ROXY
– În regulă, bine, am înțeles. Ești cel mai drăguț fluture din ferma de fluturi. Dau serios din cap în timp ce îl apuc de umăr pe Henry și îl apăs, ajutându-l să intre în taxi.
– Ne vedem mâine, Henry. Încearcă să nu te îneci cu propria ta vomă. Chicotesc în timp ce trântesc portiera. Îndreptându-mă în față, îi dau șoferului niște bani și îi spun adresa lui Henry.
Ca un client obișnuit, e aici în fiecare seară. L-am întrebat odată de ce bea. Sincer, nu mă așteptam la un răspuns. Fiica bietului nenorocit a murit acum câțiva ani. A fost ucisă. De atunci, își îneacă tristețea, iar eu mă asigur că ajunge bine acasă. Poate că e un bețiv, dar am o slăbiciune pentru el. Îi pot vedea durerea în ochi, și orice tată care ține atât de mult la fiica lui e un om bun. Dar poate că e vorba de complexul meu de tată.
Întorcându-mă la barul meu, rânjesc la exterior. Nu e cine știe ce, dar e numai al meu. “Roxers”, scris cu litere LED de un roșu aprins, atârnă deasupra ușii care a văzut si zile mai bune. E dărăpănată, cu siguranță, e o cocioabă, dar e un loc al naibii de bun pentru băut. Exteriorul arată ca un fel de cabană veche. Făcută din lemn și cărămidă nepotrivită. Are o verandă de jur împrejur, unde toți clientii fumează, cu spații pentru biciclete în fața. Cele două uși batante sunt deocamdată descuiate, iar ferestrele murdare nu te lasă să privești înăuntru.
Aici vin toate tipurile de oameni – camionagii, motocicliști, infractori. Toată lumea este binevenită. Există o singură regulă – să nu distrugi nenorocita de mobilă. E o regulă veche, pusă în aplicare înainte ca eu sa devin patroana, eu doar am dus mai departe tradiția. Parcarea nisipoasă este goală, în afară de mașina mea de lux pe care am câștigat-o la un pariu, așa că mă întorc înăuntru, stingând semnul în timp ce plec, ca să știe toată lumea că am închis.
E devreme, aproape că e timpul să răsară soarele. Faptul că dețin un bar, cred că mă face o creatură nocturnă, întotdeauna am preferat noaptea și toată distracția care vine cu ea. Suspinând, îmi dau părul argintiu pe spate și mi-l aranjez rapid într-o coadă de cal, în timp ce mă pregătesc să închid. L-am trimis pe Travis acasă mai devreme, bunica lui este bolnavă și avea nevoie de ajutorul lui așa că, curățenia este în sarcina mea acum. Ridicând unul cate unul scaunele, le așez pe mese înainte de a strânge paharele.
Mă îndrept spre spatele barului, trec de mesele de biliard și de tablele de darts și o iau pe scările din stânga. Împing ușa bucătăriei cu șoldul și clătesc paharele înainte de a le trece prin mașina de spălat. Stingând lumina din bucătărie, mă întorc în zona barului pentru a șterge podeaua, nu că asta ar împiedica-o să fie o mizerie lipicioasă pe care nu ai vrea să mergi cu picioarele goale, dar e un obicei.
În stânga mea se află vechiul bar, cu partea de sus făcută din capace de bere fixate în rășină, un cadou. Deocamdată e gol, nu are sticle, scaunele diferite sunt goale în fața lui. Rafturile vechi, din lemn, adăpostesc toate tipurile de băuturi alcoolice pe care ți le poți imagina și butoaiele care așteaptă să fie umplute.
Am aranjat deja barul și casa de marcat în timp ce Henry se prefăcea că este un fluture, așa că nu mai sunt multe de făcut acum înainte să mă prăbușesc în pat. La naiba, trebuie să găsesc un nou barman. E greu de găsit unul cu experiență care să reziste aici. Ori vorbesc prea liber, ori prind obiceiuri proaste. Da, nu te poți uita pe un site de joburi pentru asta, oameni buni.
