RYDER
O urmăresc cu coada ochiului pe Roxy, sau Roxxane, așa cum scria în certificatul ei de naștere. Nu că ea s-ar lua după el. Peste noapte, am învățat multe despre noul nostru oaspete.
Se pare că am avut dreptate, tatăl ei a abuzat-o. Lucru pe care l-a subliniat când ne-a povestit despre mama ei, cu puțin timp în urmă. Știam că era un ticălos, dar nu știam cât de mult. E o surpriză că mai e în viață acum, înregistrările de la Urgențe mi-au făcut sângele să fiarbă. Chiar și când era copil, a suferit. Totul mi s-a părut foarte familiar și prea aproape de casă în timp ce citeam oasele rupte și leziunile interne. Cu toate acestea, nicio persoană nu a încercat să-l oprească și nici nu i-a păsat suficient de mult pentru a interveni.
Încă un copil pierdut în sistem.
Uitat, neiubit, lăsat în întuneric să sufere singur.
Și totuși, iat-o aici, luptând chiar și acum. Mă aștept ca ea să fie delicată și speriată, ca mulți supraviețuitori. Mă aștept să tresară și să se ofilească, dar se pare că s-a folosit de asta ca să se întărească în fața lumii. Cicatricile îi acoperă corpul, evidențiate doar de tatuajele ei, un mod de a atrage atenția asupra ei. Povestea ei este scrisă pe pielea ei.
Am citit că judecătorul a dispus emanciparea, dar încă mai vreau să o descos complet pentru a vedea unde a ajuns după aceea. Ca să distrugi pe cineva pe deplin, trebuie să știi totul despre el, iar eu nu știu încă, deși ea crede în mod clar că știu. Asta o ține pe muchie de cuțit. Așa cum îmi place mie.
Pumnii ei sunt strânși pe masă, buzele încordate și ochii îi sclipesc de furie. Stă dreaptă pe scaun, fără să se atingă de mâncarea din farfurie, chiar dacă îi aud stomacul cum îi răsună. Pun pariu că e obișnuită să fie flămândă. Kenzo înfulecă mâncarea lângă ea, un obicei pe care nu și l-a pierdut niciodată. Unul înrădăcinat în el de la faptul că nu știa când va mai mânca.
Mă doare pentru o clipă să văd asta, dar îndepărtez acele amintiri, resigilându-le în spatele unui zid de gheață în timp ce îmi sorb ceaiul. O privesc pe Roxxane, ochii mei trecând peste ea cu apreciere. Chiar și în spatele atâtor machiaje și furie, e frumoasă. De fapt, asta nu face decât să-i pună în evidență frumusețea. Culoarea părului ei este nuanța gheții… culoarea sufletului meu. Ochii ei au un contur întunecat și îți atrag privirea, iar buzele ei sunt cărnoase și roșii, chiar și fără ruj și fără să fie umflate.
Este cu adevărat superbă, o frumusețe naturală care se vede cu ochiul liber. M-am întâlnit cu modele, prințese și unele dintre cele mai frumoase femei din lume, dar Roxxane? Ea le spulberă pe toate. Ea are o frumusețe și o grație nealterată la care toate aspiră. Formele ei sunt apetisante, nu îmbunătățite chirurgical, ca ale altor femei. Îmi încrucișez picioarele și îmi ascund erecția, încercând să o ignor. Nu voi acționa niciodată în consecință.
Poate că e frumoasă, iar lupta ei, dorința ei de a nu da înapoi asta mă excită teribil, dar e prea sălbatică. Prea imprevizibilă pentru a ma culca cu ea. Îmi plac femeile mele blânde, îmi place să fie acolo și să plece când le ordon. Să nu-mi întrerupă niciodată viața, doar un impuls primar pe care trebuie să-l las să iasă.
Roxxane nu ar fi așa, s-ar lupta cu mine până la capăt. Ar fi memorabilă. Nu am timp pentru diversiuni, iar ea este una uriașă. Am un oraș de condus și frați de protejat și nu voi lăsa o femeie să ne distrugă din nou.
Nici măcar una înfășurată într-un pachet atât de frumos și tragic ca Roxxane.
Mă prinde că o privesc și își îngustează ochii, fără să se teamă de mine, chiar dacă îi țin viața în mâini. Aproape că mă face să zâmbesc – aproape.
Înțeleg de ce Diesel este atât de fascinat de ea și de ce Kenzo o dorește. Telefonul meu vibrează, scoțându-mă din gânduri, îl verific și văd că este alarma mea. Aproape am întârziat.
E ceva nemaiauzit.
Ridicându-mă în picioare, mă uit la ceilalți, care dau din cap, cunoscând procedura.
– Să mergem.
Mă uit apoi la ea.
– Poartă-te frumos!
Îi ordon, și văd cum furia i se aprinde din nou în ochi, aceeași nevoie de a o împinge mă străbate. Cu siguranță e amuzantă.
De enervat.
Mă întorc, lăsând-o pe Roxxane cu Kenzo. Am un imperiu de condus și e timpul să le reamintesc acest lucru câtorva parteneri de afaceri indisciplinați care cred că pot riposta. Mi-am dat părul pe spate, mi-am îndreptat costumul și am ieșit din apartament, urmat de frații mei.
Roxxane nu este nimic mai mult decât o perturbare, una de care voi scăpa în curând.
Sincer, nu știu ce ne vom face cu ea. Am luat-o ca pe o lecție, ca pe un avertisment. Aspectul necunoscut al lucrurilor mă enervează, făcându-mă incapabil să mă relaxez suficient pentru a dormi. O persoană este imprevizibilă, am ajuns să știu asta, dar dacă o cunoști, dacă știi cum să o controlezi, unde să împingi, doar unde să lovești , atât cu pumnii, cât și cu informații , poți să o faci să facă ceea ce vrei.
Roxxane nu va fi așa, pot spune. Nu reacționează ca o persoană normală, e sălbatică. Necontrolată. Un coșmar pentru mine. Nu că o voi lăsa să vadă asta.
Deocamdată, o voi ignora cât de bine pot. Am probleme mult mai importante de rezolvat decât o fetiță de doi bani din sudul orașului, cu furie în ochi și durere în inimă.
