Cuibul viperelor – Capitolul 19

Cuibul viperelor – Capitolul 19

RYDER

 

Am auzit despre Roxxane și Kenzo. Mi-a rămas în cap toată noaptea, în timp ce mă uitam la cuvintele de pe ecran. N-am dormit, cum aș fi putut? Mintea mi se învârte în jurul ei.

Oare ne va distruge? Va fi ea sfârșitul nostru? Ar fi trebuit să o omor?

Ar trebui să o fac acum?

Toate astea se adaugă la problemele pe care le aveam deja.

Nici măcar Donald nu știe cine a fost ucigașul. El bănuiește că era un imigrant ilegal, ceea ce înseamnă că a falsificat acte pentru a ajunge aici. Dar pentru ca cineva să-l angajeze, să-și permită aceste servicii, trebuie să fie mai mult decât un proprietar de cazinou nemulțumit ca Declan.

Oftândând, mintea mi se învârte-n loc în timp ce îmi sprijin capul în mâini. Am prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Cuvintele tatălui meu îmi vin în minte, chiar dacă le urăsc.

Găsește răspunsurile. Fă ce trebuie, joacă murdar.

A fost un ticălos, un tată de rahat și un soț și mai rău, dar a fost un afacerist dat naibii. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i iau toate afacerile. Avea sens. Are dreptate, găsește răspunsuri. Gândesc prea mult ca un om de afaceri. Gândește ca o Vipera.

Trebuie să găsesc persoana care a făcut actele, ceea ce mă va duce la cel care a plătit. Chiar și atunci când încearcă să ascundă totul, există o urmă lăsată de bani. Apoi, îl găsim pe ucigaș înainte să încerce să omoare din nou pe unul dintre noi.

Cu Roxxane, cu Triada și acum cu asasinul, avem farfuria plină. Simt că pierd controlul și nu știu cum să-l recuperez. Am văzut fața lui Kenzo aseară, după ce i-a tras-o. Era pierdut. Am mai văzut expresia asta în ochii lui. E un visător, spre deosebire de mine. Un amant. Poate că a câștigat mâna aia împotriva ei, dar există un întreg turneu, iar Roxxane nici măcar nu știe că joacă pentru cea mai mare miză.

Nu pentru viața ei.

Pentru inima ei.

Fratele meu o vrea.

Înseamnă că e un joc corect acum. Poate că e vina mea că am depășit limita în lift, dar nu m-am putut abține. Întrebarea este… vreau să joc? O vreau pe ea? Penisul meu spune da, dar mintea mea spune nu. Ea e o problemă, nu ne putem permite alte probleme. Cineva trebuie să rămână lucid când e vorba de ea. Așa că nu, nu pot.

În picioare, mă îndrept spre liftul care duce la apartamentul nostru de deasupra firmei noastre. Această clădire veche a fost cândva mândria și bucuria tatălui meu. Am savurat-o, mi-a făcut mare plăcere să o dărâm și să o reconstruiesc după specificațiile noastre. Intru, lumina dimineții devreme luminează sufrageria goală. Urc la etaj, fac un duș și mă pregătesc pentru zi.

Am atât de multe de făcut și nu am timp să dorm. Iau problemele pe rând. Azi, trebuie să-l găsesc pe falsificator. Voi da câteva telefoane la micul dejun și sper să primesc un răspuns. În timp ce aștept, mă voi adresa din nou Triadei, au fost reticenți în a ne da un răspuns.

Ca de obicei, îmi pun costumul pe mine, gata să înfrunt ziua. Ținuta este importantă, iar un costum emană putere. Înainte de a putea deschide gura, le spun că nu sunt cineva cu care să se puna.

Până mă îmbrac și cobor scările, Roxxane este deja la locul ei, cu ceilalți în jurul ei. Kenzo îi zâmbește, aruncându-și ochii spre fața ei furioasă. Diesel taie o friptură cu cuțitul, iar Garrett se uită fix la masă. Așadar, ca de obicei.