Ultimul pe care l-am avut a fost trimis la închisoare pentru crimă. Da, ăsta e genul acela de loc. Deși, trebuie să recunosc, mi-e dor de bătrânul ticălos, juca o mână de poker foarte bună. Mă opresc când trec de ușă, iar aceasta se închide în urma mea.
Acolo, în barul meu, sunt patru bărbați masivi. Tatuajele le acoperă încheieturile și gâturile, unul dintre ei are chiar și capul ras. Figuri nesuferite, desigur, dar asta nu e diferit de ce se întâmplă de obicei pe aici. Hainele lor sunt toate negre, iar eu îmi îngustez ochii, evaluându-i rapid.
– Am închis, le spun, sperând că vor înțelege aluzia.
Al naibii de neglijenta, n-am încuiat ușa. Asta se trage de la halbele băute și bătăile întrerupte timp de paisprezece zile la rând. Am nevoie disperată de o zi liberă, iar acum nenorociții ăștia intră aici de parcă ar fi proprietarii localului.
Unul dintre ei își pocnește degetele în timp ce toți îmi zâmbesc. Dacă ei cred că asta mă va speria, ar trebui să se mai gândească o dată. Beau bere cu bărbați care i-ar face pe ăștia să facă pe ei, și de obicei îi bag sub masă.
Toată lumea stie de Roxers și toată lumea mă cunoaște pe mine… și știu că nu trebuie să se pună cu mine. Există un motiv pentru care toți îmi spun Swinger, și nu este pentru că mă duc la petreceri sexuale. Alunecând mai aproape de bar, îmi strecor mâna în spatele acestuia, prinzand lemnul neted al bâtei mele de încredere, “bitch smacker”.
– Am spus că am închis. Mai bine ați pleca, băieți.
– Sau ce?, mă provoacă unul dintre ei în timp ce face un pas înainte. Nenorocitul are o cicatrice chiar peste pleoapă.
– Ai de gând să strigi după ajutor? Râde, iar ceilalți i se alătură.
Dându-mi ochii peste cap, îmi scot bâta și mi-o sprijin pe umăr.
– Nu, o să-ți rup nenorocitele de rotule și o să te arunc afară ca pe un gunoi ce ești. Acum, încă un avertisment – am închis.
Își împart din nou privirile.
– E serioasă târfa asta?
– Târfă? Am pocnit, încet și mortal, în timp ce mă apropii.
– Tocmai m-ai făcut târfă?
Ei mă ignoră, desigur, așa că îmi folosesc bâta. Nemernicul ăla o primește primul.
Nimeni nu mă insultă în propriul meu bar, asta e pur și simplu nepoliticos.
Mă îndrept spre ei în timp ce încă se certau cum să facă să mă apuce cel mai bine, îi lovesc, lăsând toată forța bâtei să lovească genunchii nemernicului. Se prăbușește pe podea, un țipăt îi iese din gât, în timp ce eu îi zâmbesc de la înălțimea mea de 1,70 m – bine, 1,70 m cu cizmele mele de motociclist.
– Vrei să-mi spui din nou că sunt o târfă?
– Prinde-o naibii!, gâfâie el, așa că îl lovesc în boașe, făcându-l să cadă pe spate cu un strigăt, în timp ce mă întorc cu fața la ceilalți, ferindu-mă de mâinile lor.
Învârtindu-mi bâta, îl lovesc pe unul dintre ei chiar în fund, iar el cade la pământ, așa că îmi ridic genunchiul și-l lovesc în nas, auzind pocnetul când acesta se sparge ca o piersică. La naiba, acum e sânge pe podea. Tocmai am dat cu mopul!
Furioasă, acum mă balansez ca o femeie posedată, în timp ce ceilalți doi se feresc și se aruncă, încercând să se ferească din calea mea. Unul dintre ei cade pe un taburet, se loveste… și îl zdrobește sub fizicul său gigantic. Am înghețat, ochii mi se îngustează periculos, iar el se dă înapoi.
– Tocmai mi-ai distrus scaunul? Mă apucă furia.
El înghite în timp ce eu mă arunc spre el cu un strigăt de război demn de Braveheart. Îl lovesc cu bâta, făcându-l să mârâie. Își scoate pumnul în timp ce eu îngenunchez pentru a-i lua fața. Mă lovește în maxilar, iar capul mi se clatină într-o parte, sângele umplându-mi gura.
