Pisoiul este agitat
Pov Suea
“Băiat drăguț”: acesta este un compliment sincer la adresa lui Saithan. Când îl văd dormind cu un zâmbet pe fața lui tânără, pare mult mai relaxat decât de obicei.
Sprâncenele lui nu se mai încruntă ca și cum ar avea gânduri în minte. Uneori cade într-un somn adânc cu un zâmbet fericit. Adoarme ușor, este ușor să am grijă de el, când vorbesc mă ascultă și este cu adevărat un “băiat de treabă”.
A trecut nu știu cât timp de când am început să-l însoțesc pe Saithan la culcare în fiecare seară. Stăm și discutăm despre povești banale, în timp ce eu îi servesc drept pernă, cu brațele lui în jurul taliei mele, până când adoarme. În acel moment, aștept până când pare să doarmă profund și abia atunci mă pot ridica și mă întorc în camera mea.
Îmi amintesc când l-am adus prima dată pe Saithan să locuiască aici. Am stat aproape de el și l-am consolat pentru a-l ajuta să doarmă atunci când era agitat și trist din cauza morții fratelui său. În calitate de oaspete, trebuie să am o grijă deosebită de el. Chiar dacă Saithan se resemnează cu trecerea în neființă a lui Nuea, chiar dacă va putea dormi singur, fără mine, eu nu pot dormi dacă, într-o noapte, se întâmplă să nu-i pot vedea profilul lui frumos adormit.
Poate pentru că eu sunt stăpânul casei, eu sunt cel care l-a adus să locuiască aici. Când văd că poate dormi liniștit, cred că fac o treabă bună în ceea ce privește îngrijirea lui.
Cobor capul pentru a-i privi chipul, apoi brațele lui care mă țin în jurul taliei, ca un mic plângăcios. Își ridică capul și îl ascunde de brațul meu, ca un pui de pisică, apoi rămâne tăcut.
– Nu. Încă nu am adormit.
Își înfășoară brațele în jurul meu ca să mă împiedice să plec, deși eu credeam că a adormit deja și că era pe cale să se ridice ca să-i las tot patul și să doarmă confortabil.
Aș putea spune că relația noastră este ciudată.
Am grijă de el ca și cum ar avea trei ani, ca atunci când Pleng era un bebeluș, deși în realitate tânărul care doarme lângă mine are deja douăzeci și patru de ani.
După o jumătate de oră, văd că acum îi servesc lui Saithan drept pernă, ca de obicei. Aud sunetul sforăitului său ușor, așa că sarcina mea este îndeplinită. Mă îndepărtez încet de el, încetul cu încetul. Îi mut brațele în jurul taliei mele și le așez pe pat cât de ușor pot. Depășind acest obstacol, mă așez și îi aranjez păturile, apoi îi mângâi tandru obrazul.
Noapte bună, băiat frumos.
Îi urez noapte bună în tăcere înainte de a mă îndrepta spre ușă. Chiar în acest moment, aud zgomotul unei mișcări venind dinspre pat, așa că mă întorc să mă uit. Văd că a dat jos păturile, până când acestea au devenit o grămadă informă, iar el s-a întors să doarmă cu picioarele și brațele deschise, ocupând tot patul. Partea inferioară a corpului îi dezvăluie picioarele lungi și subțiri.
Boxerii lui, deja scurți, sunt acum și mai ridicați, permițând să se vadă…. La naiba!
De ce nu porți pantaloni de pijama astăzi!
Îmi întorc privirea, neîndrăznind să văd ce are sub el. Apoi mă apropii mai mult pentru a-l înfășura din nou cu grijă în pături. Ochii mi se fixează pe chipul lui zâmbitor, nu-mi alunec privirea ca să văd ceea ce nu trebuie. Chiar dacă doarme, vreau să-l respect la fel ca atunci când este treaz.
Saithan… Norocul tău că sunt un tigru vegetarian, dacă ar fi fost un om înalt, nu ai fi supraviețuit.
De fapt, zilele acestea am observat că Saithan se culcă cu tot mai puține haine pe el și cu pijamale tot mai scurte. Obișnuia să poarte pantaloni și o cămașă cu mânecă lungă, apoi a început să poarte un tricou și boxeri. A trecut de la boxeri mai lungi la boxeri mai scurți, până a ajuns la aceștia, care mie mi se par foarte scurți, împreună cu un maiou alb. Când doarme pe o parte, brațele se mișcă în jos, permițându-mi să îi văd o parte din piept, care uneori îmi atinge brațul când se întinde să mă îmbrățișeze.
Acest puști adoră să se lase dus de val. Știu cât de important este pentru tinerii de această vârstă, chiar până la punctul de a-mi cere sex. Trebuie să aibă mult tupeu să mă întrebe pe mine, gazda lui. Probabil că el nu s-a gândit la consecințe, dar eu m-am gândit. Mi-e teamă să-l rănesc, să-l sperii și mi-e teamă să-l pierd.
