ROXY
– Flush, javrelor!
Râd, punând cărțile pe masă.
– Priviți și plângeți.
Tony geme, cu trupul lui mare îndesat pe scaunul din sufragerie unde jucăm poker. Arată ca o gorilă, dar în varianta bărbat. De fapt, este totuși foarte drăguț. Un fost soldat SAS care nu s-a putut integra înapoi în viața civilă. Am învățat că mulți dintre angajații de securitate ai băieților sunt la fel. Oameni care nu au unde să se ducă, nici un alt loc unde să se potrivească sau pe care să-l numească acasă. Băieții mei le-au dat o casa și un salariu.
– La naiba, cum reușești să câștigi de fiecare dată?
Sam răcnește, în timp ce-și aruncă cărțile. E mai slab decât Tony, dar mai masiv în comparație cu mine. Părul lui lung și șaten este legat la baza capului.
– Sigur trișezi!
Răcnește Dem. Acum el? E un nemernic. Un nenorocit nepoliticos care crede că femeile trebuie să fie văzute și nu auzite. Îmi face mare plăcere să-i demonstrez că se înșeală. Chiar și ceilalți par să-l urască. Pope încă patrulează prin apartament și stă de pază, dar ceilalți stăteau acolo, așa că devenea plictisitor. Am căutat în camera lui Kenzo până am găsit niște cărți și i-am provocat la câteva runde de poker în timp ce îi așteptam pe băieți. Nu aveam cum să dorm până veneau, așa că puteam să câștig niște bani.
Iau bancnotele și le îndes în sutien, zâmbindu-i lui Dem.
– Ești doar un ratat, mai ales în fața unei femei.
Râd, iar ochii lui se îngustează, cu nările în flăcări. E un ticălos arătos, păcat de personalitatea lui.
– Da, și cum e să fii o jucărie?
Se răstește el. Îmi arcuiesc sprânceana la asta, lăsându-mă pe spate în timp ce sorb din bere.
– Nu știu, te simți? Te comporți ca o sculă umblătoare și vorbitoare, deci trebuie să fii un dildo.
Sam și Tony râd în hohote în timp ce eu îmi ascund zâmbetul în spatele sticlei.
Soarele aproape că răsare în spatele nostru, așa că băieții ar trebui să se întoarcă în curând. Ar trebui să pun toate astea deoparte înainte ca ei să se întoarcă și să se enerveze pe mine pentru că le-am distras atenția gărzilor de corp.
– Târfă nenorocită, arată-mi cărțile.
Mârâie el, întinzând mâna spre mine, dar eu le strâng și le trag la piept din principiu. Mă apucă de încheietura mâinii și mi-o răsucește, făcându-mă să gâfâi în timp ce încearcă să le ia. Sam și Tony se ridică în picioare, cu privirea dură.
– Dă-i drumul, omule.
– Nu până nu-mi arată, târfă trișoare.
Rânjește Dem. Ne privim fix în ochi când ușa se deschide. La naiba. Ochii noștri se îndreaptă încet spre ușă, unde stau acum băieții. Sângele îi îmbracă din cap până în picioare, mai ales pe Diesel și Ryder. Mă uit atentă la Ryder, mânecile îi sunt date pe spate, expunându-i antebrațele pătate de sânge, dar pe dedesubt, zăresc mâneci cu tatuaje care se termină la încheieturi. Nu mă așteptam la asta. Jacheta îi este aruncată peste umăr, părul îi este ciufulit, iar pielea lui perfectă este aproape complet acoperită de roșu. Zâmbesc cu toții, până când privirile lor se opresc asupra mea și a lui Dem. Apoi amuzamentul lor se transformă în furie pură. La naiba. Sunt moartă.
– Hei, băieți, v-ați distrat puțin? Mi-ați adus un cadou?
Întreb, umplând tăcerea în timp ce Tony și Sam se îndepărtează. Își țin brațele la spate, cu ochii din nou goi, în timp ce stau în fața ferestrei, lăsându-l în urmă pe Dem, care încă mă strânge în brațe, arătându-mi mie și băieților exact cât de mult nu-l plac. Nici măcar nu încearcă să îndepărteze înainte ca băieții să reacționeze.
Rahat, rahat, rahat, rahat.
Ryder face un pas înainte, ochii ăia de gheață mă îngheață pe loc. E atât de frumos și de mortal, încât aproape că doare, iar furia, la naiba…vreau să mă scufund în ea.
Diesel pare supărat. Înconjoară camera spre stânga, iar Kenzo se duce spre dreapta în timp ce Garrett trântește ușa și stă în fața ei, cu brațele încrucișate și fața mârâind.
