CORSARUL- Capitolul 8

Ridică pleoapele privind nedumerit în jurul său. De fapt îl trezise o durere de cap. Ridică mâna dreaptă și o duse la frunte unde degetele pipăiră un bandaj. Se încruntă și începu să pipăie mai mult, constatând că avea o legătură în jurul capului.

– Te-ai trezit? întrebă o voce cunoscută în apropierea lui.

Lăsă mâna în jos și întoarse privirea spre sunet. Nu era nevoit să întoarcă și capul fiindcă celălat se aplecă deasupra lui privindu-i îngrijorat chipul.

– Știi cine sunt?

Philip îl privea nedumerit încruntând sprâncenele.

– Căpitanul…Blak…

– Pe tine cum te cheamă? continuă cu întrebările.

– Philip! răspunse la fel de mirat.

– Philip Xian, continuă  Blak.

– Știi câți ani ai?

– 28.

– Ai iubită?…sau…iubit?

– Ce te-a apucat cu toată chestionarea asta?

– Hei! Nu te enerva. În timpul furtunii ai căzut și te-ai lovit la cap. Doc m-a  pus să îți pun întrebările, îl informă.

 – Nu înțeleg de ce era Doc așa de curios dacă am o iubită…sau un… iubit, rosti privindu-l cu pleoapele mijite.

– Păi…întrebarea asta a venit de la mine, recunoscu Blak, ridicând un colț al buzelor, abținându-se să nu zâmbească.

– A trecut furtuna? spuse schimbând subiectul.

Nu avea chef să înceapă o discuție cu celălat pe tema partenerilor, mai ales că el nu avusese niciodată un ,,partener”.

– Da. Aproape de zori a început să scadă în intensitate, răspunse  așezându-se lângă el pe marginea patului.

Cum acesta nu era prea mare șoldul i se atingea de al celuilalt.
La drept vorbind putea să tragă unul din cele două scaune de la masă să se așeze pe el… dar…

– De ce m-ai adus aici? Era în regulă să…

– Nu era în regulă să rămâi acolo. Mo trebuie să gătească iar asta știi că implică gălăgie și tot felul de mirosuri. Doc a spus că asta ar putea să îți provoace greață.

– Dar…tu unde ai dormit?

– Într-un hamac în cală cu echipajul. De ce! Ai fi vrut să dorm cu tine?

– Căpitane, câteodată îmi vine să te pocnesc, rosti privindu-l pe celălalt cu furie, încercând să ascundă tremurul ce i se instală în suflet.

– Mă îngrijorez pentru tine. Te-am schimbat fiindcă cămașa ta era plină de sânge. Îți cedez chiar și patul meu, iar tu…

– Și pantalonii erau plini de sânge? întrebă cu sprâncenele ridicate întrerupându-l.

– Nu. Dar m-am gândit că nu ai să fii confortabil cu ei pe tine, răspunse încercând să fie serios.

– De altfel să știi că nu îți stă rău cu cămașa mea, continuă plimbându-și privirea asupra lui, de la chip până la marginea cearceafului cu care era acoperit.

Văzând unde îi hoinărea privirea simți că se înroșește și abia se abținu să nu ridice mâinile să strângă afurisita de cămașă, acoperindu-și pieptul.

Blak, îl făcea să se simtă ca o domnișoară sub privirea aprigă a unui Don Juan, mai ales știind amândoi că sub cearceaf partea de jos îi era goală.
Nu apucă să mai spună nimic fiindcă Doc intră în cabină. Blak se ridică în picioare făcându-i loc celuilalt să se apropie de pacient.

– Cum te simți, băiete? îl întrebă privindu-l atent.

Curios era că sub privirea acestuia nu se simțea jenat.

– Mă doare capul.

– S-ar putea să te mai doară câteva zile. Ai o tăietură mai sus de tâmplă, dar nu trebuie să îți faci griji pentru că nu este mare, îi explică acesta privind bandajul îndeaproape.

– Este bine că nu ai mai sângerat. Nu trebuie să te îngrijorezi că cicatricea o să îți știrbească din fața asta frumoasă.

