Dinte pentru dinte- Capitolul 63

Cât timp Gu Qing Pei era concentrat pe muncă, Yuan Yang își presa frenetic camaradul de arme să găsească hoțul cât mai repede.

Camaradul lui nu putea face mare lucru; mobilizarea de resurse pentru un caz minor, implicând doar câteva zeci de mii de yuani, depășea autoritatea lui. Ancheta trena, fără rezultate. Yuan Yang nu avu de ales decât să folosească relațiile sale și să trimită oameni în piețele de IT second-hand, sperând ca hoțul să revândă computerul.

După o săptămână, nu doar că nu găsiseră nimic, dar îl alarmaseră și pe tatăl lui.

În ziua aceea, Yuan Yang era extrem de ocupat la serviciu când îl sună Yuan Lijiang.

Yuan Yang răspunse apatic:

– Alo, tată.

– Am auzit că ai pierdut ceva.

– Cum ai aflat?

– Nu l-ai rugat pe Xiao Zhang? Xiao Zhang m-a sunat special pentru chestia asta, ba chiar a stat peste program pentru tine. Dar cum a ajuns computerul tău în casa lui Gu Qing Pei?
Când auzi asta, Yuan Lijiang se simți deosebit de confuz. De ce se afla computerul lui Yuan Yang la Gu Qing Pei?

Yuan Yang îl înjură în gând pe Directorul Zhang. De atâtea ori îi spusese să nu spună nimănui, iar acesta tot se dusese la tatăl lui ca să-și ia merite. Nu avu încotro decât să explice:

– Mi-a împrumutat computerul ca să transfere niște date.

Yuan Lijiang spuse un „Oh”, dar tot avea îndoieli. Întrebă:

– Erau informații importante în el?

Da, erau.

– Cât de importante? Dacă nu îl găsești, nu-l mai căuta. Într-un oraș atât de mare ca Beijingul, cum să fie ușor să găsești un computer mic?

– E foarte important; trebuie să-l găsim.

– Spune-mi, la ce proiect lucrezi? Poate nu e atât de grav pe cât crezi.

Yuan Yang oftă:

– Nu mă mai întreba, oricum e foarte important.

– Gu Qing Pei știe?

– El… știe.

– Dacă nu mi-a spus nimic, probabil nu e ceva atât de important. Nu risipi resursele căutând prin tot Beijingul doar ca să-ți găsești computerul. E rezonabil?

– Tată, poți să nu te bagi?

Yuan Lijiang se supără:

– Nu că aș vrea să mă bag. Apropo, nepoata secretarului Song… nu spuneai că vă înțelegeați bine? De ce nu i-ai răspuns când te-a invitat în oraș? M-a sunat până și la birou.

– Nu-mi place.

– Cum să nu-ți placă? E minunată!

– Pur și simplu nu-mi place. Nu-mi mai prezenta pe nimeni, e enervant.

– Ai iubită?

În mintea lui Yuan Yang apăru chipul lui Gu Qing Pei. Mormăi:

– Mhm.

– Adevărat? Atunci adu-o acasă, s-o vedem.

–  Nu e nimic sigur încă, nu-i spune nimic mamei.

– Bine. Nu mă bag în treburile tinerilor, dar ține minte: nu oricine poate intra în casa noastră. Să nu aduci oameni dubioși.

Cuvintele lui atârnau greu peste inima lui Yuan Yang. Se simțea vinovat și iritat în același timp.

– Închid acum. Și nu te mai preocupa de computer.

De cum se încheie apelul, se auzi vocea lui Gu Qing Pei:

– Yuan Yang, vino puțin.

Yuan Yang deschise ușa biroului și intră. Gu Qing Pei îl privi și spuse:

– Du aceste deconturi la financiar, apoi roag-o pe Zhang Xia să ne rezerve un hotel. Mâine seară avem invitați importanți. Și sună-l pe secretarul lui Wang Jin, să stabilim o oră să ne întâlnim săptămâna asta — prânz sau cină.