Luându-mi locul, îi observ în timp ce îmi umplu farfuria și îmi torn ceaiul.

Avem treburi de făcut astăzi…

– Când nu aveți? Îți iei vreodată o zi liberă?

Întreabă Roxxane. Se pare că face asta foarte des. Pentru cineva care nu ne place sau nu vrea să fie aici, pune multe întrebări.

Nu.

Răspund eu, înainte de a mă întinde și de a-i turna cafeaua când Kenzo pare prea fascinat de sânii ei în cămașa decoltată pentru a o face.

Încrucișându-mi picioarele, îmi ascund propriul penis care se întărește. Oare știe măcar ce ne face? Se plimbă în ținutele alea, provocându-ne să ne atingem.

După cum spuneam…

Îi înmânez ceașca și ea pare surprinsă,

-…vreau să cauți un falsificator, unul bun, probabil cel mai bun.

Când Kenzo nu-mi răspunde, îmi îngustez ochii.

Frate, fii atent. Oricât de frumos ar fi pieptul lui Roxxane, avem afaceri de rezolvat.

– Pieptul ei este frumos.

Diesel dă din cap serios.

Deși eu sunt mai mult pentru cur, mai sunt și alte locuri de tăiat, știi?

– Încântător!

Spun eu fără să vreau, în timp ce Kenzo râde.

Falsificator, găsește unul.

– Știu eu unul.

Roxanne ridică din umeri, făcându-ne pe toți să ne uităm la ea cu surprindere. Ea pufnește.

Dețin un bar, îți amintești? Cunosc aproape toți infractorii din oraș, în plus, tuturor le place să mă facă fericită, așa că las să curgă alcoolul. Este singurul loc în care nu trebuie să-și facă griji că vor fi arestați.

– Cunoști un falsificator? Unul suficient de bun pentru a face acte pentru un potențial asasin ilegal?

Întreb, arcuindu-mi sprânceana.

Da, dobitocule. Aveam de gând să-ți spun, dar acum nu cred că vreau să o mai fac.

Pocnește ea, făcându-l pe D să râdă, și chiar și Garrett zâmbește.

Bine, îmi pare rău, Roxxane. A fost nepoliticos.

Oftez, forțând cuvintele să iasă printre dinții încleștați.

Ea zâmbește, iar eu o avertizez din priviri să nu forțeze nota.

Bine, da, cunosc pe cineva de genul ăsta. Este un client obișnuit, uneori agață clienți în barul meu. L-am mai auzit și înainte și e foarte recomandat. O să-ți spun… cu o condiție.

– Care?

– Să mă iei cu tine.

Afirmă ea cu seriozitate.

Nu!

Spun eu, dar nu la asta mă așteptam. Mă gândeam la bani, bijuterii, haine, orice. Ea mă surprinde în mod constant.

Atunci nu-ți spun numele. Oricum nu ar vorbi cu tine fără să fiu eu de față. Poate că tu ești temutul Viper, dar el e dincolo de asta. Pentru el contează doar pe cine cunoști, iar tu? Tu nu-l cunoști.

Ea zâmbește, știind că mă are la mână.

De ce? De ce vrei să mergi?

O întreb cu seriozitate. Dacă e pentru a evada, nu pot face asta. Ar trebui să o pedepsesc atunci și, sincer, vreau să stau cât mai departe de ea, din moment ce deja îmi testează controlul. Să pun din nou mâna pe ea ar fi o greșeală.

Mă plictisesc în apartamentul ăsta nenorocit. Măcar așa reușesc să fac ceva.

Motivează ea, în timp ce ia o mușcătură din omletă și geme.

E al naibii de bună.

– Haide, Ry, care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?

Kenzo râde

Mergem cu toții, în felul ăsta ea nu poate încerca să scape sau ceva. Ai spus că avem nevoie de tipul ăsta, cred că așa îl vom prinde.

Strângându-mi pumnii, număr invers în cap, încercând să-mi stăpânesc controlul. Urăsc planurile grăbite, urăsc când un element neașteptat, imprevizibil este aruncat în joc.