Bineînțeles că am gusturile mele particulare pe care nu toată lumea le poate accepta. Cu toții avem o latură întunecată, iar eu nu fac excepție. Eu o am, doar că am decis să-i arăt lui Saithan doar părțile mele bune. Cred că Saithan este norocos că m-a întâlnit acum. Dacă ne-am fi cunoscut înainte, am fi făcut atât de mult sex încât s-ar fi înecat în pat de fiecare dată când dădea de înțeles că vrea să o facă cu mine.
Dar acum cred că nu pot și nici nu vreau. Saithan este fratele mai mic al celui mai bun prieten al meu, nu mă voi întoarce să fac lucruri de care m-am îndepărtat cu ani în urmă. Voi lăsa totul să rămână așa. Nu îl voi mai forța. Pentru mine, o relație fizică nu este de durată, este doar o fericire efemeră care nu poate fi schimbată cu dragoste. Am crezut în dragoste până la punctul de a-mi oferi viața, dar nu mai este cazul. Nu voi mai face nimic pentru ca cineva să mă iubească.
Acum îmi urmez doar dorințele. Dacă vreau să fac ceva, o fac, nu-mi fac griji pentru consecințe. Nu mai sper la dragostea nimănui, nici măcar a lui Saithan. Sunt bun cu el pentru că țin foarte mult la el, aș vrea ca el să continue să locuiască aici cu mine mult timp. Pare absurd, dar este posibil. Sunt bun pentru că așa vreau, vreau să-l văd zâmbind. Nu vreau ca el să se îndrăgostească, nu vreau să forțez pe nimeni să mă iubească, prefer ca totul să își urmeze cursul firesc.
A doua zi
Deschid ochii, lovit de lumina dimineții unei noi zile, obosit și gâfâind. Îmi dau seama imediat că trebuie să se fi întâmplat ceva noaptea trecută, pentru că în momentul în care m-am trezit nu mai dormeam pe pernă, ci eram întinsă pe o parte în pat. Prima întrebare pe care mi-o pun în fiecare zi este întotdeauna aceeași: “Care Suea sunt acum? Cel bun sau cel rău?”
Care dintre ei este cel bun?
Asta vor oamenii din jurul meu să fiu și asta sunt de fapt. Iar Suea cel rău, cum este el? Este o persoană care urăște să piardă, suspicioasă până la extrem. Când am o îndoială în minte, vreau să-i omor pe cei din jurul meu înainte ca cineva să mă omoare pe mine. În acele ocazii, urlu, plâng, mă comport ca un nebun, distrug lucruri. Creierul meu este incapabil să distingă gândurile mele de ceea ce se află cu adevărat în fața mea. Este maleficul Suea care l-a rănit deja de două ori pe Saithan.
Când mă ridic, înțeleg imediat de unde vine oboseala pe care o simt acum. Când mă uit în jur, văd patul complet nefăcut, husa saltelei a ieșit din colțuri, iar perna a ajuns pe podea. Oftez, epuizat. Amintirile din visul de azi-noapte, visul unei povești vechi, se estompează. În vis mă zbăteam să-mi salvez viața, dar nu credeam că am devenit atât de agitat încât să mă trezesc cu camera mea în această stare.
Camera mea are camere de supraveghere, folosite pentru a înregistra ciudățeniile mele. Thanaa m-a rugat să le instalez pentru a-mi supraveghea simptomele, iar eu mi-am dat acordul și funcționează.
Când mă trezesc dimineața cu patul meu în această stare, stau și mă uit la înregistrarea din noaptea precedentă, pentru a vedea ce s-a întâmplat și ce am făcut.
Am văzut aceste imagini atât de des încât m-am obișnuit cu ele până acum și nu mă deranjează atâta timp cât nu este nimeni în pericol din cauza acțiunilor mele. Este suficient să văd înregistrarea video pentru a-mi da seama că nu sunt somnambul. Ochii mei sunt deschiși, expresia mea este înfricoșătoare, îmi ridic pumnii și arunc câteva în aer, ca și cum chiar ar fi cineva în fața mea. Sunt atât de prost încât nu pot distinge fantezia mea de realitate, atât de mult încât nu pot spune dacă visez. Adorm și am vise foarte realiste, sau cred că dorm, când în realitate totul este doar o născocire a imaginației mele și mă transform în altă persoană.
Mai nervos decât mine ar trebui să fie Thanaa, care trebuie să aibă grijă de o persoană încăpățânată care refuză medicamentele ca mine. Filmele din timpul nopții îi sunt trimise, iar sarcina lui este să îmi analizeze comportamentul, să înregistreze rezultatele și să mi le explice săptămânal, lunar și anual.
Astăzi am un angajament și cu acest gând mă duc în baie pentru rutina mea de dimineață.
În această dimineață am o întâlnire la firmă, dar înainte de a pleca de acasă îi pregătesc micul dejun lui Saithan, pentru când se va trezi. Acum se trezește târziu în fiecare zi, nu înainte de ora nouă, când iese din cameră. Astăzi va veni un grup de oameni să se ocupe de casă, să facă curățenie, să spele hainele, să taie iarba din grădină. Am spus deja de mai multe ori că hainele lui Saithan vor trebui să fie spălate atunci când se trezește și coboară, abia atunci vor putea deschide ușa camerei sale.
