ROXY
Cuvintele lui Diesel îmi răsună în cap. Liberă, el vrea să cedez. Să-mi accept soarta și să devin ca ei. Recunosc că sărutul m-a făcut să simt ceva – ceva care m-a speriat. A creat dependență.
Gustul buzelor lui persistând chiar și acum. Dar nu pot merge într-acolo. Trebuie să-mi amintesc că nu sunt nimic mai mult decât o datorie pentru ei. O prizoniera; am fost cumpărată.
Nu contează cât de mult m-a aprins sărutul lui.
Sau chiar dacă aș putea înțelege de ce face ceea ce face. Asta nu înseamnă că e bine, dar sunt oameni mai răi acolo. Câteodată trebuie să stingi focul cu foc, și asta face el. Își protejează familia. Nici măcar nu am simțit groază când l-a ucis pe om și i-a dat foc. Mă așteptam la asta.
Și asta mă îngrozește. N-ar trebui să-mi pese?
A fost un violator, dar… dar felul în care a murit… mirosul cărnii sale arse este întipărit în mine. Țipetele îmi vor bântui coșmarurile, iar bărbatul responsabil de asta mi-a udat chiloții. I-am spus să facă să-l doară, și a făcut-o. Trebuie să-mi amintesc să fiu atentă la ceea ce spun, deoarece se pare că Viperele iau ordinele foarte în serios și, din anumite motive, Diesel m-a ascultat.
Într-un fel, de când am vorbit cu el, mi-am dat seama de ceva. E ca un joc de șah, unul pe care nici măcar nu știam că îl joc. Dar refuz să fiu un pion. Sunt o nenorocită de regină și e timpul să încep să mă comport ca atare. D avea dreptate. Toți au punctele lor forte, dar asta înseamnă că au și puncte slabe. Le voi găsi și le voi folosi împotriva Viperelor.
Îi voi ucide, voi tăia capul șarpelui.
La urma urmei, dacă nu-i poți învinge, alătură-te lor și apoi ucide-i. E timpul să mă murdăresc pe mâini, pentru că e clar că ei sunt murdari, iar faptul că sunt bună nu pare să funcționeze pentru mine.
După ce Diesel oprește focul, își curăță uneltele înainte de a mă conduce înapoi la etaj. Mă lasă să rămân tăcută, pierdută în gândurile mele. Sincer, nu știu ce să spun.
Mi-a spus cu nonșalanță că s-ar putea să mă omoare, iar în secunda următoare m-a sărutat ca și cum eu aș fi fost aer, iar el un om care se îneacă. Asta mă enervează. Am fost sărutată de multe ori, dar niciodată așa, niciodată atât de mult. Mi-a aprins toate terminațiile nervoase de dorință, de parcă dacă nu aș fi continuat să-l sărut, aș fi murit. Dacă nu l-aș gusta, dacă nu l-aș simți împotriva mea… la naiba.
Adică, l-am simțit, era greu să nu-l simt când mădularul lui era apăsat pe mine așa. Suspinând, mi-am îndepărtat gândurile. Nu-mi pot permite să-l las să-mi intre în cap. Trebuie să gândesc limpede, iar asta înseamnă să nu mă mai gândesc la scula nebunului.
–Ești gata pentru cină, porumbițo?
Murmură el, deschizându-și și închizându-și bricheta. Vreau să-l întreb despre asta, dar nu sunt sigură că aș putea plăti prețul unei alte întrebări atât de curând. Nu când ultima încă mă ține încorsetată în noduri, iar cu cât aflu mai multe despre acești bărbați… cu atât îi urăsc mai puțin. Nu-mi permit asta.
– Mor de foame.
Îi răspund, făcându-l să chicotească, iar asta e cu adevărat înfiorător.
Mirosul acelui om arzând… m-a făcut să mi se facă foame.
Da, oficial sunt mai distrusă decât credeam.
Diesel mă conduce în apartament, iar băieții sunt acolo așteptându-mă, cu pizza și bere împrăștiate pe masă. Mă surprinde, iar Kenzo trebuie să vadă asta.