Yuan Yang luă dosarul și privi groasă stivă de rapoarte dinăuntru, apoi hârtiile de pe biroul lui, pline de formulare care aveau nevoie de aprobarea lui. Doar uitându-se la ele se simțea epuizat.

Gu Qing Pei îl mai privi o dată, apoi își împinse ochelarii:

– De ce nu pleci?

– Nu vrei să iei o pauză? Lucrezi peste program de câteva zile.

– Ce e? Nu poți ține pasul?

– Eu? Mi-e doar teamă că tu nu poți ține pasul.

– Asta e muncă puțină.
Gu Qing Pei își scoase ochelarii, își frecă tâmplele, apoi zâmbi:
– Ce e, îți pare rău pentru el?

– Da, răspunse Yuan Yang, fără ezitare.

Gu Qing Pei rămase uimit, aproape că voia să râdă, dar simțea că nu era potrivit. Expresia lui deveni ciudată.

– Tatăl meu doar îți plătește salariul, nu te-a vândut ca sclav. De ce muncești atât de mult?

– Să văd o companie crescând de la zero e foarte îmbucurător.
Gu Qing Pei își atinse bărbia, privind înainte.
– Scopul meu este să readuc compania pe piața principală în trei ani. Programul e foarte strâns, nu putem reuși fără ore suplimentare.

Yuan Yang îi ciupi obrazul:

– Și vacanța noastră? Când o planifici?

– Se apropie Anul Nou Lunar. Ce-ar fi să luăm o săptămână liberă?

Yuan Yang râse:

– Eu voi decide unde mergem.

– Bine.

Yuan Yang se aplecă, îi răvăși părul și spuse încet:

– Doar noi doi.

Gu Qing Pei îi prinse bărbia și îl sărută:

– Doar noi doi.

Cei doi se sărutară cu tandrețe, apoi Yuan Yang ieși cu dosarele.

Gu Qing Pei își atinse buzele, savurând sărutul.

Totul părea prea frumos ca să fie adevărat. Cariera îi mergea bine, iar relația cu Yuan Yang era tot mai stabilă. Deși, în sine, relația lor era cea mai periculoasă bombă cu ceas, nu avea timp să se gândească prea departe. Oricum, gânditul în exces doar îi aducea necazuri. Pentru moment, se simțea… mulțumit.

Începea chiar să aștepte vacanța despre care vorbise Yuan Yang.

Chiar înainte ca Yuan Yang să plece de la muncă în acea după-amiază, primi un apel de la camaradul său, care îi spuse că imaginea suspectului fusese surprinsă de o cameră de supraveghere dintr-un magazin de bijuterii de pe stradă.

Deși camerele din cartierul lor surprinseseră hoțul, acesta își acoperise fața, fiind imposibil de recunoscut. După ce cotise pe o stradă laterală, poate relaxându-se sau poate de teama de a atrage atenția cu fața complet acoperită, își scoase ochelarii de soare. O altă cameră îl surprinse exact atunci. Imaginea era neclară, dar suficiente trăsături se vedeau.

Când auzi vestea, Yuan Yang își pierdu toată concentrarea asupra muncii și alergă direct la secția de poliție.

Camaradul său mări imaginea cât se putea. Era încețoșată, dar Yuan Yang o tot privea… Simțea că persoana îi era vag familiară, dar nu-și amintea de unde.

Văzuse omul undeva… dar nu îl cunoștea personal.

Pe drum spre casă, Yuan Yang se tot gândea. Dacă nu era un furt întâmplător, ci o acțiune premeditată, era o mare problemă. Dar cine le-ar fi făcut asta?

Era aproape ora de plecat de la birou când Gu Qing Pei îl sună, întrebându-l unde e și de ce a plecat iar fără motiv.