Mi-e teamă că ceilalți oameni îi vor vedea boxerii lui, la fel de înfășurați ca noaptea trecută. În plus, va trebui să fie singur astăzi și nu am încredere în nimeni. Ieri am uitat să-i spun că nu voi fi acasă astăzi.
Sincer, am vrut să-l trezesc și să-l rog să coboare să luăm micul dejun împreună înainte de a pleca, dar, dacă mă gândesc mai bine, am preferat să nu o fac, așa că am mâncat singur.
Nepotul meu nu a venit acasă să doarmă, probabil că s-a dus să o roage pe mama lui să rămână la serviciu.
Pleng are mai multe case: locuiește în cea a lui P’Sing când se plictisește să locuiască aici, altfel stă la serviciu. În trecut, și eu eram așa. Oriunde lucram, acolo locuiam. Dar de o lună încoace, mă întorc în fiecare zi să dorm acasă.
Pentru că trebuie să pun o anumită persoană la culcare….
În fața casei tocmai a avut loc o schimbare de gardă. Chiar înainte de a mă urca în mașină, dau din cap șefului gărzilor. Figura lui impunătoare se apropie și se apleacă pentru a-mi asculta ordinele.
– Saithan va fi singur acasă astăzi, ai grijă de el. Cinci persoane au voie să intre în casă pentru a veghea la siguranța lui. La prânz întreabă-l ce vrea să mănânce și comandă de la hotel. Orice dorește, ieșiți și cumpărați-i, dar îi este strict interzis să iasă din casă. De asemenea, vreau un raport despre comportamentul său.
– Da, domnule.
După ce ordinele sunt date, mă așez pe locul meu obișnuit în mașină și ridic capul spre fereastra lui Saithan înainte ca mașina să părăsească proprietatea mea.
Gărzile de corp mă preced și îmi urmează mașina ca de obicei, pentru siguranța mea.
Pentru alții ar putea părea exagerat, dar pentru mine este foarte important, pentru că avem mulți dușmani și în acest moment nu suntem în stare să ne luptăm cu ei cât mai bine.
De când Nuea a murit, munca s-a oprit. Astăzi, însă, trebuie să mă duc la ședință, pentru că nu putem obține rezultate, iar angajații mei sunt îngrijorați de dispariția unei persoane atât de bune ca Nuea.
O oră mai târziu.
Organizația mea își are sediul într-o clădire înaltă în care fiecare etaj este împărțit în încăperi care servesc drept birouri și ateliere. Intru încrezător, așa cum fac de fiecare dată. Toată lumea își coboară capul pentru a-i ura un călduros bun venit proprietarului acestui loc, dar înainte de a intra în liftul care mă va duce la etajul sălii de ședințe, îl chem cu un gest din mână pe responsabilul cu ordinea care mi-a trimis rapoarte despre mișcările de aici în zilele în care nu am putut veni.
Fiecare își cunoaște datoria. La un semn din cap din partea mea trebuie să-și revină și să vină la mine cu suficiente informații. Ascult toate detaliile în timp ce mă aflu în lift, împreună cu celelalte patru gărzi de corp, dar e vorba de afaceri ca de obicei, pe care le știu deja. Oricum trebuie să duc la îndeplinire această sarcină, pentru a-l testa pe responsabil și a afla cât de multe știe despre ceea ce s-a întâmplat. Bineînțeles, raportul nu omite distrugerea laboratorului.
Locul a fost deja reparat, experimentul… lui… a avut deja succes, sau cineva ne-a contactat pentru experimente?
[N/T: Nu lipsește nimic, în original scrie: experimentul… lui…. a avut deja succes].
Un aspect important al raportului este cât timp este necesar pentru a explica ce s-a întâmplat. Timpul este limitat, pentru că, atunci când liftul ajunge la etajul treizeci și opt, cobor imediat. Trebuie să termine de explicat clar înainte ca ușile liftului să se deschidă. Trebuie să facă acest lucru chiar dacă este nevoit să folosească tot aerul din plămâni pentru a termina la timp. Dacă nu poate face acest lucru, este concediat. Pentru a lucra cu mine trebuie să fii isteț, dacă nu ești suficient de isteț ești binevenit să te duci în altă parte.
Din fericire, însă, aleg numai oameni inteligenți și problemele mici nu sunt probleme mari.
Liftul sosește cu un tril pe podea și ușile se deschid când ajungem la etajul sălii de ședințe. Mă îndrept direct spre hol. Paznicul din fața sălii intră și îmi anunță sosirea, apoi ușile se deschid larg pentru a mă întâmpina. Scaunul din capul mesei este locul meu, în timp ce în partea dreaptă se află P’Sing. El nu are la fel de multă putere ca mine în această organizație, așa cum nici eu nu pot concura cu el când vine vorba de afacerile sale dubioase. Rolurile noastre sunt destul de distincte, pentru a nu interfera unul cu celălalt.
– Luați loc.
Întind o mână în față pentru a-i invita pe cei prezenți să se așeze, așa cum se ridicaseră pentru a-mi ura respectuos bun venit. Înainte de a începe ședința, le dau câteva ordine subordonaților mei. Fac un semn cu degetul pentru a-mi chema garda personală de corp, care stătea rezemată de perete. Gardianul șef execută ordinul, se înclină și își coboară capul spre mine, astfel încât numai el să poată auzi: – Cheamă acasă. Continuă să mă anunți ce face Saithan și adu-mi pozele.
– Da, domnule.
– Putem începe ședința.
Ședința aceasta nu este despre vreun experiment, ci vrem să găsim o soluție la mișcările dușmanilor noștri, care ne-au furat informațiile defectuoase pentru a crea arme de război pentru export și au creat această situație. Cu siguranță nu am stat cu mâinile în sân, și nici alții nu au stat. Într-un război trebuie să existe un învingător, nu-i așa? Chiar dacă într-o zi va trebui să pun mâna pe o sabie pentru a obține victoria asupra cadavrelor lor, războiul trebuie să aibă un învingător, și acela trebuie să fiu eu.
– După cum știți, am reușit să recuperăm toate informațiile din cip. L-am contactat pe partenerul nostru, cu care făcuseră afaceri. I-am explicat că informațiile noastre au fost furate și că semnătura noastră de garanție a fost falsificată. Cu toate acestea, el nu a înțeles, deoarece făcuse deja o plată în schimbul muncii lor. Cu toate acestea, lucrarea respectivă nu era finalizată și nu îndeplinea condițiile cerute. P’Nuea s-a dus să fure cipul înainte ca lucrarea lor să fie terminată, dar noi am fost dezavantajați, deoarece nu știam că cineva ne luase locul de la început. Au falsificat documente, spunând că lucrarea a venit de la noi.
Rămân și îl ascult pe cel care a fost cel mai apropiat colaborator al lui Nuea în timp ce face o scurtă relatare.
– Ce vrea?
– Să dubleze banii și armele.
Imposibil. Noi iubim liniștea, nu vom colabora niciodată pentru a crea un război împotriva cuiva. Este deja o problemă națională, dacă îi furnizăm arme unui hoț, s-ar putea ca într-o zi să le folosească împotriva noastră.
– L-ați găsit pe Gon?
– Nu încă. Am găsit un subordonat, dar acesta se încăpățânează să tacă. Indiferent cât de mult suferă, nu vrea să vorbească.
Gon… Sursa tuturor problemelor. De fapt, el a lucrat aici, a fost adjunctul lui P’Sing și un prieten apropiat al meu, ca și al lui Nuea și Thanaa. Dar ne-a trădat, folosind ca scuză faptul că efectuarea de experimente transparente nu era o metodă la fel de eficientă ca celelalte. Se implicase în acte de violență. Eu nu m-am implicat, nu sunt genul acesta de persoană. Am crezut că fiecare dintre noi ar fi putut să meargă pe drumul său, dacă el nu ar fi trimis un spion să ne fure informațiile și să le vândă cuiva pentru a instiga un război, creând documente false care să pretindă că experimentele proveneau de la compania mea.
– Unii oameni preferă să moară decât să trăiască. Noi îl vom face fericit. Îi vom tăia piciorul pentru a-l face să sufere și să regrete că este în viață.
P’Sing își exprimă părerea și toată lumea dă din cap, mai puțin eu. Nu că nu aș fi de acord, dar nu am chef să mă implic în moartea cuiva. Urăsc violența și mă urăsc pe mine însumi pentru că uneori folosesc violența fără să-mi dau seama. Îl urăsc de moarte pe celălalt eu, dar nu-l pot alunga din sufletul meu. Prin urmare, P’Sing are grijă de tot ceea ce are legătură cu violența.
Suspin în timp ce mă gândesc la o cale de ieșire….
– Nu ne vom asuma responsabilitatea de a restitui banii la casa lui Gon, care promisese că îi va trimite materialele. Dar trebuie să trimitem aceste probleme înapoi la expeditor. Trebuie să urmărim toate persoanele care au participat la acest proces. Voi pregăti un contract și toată lumea va trebui să îl semneze. Modul în care vor fi obligați să semneze va depinde de P’Sing. Nu-i subestimați slugile sale. Dacă găsiți pe cineva, prindeți-l, dar cel mai bine este să concepeți un plan pentru a scoate șarpele la iveală, altfel va fi greu să îl așteptați să iasă la iveală de bunăvoie.
Deocamdată, asta e tot ce-mi vine în minte. Există un urmăritor, există un fugar, așa este și așa va fi întotdeauna. Nu voi mai suporta mult timp această paranoia față de ceilalți. Lucrurile trebuie să fie planificate.
– Cum rămâne cu Saithan? Probabil că îl vor pentru că știe ceva și pentru că este fratele lui Nuea. Eu zic să-l scoatem și să-i ademenim ca să-i prindem pe toți deodată.
– Nu, nimeni nu se poate atinge de Saithan!
Tăiem ideea din fașă când cineva sugerează să-l folosească pe Saithan ca momeală. Mă țin de el aproape până la moarte. Când ies la plimbare cu el, nu permit nici măcar ca o creangă să îl zgârie. Poți să visezi în continuare dacă speri că îl las să iasă afară și să înfrunte un pericol ca acesta!
– Totuși, cred că este o idee bună, Suea. El este fratele lui Nuea, asta e răzbunare, nu-l vor reține pe Saithan. Dacă vor ceva, îl vor ataca.
– Ce legătură are asta cu Saithan? Nu cred că ei știu că Saithan este la mine acasă. Ei nu îndrăznesc să intre și să facă ceva. De ce să-l las să iasă și să-l momesc? Dacă i-ar întinde o ambuscadă, cine ar fi de vină?
– Există un motiv, Suea. Dacă ne gândim la un plan făcut cum trebuie, nu vor putea să-l prindă.
– Nu. E prea periculos.
– Ești atât de îngrijorat de băiatul ăla?
– De ce nu încercăm s-o trimitem pe soția ta să fie momeala, P’Sing?
– Atunci Saithan este soția ta? Din moment ce te înfurii și lupți pentru el cu atâta ardoare?
Ce? Ce naiba spune? Soție? Bineînțeles că nu…
Oricum ar fi, nu-l pot lăsa pe Saithan să facă parte din plan. Trebuie să fie liniștit în casă, să mănânce și să doarmă când are chef. Singura lui treabă este să aibă grijă de cele zece iasomii și atât. Nu-i voi permite să facă o muncă mai grea de atât.
– Dacă i-aș permite să folosească rețelele sociale, ar putea doar să posteze poze pentru a arăta clar că i-am dat deja drumul, dar nu i-aș permite să meargă nicăieri de unul singur. Totul trebuie să fie făcut doar sub controlul meu.
– Cine o să creadă dacă îl lași să fie singur în casă? Dacă face o poză, înseamnă că este în casa ta.
P’Sing începu să dea din cap. Înțeleg că toată lumea începe să se enerveze că îl protejez pe Saithan în asemenea măsură, dar dacă nu sunt mulțumiți, lasă-i să mă testeze. Îi pot asigura că, dacă aș înnebuni, niciunul dintre cei de aici nu ar părăsi această cameră în viață.
– Ați putea face poze în altă parte, numai că ar fi greu să nu se observe că sunt false.
– Atunci hai să punem planul jos. Singurul pe care îl avem este să-l folosim pe băiat ca momeală.
Începem să stabilim un plan, fiecare persoană începând să vină cu propriile idei și sugestii. Eu stau în tăcere, pentru că nu pot gândi. Simplul fapt de a-i permite lui Saithan să se implice în acest plan cred că este un sacrificiu uriaș. Sunt șaptesprezece persoane în această cameră, bineînțeles că au loc discuții, așa cum se întâmplă de obicei între bărbați, până când ne lămurim, dar fiecare discuție durează mult prea mult.
Oftez și flutur un deget în direcția paznicului care stătea rezemat de perete, care se apropie de mine ca și până acum.
– S-a trezit Saithan?
– Da, pentru o vreme.
– Ce face? Vreau o poză.
Trece doar o clipă, cât aștept ca angajații mei de acasă să trimită poza, până când pot vedea ce face Saithan și, când îl văd, aproape că sar în scaun. Prostul ăsta!
Încă îmbrăcat cu maioul și boxerii de aseară, este întins pe canapea și se uită la televizor. Perspectiva din care a fost făcută fotografia mă amețește. Dacă și-ar ridica puțin picioarele subțiri, cât de departe s-ar putea vedea? Așteptați! Nu-și poate ridica picioarele! Nu purta lenjerie intimă aseară, nu-i așa?!
[N/T: eu mor cu Khun Suea????]
– Spune-i să-și schimbe imediat pantalonii!
-Da, domnule.
De câte ori mă va mai face să mă plâng de comportamentul lui neglijent? Când o fac, se îmbujorează, dar se execută de fiecare dată. Când nu sunt acolo să-l cert, nu mă bagă în seamă. Nu se spală, nu-și schimbă hainele și nu poate să nu poarte lenjerie intimă așa!
Dacă de data aceasta nu mi-ar asculta ordinele, cred că m-aș duce acasă, aș închide ușa și l-aș lovi cu piciorul ca să termin odată pentru totdeauna. Există o pisică în el care este cu adevărat neascultătoare.
Dau scurt din cap ca un semnal pentru ca paznicul să se întoarcă la postul său, apoi îmi mut privirea spre pregătirile planului și spre o altă concluzie. Înainte de a mă interesa, simt o pereche de ochi care mă fixează, așa că mă uit spre P’Sing simțindu-mă ciudat. În ochii lui se citește o lumină de batjocură, care nu se potrivește cu discuția pe care o poartă ceilalți.
