăsta va fi cadoul meu de ziua ta. Aș vrea să-ți pot spune asta în persoană, dar mi-e teamă pentru că ești mereu supărat, așa că o voi scrie. Calix, îți sunt recunoscătoare pentru că m-ai ales pe mine dintre toate persoanele care te urmăreau și, chiar dacă e un secret, sunt atât de fericită. Nu-ți face griji, pentru că nu cred ce spun ei, că iubita ta este de fapt alta și că ai multe femei. Te iubesc atât de mult și am atâta încredere în tine. Sinceră să fiu, uneori mă enervez pe tine pentru că ne-am întâlnit o singură dată și încă nu mi-ai acordat atenție, dar, desigur, nu pot să-ți rezist. Amintește-ți mereu că, oricât de supărată sau enervată aș fi pe tine, trebuie doar să strigi că mă iubești foarte mult și totul va dispărea.

La mulți ani de luniversare din nou!! Te ❤!

Mica 😘

De ce îmi pare acest Calix cunoscut? Cred că e colegul meu de clasă! Nu-l cunosc așa bine. Chiar dacă sunt doar câțiva, mi-e prea lene să le aflu numele. Poate voi afla în următoarele zile.

Îndrăgostită?! Simt că acest Calix e un afemeiat. Nu știu, nu ar trebui să judec, dar chiar așa simt. Am o presimțire puternică și o convingere bazată pe ce a povestit Mica.

Cine ar putea fi această Mica? A fost și ea fostă elevă la Secțiunea E? Sau poate locuia aici înainte ca acest loc să devină o groapă de gunoi.

Am pus scrisoarea înapoi în plic. Urma să o pun înapoi pe podea, dar brusc m-am răzgândit. Nici măcar nu aparținea nimănui, așa că era a mea. Presupun că cineva mi-a dat-o mie, hehe. Așa că am pus-o pur și simplu în geantă.

Am ieșit din cameră și am tras cu ochiul în partea cealaltă, pentru că era încă devreme. De aceea camera era închisă și chiar și ferestrele erau vopsite și închise. Ce era aici? De ce erau închise?

A sunat clopoțelul. Am coborât imediat, pentru că  puteam să întârzii la următoarea materie. Bine că sala noastră era departe de civilizație. Era și târziu pentru că profesorii ajungeau.

I-am văzut pe colegii mei arătând ca niște legume ofilite. Yuri nu era acolo, așa că am simțit că nu fuseseră hrăniți. Yuri le aducea mâncare pentru că, desigur, ei erau motivul pentru care nu puteau merge la cantină. Ci-N zâmbea ca de obicei. Keifer avea doar o față de poker în timp ce ținea o acadea. L-am văzut pe Felix îmbufnându-se la mine și arătând ca un cățeluș care cerșește mâncare de la stăpânul său. Mi-a fost milă de el, așa că i-am aruncat chiar și singura mea pungă de chutchirya. Dintr-o dată, colegii mei prinseseră viață. De aceea, Felix evident nu avea nicio intenție să dea nimic mai departe. Mulțimea era și ea foarte agitată! Se uitau la mine cu ochi de cățeluș plouat. De aceea, doar le-am făcut un semn discret. De aceea, copiii doar și-au plecat capetele. Aproape că au plâns pentru că le părea atât de rău.

M-am așezat și am așteptat ora. În timp ce așteptam, am simțit ceva rece pe scaunul meu, dar nu i-am dat atenție pentru că dispăruse. Poate scaunul meu doar se răcise pentru că fusesem plecată atât de mult timp.

În timpul orei, știi sentimentul acela când simți că se râde de tine? Când te uiți cine râde, nu vezi pe nimeni. Trebuie să înnebunesc! Chiar și la orele următoare, scena este aceeași. De ce? Ce e în neregulă? Oamenii ăștia trebuie să se fi enervat din nou! Idioții!

Ora se terminase și colegii mei plecau. Încă îmi organizam lucrurile, așa că am întârziat puțin. Când am terminat și eram pe punctul de a mă ridica, ceva nu era în regulă. Ceva era chiar foarte în neregulă! Scaunul se mișca odată cu mine. M-am uitat la fundul meu și… La naiba! Fusta mea era lipită de bancă.

Am auzit pe cineva râzând în față, lângă ușă. Keifer rânjea, iar Felix și colegii lui râdeau. Animalele! Scaunul meu era lipit cu lipici! Animalule! Asta e!! Am încercat să o dezlipesc, dar chiar nu mergea. Era blocată! M-am uitat urât la Keifer.