Și Roxxane? Ea este imprevizibilă.

Am luat legătura cu Triada și aștept un răspuns. Celelalte familii neagă orice cunoștință despre lovitură.

– Atunci ei sunt de vină.

Diesel dă din cap serios.

Să mergem să-i omorâm.

– Stai, s-ar putea să nu fie. Nu avem chiar o listă scurtă de dușmani, iar a face o mișcare acum, lovindu-i, ar fi o greșeală. Nu suntem pregătiți, iar dacă putem să-i ținem de partea noastră, atunci trebuie să o facem. Asta nu va face decât să apară alții în locul lor, iar eu prefer să am de-a face cu diavolul pe care îl cunoaștem decât cu cel pe care nu-l cunoaștem.

Așteptăm ca Roxxane să se îmbrace, părea entuziasmată. Bănuiesc că a fi închisă într-un penthouse, chiar și cu tot luxul, nu e genul ei. Vrea aventură, vrea stimulare. Pot să înțeleg asta, dar asta nu înseamnă că sunt fericit să o las să vină cu noi. Dar dacă asta e singura cale prin care putem ajunge la falsificator, aș fi un prost dacă aș ignora acest avantaj.

Are dreptate – așteptăm și vedem, nu pleacă nicăieri. Să ne ocupăm mai întâi de asasinul ăsta.

Garrett dă din cap, vocea rațiunii în mijlocul haosului.

Bine, oh, ar trebui să verificăm barul lui Roxy.

Adaugă Diesel.

Oftând, mă uit spre hol pentru a mă asigura că nu ne spionează.

Am făcut-o deja. Este un barman nou, cineva în care avem încredere. Îl deschide și îl închide, îl supraveghează pentru ea, se asigură că nu se distruge. Toți banii sunt virați în contul ei.

Kenzo fluieră, cu un zâmbet pe buze.

Bănuiesc că asta înseamnă că o vezi ca pe mai mult decât o datorie.

– A fost un lucru simplu, nu a fost prea mult de lucru și m-am gândit că ar putea să o facă să fie mai puțin predispusă să ne atace.

– Aha!

Spune el.

Sigur, spune-ți asta, frate, dacă te ajută să dormi.

Îmi îngustez ochii, dar nu răspund, în timp ce Roxxane vine pe hol. Gura îmi cade ușor deschisă. La naiba, de ce i-am cumpărat haine noi? N-ar fi trebuit să cumpăr niciuna, atunci ar fi trebuit să se plimbe goală.

Rochia este una neagră, aleasă de Garett, și este mulată, arătându-i toate curbele, cu tatuajele ei sexy ca naiba care se întrezăresc. Jacheta este ceva ce trebuie să fi strecurat unul dintre băieți. Este din piele și are țepi pe umeri, iar când se întoarce ușor, observ vipera de pe spate.

Arată al naibi de sexy  și periculoasă, mai ales cu rujul mov și machiajul închis în jurul ochilor – machiaj pe care l-am ales eu. Părul ei este în valuri lejere și, sincer, am rămas fără cuvinte. Întotdeauna arată frumos, dar astăzi?

Azi arată ca o Viperă.

Mă uit la ceilalți exact la timp pentru a-l vedea pe Diesel aplecat pe scaun, întorcându-și gâtul pentru a încerca să se uite la fundul ei. Dar se înclină prea mult și zboară cu un țipăt. Se uită la prăbușire, observându-l pe podea, zâmbește.

– Deja te-ai îndrăgostit de mine, D?

D.

Ea îi spune D.

Gelozia se revarsă prin mine. Îi folosește porecla? Mă așteptam ca ea să fie îngrozită de el. Am tot avertizat-o să se îndepărteze, dar iat-o aici, privindu-l amuzată și numindu-l D. Stând în picioare, îi atrag atenția asupra mea, încercând să-mi ignor propriile sentimente prostești.

Bine, să mergem.

Îi ordon, începând să mă îndepărtez cu pași mari.