– Și noi mâncăm junk food, acum așează-ți fundul ăla drăguț și ia ceva înainte să se termine totul.
Se uită la mine în timp ce vorbește, dar când mă găsește întreagă, pare mulțumit.
Ochii lui Ryder mă urmăresc prin cameră în timp ce mă trântesc pe scaun și iau aproape o pizza întreagă și două beri. Ignorându-i privirea, le înghit pe nerăsuflate. A vrut să-mi dea o lecție, să mă controleze ca pe orice altceva, și e clar că nu-i place ceea ce nu poate controla.
O să mă urască.
Mă privesc cu toții cum mănânc, înmărmuriți, în afară de Garrett, care mârâie ciudat în semn de aprobare. A mai rămas o ultimă felie, iar când mă întind după ea, la fel face și Diesel. Îmi zâmbește și aproape că îi văd îndrăzneala de a încerca să o ia.
Așa că fac singurul lucru pe care îl poate face o fată care se confruntă cu pierderea unei felii de rai cu brânză. Îmi iau furculița și i-o înfig în mână.
El țipă, trăgându-și mâna înapoi cu furculița încă înfiptă în ea, în timp ce eu apuc felia și iau o mușcătură, simțindu-mă îngâmfată. Toți ceilalți sunt tăcuți, privindu-l pe Diesel, iar când mă uit în jur, îmi dau seama că toți sunt încordați. Îmi încetinesc mestecatul și mă uit la Diesel pentru a vedea de ce sunt atât de îngrijorați.
Își trage furculița din mână și acoperă găurile care sângerează, ochii lui ridicându-se încet și întâlnindu-i pe ai mei. Ne privim fix unul pe celălalt pentru o clipă înainte ca el să izbucnească în râs. Kenzo sare lângă mine, atât de tare încât mă mir că nu cade de pe scaun. Suspinând, se uită la mine.
– Nu-l enerva pe Diesel, bine?
– Ce? De ce?
Întreb, ascunzându-mi zâmbetul în spatele feliei mele de pizza.
Kenzo se uită la Ryder, iar ei împart o privire înainte de a-și aduce privirea înapoi la mine.
– Pur și simplu nu o face.
Ridic din umeri și înghit ultima bucată de pizza înainte de a o spăla cu niște bere.
– Nu vom mai fi aici de dimineața, Roxxane.
Mă uit la Ryder în timp ce acesta își șterge gura și se lasă pe spate în scaun. Cămașa lui este descheiată în partea de sus și jur că este cel mai relaxat pe care l-am văzut vreodată.
– Ce?
– Garrett, Diesel și cu mine vom fi plecați înainte ca tu să te trezești. Kenzo va fi aici, am încredere că după… demonstrația noastră, nu trebuie să-ți mai spun cât de important este să ai grijă cum te comporți.
El ridică o sprânceană în timp ce eu îmi îngustez ochii.
Sau voi fi nevoit să te închid din nou.
La naiba.
– Bine, mergeți?
Mă interesez.
– Avem pe cineva cu care trebuie să ne ocupăm.
-Are vreo legătură cu faptul că cineva a încercat să-l ucidă pe Garrett?
Întreb, iar Ryder oftează, uitându-se la Diesel cu o expresie dezaprobatoare.
– Da, omul angajat a fost un asasin, așa că vom merge în vizită la un vechi prieten, Donald, pentru a afla cine. Este la vreo sută și ceva de kilometri distanță.
El ridică din umeri.
– Și de ce acest tip… Donald?
Insist eu.
El zâmbește.
– El conduce asasinii din această țară, dacă cineva știe cine a fost asasinul, el este acela.
– Atunci ce veți face?
– Cu asasinul? Îl voi depista și îl voi da ca exemplu.
Răspunde el, atât de direct și de sincer, încât nici măcar nu sunt surprinsă.
– Kenzo, asigură-te că de data asta nu scapă.
– Nu sunt un nenorocit de câine.
Mormăi eu.
– Atunci nu te mai purta ca o cățea.
