Cruzime – Intro

– Acest episod pare că a fost scris doar pentru mine! Oh! Este o parte mică, dar merită.

Băiatul cu voce limpede vorbea singur în tăcerea propriei case. Era casa care fusese ruina lui, făcuse atât de multe sacrificii pentru a economisi bani pentru a și-o permite. În momentul în care ajunsese în acel moment al vieții sale, ocupase deja mai multe locuri de muncă, fie că era vorba de construirea propriei cariere sau de realizarea uneia în schimbul unei promovări. [*] Dintr-un idol obișnuit, devenise un actor lakorn într-un serial BL și avea atât de multe ședințe foto încât era copleșit de muncă.

[NdT Pun: ไต่เต้า /tai tao/ a face carieră, เต้าไต่ /tao tai/ a-și vinde corpul pentru o promovare]

Saitan era un tânăr arătos, cu o față drăguță, sprâncene subțiri și lungi, un nas bine definit și buze roz. Era foarte frumos, aspectul lui imaculat și fermecător. Era adesea complimentat pentru ochii săi căprui natural strălucitori. Ori de câte ori cineva se uita la el, el era apoi forțat să-și îndepărteze mai întâi privirea, inima îi bătea în piept, în timp ce acei ochi îi atrăgeau întreaga ființă. Erau o armă căreia toată lumea era de acord să se încline. Farmecul acelui chip și al acelor ochi, care pluteau deasupra figurii lui Saithan de parcă o zeitate i-ar fi modelat frumusețea, i-au permis să obțină ceea ce își dorea cu o singură privire, puțin convins și un ton de voce ușor modificat pentru a suna minunat. Era suficient pentru el și primea totul: bani, muncă și sex.

Acea zi era sărbătoare, avea o săptămână întreagă liberă pentru a pregăti și a citi scenariul lakorn. Era un proiect din seria BL pe care canalul de televiziune tocmai a început să-l filmeze. La casting, el fusese ales  „principal” fără să se stea pe gânduri. Ca urmare a votului pentru găsirea uke-ului* ideal pentru fete tinere, Saitarn ocupase primul loc. Datorită deciziei de a-i încredința rolul, băiatul a fost foarte mulțumit. Dacă lucrurile ar fi continuat așa, i-ar veni o durere de cap din cauza dramelor care aveau să vină cu siguranță. Dacă ratingul ar fi fost prea scăzut, dar ar fi primit acel episod, fan clubul altor actori s-ar fi întors împotriva lui.

[*Un personaj fictiv masculin pasiv sau supus într-o relație între persoane de același sex; bottom]

Telefonul i-a vibrat, luându-l prin surprindere. Ochii lui frumoși s-au mutat de pe teancul de hârtie din care era compus scenariul lui. Oftă supărat, pentru că se concentra pe citit și, deodată, cineva l-a sunat, întrerupându-l. Dacă nu era ceva important, l-ar fi blestemat.

Saitan s-a ridicat, urmând tonul de apel cu o încetineală exasperată, dar când a văzut numărul pe ecran, starea lui s-a schimbat imediat. Un zâmbet fericit s-a format pe chipul lui, imposibil de reținut, și a răspuns rapid la apel.

– Bună, P’Nuea. Unde ai fost în toate aceste zile? Grăbește-te și vino acasă! O să-ți fac ceva bun de mâncare. 

Namnuea era fratele lui mai mare iubit. În viața lor, se aveau doar unul pe celălalt.

[Nam, unde ești acum?]

– Acasă, Phi. Am o vacanță lungă.

Namnuea l-a numit pe fratele său mai mic Nam. Era numele cu care se strigau de când erau copii, pentru că Saitan înseamnă „râu”, așa că, ca să-l scurteze, se numeau Nam, era mai ușor.

น้ำ /nam/ = apă]

Fața dulce se încruntă ușor când vocea de la celălalt capăt al telefonului suna neobișnuit de anxioasă.

[Adună-ți lucrurile și fii rapid! Trebuie să scăpăm! În cel mult zece minute voi ajunge la tine. Este foarte urgent, nu-ți pierde timpul!]

– Stai o clipă, P’Nuea. Fugim unde? Ce s-a întâmplat?

[Nu pune întrebări și fă cum ți-am spus, grăbește-te!]

Apelul a fost încheiat spre surprinderea lui Saitan. Bineînțeles că avea îndoieli cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla, după ce a auzit vocea lui  Namnuea, care părea obosit și gâfâind de parcă fugea sau se grăbea să facă ceva. Mai avea telefonul mobil la ureche când se gândea la o a doua întrebare: de ce a trebuit să fugă din casa pe care o cumpărase cu doar două luni înainte? Îl costase mai mult de zece milioane de baht, așa că intenționa să rămână acolo mulți ani.

[10 milioane de baht = puțin mai mult de 256 de mii de euro]

Nu, nu, oricare ar fi motivul, nu s-ar fi dus nicăieri dacă Namnuea nu i-ar fi dat mai întâi un motiv mai bun decât atât.

Saitan și-a așezat telefonul la încărcat pe masă unde era înainte. Și-a ridicat brațele și s-a întins leneș în stânga și în dreapta până când  cămășa i s-a ridicat, expunându-i abdomenul. Apoi s-a așezat pe spate pe canapea și o mână zveltă a luat scenariul pe care îl citea, punându-l în poală. A reluat citirea, calm, ignorând ceea ce îi poruncise fratele său să facă.

La câteva minute după…

– Nam! Nu ți-am spus să-ți iei lucrurile?! De ce stai acolo liniștit? Nu înțelegi că ne riscăm viața?

Strigătele lui Namnuea veneau din interiorul casei. Cel mai mare arătă spre fața fratelui său, acuzându-l de atitudinea lui deloc îngrijorat de pericolul care îl amenința. Saitan aruncă scenariul pe masă, enervat că fratele său i-a întrerupt concentrarea pentru a doua oară. Când, însă, a ridicat capul și l-a văzut, s-a oprit brusc, observând condițiile în care era. Cămașa lui era murdară, fața lui prezenta răni și vânătăi proaspete, ochii îi erau epuizați ca ai unei persoane lipsite de somn.

– Te-ai luptat cu câinii, P’Nuea?

– Nu pune întrebări, trebuie să plecăm! Dacă ne găsesc, ne vor ucide!

– Huh? Auzind amenințarea, inima lui Saitan a sărit o bătaie.

Nu, faima lui mergea bine. Ar fi fost nedrept să moară dintr-un motiv pe care nu l-a înțeles. Dar nu a avut timp să pună întrebările care contau pentru el. Namnuea l-a apucat și pe jumătate l-a târât, pe jumătate l-a condus de mână spre ușa de la intrare. Saitan încercă cu încăpățânare să se zbată, pentru că voia să știe ce se întâmplă. Cu cât vedea mai mult starea fratelui său, cu atât voia să afle mai mult.

– Nu fi încăpățânat, ascultă-mă. De data asta e grav.

– Unde ai de gând să fugi? Aceasta este casa mea. Unde altundeva este la fel de sigur ca casa mea?

– Casa lui  Suea, e cel mai sigur loc.

Suea? Suea cine? Namnuea a folosit momentul de confuzie al fratelui său pentru a-l târî afară din casă. Intrat în panică, se uită în stânga și în dreapta înainte de a încuia ușa, în timp ce Saitan privea. Se grăbeau și nu părea să existe un moment de calm care să-i permită să pună întrebări. Îl speria și începea să se teamă de orice motiv de care ar fi vrut să fugă fratele său.

Peste stradă, un taxi era parcat, așteptând. Namnuea îl luase să vină să-și ia fratele și apoi să meargă împreună la casa prietenului său. Se aștepta ca Saitan să-și ia lucrurile, așa cum îi spusese. Odată ce ajungeau la mașină, el arunca geanta pe bancheta din spate și plecau. Nu se așteptase să se întoarcă cu mâinile goale din cauza încăpățânării fratelui său.

Vocea lui Namnuea care îi ordona peremptoriu taximetristului să plece îi suna cunoscută acestui gen de situație, dar Saitan a rămas suspicios. Se întreba dacă a fost vreodată acolo, la casa prietenului său pe nume Suea. Il cunoștea? Mersese vreodată acolo?

– P’Nuea, spune-mi ce se întâmplă. De ce ești în această stare? Ai dispărut de atâtea zile, de ce acum trebuie să scăpăm? Ce vei face?

Bineînțeles, din gura lui Saitan s-a revărsat un val de întrebări în timp ce mașina a început să se miște, îndepărtându-se încet de casa lui iubită. Deși reușise să-și tragă fratele afară din casă, Namnuea părea că nu vrea să se liniștească. Prinsese de cămașa lui Saitan și continua să arunce o privire afară din mașină. Privea adesea înapoi, de teamă că cineva îi urmărește, făcându-i nervoși chiar și pe fratele său și pe șoferul de taxi.

– Există o problemă, da. O problemă uriașă.

– Despre ce este vorba? Slujba ta?

– Da. Am luat un secret de la liderul Cobra. Am reușit să scap, dar au durat câteva zile până am putut să mă întorc la Bangkok să te iau. De data asta situația este cu adevărat gravă, dar… Suea știe totul, nu ne va abandona. Va trebui să ne ascundem la el pentru o vreme.

– Ți-am spus deja să renunți la firma aia de spionaj și să devii managerul meu. Nu ar trebui să riști așa. Aaa! Și ce am de-a face eu cu problemele tale?

– Mai întâi trebuie sa te duc în siguranță. Ce aș face daca te-ar prinde?

Namnuea i-a ordonat taximetristului să vireze la primul semafor pe care l-au întâlnit, pentru că era o scurtătură și nu vor rămâne blocați în trafic. Străduța ar fi fost pustie înainte de a ieși pe o altă stradă care era cea principală, în direcția cartierului lui „Suea”.

Nu au avut timp să vireze. În spatele lor, două pick-up-uri îi urmăreau, iar două gloanțe străpunseră parbrizul, șuierând la câțiva centimetri de capul lui  Namnuei, care l-a împins pe fratele său să se înghesuie și să-l protejeze. Saitan scoase un strigăt de surpriză în timp ce își acoperi urechile cu mâinile.

– Nu te opri! Dacă nu vrei să mori, trebuie să fugim! Namnuea a ridicat capul pentru a da ordinul taximetristului, ceea ce a făcut fără să protesteze. Știa că dacă se oprește, sigur va muri așa cum spusese Namnuea.

– P’Nuea, ai şi tu o armă? întrebă Saitan când a văzut-o cu ochii lui, fără să aștepte un răspuns.

Saitan a fost uimit în timp ce aruncă o privire fratelui său pentru a vedea că scosese pistolul și a răspuns la împușcăturile venite de la pick-up-urile din spatele lor. Un glonț l-a lovit pe șofer, în timp ce celălalt a lovit roata din stânga din față, aruncând vehiculul scăpat de sub control și încetinind-ul suficient pentru a câștiga ceva timp pentru a scăpa, dacă șoferul mai putea să accelereze.

– Nam, ascultă cu atenție, Namnuea îi strecură ceva mic în mână, cu tonul vocii și privirea foarte serioasă.

– C-ce este? Ținea în mână un mic cip care părea fără valoare.

– Ține-l în siguranță, du-l la Suea. Protejează-l la fel de mult ca viața ta, este extrem de important.

– Ce este, Phi? Te rog explică. Trebuie să aflu mai multe! Cine sunt tipii care ne urmăresc? Cobra de care fugi?

– Da, sunt acoliții lui. Lăsăm explicațiile pentru mai târziu, când vom supraviețui.

Abia a avut timp să termine de vorbit când un camion mare a trecut pe lângă ei și le-a blocat drumul. Șoferul de taxi a pierdut controlul vehiculului, care s-a învârtit de câteva ori înainte de a se ciocni pe marginea drumului, izbindu-se de un copac. Namnuea și-a îmbrățișat strâns fratele. Cealaltă mână a ținut mâna lui Saitan, care ținea cipul, pentru a nu-i aluneca din mâini. Trupul fratelui său tremura șocat de surprindere. Totul se întâmplase repede și el nu știa de ce să fie surprins mai întâi: starea fratelui său, care se întorsese acasă murdar și rănit, faptul că trebuia să fugă de cineva de care nu știa cine, sau să fie urmărit de criminali? Mașina în care se aflau tocmai fusese într-un accident și el simțea că era pe cale să leșine din cauza confuziei și a durerii din ceafa.