Mă cuprinde o furie mortală.
Întorcându-mă încet, mă uit la el și el știe că a dat-o în bară. În acel moment, o pereche de brate mă înconjoară din spate, ridicându-mă în picioare. Dându-mi capul pe spate, lovesc bărbia tipului, călcându-l în picioare în timp ce îi dau un cot la junghi și scap din strânsoarea lui în timp ce el mârâie de durere.
Mulțumesc foarte mult, domnișoară Congenialitate.
Îmi aliniez bâta, mă balansez, lovindu-l direct în față. De fapt, zboară înapoi din cauza forței, aterizând tare pe podea și aproape că zguduie clădirea. Rămâne la pământ. Mai e unul. Mă întorc spre tipul care mi-a rupt scaunul. Tocmai se ridică în picioare, așa că-i dau cu piciorul pe sub picioare, în timp ce-i dau cu bâta peste coloană.
Se prăbușește în față, așa că îl lovesc în ceafă. Fluierând, mă uit în jur și îl văd pe primul tip care se zbate să se ridice în picioare, așa că arunc cu bâta spre el, iar aceasta face ceea ce îi spune numele – îl lovește pe nenorocit. A rămas inconștient.
Pășind prin mizeria și trupurile lor, îmi iau bâta și o șterg pe cămașă înainte de a o pune pe o masă din apropiere. Sprijinindu-mi mâinile în șolduri, oftez la priveliștea din fața mea. Acum cum naiba să-i scot de acolo?
Resemnată, apuc unul dintre gulerele lor și încep să trag de el, dar e un ticălos mare, așa că aleg mai întâi pe unul dintre cei mai mici. Aplecându-mă, îmi ridic mâinile sub umerii lui și mârâi în timp ce îl trag spre ușă.
Îmi ridic capul, suflându-mi părul de pe față, și îl scap pe tipul pe care încerc să-l trag spre ușă. Travis stă acolo, cu gura căscată. Este încă îmbrăcat în cămașa neagră Roxers, care este băgată în blugii albaștri, și în cizme, iar corpul său înșelător de subțire tremură de frig. Își dă părul albastru la o parte de pe față, iar ochii lui verzi se uită la mine.
– Iisuse, Roxy, ce naiba s-a întâmplat?
– Ăla m-a făcut târfă, ăla a spart mobila și… nu mi-a plăcut fața celorlalți doi. Ridic din umeri, ștergându-mi sudoarea de pe frunte cu brațul.
– Ce cauți aici?
– Mi-am uitat cheile, murmură el, uitându-se la lucrarea mea.
– Bine, poți să mă ajuți să-i arunc pe nemernicii ăștia afară. Zâmbesc, iar el dă din cap.
– Niciodată nu e o zi plictisitoare cu tine, iubito. Totuși, își lasă geanta și se îndreaptă spre mine. Cu ajutorul lui, îmi ia doar cinci minute să îi arunc pe aleea din spate. Ștergându-mi praful de pe mâini, mă întorc înăuntru, asigurându-mă să încui ușa de data asta în timp ce formez numărul poliției. O să le spun ce s-a întâmplat și unde sunt băieții, fără îndoială că se vor speria la auzul sirenelor și vor fugi… dacă se vor trezi.
Travis ridică degetul, arătându-mi cheile în timp ce mă sprijin de bar.
– O să fii bine?, spune el cu gura.
Dau din cap și îi fac semn să plece când cineva răspunde în sfârșit, apoi îi transmit informațiile înainte de a închide, ignorând întrebările pe care mi le scuipă.
– Sigur că da, spune-i bunicii tale că o salut. Mă duc să fac un duș și să dorm.
– Ne vedem mâine, iubito. El pufnește în timp ce pleacă.
Închid în spatele lui, punând zăvoarele și lanțurile la locul lor înainte de a trece pe lângă bar și de a stinge luminile. Activez alarma și mă îndrept pe coridor, trec pe lângă birou și toalete și urc pe scările din spate până la apartamentul meu de deasupra barului, unde locuiesc de când aveam șaptesprezece ani.
Chiar am nevoie de o zi liberă.