Ryder zâmbește, iar mie îmi cade gura. Nenorocitul ăla – pe el ar fi trebuit să-l înjunghii cu furculița, nu pe Diesel.
– Sunt haine noi în camera ta pentru tine și, dacă te comporți frumos, s-ar putea să-ți iau și ceva care să te țină ocupată.
– Ei bine, nu sunteți voi cei mai buni răpitori din lume?
Eu sunt impasibilă, iar Kenzo chicotește lângă mine.
– Nu-ți face griji, dragă, pot să te țin ocupată.
Își mișcă sprâncenele spre mine, iar eu răcnesc, chiar dacă inima mi se trântește în piept.
– Am un cuțit, dar și o furculiță.
Îl avertizez, iar el râde, cu zarurile alea care-i curg printre degete ca întotdeauna.
Ryder se ridică în picioare, în timp ce-și descheie camașa, iar ochii mei se măresc. Ce naiba… Își descheie primii doi nasturi, arătând o piele aurie… acoperită de tatuaje. Când își suflecă mânecile până la antebrațe, arătând vene și mușchi mari, simt că rămân cu gura căscată la tatuajele care îl acoperă de la încheietura mâinii în sus. Nu mă așteptam la asta. Costumul lui ascunde multe.
– Mă duc la sală, fiți gata de plecare la trei dimineața.
Le spune celorlalți, apoi se îndepărtează cu pași mari, lăsându-mă acolo în timp ce salivez.
Adună-te.
Îmi răsucesc capul și îl văd pe Kenzo zâmbindu-mi, surprinzându-mă cum salivam după el. La naiba. Se apleacă mai aproape.
– Vrei să punem pariu că știu la ce te gândești acum, dragă?
Încerc să-l înjunghii cu cuțitul, dar el este foarte rapid și sare grațios de pe scaun, făcându-mi cu ochiul înainte de a se îndepărta. Asta mă lasă cu Diesel și Garrett. Nu, așteaptă. Garrett se ridică și pleacă fără să se uite înapoi. Bine, deci iar Diesel și cu mine. Mă uit și îl văd cum își pipăie rănile sângerânde de pe mâini, cu limba prinsă între dinți în concentrare.
Bine, atunci.
Poate că o să… mă strecor de la masă și mă întorc în camera mea cât timp el nu se uită. Închizând ușa, observ pungile pe pat și strâmb din nas. Nenorocitul naibii, pun pariu că mi-a cumpărat rochii și costume cu pantaloni de lux. Asta poartă oamenii bogați, nu?
Hoinărind prin cameră, încerc să ignor pungile și curiozitatea mea, dar mă tot uit înapoi la ele. La naiba. Făcând un pas înainte, iau prima pungă și o deschid, scoțând blugii dinăuntru.
Ridic pantalonii, inima îmi tresare. Există rupturi stilizate în față și margini zbârcite. Sunt de un negru intens și se simt scumpi și luxoși, dar arată ca cei pe care îi am pe mine astăzi. Dând din cap, deschid celelalte pungi. Găsesc câteva veste simple, câteva tricouri și veste de trupă, precum și câteva rochii și cămăși supradimensionate. Toate sunt în stilul meu, negru și cu nervi. Sunt chiar și niște pijamale largi și rupte acolo, precum și unele moi.
Deschizând următoarea pungă, găsesc chiloți și sutiene pe măsura mea. De unde naiba știa exact mărimea mea?
Tot ce a rămas este o pungă și o cutie. Deschid mai întâi punga și găsesc două rochii. Una este dintr-un material mătăsos, roșu, aproape holografic, cu bretele spaghetti, care este scurtă și strâmtă. Și foarte drăguță. Următoarea rochie este neagră. Spatele ei este decupat și înlocuit cu dantelă, iar decolteul din față este un V foarte jos. Este sexy ca naiba.
Copleșită, deschid cutia și găsesc pantofi. Sunt niște cizme noi, foarte tari, precum și trei perechi de pantofi cu toc. S-a gândit la tot, la propriu, la tot, și totul este atât de… eu.
