Dinte pentru dinte- Capitolul 64

După ce cei doi terminară masa, Yuan Yang îl rugă pe Gu Qing Pei să aducă scrisoarea de înțelegere trimisă de avocatul celeilalte părți, iar el se așeză pe canapea s-o citească atent.

Liu Qiang făcuse o incursiune în casa lui Gu Qing Pei și luase suficiente obiecte pentru a-i șantaja, dar nu făcuse nicio mișcare ulterior. Motivul era necunoscut. Poate nu era momentul potrivit, poate condițiile nu erau încă îndeplinite. Faptul că Liu Qiang luase doar zece-douăzeci de mii de yuani și câteva bijuterii de aur arăta că viața lui de fugar era extrem de grea. Probabil fusese împins la disperare ca să recurgă la un astfel de mijloc.

Deși Liu Qiang știa pe cine supărase, tatăl lui avea prea multe gărzi de corp, la care el nu avea acces, așa că îl vizase pe Gu Qing Pei. Liu Qiang trebuie să fi confundat calculatorul cu al lui Gu Qing Pei și voia să obțină ceva util din el ca să-l șantajeze pe Gu Qing Pei să renunțe la acuzații sau să oprească investigația.

Acum că lucrurile se aflau în mâinile lui Liu Qiang, se puteau întâmpla nenumărate consecințe. Yuan Yang nu îndrăznea să meargă mai departe cu gândul. Nu putea decât să-i roage pe camarazii lui și pe Directorul Zhang să investigheze cât mai repede. Doar prinderea lui Liu Qiang putea aduce liniște. Altfel, șantajul în sine era un lucru minor — dar dacă videoclipul era expus, problemele deveneau mult mai grave.

Nu se putea abține să nu se simtă vinovat în fața lui Gu Qing Pei. Videoclipul pe care inițial intenționase să-l filmeze doar ca să-l tachineze și să-l intimideze pe Gu Qing Pei, devenise comoara lui secretă, ceva ce plănuia să păstreze toată viața, dar, în mod neașteptat…

Yuan Yang era plin de remușcare.

Două zile mai târziu, compania le dădu tuturor vacanță. Gu Qing Pei urma să se întoarcă în orașul natal să-și viziteze părinții. El și Yuan Yang plănuiseră să se întoarcă în a patra zi de Anul Nou Lunar și apoi să plece împreună într-o vacanță pe o insulă tropicală.

În realitate, Yuan Yang nu mai avea deloc chef de vacanță. Inima lui era într-o stare continuă de tensiune, ceea ce îl făcea extrem de anxios. Totuși, îi era teamă ca Gu Qing Pei să nu simtă ceva, așa că strânse din dinți și rezervă excursia.

În a douăzeci și noua zi a lunii a douăsprezecea, după ce Gu Qing Pei ajunse acasă, Yuan Yang era încă neliniștit și îl suna sau îi trimitea mesaje din oră în oră. Era vacanță, aveau mai puține lucruri de făcut, așa că uneori vorbeau chiar și câte o jumătate de oră la telefon. Acest lucru o făcu pe Wu Jinglan să creadă cu tărie că fiul ei chiar era într-o relație. Altfel, nu exista niciun motiv pentru care să se ascundă ca să dea telefoane și să trimită mesaje mereu. Wu Jinglan tot încerca să afle ceva de la Yuan Yang, dar el nu spunea nimic.

Cu fiecare zi care trecea, anxietatea lui Yuan Yang creștea. Chiar și un simplu apel de la șantajist ar fi fost mai bine decât tăcerea absolută. Cel mai terifiant era că celălalt avea ceva cu care să-l distrugă, dar rămânea complet nemișcat.

Dacă nu ar fi fost forța de voință pe care o dobândise în armată, Yuan Yang s-ar fi prăbușit de mult.

În Ajunul Anului Nou, toți membrii familiei Yuan se adunară la reședință pentru a sărbători împreună. Familia Yuan avea peste douăzeci de persoane, tineri și bătrâni, iar atmosfera era extrem de animată.

Yuan Yang, cu o țigară între buze, stătea într-un colț, absent.

Tocmai fusese certat de bunicul său și nu avea deloc poftă de mâncare.

Telefonul vibra în buzunar. Îl scoase repede și văzu un mesaj de la Gu Qing Pei:
„Mama a înnăbușit puiul prea tare. Nu e prea gustos.”

Yuan Yang zâmbi și răspunse:
– Când te întorci, îți gătesc eu ceva bun.

Gu Qing Pei răspunse:
„Îți aduc niște specialități din orașul meu natal. Să vedem dacă reziști la iute.”

Yuan Yang scrise imediat:
,,Nicio problemă.”

După ce trimise mesajul, nu primi răspuns. Se gândi puțin, apoi trimise altul:

,, Mi-e dor de tine”.

Apoi așteptă. Fiecare secundă era plină de anticipare și neliniște.

După un timp, primi înapoi doar două cuvinte:

„Și mie.”

