Cuibul viperelor – Capitolul 9

Cuibul viperelor – Capitolul 9

 

 

DIESEL

 

 

 

Are un coșmar, se vede că are un vis urât. Membrele îi tresar de parcă ar încerca să scape de cineva. Văicărelile îi părăsesc buzele, ceea ce face ceva ciudat cu creierul meu. Tocmai când sunt pe cale să mă întind spre ea, ea se îndepărtează, respirând greu. Ridicându-se brusc, își pune mâna pe inima care bate cu putere, și e atât de tare încât o aud.

 

Mă întreb dacă ar fi bătut mai tare dacă ar fi știut că sunt în spatele ei? Întinzând mâna, o trec ușor  prin părul ei, atât de ușor încât nu o simte. O creatură atât de mică, dar care adăpostește atâta durere… atâta furie.

 

– Nu poți să dormi, porumbițo? Mă întreb ce visezi. Murmur în spatele ei.

 

Capul ei se întoarce, ochii ei întunecați se deschid când mă găsesc stând chiar în spatele ei. Văd panica fluturându-i în privire în timp ce se uită în jur în căutarea unei arme. Râzând, am sărit la ea. Ea scoate un țipăt care se îndreaptă direct spre scula mea deja tare, în timp ce îi prind mâinile deasupra ei. Îmi apăs partea inferioară a corpului pe a ei pentru a o ține acolo, lăsând-o să simtă cât de tare sunt.

 

Ceilalți au crezut că dacă o închid departe de mine va fi în siguranță. Ce prostie. Pot spune că porumbița asta mică va fi distractivă. Și e a noastră acum. Pot să fac ce vreau cu ea.

 

Se zbate sub mine, nu îngheață ca majoritatea când se confruntă cu mine. Se luptă, se zbate și lovește. Toate astea fac ca scula mea sa fie și mai tare în blugi când mi-o imaginez făcând asta în timp ce i-o trag. Pun pariu că se fute așa cum se luptă – tare, rapid și sălbatic.

 

S-ar putea să nu supraviețuiască, dar eu o voi avea.

 

Obosește totuși, și se oprește, ochii i se îngustează și sclipesc de furie și ură în timp ce gâfâie. Pieptul i se ridică, împingându-și sânii împotriva mea. Mă aplec, iar ea își întoarce capul spre mine în timp ce eu îmi plimb limba pe obrazul ei.

 

 – Îți place durerea?

 

O imagine cu ea înlănțuită în bârlogul meu mă face să mă gândesc la ea, trecându-mi degetele pe pielea ei însângerată și bătută. Urmele cuțitului meu sunt strălucitoare și roz pe corpul ei, ca o atingere a unui amant. Ar tremura și atunci?

 

Să lupte? Ar țipa? Abia aștept să aflu. Mă întreb dacă va implora…

 

 – La naiba. Tu… Răcnește ea.

 

– Nu, porumbițo, dar o să ți-o trag.

 

Râd lângă obrazul ei.

 

Ea îngheață sub mine, devenind rigidă ca o piatră, iar eu ridic capul.

 

– Dar nu în seara asta. Când ți-o trag, vreau ca jucăriile mele să fie acolo. Vreau să-ți marchez pielea aia frumoasă până la ultimul centimetru.

 

Îmi trec mâna peste tatuajele ei.

 

– Când ți le-ai făcut, te-ai udat de durere? Sau ai plâns și ai suferit?

 

Capul ei se dă pe spate pentru a mă privi fix, dar văd o sclipire de adevăr în ochii ei înainte de a o masca. Ah, porumbița mea este speriată de cât de mult i-a plăcut durerea. Și eu care credeam că dacă o rup, dacă o omor, va fi distractiv. Dar asta? Să sparg barierele alea până are orgasm în timp ce eu o torturez? Asta va fi cu atât mai dulce.

 

Voi arde tot ce-i este drag acestei păsărele și o voi transforma în propria mea jucărie.

 

– Miroși a fum și a benzină.

