Dinte pentru dinte- Capitolul 53

Respirația lui Yuan Yang era grea. Se uita fix la Gu Qing Pei și, cu voce răgușită, spuse că voia să-l vadă.

Gu Qing Pei încruntă ușor sprâncenele.
— Ce faci? Lasă-mă să gândesc. Ai venit până aici doar ca să faci sex? Yuan Yang, asta e tot ce știi. De câte ori nu-ți iese ceva, rezolvi în pat. Îmi place și mie o viață pasională, dar sexul e doar o parte din viață. La final, în afară de plăcerea de la brâu în jos, nu rezolvă nimic. Să nu crezi că totul se va întâmpla cum vrei tu. Cine te crezi?
Își trecu mâna prin păr și continuă:
— Nici nu știu de ce ai venit. Dacă n-ai altceva de făcut, întoarce-te repede. Se crapă de ziuă și trebuie să-l duci pe Wang Jin să vadă terenul.

Fără ochelari, nu-i vedea clar expresia, dar simțea fluctuațiile intense din emoțiile lui Yuan Yang.

Yuan Yang făcu un pas, îl apucă de guler și-l izbi de perete.

Privirile li se întâlniră, un foc aprig se aprinse între ei, iar emoțiile li se amestecară în respirații.

Gu Qing Pei îl țintui cu privirea:
— Yuan Yang, ce naiba vrei? Să faci scandal?

Buzele lui Yuan Yang tremurară ușor, cuvintele îi ieșiră greu:
— Nu-ți place deloc de mine?

O voce dinăuntrul lui cerea un răspuns afirmativ. Ce-ar fi… dacă Gu Qing Pei i-ar  spune ce voia să audă ?

Gu Qing Pei răspunse rece:
— Știi foarte bine cum a început totul. N-ai uitat că m-ai drogat, te-ai culcat cu mine și apoi mult timp m-ai umilit cu asta, nu? Chiar dacă ai uitat tu, eu n-am uitat. Mai e loc să se nască sentimente între noi? Te las acum să stai la mine, în primul rând pentru că nu te pot da afară, și în al doilea rând pentru că îmi place sexul cu tine. Deja sunt drăguț cu tine; ce mai vrei?

Fața lui Yuan Yang se schimonosi de furie; își smuci brusc pumnul și îl izbi cu putere…

Gu Qing Pei închise instinctiv ochii. Un bubuit puternic îi explodă lângă ureche.

Durerea imaginată nu veni. Deschise ochii și văzu pumnul, tare ca piatra, lovind peretele. Cu coada ochiului, surprinse sângele șiroind pe perete.

În ochii lui Yuan Yang era o amestecătură de trăiri pe care nu o mai văzuse la el.

Gu Qing Pei privi îngrijorat umărul lui. Din cauza forței, rana abia închisă se redeschisese, iar sângele începea să păteze puloverul.
— Ți s-a redeschis rana, trebuie pansată…

Yuan Yang îi lovi mâna la o parte:
— Nu te privește.

Resentimentul și umilința din voce nu puteau fi ascunse.

Fața lui Gu Qing Pei se întunecă.
— Te duc la spital, apoi mă duc singur să-l caut pe Wang Jin. Nu pot să mai am încredere în ce ți-am încredințat.

Numele „Wang Jin” nu făcu decât să-i ațâțe furia. Yuan Yang îl prinse de umăr și spuse rece:
— Îți plac ăștia ca Wang Jin? Maturi, realizați, opusul meu. Îți place genul ăla?

Gu Qing Pei ezită o clipă, apoi zise:
— N-are nicio legătură cu el.

Yuan Yang îl privi fix:
— Te-am enervat mereu, nu? Abia aștepți să mă mut de aici, să dispar, să nu-ți mai fac probleme, așa-i?
În timp ce vorbea, îl cuprinse un fior de teamă sufocantă. Răspunsul lui Gu Qing pei îl îngrozea.

Gu Qing Pei își plecă privirea, își subție buzele și își strânse pumnul, pe ascuns.

Uneori, Yuan Yang putea fi de-a dreptul enervant, dar…

Îi fulgeră prin minte zâmbetul poznaș al lui Yuan Yang, felul alintat în care îi prindea talia, obrăznicia lui fără rușine și privirea hotărâtă cu care îl împinsese departe de lamă în orașul acela.

Tăcerea lui Gu Qing Pei părea o confirmare.

Yuan Yang simți sângele dându-i năvală în piept; nu se mai simțise atât de rău niciodată. Toată viața nu-l interesase dacă era plăcut sau nu. Ba uneori era fericit dacă îi enerva pe cei care nu-l plăceau. Dar în cazul lui Gu Qing Pei, nu putea accepta.

Ar fi trebuit să facă ceva ca să-i schimbe părerea? Dar ce? Ticălosul ăsta de Gu Qing Pei îl disprețuise de la început până la sfârșit! De la prima clipă fuseseră gata de ceartă. Iar el… el îl iertase deja pentru greșelile lui; de ce nu putea și Gu Qing Pei?