Ryder își lasă jacheta pe podea și pășește mai departe în cameră, cu ochii pe noi.
– Ce se întâmplă aici?
– Oh, știi tu, jucam poker ca să treacă timpul, le tăbăceam fundurile oamenilor tăi.
Zâmbesc, răsucindu-mi încheietura mâinii până când Dem îmi dă drumul. Ascunzând-o rapid sub masă, mă frec la ea, știind că vor fi urme roșii, dar Ryder observă mișcarea și traversează în pas alert camera.
Dem tresare, căzând de pe scaun pentru a-l evita, dar Ryder nu observă. Se ghemuiește lângă mine, dând masa la o parte cu piciorul cât să poată să mă apuce ușor de braț și mi-l țineîn sus. Dintr-un motiv oarecare, nu pot să nu mă uit la sângele care îi murdăreste degetele lungi și slabe în timp ce îmi întoarce încet încheietura mâinii, uitându-se fix la semnele roșii care îmi marchează pielea.
– Omule, e în regulă, glumeam doar.
Încerc să trag brațul, dar el se împotrivește. Ochii lui se rotesc spre mine în timp ce se apleacă și sărută pielea iritată.
– Nimeni nu se atinge de ceea ce este al nostru. Nimeni nu te rănește, iubire.
Murmură el, înainte de a se ridica în picioare, cu o aură schimbată. Trupul i se împietrește, fața i se șterge, și abia atunci îmi dau seama cât de mult se înmuiase. Întoarce încet capul ca să se uite la Dem, care își ține mâinile ridicate, cu frica scrisă pe fiecare linie a feței. Ochii lui se aruncă în jurul camerei, cu pieptul bombănind.
– Uite, omule, noi doar ne distram.
– I-a spus cățea.
Adaugă Tony, ca o mână de ajutor.
– Ryder…
Încerc să mă ridic în picioare, dar, deodată, cineva este acolo și un braț se strecoară în jurul taliei mele, trăgându-mă înapoi.
– Porumbiță, Porumbiță, privește și învață ce se întâmplă cu cei care încalcă regulile noastre.
Îmi șoptește Diesel la ureche, cu scula lui tare apăsându-mi pe fund.
– Este ca și mort. Nimeni nu te atinge, nimeni nu te rănește, nimeni nu te insultă în afară de noi. Ești a noastră.
Mârâie el, înainte de a-mi ciupi urechea în semn de pedeapsă. Rămân tăcută, incapabilă să-mi întorc privirea de la Ryder, care îl urmărește pe Dem prin cameră înainte de a-l trânti de un perete.
– Ryder, îmi pare rău! Îmi pare rău, nu se va mai întâmpla!
Strigă Dem, cu vocea lui deformată de frică. Ticălosul ăla misogin și puternic se ofilește sub privirea lui Ryder. Îl doboară fără cuvinte, doar cu o privire. E tot ce-i trebuie. Când e în costum, bagă frica în inima dușmanilor săi. Dar acum? Așa? Cu sângele dușmanilor săi acoperindu-i corpul, cu furia care i se revarsă din el – este de-a dreptul terifiant… și puțin sexy.
Bine, al dracului de sexy. Senzația asta nenorocită nu mă descrie, dar am renunțat să mă mai lupt cu ea cu mult timp în urmă. Dacă să privesc un bărbat puternic acoperit de sânge cum sperie un alt bărbat, în timp ce fratele lui mă ține în brațe și îmi șoptește lucruri murdare la ureche, mă face să mă ud, la naiba, asta e. Toată lumea are o ciudățenie, iar Viperele și tot ce implică ele pare să fie a mea.
– Ai atins-o?
Întreabă Ryder, cu vocea lui liniștită și mortală. Dem îngheață, cu ochii mari, ca un animal în fața unui prădător, pentru că exact asta este Ryder.
– N-am vrut.
Șoptește el.
Diesel chicotește în urechea mea, frecându-și mădularul de-a lungul fundului meu.
– Îl va distruge. Trebuia să-l fi văzut mai devreme. A fost ca o poezie în mișcare, Păsărică. Atât de mult sânge și felul în care a cioplit carnea…
Tremură lângă mine în timp ce își înfășoară mâna în jurul gâtului meu pentru a mă opri din mișcare. Degetul lui mare se odihnește pe pulsul meu înțepător în timp ce mă forțează să-l privesc pe Ryder.
E liniște, doar respirația lor se aude, apoi, deodată, Ryder lovește. Îl apucă pe Dem, care este mai înalt și mai lat decât el, și îl trântește în măsuța de cafea. Sticla se crapă, dar nu se sparge. Ținându-i o mână pe cap, apucă mâna lui Dem și o trântește lângă el, departe de corpul său.
