Dinte pentru dinte- Capitolul 66

În a treia zi a Anului Nou Lunar, Gu Qing Pei se întoarse la Beijing, iar Yuan Yang se duse personal la aeroport să-l întâmpine.

Oricât ar fi încercat Yuan Yang să ascundă asta, Gu Qing Pei își dădu seama imediat că ceva nu era în regulă. De îndată ce se urcă în mașină, Gu Qing Pei îl întrebă:

– Ce s-a întâmplat? Pari lipsit de energie. N-ai dormit suficient?

– Da, am avut multe obligații sociale în ultimele zile.

– E Anul Nou, e inevitabil. Dar nu pari doar obosit. Ce se întâmplă? Ai vreo problemă? Spune-mi.

Yuan Yang clătină din cap.

– Nu e nimic. Sunt doar obosit… epuizat psihic.

Nu putea să-i spună lui Gu Qing Pei care era adevărata problemă.

Gu Qing Pei zâmbi ușor, tachinându-l.

– Oh? Chiar ești obosit? Câți ani ai? Știu că nu-ți plac întâlnirile astea, dar nu le poți evita. Nu-ți face griji, mâine dimineață zburăm spre Saipan. Nu ne va deranja nimeni.

Gu Qing Pei își scoase haina și își întinse brațele, relaxat.

– În sfârșit, două zile în care pot să mă distrez.

În timp ce Gu Qing Pei aștepta cu nerăbdare vacanța, Yuan Yang se gândea ce motiv ar putea folosi ca s-o anuleze.

Trecuseră deja două zile și, în orice moment, putea veni o veste de la Li Wenyao. Nu putea pleca acum. De îndată ce ar fi apărut vreo mișcare din partea lui Liu Qiang, avea de gând să intervină și să se ocupe personal de ticălos.

Gu Qing Pei continuă:

– Mama m-a rugat să aduc o grămadă de mâncare bună. Putem lua și noi ceva cu noi în vacanță.

– Ah… bine.

– Apropo, secretara lui Wang Jin nu mi-a răspuns încă la e-mail. Ar fi ideal să ne întâlnim cu Wang Jin diseară. Altfel, va dura cel puțin o săptămână și mi-e teamă că vom avea întârzieri.

– Hm… încă n-am verificat. Vorbim mai târziu.

– Verifică imediat când ajungem.

Gu Qing Pei îl privi atent și încruntă din sprâncene.

– Yuan Yang, clar nu ești în starea ta obișnuită. Ești complet diferit. Sigur s-a întâmplat ceva. Dacă erai doar deranjat de întâlnirile sociale, primul lucru pe care l-ai fi făcut când m-ai văzut ar fi fost să înjuri. Nu vreau să te forțez să-mi spui dacă nu vrei, dar dacă e ceva legat de muncă, trebuie să te gândești bine. Nu trebuie să-mi spui mie, dar trebuie să fii sigur că poți gestiona singur situația.

Yuan Yang își trecu nervos mâna prin păr.

– O voi rezolva singur.

Gu Qing Pei dădu din cap.

– Bine. Rezolv-o singur.

Atmosfera din mașină se răci rapid. Niciunul nu știa ce să mai spună. Amândoi simțeau o apăsare în piept, dar nu reușeau să comunice.

După ce ajunseră acasă, Yuan Yang îi luă bagajul lui Gu Qing Pei și îl urmă sus. Gu Qing Pei nu voia să-și strice starea de spirit de Anul Nou, așa că spuse:

– N-ai mâncat încă, nu-i așa? Îți gătesc niște mâncăruri din orașul meu natal. Le-am învățat când am fost acasă.

Trupul lui Yuan Yang tresări ușor și dădu din cap.

– Bine.

Gu Qing Pei îl bătu ușor pe obraz.

– Înveselește-te.

Yuan Yang se întoarse și îl sărută ușor. Fu un sărut scurt, delicat, dar incredibil de tandru.

Gu Qing Pei zâmbi, cu o ambiguitate caldă în voce.

– Hai să intrăm și să ne încălzim cum trebuie.

Ușile liftului se deschiseră.

Apartamentul lui Gu Qing Pei era chiar în fața liftului. De îndată ce coborâră, îl văzu pe Yuan Lijiang stând la ușa lui.

Fața lui Yuan Yang se albi. Fața lui Gu Qing Pei se goli complet de culoare. Mâinile îi tremurau.

Yuan Lijiang îi privi calm, apoi se uită la ceas.

– Zborul a avut întârziere, nu-i așa? Mă așteptam să ajungeți cu o jumătate de oră mai devreme.

– Tată, tu… spuse Yuan Yang, cu ochii larg deschiși, privirea lui fiind un avertisment clar.

Yuan Lijiang ridică mâna, ca și cum i-ar fi spus că nu uitase ce îi promisese. Apoi se uită la Gu Qing Pei.

– Domnule Gu, putem vorbi?

Gu Qing Pei înghiți în sec. Un fior rece îi coborî pe șira spinării.

Nu și-ar fi imaginat niciodată că, la început de an, imediat după întoarcerea la Beijing, relația lui cu Yuan Yang avea să fie expusă astfel.