Cum să descrie rușinea și tristețea?

Își dorea să se înțeleagă cu Gu Qing Pei, dar acesta avea prea multe obiecții. Obrajii îi ardeau de rușine și de furie.

Îl apucă pe Gu Qing Pei de obraji și i-i ridică, forțându-l să-l privească.

Gu Qing Pei îl privi cu o expresie complicată.

Yuan Yang își scrâșni dinții:
— Nu te las să faci ca tine. Nu te saturi de mine? O să-ți tot stau în față în fiecare zi. Cui îi pasă dacă-ți place de mine? Mie nu-mi pasă deloc. Gu Qing Pei, noi am fost mereu prieteni cu beneficii și n-am uitat niciodată asta. Mai bine… mai bine ar fi să nu uiți nici tu!

Gu Qing Pei își păstră controlul, dar vocea îi tremura:
— Tinere, ai o stimă de sine zdravănă. Crezi că toți trebuie să te placă? Exagerezi. Stai liniștit, n-am uitat.

Yuan Yang îi pecetlui buzele cu propriile lui buze.

Gura aceea!

Dacă ar tăcea, n-ar mai auzi ironiile lui Gu Qing Pei, vorbele alea deșarte care-l scoteau din minți!

Îl sărută brutal, frecându-i buzele până la durere. Gu Qing Pei nu suporta asemenea sărut, simțindu-se folosit; nu avea niciun motiv să accepte să-și descarce el furia. Îl împinse cu forță, apăsându-i pieptul.

Yuan Yang își scutură pumnul încă sângerând și îl fulgeră cu privirea.

Gu Qing Pei se simți mai obosit ca oricând.

Imagini cu liniștea lor recentă îi tot treceau prin minte. Deși nu voia s-o admită, viața aceea putea fi numită chiar dulce. Ar fi vrut să nu-i fi folosit calculatorul ieri, să nu fi vorbit cu Peng Fang. Oricum, erau mărunțișuri—de ce să știe?

Dacă n-ar fi știut, măcar ar fi putut păstra iluzia de pace și ar fi trăit această viață „avantajoasă reciproc”.

De ce trebuia să știe?

Yuan Yang își șterse sângele de pe mâini pe haine, apoi se întoarse să plece.

Gu Qing Pei ezită, dar în cele din urmă strigă:
— Unde te duci?

Yuan Yang se întoarse și zâmbi batjocoritor:
— Înapoi, să-i țin companie lui Wang Jin.

Gu Qing Pei își întoarse fața și suspină:
— Hai să-ți tratez rana.

Yuan Yang îi aruncă o privire rece:
— Nu te privește.
Își vârî mâinile tremurânde în buzunare, trânti ușa și plecă.

Gu Qing Pei se așeză încet pe podea, privind neputincios petele de sânge.

Era cuprins de o neliniște de nedescris.

Simțea că ceva nu e în regulă, dar mintea în care avusese mereu încredere nu-i dădea răspunsul.

Gândindu-se la privirea lui Yuan Yang de la plecare, simți o gheară în piept.

Cele mai multe amintiri din casa asta erau bune. De fapt, odată ce îi înțelegeai firea, Yuan Yang nu era greu de suportat. Era ca un copil, mereu cu pretenții nejustificate. Nu era neapărat fericit dacă-i făceai pe plac. Mai degrabă trebuia să-l convingi blând și să-i distragi atenția. Dacă nu-l puteai mulțumi într-o privință, dar aveai grijă de el în altele, colțurile i se toceau.

Fără să-și dea seama, își înțelesese relația cu Yuan Yang foarte bine. Se asigura că se bucura de atenția lui fără să fie exasperat. De fapt, în fiecare zi petrecută cu el era… era bine în mai multe privințe decât rău.

Dar nu putea să spună asta.

La ce-i spusese Peng Fang, simțise că demnitatea îi fusese călcată în picioare. Putea să pară indiferent în fața lui Yuan Yang, dar era doar orgoliu. Cum să se mintă pe sine?

Rușinea de a fi fost jucat pe degete de un adolescent nu-i ieșea din suflet. Așa că nu putuse să rostească adevărul; preferase cele mai mușcătoare ironii, ca să-și aline rușinea.

Rezultatul? Niciunul nu câștigase.

Gu Qing Pei își lovi ușor ceafa de perete, dorind să-și limpezească mintea.

Fusese inteligent din copilărie, peste treizeci de ani avusese parte de laude. Crezuse că e mai ager decât ceilalți. Dar în ce-l privea pe Yuan Yang, simțea că se descurcase jalnic.

De ce, ori de câte ori dădea peste Yuan Yang, îi scădea IQ-ul și EQ-ul, își arunca principiile pe fereastră și-și pierde calmul?

Își prinse capul în palme, simțindu-se agitat.