– Ciocanul.
O clipă mai târziu, Garrett îi înmânează unul înainte de a se întoarce la locul său, dar eu nu pot să-mi întorc privirea. Nu pot să vorbesc. Privesc cu o satisfacție bolnăvicioasă, o căldură care se răspândește în mine la ceea ce face Ryder. Pentru mine. E aiurea, dar nimănui nu i-a păsat până acum. Nu îndeajuns încât să rănească pe cineva pentru că m-a rănit, darămite să mă atingă. Fără nici un avertisment, lovește cu ciocanul mâna lui Dem. Acesta țipă și se zbate, dar Ryder îl ține cu ușurință. Degetele și mâna lui Dem devin o chestie ruptă și însângerată, înainte ca Ryder să apuce cealaltă mână, să o trântească pe masă și să facă același lucru cu ea.
Ridicându-se în picioare, Ryder îl eliberează, ținând ciocanul însângerat lejer într-o mână. Atunci îmi dau seama că aproape gâfâi și mă frec pe spate de Diesel, așa că mă opresc, iar el îmi chicotește la ureche.
– Îți place la nebunie, Porumbiță.
– I-ai spus cățea?
Întreabă Ryder, aruncând ciocanul pe podea.
– Îndrăznești să o insulți pe prințesa noastră?
Dem își potolește țipetele, sângele curgându-i din buza spartă, acolo unde trebuie să o fi mușcat. Mă uit la Tony și Sam și îi văd zâmbind. Știau ce se va întâmpla, au mai văzut Viperele în acțiune.Un țipăt îmi distrage atenția și mă întorc la timp pentru a-l vedea pe Ryder tăindu-i limba lui Dem. Vreau să îmi întorc privirea, dar strânsoarea lui Diesel de mă oprește, iar căldura care mi se adună în abdomen mă face să mă întreb dacă îmi pasă cu adevărat. A fost un nemernic, asta e sigur, dar oare chiar merită asta? Nu e alegerea mea.
Ryder aruncă limba departe în timp ce bărbatul țipă patetic, mâinile lui ruinate urcând pentru a încerca să-și prindă fața în timp ce sângele i se scurge din ea.
– Va muri?
Întreb, iar vocea mea este ciudat de calmă.
– Poate, n-ar fi amuzant? Pun pariu că e tulburător, nu-i așa?
Șoptește Diesel. Ryder face un pas înapoi, privindu-l pe bărbat cu dezgust.
– Tony, Sam, luați-l de aici. Vreau paznici în fața ușii din față tot timpul cât timp suntem aici, Pope. Ori de câte ori plecăm, căutați microfoane și explozibili, la fel și mașinile. Vreau ca cineva să monitorizeze tot timpul camerele de supraveghere, nimeni nu intră și iese fără motiv sau fără permis.
– Da, domnule!
Răspund cu toții, înainte de a-l apuca pe Dem sub fiecare braț și de a începe să-l tragă afară. Nu se uită la mine în timp ce o fac, de fapt, mă evită complet. Acum știu de ce – din cauza lui Ryder și a ceea ce va face el.
E trist, îmi plăceau, iar acum mă mulțumesc să am doar Viperele mele care să-mi țină companie. Nu ale mele, doar Viperele, îmi amintesc în timp ce Diesel îmi dă drumul după ce mă linge scurt pe gât, ceea ce mă face să tremur și pe el să chicotească întunecat.
Kenzo apare atunci în fața mea, îmi zâmbește și își plimbă ochii peste corpul meu.
– Te-a mai atins și în altă parte, dragă? Aș putea să te sărut sa șterg urmele.
Se oferă el, iar în cameră se face liniște în așteptarea răspunsului meu.
– Ai vrea tu!
Raspund, încrucișându-mi brațele în timp ce îi privesc în ochi.
– Deci acum nu mai am voie nici măcar să joc poker?
– Oh, poți să joci, dragă, cu mine. S-ar putea chiar să te las să câștigi… mai bine, putem juca poker pe dezbrăcate.
Murmură Kenzo, limba lui lingându-și buza de jos în timp ce-și plimbă ochii înfierbântați pe corpul meu. Încerc să ignor căldura care se adună între coapsele mele și îmi întorc privirea, spre Ryder.
– Deci asa stau lucrurile? Cineva mă atinge și se alege cu mâinile rupte?
– Strâmb din nas.
– Ai de gând să-mi vânezi și toți foștii?
– Nu e o idee rea.
Șoptește Diesel, făcându-l pe Garrett să râdă, dar îi ignor în timp ce fac un pas mai aproape de Ryder, nervoasă.
– Pentru că, lasă-mă să-ți spun, m-au atins peste tot.
Zâmbesc, dar e un zâmbet întunecat.
– Ai de gând să-i omori și pe ei? Dar pe toți cei care se uită la mine? Nenorociți posesivi, nu sunt a voastră!
Aproape că țip. Se apropie mai mult, cu ochii lui reci și fixați pe mine.
– Ești, ar fi bine să începi să accepți asta, iubire, dar continuă să mă împingi, te provoc.
Înghit în sec și îmi înclin bărbia pe spate. Nu mă sperie, nici măcar după ceea ce tocmai a făcut. Nu, pentru că știu că nu-mi va face rău, ar face-o dacă ar avea nevoie, dacă aș deveni o amenințare, nu ar ezita. Îl înțeleg, și tot ce face este pentru familia lui. E furios, e rece, e calculat, e foarte inteligent… și al naibii de periculos.
– De ce? Vrei să-mi rupi și mie mâinile?
Îl provoc, apropiindu-mă mai mult.
– Nu, doar să mă controlezi? Să mă ții la mila ta? Pentru că trebuie să-ți spun că până și nebunul ăla are mai multe șanse decât tine.
Sprânceana lui se arcuiește, iar el tace. Știu că l-am împins, dar se pare că nu mă pot opri.
– Ce? Nu ai nimic de spus? Marele rău Ryder s-a pierdut cu firea? Sau poate că pur și simplu nu știi cum să te comporți cu o femeie care are creier, pe care nu o poți cumpăra, care nu este al naibii de speriată de tine.
Răcnesc eu.
– Oh, rahat!
Îl aud pe unul dintre ei spunând, dar nu-mi întorc privirea de la el.
– Lăsați-ne singuri!.
Spune Ryder, cu ochii pe mine.
– Mult noroc, Porumbiță.
Diesel râde în timp ce pleacă cu toții.
– Trădători nenorociți!
Murmur eu, în timp ce mă uit la Ryder cu mâinile în șolduri.
– Ce? Ai de gând să mă pedepsești pentru că mă distrez?
– Nu, pentru că i-ai lăsat să te atingă, pentru că le-ai distras atenția.
Răspunde el calm, în timp ce își descheie cămașa nasture cu nasture. Ochii mei îi urmăresc degetele elegantete în timp ce își expune din ce în ce mai mult pielea aurie și tatuată.
– Eu..
– Ei sunt aici pentru a te proteja. Dacă le distragi atenția, nu pot face asta.
Motivează el, în timp ce cămașa cade deschisă pentru a-i expune pieptul perfect cizelat, făcându-mi gura apă. Este construit ca un zeu, cu toate trăsăturile perfecte.
– Nu-i lași să te atingă.
– Cum naiba să împiedic pe cineva să mă atingă?
Mă răstesc, dar vocea îmi e inabușită
– Vei învăța. De fiecare dată când cineva te atinge, moare. Ține minte asta. Nu contează cine sunt, îi voi ucide și vei ști că e din cauza ta.
– Esti un nenorocit nebun!
Răcnesc în timp ce el se apropie.
– Da, așa este, iubire. Ar fi bine să ții minte asta.
Mă holbez, fără să mă pot abține. Același desen ca și tatuajul lui Kenzo se află pe Ryder, dar pare să înceapă de pe spate și se înfășoară în jurul lui. Șarpele se curbează în jurul pectoralului și se termină deasupra inimii. Limba este scoasă și atât de realistă, încât mi-o pot imagina pâlpâind, cu ochii aceia roșii ațintiți asupra mea.
Ryder mă domină. Sunt obișnuită să fiu cea mai înspăimântătoare, dar el mă sperie pentru că în această cameră, eu nu sunt nimic. Cu toți banii și toată puterea lui, tot ar trebui să-l urăsc. Dar nu-l urăsc. Nici măcar un pic. Vrea să mă controleze complet, dar și să mă predau. Să mă predau total, dar sunt atât de obișnuită să lupt, iar când va da la o parte toate aceste straturi de încăpățânare și ură, ce va găsi dedesubt? Asta mă îngrozește, de aceea mă atac. De aceea îi împing, îi împing și îi împung până când explodăm cu toții.
– Ce? Acum ar trebui să cad în genunchi și să cer iertare?
Am râs.
– Nu e stilul meu, du-te dracului cu Viperele tale stupide. Am terminat cu voi toți.
A fost cel mai prost lucru pe care-l puteam spune.
