Dinte pentru dinte- Capitolul 81

Wang Jin se întoarse trei zile mai târziu. După ce coborî din avion, nu se duse direct acasă, ci se întâlni mai întâi cu Gu Qing Pei pentru a discuta contractul.
Gu Qing Pei redusese intenționat o parte dintre clauzele avantajoase pe care Wang Jin i le propusese inițial, în schimbul unei autonomii mai mari. În același timp, termenii contractului fuseseră formulați extrem de detaliat.

Avea motivele lui.

Ca mari dezvoltatori imobiliari, Wang Jin și Yuan Lijiang colaboraseră și concuraseră de-a lungul anilor în numeroase proiecte. Deși lipsise o perioadă, Gu Qin Ppei nu se desprinsese complet de informațiile din industrie. Înainte de a accepta oferta, făcuse propriile investigații și descoperise un proiect recent de licitație pentru terenuri, extrem de disputat, în care cele mai puternice două tabere erau chiar Wang Jin și Yuan Lijiang.

Fie că era o coincidență, fie o strategie calculată, recrutarea lui în acel moment nu putea fi lipsită de intenția de a-i valorifica experiența acumulată sub conducerea lui Yuan Lijiang.

Așa funcționau oamenii de afaceri: nimic nu era irosit. Gu Qing Pei nu vedea nimic greșit în asta. Între el și Wang Jin nu exista nicio relație personală. Era o relație strict profesională, un schimb clar între angajator și angajat. Nu exista datorie morală, nici pierdere sau câștig personal. Totuși, nu avea de gând să devină o unealtă în confruntarea directă cu Yuan Lijiang. Cum să rămână neatins într-o asemenea situație depindea exclusiv de propria abilitate.

Deținea, fără îndoială, informații care ar fi putut fi folosite împotriva lui Yuan Lijiang, deoarece nicio companie nu avea evidențe financiare perfect curate. Aceste informații îi erau însă inutile lui Gu Qing Pei; nu avea puterea să zdruncine un imperiu. Dacă ar fi fost folosite de Wang Jin, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Chiar dacă nu ar fi produs daune majore, câteva probleme de imagine și o criză de credibilitate în plin proces de licitație ar fi fost suficiente pentru a-l avantaja pe Wang Jin.

Tocmai de aceea, Gu Qing Pei nu avea de gând să se lase folosit. Redactase personal contractul, revizuindu-l timp de două zile întregi.

Chiar dacă totul nu era decât o presupunere, instinctul îi spunea că trebuia să-și lase o cale de retragere. Chiar dacă ar fi avut dovezi grave împotriva lui Yuan Lijiang, nu s-ar fi aventurat să le folosească. Nu pentru că nu-l ura, ci pentru că nu-și permitea să-l provoace. Mai mult, Yuan Lijiang rămânea tatăl lui Yuan Yang.

Lucra pentru Wang Jin, pentru companie și nu avea nicio intenție să se lase atras într-un vârtej fără fund.

Wang Jin nu ridică obiecții serioase și păstră un zâmbet constant pe tot parcursul discuției. După semnarea contractului, îi oferise un mic cadou ales cu grijă, felicitându-l pentru alăturarea la companie și exprimându-și dorința ca acesta să înceapă munca cât mai curând.

Cum sediul companiei era destul de departe de locuința lui actuală, Gu Qing Pei hotărî să se mute mai aproape. Cu ani în urmă, pe vremea când lucra într-o companie de stat, primise un apartament nu departe de firmă. Îl renovase, dar nu locuise niciodată acolo. O schimbare de decor era mai mult decât necesară.

De fiecare dată când se întorcea în vechiul apartament, se simțea sufocat. Fiecare colț păstra mirosul unei alte persoane.

Stabiliseră ca munca să înceapă lunea următoare. În zilele rămase, comandă mobilier, câteva obiecte de uz casnic, își împachetă lucrurile necesare și se mută cu un troler mare.

În momentul în care părăsi definitiv acel loc plin de amintiri, se simți considerabil mai ușor.

În seara aceea, îi sună pe câțiva cunoscuți care îl căutaseră insistent în ultima vreme și îi invită la cină.