– Hmm, auziră amândoi un fel de mârâit venind din partea lui Blak.

– Ce ai pățit căpitane? Te-ai înecat? întrebă Doc, întorcând privirea spre el.

– Mă gândeam că nu este nevoie să îl examinezi atât de amănunțit, rosti privind încruntat spre ei.

Stătea rezemat cu fundul de masă stràngând între degete marginea acesteia.

– Dacă nu te ia ameteala înseamnă că este în regulă, așa că  am să te las să te odihnești. Cum s-ar spune, ai capul zdravăn, îl lămuri arătându-i un zâmbet strâmb.

– Trec diseară să îți schimb bandajul.

– Doc, echipajul este bine? întrebă îngrijorat.

Dacă el se lovise în timpul furtuni încât leșinase, în condițiile în care fusese înăuntru, nici nu voia să se gândească cât chin înduraseră cei care luptaseră cu furtuna aprigă.

– Majoritatea sunt bine. Doi sunt loviți la cap dar au doar cucuie, unul și-a luxat mâna iar un altul are piciorul rupt. I l-am prins între două scânduri și va trebui să stea doar în pat o perioadă.

– Nu te îngrijora, îl atenționă celalat.

– Doc, o să aibă grijă de ei foarte bine.

 – Așa este, confirmă acesta. Tu trebuie doar să te odihnești, mai spuse după care ieși din cabină aruncându-i o privire fugitivă căpitanului.

– Nava a suferit ceva daune? îl întrebă.

– Catargul al doilea s-a rupt și mai sunt și alte stricăciuni, dar nu foarte severe. Problema este că am deviat de la curs, îi spuse adevărul.

– Iar în acest caz nu vom mai putea ajunge în port, continuă privindu-l.

– Am calculat, iar cel mai aproape este Red Stone, unde o să facem și reparațiile.

– Red Stone! Nu am auzit niciodată de acest nume.

– Este o insulă, îl lămuri.

– O insulă care nu este trecută pe nicio hartă. Doar anumiți căpitani știu coordonatele.

– Se pare până la urmă că o să am parte de aventura la care visam când am plecat de acasă.

– Problema este că va trebui să aștepți până este gata nava pentru a putea pleca.

– Nu mai sunt și alte nave care mă pot lua?

– Nave sunt, doar că toate sunt de Corsari, îl lămuri.

– Cum adică, doar Corsari ? Asta este ciudat.

– Acolo, pe insulă, totul este ciudat. De aceea te rog să nu pleci niciodată neînsoțit de cel puțin doi dintre oameni mei.

– Căpitane, sunt băiat mare așa că mă pot apăra singur la nevoie, rosti ofensat.

– Nu mă îndoiesc de acest lucru, rosti plimbându-și privirea asupra lui, mai ales de la mijloc în jos.

– Dar vezi tu…acolo nu există legi și nici guvernare. Totul se bazează pe o înțelegere reciprocă. Mai simplu spus, toți îți sunt prieteni dacă nu te bagi în treburile lor.

Niciodată nu auzise de un astfel de loc ce părea că este foarte bine ascuns de ochii indiscreți. Abia aștepta să descopere această insulă.

– Te mai doare capul? întrebă Blak.

Răspunse printr-o înclinare a capului.

– Încearcă să dormi. Eu trebuie să calculez ruta cea mai bună spre insulă.

După ce rosti cuvintele și îl mai privi un minut trase un scaun și se așeză la masă privind concentrat hărțile împrăștiate pe ea.

Philip se așeză mai bine sub cearceaf întorcându-se într-o parte, poziție ce îl ajuta să îi privească profilul celuilalt. Părul i se uscase în onduleuri largi și, neavându-l prins la spate, îi cădea pe lângă chip ascunzându-i-l vederii. Așa că până adormi se delectă din plin cu admiratul trupului său perfect.
Acest lucru îl făcu să se trezească câteva ore mai târziu plin de sudoare. Și nu din cauza vreunei dureri sau a febrei, ci a unui vis în care amândoi se înghesuiau în patul mult prea mic pentru două persoane.