Judecând după expresia lui Yuan Yang, probabil că știa deja. Asta explica comportamentul lui neobișnuit din acea zi.

Totul avea acum o explicație logică. Dar cum aflase Yuan Lijiang?

Gu Qing Pei se temuse mereu de acest moment, dar oamenii tind să se amăgească singuri. Atâta timp cât lucrurile nu se întâmplă cu adevărat, preferă să evite consecințele. Nu era deloc pregătit. În fața lui Yuan Lijiang, simțea doar dorința de a fugi.

Nu simțea doar frică, ci și rușine.

Locuia cu fiul șefului său, un bărbat cu unsprezece ani mai tânăr. În viața lui existau doar două persoane în fața cărora nu putea sta drept: fosta lui soție, Zhao Yuan, și Yuan Lijiang, omul care îl apreciase atât de mult.

Abia acum înțelegea ce înseamnă să te simți cu adevărat rușinat.

Își strânse pumnii, forțându-se să se calmeze.

– Domnule președinte Yuan, vă rog să intrați.

Yuan Yang făcu un pas în față.

– Tată, n-ar trebui să fii aici.

– Nici tu n-ar trebui să fii aici! spuse Yuan Lijiang, sever.

– Tată, mi-ai promis…

Yuan Lijiang îl lovi peste față.

– Taci.

Yuan Yang își strânse pumnii și își plecă încet capul.

Gu Qing Pei deschise ușa și făcu un gest.

– Domnule președinte Yuan, vă rog.

Yuan Lijiang îl privi cu o expresie amestecată de jenă și asprime.

Gu Qing Pei nu îndrăzni să-l privească în ochi și îl urmă înăuntru. Yuan Yang rămase nemișcat câteva clipe, apoi intră și el.

Yuan Lijiang se uită în jur. Gândul că acesta era locul în care fiul său și Gu Qing Pei trăiseră împreună îl făcea extrem de incomod.

Gu Qing Pei trase adânc aer în piept.

– Domnule președinte Yuan, haideți în birou.

Yuan Lijiang îl privi rece și îl urmă.

Yuan Yang făcu un pas înainte, dar amândoi se întoarseră spre el în același timp, oprindu-l din priviri.

Yuan Yang își strânse pumnii atât de tare încât unghiile aproape i se înfipseseră în carne.

– Vă rog să luați loc, domnule președinte Yuan.

– Nu e nevoie. Spun câteva lucruri și plec.
– Președinte Gu, Yuan Yang mi-a dat o explicație. Aș vrea să aud și versiunea ta.

Gu Qing Pei suspină ușor. De obicei era elocvent, dar acum nu știa de unde să înceapă. Nu putea spune adevărul despre faptul că fusese drogat. Ar fi fost și mai rușinos. Mintea îi zumzăia.

– Domnule președinte Yuan, nu știu cum să explic.

– De cât timp durează? Locuiți împreună.

– De aproximativ trei luni.

– Ai locuit cu fiul meu sub nasul meu timp de trei luni?

Yuan Lijiang își strânse pumnul la spate, privindu-l cu o răceală tăioasă.

Gu Qing Pei abia își mai putea ține capul sus.

– Nu v-am lipsit niciodată de respect, domnule președinte.

– Niciun pic de lipsă de respect? râse Yuan Lijiang.
– Ce ai făcut e mai rușinos decât să mă pălmuiești în public. Și mai vorbești de respect?

Gu Qing Pei ar fi vrut să dispară.

Yuan Lijiang oftă brusc.

– Gu Qing Pei, am avut mari așteptări de la tine. Ți-am încredințat compania și pe fiul meu. Ai gestionat bine afacerile, dar cum ai putut ajunge aici? Yuan Yang e tânăr și nu înțelege multe, dar tu? Cum ai putut face asta?

– Îmi pare rău… spuse Gu Qing Pei, cu vocea răgușită.

– Ești un om rațional. Nu vreau să spun mai mult. Ai lucrat nouă luni, îți voi plăti un an întreg. După Anul Nou, îți vei da demisia.

Gu Qing Pei tăcu.

– De ce nu spui nimic? Nu ești mulțumit? Nu mă interesează cine poartă vina. Situația trebuie rezolvată imediat. Te-am apreciat, dar m-ai dezonorat și m-ai rănit profund. Am fost mai mult decât generos. Chiar mai e nevoie să spun ceva?

Gu Qing Pei ridică privirea și, cu un efort enorm, spuse:

– Înțeleg.

Yuan Lijiang tăcu o clipă.

– Yuan Yang pare să țină mult la tine. Ce intenționezi să faci?

Gu Qing Pei tremură, ca și cum i s-ar fi blocat un os în gât.

– Cum vrei să rezolvăm asta? insistă Yuan Lijiang.

Ce trebuia făcut?

Gu Qing Pei ar fi vrut și el un răspuns.

Gândul despărțirii de Yuan Yang îl umplea de o panică pe care nu o mai simțise niciodată.

Yuan Lijiang îl privea fix, așteptând răspunsul