Prietenii lui nu erau altceva decât parteneri de afaceri sau oameni care, într-o zi, ar fi putut avea nevoie de el. Așteptaseră cu nerăbdare să afle ce se alesese de el. Era momentul să le ofere subiect de discuție și să folosească zvonurile în favoarea lui.

Vremea se încălzise. La banchet, purtă un costum deschis la culoare, cu un pulover subțire de cașmir bej. Arăta înalt, elegant, sigur pe sine, emanând o maturitate calmă și un farmec masculin rafinat.

Intră în sală și apoi în salonul privat cu pași relaxați, radiant, fără nicio urmă de dezordine sau decădere.

Numărul invitaților depăși așteptările, iar cei care speraseră să-l vadă prăbușit nu-și putură ascunde dezamăgirea.

Între glume, întrebări insinuante și tachinări, Gu Qing Pei zâmbi constant, răspunse cu lejeritate și dezamorsă fiecare întrebare incomodă. La momentul potrivit, anunță că urma să se alăture companiei lui Wang Jin.

Își atinsese scopul.

Fără numele lui Wang Jin, nici el nu ar fi avut încredere în sine. Acum însă, nu doar că nu fusese afectat negativ, dar statutul lui părea chiar consolidat. Atâta timp cât putea rămâne calm în privința fotografiilor care îl îngroziseră cândva, nimeni nu-l mai putea răni.

Pe drumul spre casă, zâmbetul i se stinse iar oboseala îl cuprinse dintr-odată. Chiar dacă își recăpătase poziția și viitorul profesional, acasă nu-l aștepta nimeni. Nicio masă caldă, nicio prezență.

Într-un singur an, pierduse prea mult. Și durerea continua să apese.

Luni, Wang Jin îl prezentă oficial în cadrul ședinței companiei. Majoritatea angajaților nu-l cunoșteau și nu știau nimic despre zvonurile din trecut. Gu Qing Pei știa însă că bârfele nu puteau fi oprite pentru mult timp. Trebuia să le suprime înainte să prindă rădăcină și să insufle respect, chiar teamă, pentru a-și consolida poziția.

Știa foarte bine: într-o astfel de lume, doar cei care impun autoritate pot supraviețui.

Gu Qing Pei susținu un discurs inaugural extrem de bine primit. Elocvența lui impecabilă și prezența calmă, elegantă, provocarǎ o agitație vizibilă în întreaga companie Qingda Real Estate.

După ședința generală, Wang Jin convocă imediat o întâlnire cu membrii-cheie ai departamentului de administrare a activelor, pentru a-l prezenta oficial pe noul lor superior. Gu Qing Pei vorbi degajat și sigur pe sine, menționând că lucrase mai bine de zece ani într-o companie de stat clasată în top 50 Fortune Global 500. Spuse că acolo asimilase și aplicase cele mai avansate concepte internaționale de management — suficiente pentru a impresiona orice auditoriu.

După ce le făcu o primă evaluare subordonaților, Wang Jin le ceru să intre rapid în ritm și părăsi sala.

În cadrul companiei, Wang Jin era sobru și autoritar. Gu Qing Pei observă că angajații îl priveau cu o anumită teamă — lucru deloc rău. Cel puțin, asta însemna că Wang Jin nu avea să se comporte necugetat la birou. În plus, Wang Jin era extrem de ocupat; probabil nu aveau să se vadă decât de câteva ori pe săptămână, fapt care îl liniștea.

Wang Jin îi repartiză o secretară personală, o femeie cu câțiva ani mai mare decât el — încă o dovadă a „atenției” deosebite pe care i-o acorda. Aceasta îi așeză pe birou dosarele proiectelor urgente. Gu Qing Pei sorbi calm din ceai și le răsfoi fără grabă. Așa cum se așteptase, printre ele se afla și dosarul licitației de terenuri aflate în competiție directă cu Yuan Lijiang.

Zâmbi slab și începu să studieze documentele cu atenție.

Nu avea nevoie de tertipuri. Cu experiența lui și cu resursele Qingda, avea suficientă încredere că putea câștiga cinstit.

După ce analiză materialele, le ceru subordonaților să-i pregătească toate informațiile disponibile despre compania de stat concurentă — date financiare, producție, operațiuni recente — cu cât mai detaliat, cu atât mai bine. În paralel, solicită o evaluare exactă a capacității investiționale Qingda.

Petrecu două zile familiarizându-se cu proiectul și îi mobiliză rapid pe toți la ore suplimentare.

Mai rămăseseră doar două săptămâni până la termenul-limită. Analiză cele două oferte anterioare și nu fu mulțumit. Deși lucrase doar un an sub conducerea lui Yuan Lijiang, îi cunoștea foarte bine stilul. Concesiile repetate pe profit duceau inevitabil la scăderea calității — iar Yuan Lijiang nu avea să rateze o asemenea slăbiciune.

Gu Qing Pei conduse o echipă de tineri capabili și analiză meticulos fiecare detaliu: de la prețuri și materiale până la termenele de execuție. Scopul era clar — competitivitate maximă, fără sacrificarea profitului.

Nu știa ce strategii foloseau ceilalți competitori, dar știa foarte bine cum să-l înfrunte pe Yuan Lijiang.

O săptămână trecu într-o clipă. Gu Qing Pei își câștigă respectul subordonaților prin competență și începu să-și consolideze poziția în companie.

Yuan Yang nu îl mai contactă deloc după acel incident.

De când se cunoscuseră, trecuseră zece zile fără niciun mesaj, fără nicio întâlnire — o premieră.

Gu Qing Pei era rareori liber. Și-ar fi dorit să fie ocupat non-stop, doar ca să nu aibă timp să se gândească la Yuan Yang. Dar ori de câte ori se oprea, tristețea și singurătatea îl copleșeau din nou.

Într-o seară, urma să participe la un dineu, iar Wang Jin îl luă cu el. După program, Gu Qing Pei făcu un duș în birou și dormi o jumătate de oră. Secretara îl trezi și îl anunță că șoferul îl aștepta.

Când ajunse la restaurant, Wang Jin era deja acolo. Îl trase imediat lângă el și începu să-l prezinte managerilor și directorilor prezenți. Gu Qing Pei simți câteva priviri ciudate, dar rămase calm și ireproșabil.

În timp ce grupul mânca și discuta, un director de la un birou guvernamental reveni de la toaletă, vizibil amețit, și strigă:
– Ce coincidență! Fratele Yuan e chiar alături! Hai, șefule Wang, să mergem să-l salutăm!

Expresia lui Gu Qing Pei se schimbă ușor. În Beijing, foarte puțini oameni puteau fi numiți „fratele Yuan”.

Cei care știau de conflictul recent dintre Wang Jin și Yuan Lijiang priveau acum spre Wang Jin. Acesta zâmbi relaxat:
– Ce noroc! Hai să-l salutăm pe președintele Yuan. Qing Pei, azi vei bea în locul meu.

Wang Jin îl bătu ușor pe umăr, semn că nu putea refuza. Cum ar fi putut? Dacă rămânea jos, ar fi părut că se teme.

Un oficial din altă provincie îl trase însă de braț:
– Domnule Gu, haideți cu noi, să ne lărgim orizonturile.

Directorul Liu, deja amețit, râse:
– Să vă prezint eu? Domnul Gu a lucrat sub conducerea fostului președinte, lăsați-l pe el să vă facă cunoștință!

Atmosfera deveni stânjenitoare. Wang Jin își încruntă ușor sprâncenele.

Gu Qing Pei râse și interveni calm:
– Sincer, e cam delicat… Președintele Yuan nu voia să mă lase să plec, ba chiar m-a sunat recent să mă întorc. Dar nu pot ignora încrederea pe care mi-a acordat-o președintele Wang. Un fost șef și un șef actual — viața e plină de contradicții.

Zâmbi autoironic.

În cele din urmă, merseră totuși împreună. Când ușa se deschise, Gu Qing Pei și Yuan Lijiang își întâlniră privirile.

Yuan Lijiang, cu obrajii ușor îmbujorați de vin, îngheță pentru o fracțiune de secundă, apoi izbucni în râs:
– Ce zi!  Wang Zhou, ce coincidență! A, domnule Gu? Credeam că v-ați întors definitiv acasă.

Gu Qing Pei răspunse calm, cu un zâmbet:
– Am fost doar să-mi văd părinții. Primăvara e un moment bun pentru planuri mari.

Privirile lor se întâlniră din nou, tensionate, tăioase.

Pentru Gu Qing Pei, revenirea fusese deja o victorie.