— Nu te uita așa la mine… Nu știu nimic despre asta.

A spus el și a rânjit din nou.

— Sunteți niște animale!

Au izbucnit brusc în râs din cauza a ceea ce spusesem. Ci-N veni la mine.

— Ce ai pățit?

— Ci! Ajută-mă!

Strigam în timp ce încercam să mă desprind de bancă. Încercă să mă tragă. Chiar își puse un picior pe bancă și mă trase.

— Nu vrea! se plânse el.

— Ci-N! Las-o în pace! Hai acasă! strigă unul dintre cei care se uitau.

Animalule! E un tâmpit!

Ci-N se uită la mine și zâmbi.

— Noi plecăm acasă.

Tipul ăsta e un nesimțit! Sigur glumește!

— Fir-ar! Mă lași aici după toate astea?!

Rahat! Am dat un alt înțeles la ce am spus!

— E doar o glumă! Plângi imediat! spuse Ci-N râzând.

— Animalule! Când voi afla cine a făcut asta, îl voi jupui de viu! am strigat furioasă.

Au râs din nou atât de tare încât eram foarte enervată. Animalele! Ci-N încercă să mă tragă din nou, dar era clar că se chinuia și el. Râsetele animalelor doar se întețiseră!

— Jay, cum e? Chiar nu vrea!

Oh! Ci-N ăsta o să mă scoată din sărite! M-am încruntat la el.

— Serios? O să renunți aici?!

— Ei bine…

Izbucni brusc în râs.

— …Nu te mai încrunta la mine, ești urâtă.

Ești atât de enervant!

— Ci-N!! Te omor!

— Dacă poți să ieși de acolo înainte să ajung eu acasă.

M-a provocat . Uite!! Îmi fierbe sângele la vreo 45°C!! M-am uitat la grupul de băieți care încă ne priveau. Ei și animalele încă râdeau… Eram filmată!

Nu aveam de ales. Voi petrece noaptea aici, dacă nu…

— Doar scoate-ți fusta,  sugeră Ci-N zâmbind ca un prost.

Dintr-o dată, toată lumea țipă și cineva chiar fluieră. Animalele! Fața mi se crispase de furie.

— La naiba! Ești serios?!

Râse din nou în hohote.

— Era doar o glumă!

Animalul ăsta! Cred că o să plâng de nervi! E atât de rău! O să rămân fără sânge cu ăștia! Dar are dreptate, pot să o scot. Purtam un combinezon negru. Era cam scurt, dar arăta ca niște pantaloni scurți.

Am încercat să deschid fermoarul de la spate, dar era o problemă, doar jumătate se putea deschide pentru că cealaltă jumătate era lipită. Uf!

Chiar nu merge! O să iau banca asta acasă cu mine. Nu mai știu cum să mă uit la Felix. Animalul ăsta încă îmi datorează, de câte ori i-am dat Nova!

— Hei, Felix! am strigat.

Se uită la mine.

— Eu? răspunse el arătând spre sine.

— O, nu, tu nu ești Felix, nu-i așa? am spus sarcastic.

Doar râdea de mine.

— Vino aici, Felix!

Se uită mai întâi la Keifer înainte de a se apropia de noi. Ce-a fost asta? Cere permisiunea?

— De ce? întrebă el apropiindu-se de noi.

— Ajută-l pe Ci-N! Scoate-mă de aici!

Am ordonat. Era pe punctul de a deschide gura să vorbească, dar i-am luat-o înainte.

— Îmi ești dator! De câte ori te-am hrănit?!

Se gândi o clipă la ce spusesem.

— Bine… Te voi ajuta!

Mă apucă de braț, în timp ce Ci-N se poziționă în spatele lui pentru a ține banca.

— Bine… La numărătoarea de trei…

Ci îl întrerupse pe Felix.

— E după trei sau exact la trei…

Am strigat la el:

— LA NENOROCITUL DE TREI!

Amândoi dădură din cap și-și reluară pozițiile.

— Unu… Doi… TREI!

Am strigat în același timp. Sentimentul de a fi liberă. Aș fi fost fericită, dar în același timp în care trăgeau, se auzi sunetul hainei rupându-se. Ruptă! Chiar ruptă! Nu fusese nevoie să întreb ce era. Nici măcar nu trebui să mă întorc să văd reacția lui Ci-N. Puteam simți că era fericit cu ce vedea.

— UAU… Ce fund frumos!

Nota corectorului:

Eu mor cu ăștia, râd de una singură :))