Mă opresc lângă ea, coborându-mi capul, fără să mă pot abține.

Arăți numai bine ca să fi mâncată.

Ea clipește șocată iar eu plec, verificându-mi armele la ușă în timp ce îi aștept pe ceilalți. Ea se uită la noi, observă pistoalele și cuțitele și nu pare surprinsă când le punem în tocuri.

Îmi puteți da arma mea?

– Nu!

Aproape că răcnesc.

– Nu ai nevoie de ea, vom avea grijă de tine.

– Îmi dai măcar bâta? Promit să nu o mai folosesc pe scula lui Garrett.

Se oferă ea cu dulceață, făcându-l să pufnească.

Nu!

Răspunde el.

Ea oftează dramatic, dar apoi zâmbește.

 – O secundă.

Cu asta, ea fuge în camera ei înainte de a se întoarce un minut mai târziu, aruncând un cuțit în aer.

De unde naiba a luat asta?

Diesel râde.

Asta e fata mea. Haide, Porumbiță, e timpul să ne jucăm.

Își trece brațul peste umerii ei în timp ce ea bagă cuțitul în buzunarul de la geacă și se uită la mine. Nu mă pot mișca, totuși, prea ocupat să mă holbez la ei – la cât de apropiate sunt corpurile lor, la cât de confortabil par.

E mai rău decât am crezut.

Ce am de gând să fac? Nimic deocamdată, avem alte lucruri de rezolvat, dar trebuie să iau o decizie mai târziu – înainte ca Roxxane să se implice prea mult și să aibă puterea de a dărâma tot ceea ce am clădit.

– Să mergem.

Deschizând ușa, mă îndepărtez cu pași mari, conștient că mă comport irațional, așa că ascund toate acele emoții, folosind timpul în care așteptăm liftul, înfășurând un strat de gheață nesimțită peste mine. Când ușile se deschid, sunt din nou eu.

Deoarece mașina mea a fost distrusă și aștept să o înlocuiesc, mă hotărăsc să iau SUV-ul. Încapem cu toții. Garrett se urcă pe scaunul șoferului, în timp ce eu mă urc pe partea pasagerului. Kenzo și Diesel se strecoară în spate și o prind pe Roxxane pe scaunul din mijloc, nu că ar părea să se supere. Se relaxează, dar amenință că-l înjunghie pe Kenzo dacă îi mai atinge coapsa.

El nu face decât să râdă. Uneori, alții se întreabă cum se potrivește Kenzo cu noi, în timp ce eu nu mă întreb – își ascunde bine nebunia.

Încotro?

Întreabă Garrett, fără să se uite la Roxxane, așa că mă uit peste umăr la ea.

Spre sud, treceți de zona teatrului și intrați în mahalale. Oprește la Podul Deckly, nu ai cum să nu-l vezi. Sunt graffiti pe toată partea, chiar lângă o oțelărie abandonată.

Explică ea.

Întorcându-mă, îmi scot telefonul, ignorându-i pe toți în timp ce verific e-mailurile și mesajele. Aș putea să le cer garzilor de corp să ne aștepte la locație, dar cu toți patru, nu are rost. Roxxane trebuie să se gândească la același lucru.

Voi patru aveți gărzi de corp? Valorează o grămadă de bani, nu-i așa?

– Avem pază.

Murmur eu distrat.

Peste șaptezeci și cinci de persoane, răspândite în oraș, în locațiile noastre și în casele noastre. I-am instruit să nu se lase văzuți.

De obicei,  vin cu noi, dar când ieșim toți patru, aștia trei acționează ca gărzi de corp. Nimeni nu știe că ei sunt la conducere, din moment ce eu sunt imaginea operațiunii, așa că este logic să aduc gărzi de corp.

De ce să acționeze ca gărzi de corp?

Întreabă ea.

În acest fel, doar Ryder trebuie să își facă griji că este ținta principală. Lor nu le pasă de noi, suntem doar carne de tun. Înseamnă că și noi auzim mai multe.

Răspunde Kenzo.