 

Murmură ea, apoi clipește ca și cum nu ar fi vrut să spună asta, mușcandu-și buzele, trăgându-mi ochii spre roșeața plină de volum. Oare are gustul lacrimilor pe care le vărsa în somn?

 

– Ochii aici sus, dobitocule.

 

Bufnește ea, făcându-mă să zâmbesc. Fetei ăsteia chiar îi place să se joace cu focul.

 

La naiba, am avut chiar și bărbați care s-au pișat pe ei doar de la o privire a mea. Și totuși, iat-o aici, uitându-se la mine, chiar și când o țintuiesc la podea. Pun pariu că s-ar lupta din răsputeri, chiar dacă ar muri…

 

Îmi trag din nou ochii în sus, dar surprind o bucată de țesătură albă, pătată și însângerată, legată în jurul uneia dintre mâinile ei. Măi, măi, măi, măi, ce a făcut frumoasa porumbița…

 

S-a rănit singură? Apucând mâna respectivă, o trântesc pe podea lângă ea, făcându-o să gâfâie în timp ce începe să se zbată din nou.

 

Desprinzând materialul pătat de sânge, dau cu degetul pe marginile tăieturii, făcându-o să strige înainte de a-și mușca buza de jos, un instinct datorat anilor în care și-a ascuns durerea. Unul pe care îl recunosc. Cu ochii pe ea, îmi apăs degetul mare chiar în centrul tăieturii, testând-o.

 

Sângele i se formează pe buză, o mușcă atât de tare, ochii i se dilată de frică și dorință, una pe care încearcă să o ascundă. Pieptul i se ridică, sfârcurile ei se pietrifică de cămașa pe care o poartă. Porumbiței mele îi place când o doare…

 

– Porumbiță, porumbiță murdară, uite cât de dulce sângerezi.

 

Murmur, aplecându-mă și lingându-i sângele de pe buză înainte de a-mi înfige dinții în ea în timp ce-mi izbesc degetul mare în tăietura ei. Ea țipă, clătinându-se sub mine. Îi înghit sunetul de durere și frică, hrănindu-mă cu el.

 

Aud ușa deschizându-se, dar nu și ea. Ridicând capul, mă întâlnesc cu ochii lui Garrett. Se uită la poziția noastră și oftează.

 

 – Las-o în pace, D.

 

– Dar e distractiv să te joci cu ea.

 

Mă îmbufnez, înfingându-mi degetul mai adânc, făcându-o să scâncească. Sunetul îmi face scula să tresară din nou, în timp ce o strâng în ea.

 

– D.

 

Mă avertizează Garrett, încrucișându-și brațele și dându-mi cea mai bună privire de „nu te juca cu mine”.

 

Du-te și găsește pe altcineva cu care să te joci, am auzit că Ryder s-a întâlnit cu niște oameni noi de la securitate…

 

Îmi analizez opțiunile. Să-i sperii pe noii paznici sau să te joci cu porumbița murdară? Oftând, mă uit din nou la ea.

 

– Îmi pare rău, porumbiță drăguță, data viitoare.

 

Sărutând-o pe nas, sar în picioare și merg spre Garrett, care mă privește cu o expresie îngrijorată.

 

Asta nu va fi o problemă, nu-i așa?

 

Mă întreabă el, iar eu dau din cap.

 

– Nu, nu am omorât-o, nu-i așa?

 

Râd în timp ce îl bat pe umăr, dar el nici măcar nu se mișcă, marele ticălos.

 

Suspinând, își înlătura părul de pe față.

 

– Du-te, mă duc să fac curat.

 

Fluierând, mă îndepărtez când îl aud cum pășește mai departe în cameră.

 

Ești bine?

 

– Du-te dracului!

 

Strigă ea, făcându-mă să râd. Oh, da, porumbița mea murdară se va juca din nou cu mine. Abia aștept. Până atunci, va trebui să mă liniștesc cu alții.

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
2
+1
0
+1
0
+1
3
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *