DIESEL
– Înțelegi ce înseamnă asta, nu-i așa, Rob? murmură Ryder în timp ce-și îndreaptă costumul, nu că ar fi fost șifonat. Nenorocitul se îmbracă întotdeauna de parcă ar fi gata să defileze pe o pasarelă. Deși privirea lui rece si calculata iti da de inteles ca nu e doar o fata draguta.
I-am spus odată ca i-aș putea face o cicatrice pe față, poate asa îi va face pe ceilalti să-l ia mai în serios. Nu știu de ce a spus nu.
Eu, pe de altă parte, sunt acoperit de sângele lui Rob, la fel și Garrett. De la pumnii pe care i-a dat nefericitei noastre gazde îi curge sângele din cicatrici și tatuaje. Mâncând chipsurile tipului, privesc cu bucurie cum Garrett îi mai dă o lovitură brutală înainte de a face un pas înapoi. Există un motiv pentru care i se spune Mad Dog în ring – nici măcar nu-l vezi pe marele ticălos venind. Eu stiu foarte bine, m-am luptat cu el de câteva ori. Au fost vremuri bune, chiar dacă mi-am rupt câteva oase.
Clipind, mă uit înapoi la bărbatul din scaunul din fața lui Ryder. Ochiul lui Rob este umflat și închis, buza îi este despicată, iar obrazul este deja plin de vânătăi. Și astea sunt doar rănile pe care le poți vedea. Știu că i se formează câteva bășici sub cămașă, pe unde Ryder m-a lăsat să mă distrez.
Kenzo este sprijinit de peretele din fața mea, cu zarurile rostogolindu-le între degete ca de obicei. Fața lui, asemănătoare cu cea a lui Ryder, este blocată într-o privire ucigătoare cu bărbatul, așteptând să se întâmple ceva interesant.
Kenzo a fost cel care ne-a atras atenția asupra acestui om, până la urmă. Dar Rob se uită doar la Ryder. Bine, să-l lăsăm să creadă că Ryder este singurul șef, ne place să rămână așa. Să-l avem ca imagine a companiei noastre…
Am pufnit în ras la asta, nenorocita de companie. Avem câteva afaceri legale, nu că aș avea ceva de-a face cu ele. Am fost considerat prea nebun ca să am de-a face cu angajații după ce i-am scos ochii unuia dintre ei pentru că m-a făcut gunoi.
– Rob, fii atent, nu-mi place să mă repet, se răstește Ryder, așa că Garrett îl apucă pe Rob de părul scurt și încărunțit și îi trage capul înapoi, în mâna lui apărând o lamă pe care o apasă pe gâtul bărbatului tremurând. Sudoarea i se scurge pe față în timp ce strigă, iar eu mă întreb dacă Ryder mă va lăsa să-l omor.
Au trecut zile întregi de când n-am mai omorât pe cineva și încep să fiu agitat.
– Da, da, înțeleg, ia-o!, strigă el.
Ce nemernic. Ratatul și-ar vinde propria fiică pentru a-și plăti datoria față de noi. Presupun că atunci când nu ai bani să plătești și singura opțiune este să iei din carnea ta…esti dispus sa iei cele mai josnice decizii.
Orașul ăsta e al nostru, nu ne va scăpa niciodată. Știe asta, e scrisa înfrângerea in ochii lui căprui. Mă întreb dacă fiica lui arată mai bine decât el, oricum, acum va fi a noastră. În mod normal, noi nu facem afaceri cu carne, bine, nu cu carne vie, dar cerșetorii nu pot alege.
O datorie este o datorie și trebuie plătită, altfel ceilalți vor începe să creadă că ne înmuiem.
Ryder se apleacă pe spate, un zâmbet îi curmă buzele de băiat frumos. Dându-mi ochii peste cap, fac un pas înainte din întuneric, iar atunci Rob începe să plângă. Știe ce sunt eu – moartea. Ryder ar putea fi fața, Garret ar putea fi executantul, mușchii, iar Kenzo dealerul… dar eu?
Eu sunt nenorocita de Secerătoare.
– Ia-o!, strigă el, zbătându-se în strânsoarea lui Garrett, a cărui față se strânge cu dezgust. Eu? Eu râd.
Aplecându-mă în jos, mă bag în fața lui, lăsându-l să vadă nebunia din privirea mea. Mă mănâncă degetele să-mi apuc bricheta, să-i dau foc la casă cu el în ea până când îi aud țipetele. La naiba, aproape că pot să simt gustul fricii, să simt flăcările lingându-mă – mădularul mi se întărește în pantaloni la această imagine.
– Spune-mi, când o voi arde, îți va păsa sau nu? Râd.
Garrett rânjește, arătând dinți perfect albi. Nenorocitul este aproape la fel de nebun ca și mine, probabil de la prea multe lovituri primite în capul lui masiv. Îi zâmbesc.
– Mă întreb dacă sângerează la fel de frumos?
– Destul, urlă Ryder, așa că mă îndepărtez, făcând cum mi se spune.
– Unde este ea?
– Ea… ea deține un bar în partea de sud a orașului, Roxers. El tremură, plângând ca o păsărică. Lacrimi mari și late îi curg pe față.
Mă întreb dacă va plânge și ea. Sunt mai dulci când o fac. Îmi dau seama atunci că îmi frec scula prin blugi, iar Kenzo se uită fix la mine, așa că mă opresc făcându-i cu ochiul.
– Rob, dacă nu suntem mulțumiți de ea ca plată, ne vom întoarce, poți să pariezi pe asta, adaugă Kenzo cu hotărâre, punând capăt acestei înțelegeri. Știe privirea de pe fața mea.
Vreau sânge.
– O vei ucide? Rob suspină patetic.
– Îți pasă? ripostează Ryder, arcuind o sprânceană la bărbat.
– Tocmai ți-ai vândut fiica pentru a-ți acoperi datoriile fără să încerci măcar să ne oprești.
– Eu… eu sunt un tată de rahat, dar ea merită mai mult decât voi, monștrilor, răcnește el, arătând primul pic de tupeu pe care l-am văzut la el.
– Ai auzit asta, Ry? Noi suntem monștri, bubui eu, râzând atât de tare încât îmi pocnesc blugii.
– Ți-am spus că costumul ăla nu păcălește pe nimeni, omule.
Ca de obicei, Ryder îmi ignoră izbucnirile mele maniacale.
– Îi vom face tot ce vrem. O să i-o tragem. O să o torturăm. O să o batem. O vom ucide. Am vrut doar să știi asta, remarcă Ryder în timp ce se ridică, butonându-și costumul albastru în timp ce face asta. Ca de obicei, își dădu părul perfect pe spate și îi adresă lui Rob un zâmbet de afaceri.
– Ținem legătura. Se întoarce și începe să se îndepărteze.
Kenzo se împinge de pe perete, punându-și zarurile în buzunar.
– Nu fi un străin la mese.
Râd și mai tare când Garrett îi dă drumul gâtului lui Rob, bătându-i obrazul cu lama, tot prietenos. Eu? Mă duc din nou în fața bărbatului, vrând să se uite în ochii celui care îi va distruge fiica. Când voi termina cu ea, nu va mai rămâne nici măcar pentru a o îngropa.
– O s-o fac să țipe, s-ar putea chiar să înregistrez pentru tine.
– Diesel!, strigă Ryder din ușa căsuței de rahat cu două etaje în care ne aflăm.
Înclinându-mă în față, îmi apăs buzele lângă urechea bărbatului.
– O să te anunț dacă are orgasm înainte sau după ce îi tai gâtul, șoptesc, înainte de a mă arunca în față și de a-i mușca lobul urechii.
El țipă în timp ce eu urlu de râs, scuipând carnea și sângele pe pieptul lui în timp ce mă întorc să plec, fluierând pentru mine însumi în timp ce gustul de cupru îmi umple gura și mi se scurge pe bărbie.
– Ești un ticălos nebun, mormăie Garrett.
– Și tu, frate, acum hai să mergem să ne luăm noua jucărie! declar, brusc bine dispus, cu perspectiva torturii la orizont.
Rob ar fi trebuit să știe mai bine, tot orașul ar fi trebuit… Când te pui cu Viperele, te alegi cu colți.
Săraca fetiță habar n-are ce o așteaptă…