Vehiculul căzuse într-o junglă de iarbă de pe marginea drumului și a fost oprit brusc de un copac. Capota a fost complet distrusă, iar mașina a fost despicată până la scaunul șoferului. Saitan a văzut sânge purpuriu revărsând din brațul taximetristului, dar țipetele nu au vrut să iasă din gâtul uscat pentru a striga ajutor. A auzit pașii grei ai mai multor oameni care se apropiau și, judecând după chipul lui frumos complet năuciți, părea că era pe cale să leșine. A văzut lumea dinaintea lui încetinind.

O mână grea i-a pocnit obrajii de mai multe ori. Namnuea i-a sprijinit cu blândețe capul și privirile li s-au întâlnit.

– Nam! Înghite-l! Dă-l pe gât!

Să înghit? Cipul?! Absolut nu!

Namnuea a luat cipul negru din mâna fratelui său și i l-a băgat în gură. Textura tare, neplăcută de pe limbă l-a făcut să se încrunte și a început să scuipe imediat, dar Namnuea și-a acoperit gura cu ambele mâini pentru a-l obliga să îl înghită. Privirea lui era plină de vinovăție, îi cerea scuze cu privirea. Nu avea nevoie să o pună în cuvinte, Saitan a înțeles.

Cipul care a cauzat atât de multe probleme a fost alunecat cu dificultate în josul esofagului. S-a blocat și l-a rănit în timp ce se deplasa în jos, ajungând în sfârșit la locul unde Saitan îl putea simți. Nu mai avea nici un pic de apă în corp și uscăciunea a crescut pe măsură ce cipul trecea. A tolerat până când cipul i-a ajuns la stomac și s-a uitat în ochii fratelui său, apoi s-a uitat peste corpul lui și a văzut că și Namnuea sângera din cap. Era o nouă rană, probabil cauzată de accidentul din urmă.

– P’Nuea, vom supraviețui?

A pus întrebarea încet, dar reflecta clar teama din inima lui. Saitan trăise momente incitante când a trebuit să fugă de soțiile bărbaților cu care era. În mod evident, supraviețuise urmăririlor cu mașina și amenințărilor pe care le primea. Tot ce trebuia să facă era să-l roage pe bărbat să aibă grijă de soția lui acasă, să-i trezească milă și totul se termina. Dar de data asta nu avea să fie așa. Viața lui era în pericol real din cauza, a pariat el, a cipului pe care tocmai îl înghițise. Era inutil să ceri să înțelegi că oamenii aceia își doreau ceea ce avea acum în stomac.

– Nam, du-i cipul lui Suea, bine?

Întrebarea a durat o clipă și atât ușile din stânga, cât și cele din dreapta au fost deschise. Saitan și Namnuea au fost târâți din mașină de ambele părți. Cineva îl apucase cu brutalitate, fusese împins și lovit să-l facă să îngenuncheze pe iarbă. Desigur, aceștia nu erau prieteni și nu exista nicio posibilitate de negociere.

Saitan rămăsese mereu întors spre fratele său, privindu-l fără să știe ce să facă, ce să spună. Când trebuiau să fugă? Nu a putut evalua gravitatea situației. Nu știa dacă Namnuea avea în minte un plan care să-i facă să scape din această situație.

Genunchii i-au cedat și a căzut la pământ, în același moment în care o mână aspră s-a întins spre el și l-a prins de păr, smulgându-l până când a fost nevoit să ridice capul pentru a întâlni privirile acelor oameni. La fel i se făcuse și fratelui său. Apoi, a fost pusă o singură întrebare.

– Unde este cipul?

Atât persoana care îl ține pe Saitan, cât și cea de pe Namnuea au vorbit la unison, ajungând direct la subiect.

– Nu-l am. Desigur, Namnuea nu ar recunoaște niciodată.

– L-ai furat, de ce nu îl ai?!

Un pumn l-a lovit din plin în față. Gura i s-a umplut de sânge și a țâșnit și Saitan a făcut să se îndrepte spre fratele său, dar mâna l-a tras din nou de păr și l-a ținut ferm, împiedicându-l să se miște.