P’Sing își mută scaunul lângă mine, comportându-se ca și cum ar fi pe cale să-mi spună ceva. Îmi întind gâtul pentru a-l asculta cu atenție.
– Te-ai îndrăgostit de fratele lui Nuea, nu-i așa?
– Pe naiba, răspund imediat, dând din cap, înainte de a împinge scaunul lui P’Sing la loc. Ceilalți sunt încă intenționați să se gândească și să orchestreze un plan. Unindu-ne, putem obține rezultate bune, dar durează atât de mult încât la prânz încă nu am terminat și trebuie să comand ceva de mâncare aici. În timp ce luăm prânzul, pălăvrăgeala nu se oprește până când nu mai pot suporta. Știu că avem multe probleme în acest moment, dar nu mai avem timp să respirăm și încep să devin nervos.
Paznicul de mai înainte se apropie de mine, se apleacă și îmi șoptește să raportez despre Saithan.
– Domnule, Khun Saithan a cerut să iasă.
La naiba. Când nu sunt acasă, se încăpățânează că vrea să iasă? Chiar crede că poate scăpa de mine?
– Să facă ce?
– Vrea să se ducă acasă și apoi să ia banii de la bancă, pentru că mâine va fi ultima zi de plată a cardului de credit și nu va mai putea să-l folosească.
– Spune-i că mă voi ocupa eu de asta.
14:20
Timpul se scurge și ora 13:00 vine și trece. Atmosfera din timpul ședinței începe să se liniștească după găsirea unei soluții. Mă vor pune să mă comport ca și cum Saithan s-a întors acasă, în timp ce noi vom ascunde pe cineva acolo, în așteptare, pentru a-l prinde și captura pe cel care îl urmărește. La început am discutat dacă ar trebui să-l prindem pe Gon viu sau mort, iar în cele din urmă am decis că va trebui să fie viu, pentru a-l face să plătească pentru problemele pe care le-a provocat. Apoi vom putea scăpa de el. Dar o altă problemă la care nu găsim o soluție este ce ne vom face dacă Gon nu are miliardele de amenzi cerute ca despăgubire. Un lucru cert este că el nu este capabil să producă arme sau să cultive bacterii pentru a înmulți ceva, deoarece P’Sing s-a ocupat de compania sa, distrugând-o, iar toate informațiile au fost recuperate de Nuea, distrugând în același timp baza de date. Înseamnă că propunerea pe care au făcut-o nu poate fi acceptată și este în continuare responsabilitatea noastră? Dacă da, cei care sunt atât de însetați de război tocmai au descoperit că au fost păcăliți.
Problema este că am permis cuiva să creeze această situație și nu pot să o las să treacă. Este prea periculos. Acea bacterie distruge imediat sistemul respirator, trebuie doar să o inhalezi. Este cu siguranță o modalitate rapidă de a începe un război care durează doar o clipă, iar morții pot fi cu miile. Dar asta nu este o cale de ieșire din această problemă. Declanșarea unui război nebunesc nu este problema mea. Nu intenționez să îl aduc în patria în care m-am născut și am crescut.
15:00
– Khun Suea.
Paznicul se apropie cu fața întunecată. Mă aplec imediat spre el ca să-l ascult: Ce se întâmplă? Ce mai face Saithan?
– Khun Saithan se uita la televizor și apoi a început să plângă. Urca scările fără să fie atent și a căzut, rănindu-se la cot. Acum o persoană se ocupă de rană.
Se uita la televizor și a început să plângă? Ce prostie e asta? Este atât de implicat în lakornul de după-amiază?
Mă uit la poza cu cotul lui, plin de sânge. Îl văd pe Saithan în picioare, cu spatele la mine, ridicându-și cotul pentru a-i permite unuia dintre oamenii mei să se ocupe de el. Observ că și-a schimbat hainele, nu mai este în starea în care era când abia se trezise, și mă simt ușurat. Cu toate acestea, rana aceea mă îngrijorează, pentru că va rămâne o cicatrice pe pielea lui albă ca zăpada.
– Și de ce plânge?
Întrebarea mea este tastată în telefonul meu mobil. La scurt timp după aceea, paznicul se apleacă spre mine în timp ce telefonul mobil din mâna lui vibrează.
– Domnule, Khun Saithan vrea să vă vorbească.
Telefonul mobil este întors spre mine și pe ecran văd chipul lui Saithan, într-un apel video în curs de primire. Pisoiașul are o față întunecată, brăzdată de lacrimi, și ridică o mână pentru a le șterge. Îmi iau rapid telefonul, mă ridic și ies din sala de ședințe. Mă îndrept spre biroul meu, unde nu e nimeni prin preajmă, și mă așez greoi pe canapea. Îmi trec vârful degetelor peste ecran pentru a accepta apelul.
– Khun Sueaaaa! Ugh… Ți-a luat o veșnicie să răspunzi!
– Sunt într-o ședință. De ce plângi? Spune-mi cine l-a făcut pe băiatul meu bun să plângă și mă voi ocupa de asta.
– Acest episod lakorn mi-a fost luat. Au organizat audiții pentru un nou actor. Ugh… Vreau să mă întorc la muncă. Înainte de a primi acest rol, m-am epuizat cu faptul că trebuia să schimb totul pentru orice, până când am devenit celebru și am fost un idol sângeros, un model și am primit un rol. Sunt obosit! Sunt obosit. Și totul s-a destrămat pentru că sunt aici. Poți să mă lași să mă duc acasă? O să vorbesc cu ei și o să le spun că voi face rolul din episoadele următoare.
Mă uit îngrijorată la fața lui, încă brăzdată de lacrimi. Mă gândesc la cuvintele lui Nuea, când a spus că Saithan aștepta cu nerăbdare să devină actor. Îi place să lucreze în acea lume fictivă, dar nu-l pot lăsa să se întoarcă la viața lui de dinainte, nu este sigur. Ar trebui să fie în contact cu prea mulți oameni și nu aș ști cine ar fi prieten și cine dușman. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii lui Gon ar pătrunde în mediul lui? Nu ar fi nimeni care să-l supravegheze, pentru că munca lui îl determină să colaboreze cu străinii. Nu pot să-i permit să se întoarcă la munca pe care o iubește, altfel viața lui ar fi scurtată.
– Nu plânge, voi găsi o modalitate de a te readuce în meserie cu un rol principal. Bine?
– Chiar poți să faci asta?
– Crezi că e un lucru greu pentru mine?
Saithan își șterge din nou lacrimile înainte de a-mi zâmbi. De fapt, i-am spus asta pentru a-i da puțină speranță. Adevărul este că nu am fost niciodată interesat de această lume până acum, dar în viitor nu se poate spune niciodată. Cred că acum va trebui să caut o modalitate de a contacta pe cineva din industrie, pentru viitorul lui Saithan. M-aș bucura dacă aș fi acolo pentru a-l impulsiona în realizările sale.
– Khun Suea, când te întorci? Mă simt singur…
Privirea tristă pe care mi-o aruncă prin ecranul telefonului mobil mă face să înghit cuvântul de lucru pe care eram pe punctul de a-l rosti. În regulă. S-ar putea să fie demoralizat de muncă, cred că va trebui să mă duc acasă și să-l consolez pe acest pisoi.
– Ce-i cu fața asta rugătoare? Ești atât de singur?
– Când nu ești prin preajmă, mi-e dor de tine. Ahem! Nu, nu, mă simt singur, casa e prea liniștită. Când termini de muncit grăbește-te acasă! Nimic altceva, nu vreau să te deranjez. Pa-pa!
Mormăie ceva și închide conversația, dar eu rămân nedumerit. Hmm. Urechile mele au auzit doar primele cuvinte, în mod repetat, până când mă simt frustrat.
“Când nu ești, mi-e dor de tine…
‘Când nu ești, mi-e dor de tine…’
‘Când nu ești, mi-e dor de tine…’
Am auzit doar aceste cuvinte. Restul, orice ar fi spus, nu am auzit bine. Îmi duc o mână la piept, în stânga, unde simt un ciocănit brusc, o senzație pe care nu credeam că o voi mai simți în viața mea. Dacă Thanaa ar ști că există cineva care mă face să zâmbesc și să-mi bată inima ca o adolescentă la prima dragoste, ar fi atât de fericit încât ar face roata. Dar poate că ar fi mai bine să nu-i spun. Dacă aș face-o, ar trebui să îl oblig pe Saithan să aibă grijă de mine și nu vreau să îl deranjez, pentru că adevărul este că încă nu știu ce simt pentru el.
Îmi scutur capul pentru a alunga aceste gânduri. Îmi revin și mă ridic în picioare, apoi mă îndrept cu pași lungi spre ușa biroului, unde doi bărbați stau de pază. Îi înapoiez telefonul mobil proprietarului, pentru că nu voi mai avea nevoie de el pentru astăzi.
– Pregătește mașina, mă duc imediat acasă.
Toată lumea execută rapid și riguros ordinele mele. Ajung cu pași mari în sala de ședințe, intru și le fac cu mâna celorlalți doi bodyguarzi, care ies din încăpere.
– De ce zâmbești, Suea? Ești într-o dispoziție bună., mă salută P’Sing și abia acum îmi dau seama că de fapt zâmbesc. Buzele mele se strâng imediat într-o linie pentru a-mi ascunde fericirea. Nu vreau să afle nimeni. Când reușesc să-mi stabilizez starea de spirit, închei întâlnirea.
– Să încheiem ședința de astăzi. Vom organiza o alta. Astăzi am distribuit mai multe sarcini care trebuie îndeplinite înainte de următoarea întâlnire. Acum am o treabă urgentă de care trebuie să mă ocup. Cu permisiunea dvs.
După ce termin de dat ordine, ies împreună cu alți doi oameni, care mă urmează. La scurt timp după aceea, mă urc în mașina parcată pentru a aștepta. Îmi scot geaca și o așez pe scaunul de lângă mine, urmată de cravată. Mă aplec pe spate și îmi întind picioarele confortabil, trecându-mi privirea peste mașinile de pe șosea, cu sentimente amestecate în legătură cu orele petrecute în ședință.