Nu mă așteptam la asta. Suspinând, mă arunc pe spate în pat, neștiind ce să cred. Mă încrunt când simt ceva ascuțit săpându-mi în șold. Întinzând mâna în jos, scot o pungă mică pe care probabil că am ratat-o. Când arunc o privire înăuntru, văd machiaj. Aproape că țip când o răstorn pentru a vedea mărcile de înaltă clasă care se rostogolesc libere, toate în culorile mele – rujuri roșii și mov, eyeliner închis și farduri de ochi.
S-a gândit la toate.
Mâna mea se prinde de o cutie mică, neagră, de catifea, aflată la fundul pungii, și o scot, așezându-mă cu picioarele încrucișate în timp ce deschid cutia de bijuterii și tresar. Acolo, cuibăriți în mătase, sunt doi șerpi aurii. Sunt în mod clar cercei cu ceea ce pare a fi rubine în loc de ochi, iar detaliile sunt nebănuite. Solzi aurii picură pe corpurile lor și sunt atât de realiști, încât aproape că mi-i pot imagina alunecând.
Ce înseamnă asta? De ce mi-a dat astea?
Credeam că sunt doar o prizonieră, o datorie, așa că de ce se străduiește să mă facă să mă simt bine – în afară de lecția de azi, pe care cred că o cam merit – și de ce fac asta?
M-au furat, îmi amintesc, dar mi se pare slab, chiar și mie. Așa au făcut? La urma urmei, ei doar încercau să-și recupereze datoria, nu e vina lor că tata m-a vândut. Adică, ar fi putut să spună nu, sau să mă lase să fiu liberă, dar cred că au o reputație de apărat.
La naiba, chiar mă îndoiesc de asta?
Nu există un nume pentru asta, cum ar fi sindromul Stockholm? Nu vreau să devin una din fetele alea care se îndrăgostesc de răpitorii lor. Nu, deloc… dar dacă vor continua să-mi dea machiaje scumpe, s-ar putea să-i urăsc puțin mai puțin.
Poate.
Emoții stupide, vagin prost de târfă. Rostogolindu-mă, mă ridic și pun deoparte hainele înainte de a-mi da jos cizmele și blugii și de a mă întinde pe pat în maioul și chiloții mei.
Mintea mea se tot întoarce la sărutul de azi. Adică, la naiba, a fost doar un sărut, așa că de ce nu pot să nu mă mai gândesc la el? Mâna mea se ridică singură, atingându-mi buzele încă dureroase. Totul la Vipere doare, chiar și plăcerea lor.
Trântindu-mi mâna înapoi pe pat, mă uit sfidător la tavan. Bine, poate că pot admite că vreau să le-o trag acestor bărbați… poate dacă nu ar vorbi. Da, le-aș pune căluș, i-aș regula și i-aș părăsi. Da, asta e.
Nu, la naiba. Nu pot.
Nu pot să trec linia asta. E destul de rău că mi-au luat totul, dar lor nu le pasă. Sunt îngâmfați, pragmatici, de parcă nici măcar nu văd cât de greșit este că tocmai au luat o persoană. Eu nu pot, nu pot să vreau să facă asta. Nu pot să le dau acea bucată din mine, oricât de mult i-aș vrea.
Dar… dacă nu mă lasă să aleg? Dacă îmi iau corpul așa cum m-au luat pe mine?
Dacă își dau seama cât de mult îi vreau?
Cât de mult mi se strânge păsărica atunci când sunt chiar și în preajma lor… ca atunci când Ryder folosește vocea aceea rece și întunecată sau când Kenzo îmi zâmbește… personalitatea nebună, dar dependentă, a lui Diesel sau furia lui Garrett.
Pulsul îmi accelerează și coapsele mi se freacă între ele când îmi imaginez toată acea putere îndreptată asupra mea. Bine, deci am nevoie doar să eliberez niște tensiune. E clar că a trecut prea mult timp de când nu am mai făcut sex, iar corpul meu a decis că, din moment ce sunt singurii bărbați din jur, vor fi de ajuns.