Uau, asta nu te face să te îngrijorezi că ai o țintă în spate tot timpul?

Întreabă ea, aplecându-se în față în timp ce ieșim din parcarea subterană.

Nu, este slujba mea.

Răspund, un e-mail înainte de a-mi băga telefonul în buzunar.

Stai pe spate, pune-ți centura de siguranță!

Îi ordon.

Deci, omul ăsta pe care îl vom vedea?

Începe Kenzo.

Lasă-mă pe mine să vorbesc, bine? Urăște străinii și este un nenorocit nepoliticos.

-Chiar și cu tine?

Întreabă el.

Mai ales cu mine. E modul lui de a arăta că te place. În plus, dacă nu ai observat, eu sunt o scorpie nepoliticoasă. Ne înțelegem de minune.

Ea râde.

Vrei să-l omor?

Întreabă Diesel cu veselie.

Mă uit înapoi la timp pentru a o vedea cum își dă ochii peste cap și îi bate pe piept.

Nu, și dacă l-aș fi vrut mort, l-aș fi omorât chiar eu.

– Asta e tare.

El dă din cap serios.

 – Pot să mă uit?

Frecându-mi tâmplele, oftez tare, știind că va fi o zi lungă. Din fericire, reușim să evităm  traficul și în afară de cântecul gălăgios și dezacordat al lui Diesel, sunt liniștiți tot restul drumului. Trăgând în fața podului, cobor din mașină, verificându-mi arma înainte de a mă uita în jur. Ceilalți trec imediat la modul de securitate, cu ochii ageri și corpurile încordate în timp ce se uită în jur.

Garrett merge primul, eu și Roxxane în spatele lui, iar Kenzo și Diesel în spate. Nu poți fi niciodată prea precaut, până la urmă. Punând o palmă pe spatele lui Roxxane, o ghidez în timp ce mergem.

Pe unde o luam acum?

– Pe aleea laterală, e o ușă de oțel.

Ne informează ea cu seriozitate, simțind evident tensiunea. În afara casei noastre, așa trebuie să fim, nu ne putem relaxa decât acolo. Miza este prea mare pentru a lăsa garda jos, chiar și pentru o clipă.

Ne îndreptăm într-acolo, ignorând boschetarii și chestiile împrăștiate peste tot. La urma urmei, am venit de pe străzile astea, ne simțim la fel de bine ca și cum am fi acasa.

Aici ca și în penthouse-uri și vile, probabil chiar mai mult. Nu că Roxanne ar ști asta.

Trece pe lângă noi și pe lângă Garrett, care încearcă să o prindă, înainte de a sări pe două scări și de a bate în ușa de oțel masiv.

– Hei, dobitocule, e scorpia ta preferată. Deschide!

Strigă ea.

Ridic sprâncenele, dar câteva momente mai târziu, un zăvor se aude și se deschide ușa, dezvăluind doi ochi albaștri strălucitori.

Ce dracu’ vrei, față de rahat?

Își mișcă șoldul, dându-și ochii peste cap.

 – Să ți fut creierii, evident., spune ea fără să clipească, iar noi toți ne ìncruntăm.

Acum lasă-mă să intru, labagiule.

Îl aud chicotind înainte ca zăvorul să se închidă și ușa să fie smulsă. Trebuie să recunosc, tipul care iese nu este cel la care mă așteptam. E masiv, la fel de mare ca Garrett, cu brațe cât să zdrobească cranii. Capul îi este ras și acoperit de tatuaje, iar cămașa i se întinde pe piept. Se uită la noi și își îngustează ochii, cu vocea gravă și răgușită în timp ce ne întreabă:

Ăștia cine sunt?

– Prieteni, deocamdată. O să ne lași să intrăm sau va trebui să stau aici în timp ce voi, nenorociților, vă măsurați mădularele unul altuia?

Ne tachinează ea.

El oftează, un zâmbet curbându-i buzele în timp ce se uită în jos la ea. E micuță în comparație cu el, dar n-ai zice după atitudinea ei.