Yuan Yang inventă o scuză și întrebă dacă e ceva urgent.

Gu Qing Pei îi spuse:

– Data trecută în orașul XX, deși vinovatul principal nu a fost prins, câțiva implicați în alte delicte ale companiei lor intră în proces după Anul Nou. Avocatul lor ne-a trimis o scrisoare de înțelegere și a propus niște condiții ca să o semnăm. Vino să o vezi.

– O înțelegere pe naiba, să fie pedepsiți după gravitatea faptei.

– Nici eu nu vreau s-o semnez, dar tot trebuie s-o vezi și să o duci președintelui Yuan. El decide el. Eu nu pot hotărî asta.

– Am înțeles, ticăloșii ăștia, niciunul n-ar trebui lăsat să…

Deodată, Yuan Yang rămase încremenit și apăsă frâna la podea.

Mașina din spate claxonă furios.

Gu Qing Pei întrebă:

– Ce s-a întâmplat?

– Am frânat brusc, nimic grav.
Yuan Yang clătină din cap.
Își amintise, în sfârșit, de ce fața părea familiară: era nepotul reprezentantului legal al firmei, adevăratul patron!

Cel care trimisese oamenii să comită violențe în plină stradă era un derbedeu fără educație, implicat în bande încă din adolescență și care nici până acum nu-și curățase cazierul.

Yuan Yang închise telefonul și începu să transpire rece.

Strânse volanul și acceleră spre casă.

Își amintise numele lui: ceva de genul Liu Qiang. Omul ăsta intrase atât de ușor în casa lui Gu Qing Pei … Chiar dacă schimbaseră încuietorile, ce șanse aveau împotriva unui asemenea individ? Era extrem de periculos! Și el îl lăsase pe Gu Qing Pei singur acasă!

Era clar că hoțul căuta ceva specific. Probabil voia să obțină ceva de la Gu Qing Pei ca să-l șantajeze. Tatăl lui Yuan Yang era prea bine protejat, deci veniseră în casa lui Gu Qing Pei.

Iar acel computer…

Yuan Yang nici nu voia să continue gândul. Trebuia să-l găsească pe nenorocit cât mai repede! Dacă videoclipul ieșea la lumină… nu s-ar fi iertat niciodată.

Conducând cu viteză, își sună camaradul, spunându-i ce descoperise și cerându-i să investigheze imediat. Omul trebuia să aibă rude, prieteni; nu putea dispărea fără urmă. Odată stabilită identitatea, totul devenea mai ușor.

Yuan Yang nu se așteptase ca descoperirea identității hoțului să îl facă să se simtă și mai împovărat, nu mai ușurat.

Ajuns acasă, urcă în fugă. Când deschise ușa, îl găsi pe Gu Qing Pei la telefon în sufragerie. În sfârșit respiră ușurat.

Gu Qing Pei închise telefonul și îl privi ciudat:

– Ce-i cu tine? Ești fără suflare.

– Nimic. Ai mâncat?

Nu.

– Ce vrei să mănânci?

Gu Qing Pei se gândi o clipă:

– Chifteluțele pe care le-ai făcut data trecută au fost bune. Hai să mâncăm din acelea.

Yuan Yang zâmbi:

– Bine. Haide la supermarket să cumpărăm ce trebuie.

– Du-te singur, am ceva de făcut.

–  Nu, vii cu mine.

Gu Qing Pei îl tachină:

– Ai nevoie de însoțitor ca să cumperi mâncare? Câți ani ai?

– Îmi fac griji să nu te las singur acasă.

– Hm? De ce?

– Tocmai ne-a fost spartă casa. Siguranța din cartier și încuietorile sunt nenorocite.
Yuan Yang îl trase de mână și îl cuprinse de mijloc.
– Am încredere doar în ochii mei. Doar când te văd, mă simt liniștit.

Gu Qing Pei zâmbi blând:

– Bine, merg cu tine.