Da, asta e. Eliberează-te de tensiune, Rox, apoi mă întorc să plănuiesc cum să scap de șerpii ăia nenorociți.
Bine, gândește-te la ceva sexy. Ceva în afară de bărbații puternici și tatuați din acest apartament…
Dar mintea mea se întoarce la Ryder, la toată puterea aia… mi-l imaginez la sală. Corpul lui alunecos de sudoare, ochii lui reci și duri în timp ce se forțează. Pentru a fi mai bun, mai rapid, mai puternic.
Felul în care privirea lui de gheață se mișca supărată pe el însuși. Felul în care acele degete slabe apucau greutățile…
Strecurându-mi mâna în chiloți, gem, mușcându-mi buza când mă descopăr deja udă. Scufundându-mi degetul în crema mea, îmi încercuiesc clitorisul, tachinându-mă în timp ce îmi imaginez că este mâna altcuiva. Atingându-mă, frecându-mă, făcându-mă să gâfâi în timp ce îmi mișc clitorisul.
Închizând ochii, mă legăn în atingerea mea în timp ce îmi ridic cămașa cu cealaltă mână și îmi strâng sânul, masându-mi sfârcul și imaginându-mi că Ryder îl suge în gură. Ochii aceia reci fixați pe mine în timp ce el zâmbește.
Reținându-mi gemetele, îmi înmoi degetele în interiorul vaginului meu, strecurându-le înăuntru și în afară. Prefăcându-mă că e unul dintre mădularele lor, mâinile lor. Orice. Accelerând ritmul, urmăresc orgasmul pe care îl simt cum se construiește. Vreau să ating acel vârf.
Corpului meu nu-i pasă că nu ar trebui să-i doresc. Îi vrea.
Îi poftește.
Și în ceața dorinței mele, pe ei îi văd când mă ating.
Gâfâind, mă legăn în degetele mele, imaginându-mi ochii întunecați ai lui Ryder în timp ce mă privește de la capătul patului. Vizualizând buzele lui Diesel strivindu-le pe ale mele în timp ce ia ceea ce vrea – pe mine. Garrett este și el acolo, dând târcoale patului, observându-mă pentru prima dată. Degetul lui Kenzo se plimbă tacticos pe coapsa mea.
Da, la naiba.
Ar fi tare, ar fi rău.
Ar fi crud și plin de furie și de ură, cu toții nevrând asta, dar având totuși nevoie de asta…
La naiba!
Orgasmul mă străbate din senin și gem în timp ce mă zvârcolesc în pat, cu șoldurile ridicându-se rapid, trăgându-mă prin el până când mă prăbușesc, cu degetele umede, în timp ce satisfacția mă străbate. La fel ca și epuizarea.
Sunt al naibii de obosită acum. Toată această luptă, tot acest stres și emoții oscilante m-au secătuit. Alunecând din pat pe picioare tremurânde, merg în baie și mă spăl înainte de a mă baga din nou sub plapumă și de a mă ghemui într-o minge.
Pot să fac asta.
Trebuie doar să îi împiedic să afle că sunt atrasă de ei… sau că mă simt al naibii de curioasă cum ar fi în pat. Da, asta e. Să păstrez distanța, să fiu calmă și să-mi câștig libertatea.
Pentru că, în ciuda cadourilor de lux și a faptului că nu m-au rănit, nu chiar, tot vreau să fiu liberă. Încă îmi mai vreau vechea mea viață înapoi, viața dinainte de șerpii ăștia. Înaintea ochilor lor reci și a mâinilor lor aspre. Una în care oamenii nu vorbesc despre uciderea cuiva la o pizza. Adică, da, probabil că se întâmplă la bar, dar eu nu prea știu despre asta.
Întotdeauna am avut un picior în locul ăla întunecat, în partea întunecată a orașului, dar asta? Ăsta e nenorocitul de castel, iar ăștia patru, sunt liderii.
Viperele nu se vor opri până nu vor stăpâni totul și pe toată lumea. Dar asta nu mă poate include și pe mine.
Nici acum, nici…niciodată.
Nu dacă vreau să supraviețuiesc.
