Dinte pentru dinte- Capitolul 79

După ce petrecuseră trei zile împreună, Gu Qing Pei își dădu seama în cele din urmă că scopul principal al lui Wang Jin, venind aici, era să-l convingă să-și schimbe locul de muncă.

Se gândi la asta toată ziua.

A merge la compania lui Wang Jin avea multe avantaje, însă exista o problemă inevitabilă: avansurile lui Wang Jin. Se vedeau doar ocazional, iar Wang Jin era deja extrem de atent; dacă ar fi ajuns să se întâlnească zilnic, ar fi trebuit să-și consume mult timp în fiecare zi ca să gestioneze situația.

Deși nu era chiar atât de greu de făcut față, doar gândul la asta îi dădea dureri de cap.

Dar lucrurile stăteau mereu așa: există câștiguri și pierderi. Nimic în lumea asta nu putea fi pe deplin satisfăcător. Tot ce trebuia să facă era să cântărească avantajele și dezavantajele. Dacă beneficiile depășeau neajunsurile, atunci merita încercat.

Scrisoarea de numire pe care i-o înmânase Wang Jin era un avantaj uriaș. Doar salariul anual era considerabil, ca să nu mai vorbim de acțiunile și dividendele promise după un an de angajare, precum și de accesul la proiecte uriașe și la persoane de rang înalt. Toate aceste avantaje, tangibile și intangibile, îl chemau pe Gu Qing Pei. Atâta timp cât ar fi dat din cap, cariera lui ar fi făcut un salt calitativ.

Pentru el, în momentul de față, aceasta era practic un colac de salvare.

Dacă nu reușea să revină în lumea afacerilor într-un mod impecabil și admirabil, ultima impresie pe care ar fi lăsat-o tuturor ar fi fost aceea a unui homosexual naiv, forțat să plece din compania lui Yuan Lijiang din cauza unor fotografii compromițătoare din pat. Incapabil să mai rămână în Beijing, s-ar fi întors în orașul natal, devenind subiect de batjocură. Dar dacă revenea calm ca adjunct al lui Wang Jin, cel mult oamenii l-ar fi bătut pe umăr, tachinându-l: „Președintele Gu e chiar un mare cuceritor.”

Realitatea era nemiloasă.

Unul se înălța până la cer, celălalt se prăbușea în iad. Gândindu-se la aceste două peisaje radical diferite, Gu Qing Pei simțea tot mai clar că, de fapt, aproape că nu avea de ales.

În afară de Wang Jin, nimeni nu îi mai oferea o asemenea oportunitate.

Fără ea, s-ar fi confruntat cu cea mai mare criză a vieții sale. Nu știa cât ar fi trebuit să îndure — mai ales cât ar fi trebuit să îndure părinții lui din cauza lui.

Nu era de mirare că Wang Jin era atât de sigur pe el și nu se grăbea: îi înțelesese deja perfect situația.

În timp ce se minuna de cât de calculat era Wang Jin, Gu Qing Pei simțea și o apăsare cumplită legată de propria lui stare.

În ultimele zile fugise de toate acestea, refuzând să se gândească, refuzând să se gândească la fotografii, la reacțiile celorlalți, la consecințe — pentru că îi era frică. Dar apariția lui Wang Jin îl forțase să se întoarcă la realitate. În cele din urmă se calmase și își analizase situația, realizând că impactul acestui scandal asupra lui era, probabil, mult mai grav decât își imaginase.

Analizând cu luciditate, ajungea la concluzia că aproape nu mai avea nicio ieșire. Fie accepta postul oferit de Wang Jin, fie se întorcea în orașul natal, ca un câine vagabond.

Gu Qing Pei fusese mândru și arogant toată viața și nu pierduse niciodată în fața nimănui. Cum ar fi putut accepta a doua variantă?

Dar dacă chiar mergea la compania lui Wang Jin, atunci Yuan Yang…

Yuan Yang avea să fie cu siguranță furios.

Chiar și acum, doar gândul la Yuan Yang îi provoca o durere în inimă.

Îl plăcea pe Yuan Yang. Nu se gândise niciodată că, la vârsta lui, ar mai putea simți o afecțiune atât de pură. Îl plăcea pur și simplu ca persoană, fără alte condiții, lucru care îl surprinsese chiar și pe el.

Dar îl și ura pe Yuan Yang.

Exact când era pe punctul de a risca tot ce construise în zece ani, ca să înceapă de la zero cu Yuan Yang, acesta îi dăduse o lovitură devastatoare, prin cea mai umilitoare metodă posibilă.

Exact când își pusese deoparte convingerile, își încălcase principiile și luase o decizie atât de mare pentru a continua relația cu Yuan Yang, gustase umilința extremă.

Pur și simplu nu-l putea ierta.

Capul îl durea de fiecare dată când se gândea la Yuan Yang. Se prăbuși pe pat, îngropându-și fața în pături. Durerea sfâșietoare nu putea fi descrisă în cuvinte; nu-i rămânea decât să o suporte în tăcere, iar și iar.

Se auzi o bătaie în ușă, și era evident cine era.

Gu Qing Pei își șterse fața, se ridică și se duse să-i deschidă lui Wang Jin.

Wang Jin ținea în mâini o tavă cu o porție generoasă de paste cu fructe de mare.

– Nu ai ieșit din cameră toată după-amiaza. Sigur ți-e foame.

– Frate Wang, puteai să rogi serviciul în cameră să le trimită.

– E în regulă, sunt liber oricum.

Gu Qing Pei eliberă un colț al mesei, se așeză pe scaun cu un picior strâns sub el și începu să mănânce fără prea multă grijă pentru aparențe. Chiar îi era foame.

Wang Jin îl privea zâmbind.

După ce Gu Qing Pei termină de mâncat, Wang Jin spuse:

– Trebuie să prind un zbor spre Germania în curând, pentru o negociere foarte importantă. Probabil nu mă voi întoarce două sau trei zile. O să mă aștepți?

Gu Qing Pei respiră ușurat în sinea lui. Nu-i răspunse direct.

– Concediul meu planificat încă nu s-a încheiat.

Wang Jin zâmbi.

– Când mă întorc, îmi poți da un răspuns? Am un proiect care are urgent nevoie de un lider, iar tu ești cel mai potrivit.

Gu Qing Pei a dat din cap.

– Îți voi da un răspuns când te întorci.

Wang Jin îl bătu ușor pe umăr.

– Bine. Chiar aștept cu nerăbdare.
Se ridică în picioare.
– Nu sta toată ziua în camera cu aer condiționat. Ieși puțin prin cartier. Nu arăți prea bine.

Gu Qing Pei nu se putu abține să nu-și atingă fața.

Wang Jin râse.

– Ești tot foarte chipeș.

Gu Qing Pei zâmbi și el.

Wang Jin își luă rămas-bun și se întoarse să plece.

Gu Qing Pei îl strigă din spate:

– Frate Wang.

Wang Jin se întoarse.

Gu Qing Pei spuse sincer:

– Frate Wang, indiferent ce va fi, îți sunt foarte recunoscător.

După incident, Wang Jin fusese singurul dispus să-l ajute. Yuan Yang ar fi vrut și el, dar nu putea. Ce ironie amară.

Wang Jin îi trimise un sărut în aer, zâmbi și plecă.

După plecarea lui Wang Jin, Gu Qing Pei rămase mult timp în fața calculatorului, până când, în cele din urmă, îl deschise și își verifică e-mailul. Așa cum se așteptase, erau mai multe mesaje de la prieteni — unele discrete, altele directe. Dar cele mai multe erau de la Yuan Yang, care îl întreba chiar din subiect unde se află, ce a făcut în ziua aceea și când se întoarce.

Gu Qing Pei privi mult timp numele „Yuan Yang”, apoi mișcă mouse-ul și șterse toate e-mailurile necitite.

Apoi își luă telefonul, ezită îndelung și, în cele din urmă, îl aruncă în valiză. Doar gândul la câte apeluri și mesaje pierdute l-ar fi așteptat după ce l-ar fi pornit îl făcea să se simtă complet epuizat.

Deodată, telefonul fix din cameră sună.

Gu Qing Pei tresări și se mută de cealaltă parte a patului ca să răspundă.

Nici nu apucase să vorbească, când o voce pe care o cunoștea mult prea bine se auzi de la celălalt capăt.

– Gu Qing Pei.

Gu Qing Pei rămase uimit.

– Yuan Yang?
De ce ar fi sunat aici? Dar, din moment ce Wang Jin reușise să-l găsească, nu era chiar surprinzător că și Yuan Yang putea.

Totuși, tonul lui Yuan Yang era ciudat.

Vocea lui părea să vină din cel mai adânc și mai întunecat abis, rece până în măduva oaselor.

– Ești cu Wang Jin.

Nu era o întrebare, ci un interogatoriu.

Gu Qing Pei tăcu o clipă, apoi întrebă:

– De unde știi?

– De unde să știu?
Yuan Yang scoase aproape un râs forțat, printre dinți.
– N-ar fi trebuit să știu, nu? Păcat. Mi-a trimis pe telefon poze cu voi doi, așteptând doar să aflu. Nu vrei să explici?

Inima lui Gu Qing Pei se strânse.

– Nu am nicio obligație să-ți explic.

Încercă să închidă.

– Gu Qing Pei! urlă Yuan Yang la celălalt capăt al firului.
– Ascultă-mă! Oricum ai vrea să mă chinui, nu voi scoate niciun sunet. Îți datorez atât de mult încât nu pot răscumpăra nimic. Dar dacă îndrăznești să mă trădezi, te voi face să regreți că ai privit vreodată pe altcineva.

Gu Qing Pei trânti receptorul.

Rămase întins, privind în gol tavanul, și inspiră adânc de două ori.