Yuan Yang nu se putu abține să nu zâmbească. Ar fi vrut să treacă direct prin telefon, să apară în fața lui Gu Qing Pei, să-l dezbrace, să-l prindă sub el și să-l posede până la ultima suflare, marcând fiecare centimetru al trupului lui ca să-și declare proprietatea. Dar pentru moment, putea doar să viseze.

Rudele erau împrăștiate prin sufragerie, vorbind și bând. Fără să-și dea seama, se făcu miezul nopții. Sunetele artificiilor răsunau din toate părțile; toată China era în sărbătoare.

Chiar atunci, garda personală a bunicului intră, spuse câteva cuvinte tatălui lui Yuan Yang și îi întinse un plic mare.

Yuan Yang încremeni pentru câteva secunde, apoi expresia i se schimbă drastic. Era prea târziu să-l oprească. Yuan Lijiang deschise plicul cu indiferență, scoase conținutul — iar fața i se albise complet. Temându-se ca alții să nu vadă, băgă repede totul la loc, apoi se întoarse spre Yuan Yang, privindu-l cu ochi plini de furtună.

Fața lui Yuan Yang se făcu cenușie; înțelese imediat ce se afla în plic.

Yuan Lijiang îl arătă cu degetul, tremurând de furie, apoi se întoarse rapid și urcă spre biroul de la etaj.

Odată închisă ușa grea de lemn masiv, izolarea fonică era aproape totală; lumea din afară dispărea.

– Ce e asta! urlă Yuan Lijiang furios, scuturând plicul înainte de a-l trânti pe masă. Un teanc de fotografii se împrăștie. Yuan Lijiang ridică una, iar ochii i se măriră dintr-o dată.
– Tu, nenorocitule…

Yuan Yang se repezi și smulse fotografia din mâna lui. Dar pe masă mai rămăseseră zeci de poze, imposibil de acoperit. Fața lui ardea, ca și cum cineva i-ar fi turnat apă clocotită peste piele. Yuan Lijiang simți cum inima îi sare o bătaie.

Când primise plicul, văzuse repede că erau poze cu fiul lui în pat. Însă nu avusese încredere în propria capacitate de a-l recunoaște pe celălalt bărbat. Nu-i trecuse niciodată prin minte că persoana goală lângă fiul său era clar un bărbat — și încă unul prea familiar…

Yuan Lijiang se bâlbâi:

– Cine… cine e ăsta? Cine e ăsta?!
Izbi cu palma în masă, ochii aproape ieșindu-i din orbite.
Trupul contorsionat, pielea roșie ca vinul, picioarele înlănțuite cu ale lui Yuan Yang… era cineva pe care îl cunoștea bine.

Era Gu Qing Pei — talentul tânăr pe care îl admira, managerul profesionist pe care îl angajase cu un salariu mare, președintele uneia dintre companiile lui!

Yuan Yang adună rapid fotografiile în plic. Respira greu, cu capul plecat, incapabil să spună ceva.

Dacă le-ar fi văzut oricine altcineva astăzi, nu s-ar fi simțit rușinat. L-ar fi apucat de guler și i-ar fi spus că, dacă îndrăznește să vorbească, îi scoate ochii. Dar acesta era tatăl lui — iar rușinea și stinghereala erau indescriptibile. Cu atât mai mult cu cât și Gu Qing Pei le văzuse.

Se forță să se calmeze, scoase o hârtie din plic: pe ea erau doar câteva cuvinte simple:
Retragerea plângerii. 5 milioane.
Și un număr de telefon.

În plic era și un CD. Nu trebuia nici măcar ghicit ce conținea.

Yuan Yang strânse hârtia atât de tare încât ar fi vrut s-o facă una cu praful — la fel cum dorea să-l zdrobească pe Liu Qiang.

Văzând că nu spune nimic, furia lui Yuan Lijiang izbucni. Se ridică și îi trase două palme grele, făcându-l pe Yuan Yang să sângereze pe buze.

– Spune ceva! Voi doi sunteți în poze! Asta sunteți voi, nu?!

Yuan Yang rosti, cu voce gravă:

– Ai văzut deja.

– Ce să văd, ești orb?! Yuan Lijiang tremura de furie.
– Tu… tu și Gu Qing Pei… sunteți nebuni amândoi?! Cum ați putut să vă implicați? Și cineva chiar v-a filmat! Și v-a făcut poze!

Yuan Yang spuse, cu o voce joasă:

– Tată, e vina mea. Nu are legătură cu Gu Qing Pei. Abia intrasem în companie și nu ne înțelegeam. L-am drogat ca să mă răzbun… și apoi Liu Qiang mi-a furat calculatorul.

Furios, Yuan Lijiang îi mai trase o palmă, și mai puternică, făcându-i buza să pocnească.

–  Cum îndrăznești să spui asta!

Buza lui Yuan Yang tremura ușor:

–  Tată… îmi pare rău.

Yuan Lijiang se prăbuși în scaun, cu fruntea acoperită de broboane de transpirație rece.

Chiar atunci, se auzi un ciocănit în ușă, iar vocea lui Wu Jinglan pătrunse înăuntru:

– Ce faceți acolo? Haideți să mâncăm colțunași.