– Nu te atinge de fratele meu!

Furia fratelui mai mic a explodat când a văzut că acești bărbați nu vor înceta să îl rănească pe Namnuea. Primul pumn l-a lovit în față, al doilea, în bărbie, în timp ce un picior l-a apăsat pe corp până a căzut la pământ. Numeroase alte picioare s-au alăturat atacului, călcându-l în picioare, de parcă acei oameni s-ar răzbuna pe el.

– Sau poate ai cipul, Pretty Face (față frumoasă)? Caută-l peste tot!

Cel ce părea că este șeful a dat ordin să cerceteze corpul lui Saitan pentru cip. Într-o clipă, doi dintre ei au început căutarea aspră. Mâinile lor trecură peste trupul lui, atingându-l peste tot. Namnuea mai avea puterea de a lupta, dar a fost lovit din nou cu pumnul. În timp ce căutau cipul, încă ascuns, i-au dezbrăcat furioși pe amândoi complet goi. Au vrut să-i facă să se rușineze că rămân goi în fața unui public de oameni, iar Namnuea, neobișnuit cu atingerea altor bărbați, s-a ghemuit pe el, încercând să-și ascundă trupul și târându-se cu efort extrem până la fratele său.

Dar Saitan… nu era deloc jenat. Pielea lui imaculată din cap până în picioare era la vedere în fața acelui grup de bărbați viguroși, era frumos de privit și făcea să vrei să îl atingi. Corpul acela frumos, ca cel al unei persoane celebre care avea grijă de sine, s-a întins, întinzând mâna înainte și facilitând atingerea acelor mâini lascive în căutarea cipului, mâini care se tot mișcau peste corpul lui, înainte și înapoi. L-au pus să deschidă gura, în caz că îl ascundea acolo. Saitan și-a întredeschis buzele, delicate și frumoase ca petale de flori, pentru a le lăsa să vadă. Ba chiar le-a dat spațiu în spate și un deget s-a întins pentru a lărgi gaura dintre fese pentru a verifica dacă nu era nimic neobișnuit. Nu a existat nicio cerere sau rugăminte din partea tânărului, care a rămas nemișcat, de parcă trupul lui nu mai simțea nimic.

– La naiba! Nu e acolo! Unde dracu l-ai pus?! Dacă nu-mi spui, vei muri aici și acum!

E în stomacul meu. Caută-l în fund, n-o să-l găsești, se gândi Saitan reținându-și râsul. Chiar dacă imaginea dinaintea lui se mișca cu încetinitorul și lumea începea să se învârtească, el era totuși capabil să înțeleagă ce se întâmplă și cum era situația.

– Omoară-mă, dar nu-i face nimic fratelui meu!

Vocea răgușită, neclară, a încercat să țipe, fără nicio reușită. Namnuea era epuizat de zborul lung, nu mai dormise de zile întregi ca să se întoarcă să-și ia fratele și să-l salveze. Spera doar că atât el, cât și Saitan ar putea rezista puțin mai mult, câștigând timp pentru a le permite prietenilor săi să vină să-i ajute. Namnuea știa că vor veni, Suea fusese întotdeauna cel în care avea cea mai mare încredere.

– Vrei să spui că fratele tău știe unde este cipul? Tăcerea s-a lăsat din nou, dar numai câteva secunde mai târziu, Namnuea a reușit să găsească un răspuns.

– Nu știe! I-am trimis cipul lui Suea! Dacă îl vrei înapoi, du-te și ia-l de la el! Doar dacă voi sunteți capabili să-l doborâți pe P’Sing. Dacă voi credeți că puteți lua ceva de la fratele lui P’Sing,  va trebui să faceți mai bine de atât. În momentul de față, ești prea inferior lui.

Bărbatul care părea să fie liderul acelui grup de bărbați fioroși și-a întins falca și strâns din dinți în timp ce Saitan se întreba despre noi indivizi numiți, Sing și Sua. Cine erau ei? După numele lor, ar fi putut fi frați, dar persoana pe care o căuta Namnuea se numea Suea. Ar putea fi fratele mai mic.

S-a tras o lovitură drept în pieptul lui Namnuea. Corpul i-a căzut rigid la pământ. Fratele mai mic, luat prin surprindere, a țipat din răsputeri. O cantitate mare de sânge a revărsat din locul unde s-a așezat glonțul. Saitan a vrut să alerge la fratele său, dar o mână l-a ținut și l-a tras din nou înapoi.

– Tu ești inferior, Nuea! Ai făcut o alegere greșită. Suea este doar un câine las, nu văd de ce să mă tem. Dacă nu îl avea pe fratele său care să-l protejeze ca pe o mama găină, el ar fi deja mort de mult.

– Măcar nu a înșelat pe nimeni niciodată! De câte ori te-a ajutat? Tu… ugh… Ai uitat? Dacă am fi în trecut… ai îndrăzni să vorbești despre… ugh.. . el așa ?

Avusese destulă energie ca să țipe de furie, dar piciorul l-a lovit acolo unde tocmai fusese împușcat. Durerea ascuțită i-a tăiat vocea. S-a întors să se uite la fratele său, care a rămas blocat și tremurând. Saitan își ținuse ochii ațintiți asupra fratelui său mai mare. Îi era frică, se temea pentru sănătatea fratelui său. Ochii băiatului s-au mutat, dar a adus un zâmbet pe chipul lui Namnuea. Fratele lui mai mic nu implorase pe nimeni, cu siguranță va fi suficient de puternic pentru a face față viitorului. Mai mult, aveau nevoie doar de puțin mai mult timp și Suea avea să fie acolo.

– Sunteți într-adevăr ființe inferioare!

Saitan nu a mai suportat vederea trupului gol al fratelui său, acoperit de răni și sânge, cât el era încă curat. A avut niște zgârieturi de la accidentul de mașină, dar starea lui era mult mai bună decât a lui Namnueei. Lasă-i să vină! Lasă-i să vină să-l bată! Mai avea o zonă mare care putea fi lovită, dar nu să nu-l mai rănească pe fratele său, pentru că nu mai suporta.

– Un hoț ca tine e mult mai rău. Cu siguranță știi unde este cipul! Dacă nu ne spui, nu te lăsăm să pleci. Ar fi o adevărată tragedie dacă te-ai transforma într-un cadavru atât de urât.

– Atunci nu mă împușca. Mi-e frică de cadavre urâte. De ce nu stați la rând  să faceți o tură cu mine? Înainte să mor, aș vrea să ating raiul de douăzeci de ori. Hai, hai, veniți.

Odată făcută bărbaților oferta tentantă, s-a întors, cu șoldurile pregătite și provocatoare, atât de mult încât mâna care îl trăgea de păr și-a slăbit strânsoarea și i-a dat drumul.

– Cum e, Phi? Este suficient pentru un răspuns?

– Ce naiba faceți? Dacă nu primim cipul azi, șeful nici nu va vrea să ne vadă.

Șeful a recăpătat controlul. Probabil că nu era sensibil la cuvintele seducătoare ale unui băiețel în vârstă de douăzeci de ani. El a observat situația gânditor. A încercat să analizeze dacă Namnuea a contactat pe cineva, dacă a avut pe cineva care să treacă și să-i aducă cipul lui Suea. Gândind și gândind, a concluzionat că nu a exista nimeni. Îl urmărise îndeaproape pe Namnuea, era mai mult decât sigur că cipul nu era încă în mâinile lui Suea, contrar celor spuse de Namnuea. Dar în timp ce se concentra asupra acestor gânduri, vocea băiatului l-a întrerupt din nou.

– Grăbește-te, Phi. Hai. Să nu pierdem timpul.

Cuvintele lui Saitan păreau să fie rostite fără niciun interes. Voia doar să-l enerveze pe celălalt, dar a obținut efectul pe care și-l dorea Saitan: oamenii ăia nu s-au mai atins de fratele său. Namnuea zăcuse nemișcat și urmărise situația cu un zâmbet tot timpul. Dacă nu ar fi fost cuprins de durere, ar fi râs văzând comportamentul deviant al fratelui său. Era foarte bun la a enerva oamenii. Erau peste tot în jurul lui Saitan, uitându-se la fundul lui rotund alb, fără a-și lua ochii de la el o clipă.

Două focuri au răsunat brusc în aer. Toată lumea s-a ghemuit și s-a uitat în direcția din care veneau sunetele, înainte ca mai multe mașini să vină în jurul lor. Un grup mare de bărbați i-a atacat imediat. Saitan și Namnuea au fost apucați de bărbații de mai devreme și folosiți ca scut, fiind târâți pe gazon. Pământul și pietrele i-au rănit picioarele, până când sângele a început să curgă. Saitan simți un țiuit în urechi și nimic altceva. Se străduia să se întoarcă și să se uite la Namnuea, care părea deja leșinat. Îl târau din ce în ce mai departe de el, în direcția opusă de unde îl duceau. Mai multe persoane l-au pus pe spate pentru a-l urca în mașină și au pornit mașina.

– P’Nuea!!!

A strigat numele fratelui său din răsputeri, în ciuda zgomotului din urechi care nu-i permitea să audă altceva. Unde îl luaseră pe Namnuea? Nu a acceptat-o! Corpul gol al lui Saitan s-a eliberat de cei doi care îl țineau de brațe. Picioarele sale obosite au urmat mașina în care se afla Namnuea, dar doar câțiva pași mai târziu a fost prins și tras înapoi. Ceva l-a lovit puternic din spate. Saitan a ridicat capul și l-a văzut pe străinul care-i lovise fratele mai devreme. Își amintea bine că unul dintre ei era cel care îl bătuse pe Namnuea.

A blestemat răgușit în timp ce trupul lui era târât pe strada îngustă. Avea impresia că era urcat într-o mașină, dar era una dintre acele mașini care îl urmăreau de când plecaseră din casă, nu una dintre cele scumpe care sosiseră mai târziu și-i luaseră fratele. Până acum, Saitan nu mai știa cine era cine. Cine erau băieții buni și cine erau băieții răi? Știa doar că, pentru el, toți erau străini și că nu avea de gând să meargă nicăieri cu nimeni.

Datorită încăpățânării lui, el nu încetase niciodată să lupte și reușise să nu urce în mașină, lansându-se apoi într-o evadare. Nu a putut face mai mult de câțiva pași încât a fost prins din nou, pălmuit, lovit și bătut până când a simțit durere pe tot corpul. Urechile lui, pline de zgomot, nu erau de la auzul insultelor îndreptate asupra lui, dar, judecând după expresia lor, trebuie să fi fost deloc diferite de cele pe care le folosise mai devreme. A ridicat privirea pentru a vedea grupul mai mare de bărbați învingându-l pe celălalt. Cei care l-au rănit, care arătau bine, au fost băgați în alte mașini.

Deodată, a văzut pe cineva apărând într-o parte. S-a dus direct la el, urmat de cinci bărbați, probabil subordonați. Imediat ce grupul a fost în fața lui, cei doi care îl țineau în brațe au început să tremure și l-au împins, dar nu a căzut la pământ. În schimb, a fost primit în brațele noului venit.

Saitan tremura violent, de teamă să nu fie capturat de un alt grup. S-ar putea să nu fie oameni buni, dar când a încercat să se țină pentru a se elibera de brațele care îl țineau, părea că celălalt i-a strâns îmbrățișarea.

Încet, a simțit că leșina. Totul se mișca din ce în ce mai mult cu încetinitorul, urechile îi auzeau doar zgomote asurzitoare continue, incapabile să le înțeleagă. Saitan a văzut doi oameni care l-au bătut și au încercat să-l ducă la mașini, împușcați în pieptul stâng. Trupurile lor au căzut fără viață la pământ. Saitan și-a ridicat capul și a văzut că profilul frumos al bărbatului începea să se estompeze în timp ce conștiința lui l-a părăsit. Ce erau acei bărbați? Au venit și au nimicit tot grupul anterior în câteva minute. Dacă nu erau cei buni, atunci trebuie să fi fost chiar mai răi decât primul grup.

Ochii bărbatului se fixară asupra lui. Avea o privire amabilă si sinceră, dar care ascundea o anumită agresivitate. Aceștia au fost ultimii ochi pe care Saitan i-a văzut înainte ca conștiința să-l părăsească și totul s-a întunecat.