Știi că a mea e mai mare decât a ta, ne-am măsurat ultima dată.

– Da, da, ei bine, ai trișat, Tiny, așa că lasă-mă să intru.

Ea trece pe lângă el, iar el o urmează. Garrett se uită înapoi la mine, așa că dau din cap.

Intrăm și, în timp ce trântesc ușa în urma mea, o văd pe ea așteptând la capătul unor scări industriale. Camera este mică, doar un palier, iar când mă uit înapoi, îmi dau seama că aici sunt camere de luat vederi, un sistem de închidere automată și o pușcă uriașă care se odihnește lângă ușă.

Mulțumită că o urmăm, ea începe să urce scările. Mergem în urma ei, ochii mei fiind fixați pe fundul ei piersicuță în timp ce urcă treptele câte două pe rând. Pare să știe unde se duce și, când ajungem la etajul următor, se îndreaptă spre stânga, prin altă ușă și intră într-un depozit.

Încăperea este masivă, iar băieții se despart pentru a verifica dacă mai este cineva sau dacă există ascunzători. Stau acolo și aștept în timp ce ea se îndreaptă direct spre canapelele din mijlocul camerei și se așeaza, cu picioarele întinse peste una dintre ele. Sunt vechi și roșii, dar ea pare destul de confortabilă.

Lângă ea se află o configurație impresionantă – patru monitoare de calculator, toate întoarse spre interior, cu un scaun uriaș, care este fără îndoială destinat lui Tiny. În colțul din spate, sub ferestre, se află un pat pe podea și un dulap. În dreapta se află un depozit de arme cu pistoale, cuțite și chiar un nenorocit de lansator de rachete. Nu glumea când a spus că știe oameni.

Tiny trece pe lângă mine și îi trântește picioarele în jos în timp ce se aruncă în scaun.

Ea scoate limba și le ridică la loc.

– Deci, care-i treaba, față de rahat? Am auzit că ai dispărut, urgență de familie?

Își bate joc de ea.

Ea își dă ochii peste cap.

Le-am spus că nimeni nu va crede asta.

Mă irit, gândindu-mă că va trebui să-l omorâm pe omul ăsta, dar ea continuă oricum.

– Îmi iau ceva timp departe de bar, mă ascund.

– Ai probleme?

Întreabă el, aplecându-se în față.

Idiotule, când nu am?

Ea râde.

 – Nimic cu care să nu mă pot descurca, dar am nevoie de o favoare.

El oftează.

– Bineînțeles că ai nevoie.

Nenorocitule, încă îmi ești dator de data trecută, când ne-am trezit pe barja aia. Nu te plânge acum când trebuie să plătești.

Cât de apropiați sunt cei doi? Îmi îngustez ochii privind la ea și mă îndrept spre ei. Mă așez pe brațul canapelei ei în timp ce ceilalți își termină circuitul prin cameră. Tiny stă cu ochii pe ei, iar pe ecranele calculatoarelor, observ o secțiune de CCTV deschisă pentru a arăta întregul depozit.

– Bine, ce dracu’ vreți?

Pocnește el.

Ea pare netulburată de grosolănia lui, scobindu-și unghiile cu noul ei cuțit în timp ce lenevește. De ce nu poate fi atât de relaxată cu noi? Îmi vine să-i sparg fața înainte să-mi amintesc că avem nevoie de el. Mi-a spus să o las pe ea să vorbească, dar eu o întrerup oricum.

– Trebuie să urmăresc pe cineva care a cumpărat hârtii de la tine.

Fața lui se blochează în timp ce își învârte capul masiv și se uită fix la Roxxane.

– Fată, cine naiba sunt tipii ăștia? Le-ai spus rahaturi despre mine?

Se bagă sub birou, așa că îmi iau pistolul și mi-l așez în poală, ca un avertisment. Ochii i se îngustează, dar se oprește.

Ce dracu’ vrei, omule?

Roxxane oftează și se ridică în picioare.

– Lasă naibii arma deoparte.

