CORSARUL- Capitolul 9

 9

– Tăietura arătă bine, așa că am să îți pun un bandaj doar pe ea, spuse Doc, examinându-l.

– Îți poți lăsa părul desfăcut, astfel ar fi mai bine pentru vindecarea tăieturii.  Iar dacă vrei să îl speli, trebuie să te ajute cineva fiindcă nu poți sta cu capul în jos.

– Am să vorbesc cu Mo, poate mă ajută el.

– Nu cred că o să se priceapă, ce zici dacă vorbesc cu Jon ? El este tânăr și te poate ajuta mai bine. Nu trebuie decât să îi spui ce trebuie să facă.

Jon și încă alți doi băieți erau ochiștii navei. Când nu erau de cart, aceștia aveau îndatorirea de a avea grijă de cabina căpitanului și a secundului. De asemenea, tot ei erau cei care le spălau și hainele. Acestea erau munci ușoare ținând cont că Jon avea șaisprezece ani, iar ceilalți doi șaptesprezece.

– Ce faci? întrebă căpitanul intrând în cabină.

După ce plecase Doc, coborî din pat și începu să se schimbe. În cursul zilei venise Mo și îl rugase să îi aducă niște haine. Își trăsese pantalonii pe el iar acum tocmai se pregătea să îmbrace și cămașa.

– Mă îmbrac. Doar nu vrei să merg la bucătărie purtând doar cămașa ta pe mine! rosti trăgându-și cămașa peste cap.

Așa cum îl sfătuise Doc, își lăsase părul liber.

– Lasă-mă să te ajut, se oferi celălalt venind lângă el.

Nici măcar nu apucase să ridice mâinile când își simți părul apucat cu grijă și scos din cămașă.
Blak privi acea frumusețe strecurându-i-se printre degete. Se simțea ca și când ar fi mângâiat cea mai fină mătase.

– De ce nu dormi aici și în seara asta ? rosti cu voce joasă privindu-i în continuare frumoasa podoabă.

– Mă simt mult mai bine și în plus, nu vreau ca din cauza mea să fii nevoit să dormi în hamac cu echipajul.

– Ți-am spus că nu mă deranjează. Iar peste două zile ajungem pe insulă, așa că rămâi aici până atunci.

– Oricum mâine am să merg acolo, fiindcă vreau să îmi spăl părul, iar Doc s-a oferit să vorbească cu Jon să mă ajute.

– De ce trebuie să te ajute puștiul ăla? rosti Blak încruntat.

– Deocamdată nu pot sta cu capul aplecat, fiindcă risc să ud rana, îi explică nervos întorcându-se spre el.

Până la urmă nu înțelegea de ce voia atâtea explicații.

– O să vorbesc cu el să îți pregătească tot ce trebuie pentru a te îmbăia aici. Și…am să te ajut eu cu părul.

– Ce știi tu cum să speli un păr așa lung? întrebă acum el fiind nelămurit.

Oricum, de când era pe navă și avea interacțiuni cu Blak, mai mereu se simțea bulversat.

– Știu mai bine de cât copilul ăla, pentru că am o soră mai mică.

Philip îl privi mirat.

– Dacă ai o soră mai mică înseamnă că ai o familie?

Blak își împreună brațele peste piept și se aplecă spre el.

– Dar ce credeai, că am apărut pe lume zămislit de Poseidon, din spuma mării?

– Nu mă așteptam să ai o familie, atâta tot, își spuse părerea.

Ridică mâinile cu intenția de a-și împleti părul.

– Pot să o fac eu, se oferi.

– Tot de la sora mea am învățat să împletesc.

Celălat îl privi câteva clipe, după care se întoarse iară cu spatele spre el dându-i voie.
– Singurii care mi-au împletit părul până acum au fost mama și valetul meu.

 – Nici măcar o iubită nu a avut acest noroc?

– Singura femeie care o să-mi mai atingă vreodată părul, sau să mă vadă cu el desfăcut, va fi soția mea.

Blak strânse din dinți parcă vizualizând alte degete atingănd acea comoară.

– Ai spus că ai un valet? întrebă curios, încă rumegând în gând referirea la o viitoare soție.

– La ce te mai ajută!

– Are grijă de hainele mele, îmi pregătește baia și în general are grijă…

– Stă cu tine când faci baie? întrebă apucându-se să îi împletească părul rugându-se în gând să își mai aducă aminte cum se face.

Ultima oară când făcuse asta se întâmpla în urmă cu vreo douăzeci de ani. Concentrarea nu îi abătu gândul de la discuție.

– Normal. Dacă am nevoie de ceva să îmi poată aduce.

– Ai observat vreodată…vreo privire ciudată la el ? rosti printre dinții încleștați, parțial din concentrarea împletitului, parțial din dorința de a-i scoate ochii valetului.

Pentru câteva secunde Phillip se încruntă nedumerit de cuvintele celuilalt.

– Să știi că se uită…ciudat, rosti ca și când invoca în gânduri aduceri aminte.

– Atunci când îl pun să îmi pregătească alte haine, fiindcă nu îmi plac cele pregătite deja, rosti trăgându-și părul dintre degetele lui, pentru a se întoarce să stea față în față.

– Nu toată lumea este ciudată…spuse furios, înțelegând într-o oarecare măsură atitudinea lui Blak.

– Xian…voiam doar să știu dacă este un valet onorabil, încercă să se apere simțindu-se vizat de ultima propoziție.

– Este, așa că stai liniștit.

– Tot am să îi scot ochii dacă am să îl întâlnesc vreodată, mormăi în barbă.

– Ai spus ceva? întrebă privindu-l cu pleoapele mijite.

– Nu, mă întrebam doar unde vrei să te duci.

– Vreau să ies să iau puțin aer înainte de a mă culca.

– Vrei să ieși așa? întrebă arătând spre părul împletit ce îi cădea pe spate.

– Ce problemă ar fi? rosti sfidător.

– Te pot vedea oamenii mei care sunt de cart, îl lămuri.

– O spui de parcă aș vrea să ies despuiat și oricum sunt bărbați.

Merse spre ușă dar nu apucă să o deschidă fiindcă o palmă puternică o blocă.

– Eu, mama ta, și nenorocitul ăla de valet al tău, vreau să fim singurii care te-au văzut cu părul desfăcut.

– Nu uita de viitoarea mea soție, adăugă urmărindu-i atent reacția.

– Iar referitor la oameni tăi, nu te mai agita atât, oricum este întuneric.

– Felinarele de pe navă fac destulă lumină pentru a se vedea bine, îl atenționă.

– Cât despre o viitoare soție, nu crezi că ești cam tânăr pentru așa ceva ?

– Fratele meu este căsătorit de cinci ani și are o fetiță de patru ani. Când găsești persoana potrivită niciodată nu este prea devreme sau prea târziu. 

Rămaseră amândoi în dreptul ușii privindu-se în ochii. Blak, furios iar Philip, simțindu-se exact ca doamnele pe care le curtase în trecut. Sentimentul nu era chiar rău, iar din partea lui Blak simțea un interes  destul de evident referitor la el. Se întrebă dacă aceste acțiuni privite din afară îi știrbeau din bărbăție. Și totuși…constată că nu îi păsa. Îi plăcea prea mult acest atașament de curtoazie pentru a-l opri.
Ridică mâinile și, apucând coada groasă, începu să o învârtă în vârful capului. Merse la lavoar și recuperând acul de lemn pentru păr, frumos ornamentat, îl înfipse în împletitură după care se poziționă din nou în fața lui.

Blak nu mai spuse nimic și deschise ușa făcându-i semn să iasă primul.

– Să mergem la pupa. Acolo nu o să fie curent, îl îndemnă.

Salutară bărbatul de la timonă după care îl întrebă mirat.

– Credeam că este Colin la cârmă!

– Marea este liniștită și navigăm aproape de țărm din cauza catargului rupt, așa că nu este nevoie să stea unul din noi.

– Este atât de frumos! rosti trăgând aerul sărat în plămâni.

După părerea lui, acesta era cel mai curat aer, nu ca cel din oraș răscolit zi de zi de copitele cailor.
Rămaseră privind amândoi spre orizont unde luna se reflecta în mare, dând senzația că exact de acolo vine. Cum erau în spatele navei, spectacolul nopții, al mării și al valurilor lovindu-se de coca navei, dădeau un sentiment puternic de micime, făcându-l pe Philip, să conștientizeze cât de mici și efemeri puteau fi oamenii în comparație cu marea și pământul.
Întoarse capul și îl privi pe Blak, întâlnindu-i ochii. Ochii aceia întunecați dar atât de profunzi. Își simți sufletul vibrând asemeni primilor fiori a dorinței.
În noaptea magică ce-i înconjura, simțea că totul este posibil. Chiar și apropierea de celălat bărbat.  Parcă ascultându-i gândurile, nava făcu un balans iar în secunda următoare simți brațul celuilalt cuprinzându-i mijlocul. Se agăță cu degetele mâinii stângi de cămașa lui, iar cu cealaltă îi prinse mușchii brațului cel înconjura. Simți în strângere cât de încordat și puternic se era.

– Xian…

Numele rostit ca o șoaptă, și o ușoară  apăsare pe mijlocul lui, îl aduse și mai aproape de celălalt. Acum trupurile le erau conectate de la pelvis până la piept. Doar chipurile le mai erau despărțite de câțiva centimetri iar privirile le scânteiau de anticipare.
Nu văzu când Blak își aplecă capul, simți doar o ușoară apăsare pe buze. Rămase ca o stană de piatră dar nu se retrase, fapt ce îi dădu celuilalt mai mult curaj.

Blak își ținu pentru o fracțiune de secundă respirația, așteptându-se la o împingere furioasă sau un pumn. Cum nu se întâmplă nimic, prinse curaj și îi cercetă buzele cu limba.  Nu vroia să inițieze o intruziune, pur și simplu era mulțumit și de această apropiere care îl umplea de satisfacție.
Doar că permisiunea dată prin întredeschiderea buzelor îl făcu să îi invadeze gura cu limba lui cercetătoare în căutarea aceleiași moliciuni.

Xian, știa cu mintea, o simțea cu sufletul și cu trupul, că cel care îi invadase gura era bărbat. Dar ce simțea era mai presus de toată conștiința, așa că se lăsă angrenat în această cunoaștere participând cu sfială, până când ajunse să își dorească a fi cuceritor. Până la urmă acest lucru îi era înscris în ADN.
Îi strânse mai tare cămașa între degete, iar cealaltă mână urcă către umărul celuilalt până atinse cu degetele părul ce îi ajungea până la umeri. Își împleti degetele în el și trase, fără măcar să fie conștient pentru a-i ajusta poziția capului căutând un unghi mai bun de interacțiune.