Cum am putut lăsa ca ședința de astăzi să se termine târziu? Pisoiașul este acasă, într-o stare de agitație, iar eu nu mă pot concentra. Mă preocupă ce a mâncat, dacă a mâncat suficient, dacă încă mai plânge pentru că a fost luat de la serviciu. A căzut pe scări și s-a rănit la cot. Ce naiba! Mă îndoiesc că mă pot îndepărta de acest pisoi, e un prostuț!
Ne ia puțin timp să intrăm încet pe proprietatea mea, dar mașina abia a trecut de poartă când îl văd pe Saithan ieșind în fugă din grădină și oprindu-se în fața șirului de bodyguarzi. Ordon mașinii să oprească, cobor și mă îndrept spre el. Chipul dulce pe care nu l-am văzut toată ziua îmi întoarce un zâmbet slab.
– Chiar te-ai întors acasă. Credeam că te întorci mai târziu.
– Mi-a fost teamă că o să-ți fie prea dor de mine.
Îl văd pe Saithan cum se preface că rămâne impasibil, ca și cum nu ar fi înțeles ce am spus, dar obrajii i se înroșesc, ajungându-i până la urechi. Lucrul care mă îngrijorează cel mai mult acum, însă, este brațul lui. Cum e osul, după o căzătură ca aceea? Întind o mână pentru a-l apuca, înfășurat într-un bandaj la cot, și îl îndepărtez. Îl ridic și îl cobor ca să văd unde îl doare, dacă se poate mișca normal, dar Saithan nu scoate niciun sunet.
– Sunt bine, doar că mă doare puțin. Sunt neîndemânatic, nu e nimic de făcut.
– Cum ai căzut?
– Oh, ce întrebare ciudată. Dacă aș fi știut, nu aș fi căzut deloc.
Iată-l, adevăratul Satithan obraznic. Își dă seama că mă calcă pe nervi și rânjește pe sub mustață, legănându-și obraznic capul dintr-o parte în alta. Nu contează, mai bine îl ignor.
– Spune-mi, de ce ai ieșit? Ce ai făcut azi? Ai făcut o baie? Ai mâncat?
– Am ieșit să petrec ceva timp în grădină, așteptând… așteptând să mai coboare puțin soarele și apoi să mă duc să ud iasomiile. Și încă nu am făcut baie.
– Du-te și te spală. Am lucruri de discutat cu tine. O să urc mai târziu.
– Bine.
Este o persoană simplă. Îl conduc de mână în casă înainte de a-l lăsa să urce la etaj pentru a face baie. Mă întorc să îl chem pe unul dintre bărbați și îl întreb despre detaliile căderii lui Saithan, cum mergea, unde se ducea și cum a aflat despre slujbă. Prin intermediul televizorului? Ce a spus la știri?
Răspunsurile pe care le primesc sunt suficient de detaliate, așa cum îmi doresc. Saithan a aflat de la televizor. La știri s-a spus că nu se simțea bine și că nu a fost în stare să accepte această slujbă. A dispărut și nu s-a mai întors la timp pentru filmări, așa că au fost nevoiți să angajeze un nou actor pentru a-l înlocui. Saithan a explodat, strigând că nu este deloc bolnav, ci că este aici. Apoi a început să plângă și a fugit pe scări, dar cum purta papucii mei, care erau prea mari pentru el, nu a putut să meargă cum trebuie și a avut loc accidentul care l-a rănit.
BINE. Pe viitor nu voi mai schimba din greșeală papucii mei cu ai lui. Aseară, după ce l-am legănat până a adormit, m-am grăbit să ies din camera lui purtând papucii lui, care erau de fapt destul de strâmți. M-am întors în camera mea fără nicio suspiciune, pentru că reușisem să mi-i pun. Nu credeam că Saithan îi va purta pe ai mei, pe care îi lăsasem în camera lui, în fața ușii. Pe viitor va trebui să-mi amintesc asta, altfel s-ar putea ca data viitoare să se rănească mai grav.
– Mai e ceva ce eziți să-mi spui. Ai de gând să-mi spui sau aștepți ca eu să aflu singur?
Folosesc un ton amenințător când observ că mă privește cu îndoială.
– Păi, Khun Saithan…
– Ce?
– Khun Saithan ne-a rugat să facem sex cu el astăzi, domnule. Dar noi nu am făcut nimic.
EH?! strig uitându-mă fix la paznic, care își coboară ochii și îmi evită privirea. Asta chiar mă deranjează. Saithan, Saithan. De ce nu-ți pasă de corpul tău! Chiar ești o persoană turbulentă. Cred că trebuie să-ți țin un discurs lung!
– Toată lumea să iasă afară!!! Dacă vă mai întreabă o dată, oricine îndrăznește să-l atingă chiar și cu un deget va da ochii cu mine!
[N/T : În acest moment râd cu gura închisă și cu lacrimi ????. Îl iubesc pe Saithan]