Se răstește la mine și se uită la Tiny.

O favoare, cum am spus.

– Cât dai?

– Băuturi gratis timp de un an, din partea casei.

Oferă ea, iar în cameră se face liniște.

Să fie două și ne-am înțeles.

El întinde mâna, iar ea o strânge.

 – Data viitoare, nu mai venii cu nenorociții ăștia, târfă proastă.

Se uită peste umărul meu, iar eu îi urmăresc privirea spre Diesel, care se joacă cu grenadele din arsenalul său.

– Nu te atinge de rahaturile mele.

Diesel rânjește și se dă înapoi, dar îl văd cum bagă în buzunar o grenadă, grozav. Întorcându-mă spre Tiny, îl privesc cum se învârte cu fața spre computerul său.

Așa și, cine sunt ăstia? Un fel de harem masculin care te urmărește?

– Exact!

Strigă Diesel, înainte de a se arunca lângă Roxxane și de a rânji.

 – Haremul ei.

– Un om curajos.

Murmură Tiny.

– Bine, pe cine căutăm?

 – Cum adică, curajos?

Diesel rânjește.

Ei bine, luna trecută am văzut-o când aproape i-a tăiat scula cuiva cu o bucată de sticlă spartă pe care acesta a aruncat-o în ea când i-a frânt inima. Spun doar că sunteți niște ticăloși curajoși.

Spune Tiny râzând.

Mă uit la ea, ridicând o sprânceană, iar ea doar ridică din umeri.

– A fost nepoliticos, plus că a fost o singură dată… bine, poate mai mult de o dată, dar sincer, bărbații, pentru că au sculă cred întotdeauna că știu mai bine și că se pot comporta ca și cum te-ar deține. Eu le reamintesc că vaginele sunt mai puternice decât mădularele, deoarece ale noastre sunt înăuntru, iar ale voastre atârnă afară… gata să fie tăiate.

Îmi încrucișez picioarele și îmi pare rău pentru bărbat, chiar dacă Diesel râde isteric.

Simte-te liberă să mi-l tai pe al meu, Porumbiță.

Tiny se întoarce, uitându-se la Roxxane.

Ăsta nu e bine la cap.

– Mie-mi spui.

Ea dă din cap, aplecându-se în față în timp ce Diesel începe să se joace cu părul ei.

 – Bine, tipul ar fi fost în străinătate, ce altceva?

Apoi se uită la mine, iar eu îmi dreg gâtul.

– Bărbat, sub 40 de ani, păr negru. Un asasin, ar fi avut nevoie de modalități de a obține și arme, și anume o pușcă cu lunetă. Ar trebui să fie vechi in branșă.

Știu că știe ce vreau să spun când fața i se întunecă.

 – Nu unul local, unul pe care nu l-ai văzut niciodată, scump.

El fluieră.

– Ar fi bine să fie trei ani, dacă îl calc pe nenorocitul ăla.

– Deci ți-l amintești?

Întreabă ea entuziasmată.

La naiba, da, tipul era un nemernic. Plătea bine totuși, a vrut-o mai repede.

Tiny dă din cap.

Știi cine l-a angajat sau ai vreun detaliu despre el?

Asta e cea mai apropiată pistă pe care am avut-o de a găsi nu doar omul, ci și oamenii din spatele lui.

Tiny cugetă o secundă înainte de a se uita la Roxxane.

– Vreau rahatul de pe raftul de sus, târfă. 

Cere el, înainte de a se întoarce la computer și de a începe să tasteze.

Îi verific pe toți cei care intră pe ușa aia, fie că știu sau nu. Ai dreptate, este german. Un freelancer, fără legături. Și bun, de asemenea, unul dintre cei mai buni, în afară de cel din nord și de echipa lui.

– Donald.

Am dat din cap.

Da, ăla. Cineva îi dădea o grămadă de bani, asta e sigur. Chiar te voiau mort. A ieșit o dată să răspundă la telefon. Am înregistrarea.

A încărcat-o și ne-am aplecat cu toții să ascultăm.

O voce cu accent german se aude prin difuzoare.

Va fi gata în seara asta, apoi voi părăsi orașul. Vreau dublu, nu mi-ai spus că oamenii pe care vrei să-i omori sunt cei care conduc acest oraș.

Se face liniște pentru o clipă.

Nu-mi pasă de cearta voastră sau de atingerea puterii. Dublu sau plec.

Se întrerupe.

Ciorovăială

Murmur eu, trebuie să fie Triadele. Dar, fără dovezi, nu pot să mă duc imediat după ei. Trebuie să-l găsesc pe cel care lovește.

 – Mulțumesc, Tiny.

Dau din cap, ridicându-mă în picioare. Îi înmânez un teanc de bani, iar el fluieră și se uită la Roxxane.

– Haremul tău are buzunare adânci, ești sigură că ești în regulă, târfă?

Întreabă el serios, iar noi toți înțepenim. Acum ar fi șansa noastră, ar fi păcat să-l omorâm, dar o vom face dacă va fi nevoie. Îmi înmănunchez pistolul și observ că Garret se furișează în spatele bărbatului, dar dau din cap, așteptând să văd ce va face.

Se uită la noi, observând că îi așteptăm răspunsul, gata să reacționăm. Ochii ei se îngustează.

– Nah, sunt bine. Cum am spus, doar stau ascunsă. Ai grijă, față de sculă.

Se ridică în picioare, iar eu pot simți surpriza scrisă pe fața mea.

Când se apropie de mine, îmi apucă mâna care ține pistolul, care este ascuns.

– Am făcut asta ca să-l salvez, să nu te gândești la altceva.

Aproape că strâmb din nas la apărarea ei. Ea a făcut alegerea.

E a noastră.

Trece pe lângă noi, iar eu fac un pas mai aproape de Tiny, ai cărei ochi se îngustează. Mă uit înapoi ca să o văd îndepărtându-se, apoi îi fac semn din cap lui Kenzo, care trece prin spatele bărbatului, cu arma scoasă. Eu o scot din nou pe a mea și o apăs pe capul lui. O fi el uriaș, dar eu am doborât oameni mai mari și mai puternici decât acesta.

– Dacă îi mai spui vreodată târfă sau o mai insulți vreodată, apăs pe trăgaciul ăsta, m-ai înțeles?

Murmur, cu vocea mea joasă și mortală.

– Ryder!

Protestează Roxxane, dar o ignor în timp ce Garrett și Kenzo îl înconjoară pe bărbat, cu fețele lor reci. S-ar putea să nu știm ce să facem cu ea, dar, până la urmă, este a noastră.

Nimeni nu o insultă.

Îi apăs mai tare pistolul pe cap, iar mâinile i se ridică, respirația devenindu-i grea.

Ne-am înțeles?

– Da, la naiba, da!

Strigă el, în timp ce Garrett își pocnește încheieturile degetelor.

Bine, acum nu vei spune nimănui că am fost aici, altfel îl trimit pe ticălosul nebun și pe ticălosul cel mare înapoi să vorbească cu tine. Nu-mi pasă dacă Roxxane are încredere în tine, eu nu am încredere în nimeni. 

Răcnesc eu.

– Am înțeles, rahat, bine, omule.

Protestează Tiny.

Îmi retrag arma, o bag înapoi în toc și dau din cap către ceilalți.

– Bine, să mergem.

– Nu pot să cred că ai făcut asta.

Șuieră Roxxane, lovindu-mă peste braț. Uitându-mă în jos la ea, îmi opresc buzele să nu se strâmbe într-un zâmbet. E atât de curajoasă.

– Voi face și mai rău ca să protejez ceea ce este al meu, ține minte asta, iubire.

Îi șoptesc, înainte de a-mi apăsa mâna pe spatele ei și de a o conduce afară din cameră.

– M-am înșelat, toți sunt nebuni.

Îl aud pe Tiny murmurând, făcându-mă să zâmbesc.

 

 

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
2
+1
2
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *