Masca Perfecțiunii-Capitolul 10

Zilele treceau pe nesimțite, topindu-se unele în altele ca paginile unui calendar răsfoit prea repede. Elisabeta își prelungise șederea, Eduard era prins în ședințe și proiecte, iar Melisa trăia între birou, casă și pregătirile pentru nunta Marei.
Respira responsabilitate. Dormea puțin. Zâmbea mult.

Într-o dimineață, telefonul vibră pe birou.

Kara.

Vocea ei părea grăbită, ușor tensionată.

— Am nevoie să vii cu mine la prânz. E important. O discuție privată.

Atât.

Melisa nu ezită.

Restaurantul ales era elegant, discret, scăldat într-o lumină caldă de după-amiază. Se așeză la masa rezervată, își așeză geanta pe scaunul liber și privi spre ușă.

Un minut.
Zece.
Treizeci.

Telefonul Karei suna mereu ocupat.

O neliniște fină începu să i se strecoare sub piele. Își privi ceasul. O oră. Apoi două.

Mesele din jur se schimbau. Oamenii veneau și plecau. Paharele erau strânse. Zgomotele se estompau.

Ea rămânea.

Cu fiecare apel fără răspuns, inima îi bătea mai tare. Ceva nu era în regulă. Sau poate fusese doar uitată? Gândul acesta o înțepă mai rău decât îngrijorarea.

După două ore de așteptare, își strânse lucrurile. Pașii îi erau mai grăbiți decât de obicei. Drumul spre casă i se păru lung, ca un coridor fără capăt.

Când ajunse în fața locuinței, simți un gol ciudat în stomac.

Introduse cheia. Răsuci încet.

Ușa se deschise.

Și, pentru o fracțiune de secundă, lumea păru suspendată.

Apoi…

O explozie de confetti aurii îi sări în față, mii de scântei dansând în aer ca o ploaie de lumină. Un ropot de aplauze umplu încăperea, urmat de un strigăt în cor, vibrant, plin de viață:

— La mulți aniiii!

Melisa rămase nemișcată în prag.

Holul, de obicei sobru, era transformat. Baloane aurii, flori albe, lumânări aprinse. Fețe cunoscute. Zâmbete largi.

Iar în mijlocul lor, tatăl ei, prietenele, colegi… și Noah.

Confetti i se așezaseră în păr, pe umeri, pe gene.

Pentru o clipă, nu putu respira.

Toată neliniștea, toate gândurile negre, toate scenariile se risipiră într-o secundă, înlocuite de un val copleșitor de emoție.

Nu fusese uitată.

Fusese așteptată.

Ochii i se umplură de lacrimi fără să-și dea voie.

Nu pentru petrecere.
Nu pentru surpriză.

Ci pentru că, pentru prima dată după mult timp, nu era ea cea care organiza.

Nu era ea cea care susținea.

Era ea… sărbătorită.

Iar în mijlocul luminilor aurii și al vocilor care îi cântau numele, Melisa înțelese cât de mult învățase să fie puternică… și cât de rar își permitea să fie doar o fată care împlinește un an în plus.

— La mulți ani, scumpa noastră! spuse Elisabeta, apărând alături de Eduard și apropiindu-se grăbită să o ia în brațe.

Melisa rămase câteva secunde fără aer.

— Mamă? Tată? Nu îmi vine să cred… șopti ea emoționată.
— Când ai ajuns? o întrebă privind-o pe Elisabeta.

— Crezi că aș fi lipsit de la ziua fiicei mele? răspunse mama ei cu dragoste în privire.

— La mulți ani, Meli, spuse Eduard și îi sărută obrajii.
Apoi îi întinse o cutie lungă de catifea neagră.

Melisa o deschise cu degete tremurânde. În interior, o brățară placată cu diamante strălucea sub lumina candelabrelor, fiecare piatră reflectând sclipiri aurii pe chipul ei.

Ochii i se umplură de lacrimi.

— Vă mulțumesc… șopti ea.

Prietenele ei săriră toate trei asupra ei, îmbrățișând-o.

— La mulți aniii, Mel! strigă Kara râzând.

— Tu… nu știi câte gânduri mi-am făcut, spuse Melisa zâmbind printre lacrimi.

— Trebuia să te scoatem din casă, replică Kara cu un aer vinovat și jucăuș.

— La mulți ani! spuseră Mara și Leonor în același timp.

— Ți-am cumpărat un cadou special, dar trebuie să îl deschizi în privat, adăugară ele zâmbind complice.

Muzica creștea ușor în fundal. Luminile vibrau cald. Râsete. Pahare ciocnite.

Și atunci Noah se apropie.

Îi sărută obrazul, zâmbind ușor.

— La mulți ani, frumoasă Melisa, îi șopti și îi oferi un buchet imens cu florile ei preferate.

— Mulțumesc, Noah… îmi plac foarte mult, spuse ea emoționată.

— Melisa… rosti el brusc, serios.

Tonul lui schimbă aerul din jur.

Ea îl privi ușor panicată.

— Ne cunoaștem de puțin timp. Dar în acest puțin timp am realizat că vreau o viață întreagă în care să am ocazia să te cunosc zi de zi… și să mă îndrăgostesc la nesfârșit de tine.

Vocea lui era clară. Puternică. Publică.

Invitații tăcură.

Melisa simți cum sunetul din jur se estompează, ca și cum ar fi fost scufundată sub apă.

Și apoi…

Noah îngenuncheă.

O cutiuță roșie apăru în mâna lui. Se deschise. Un inel cu diamant roz străluci orbitor.

Un murmur străbătu încăperea.

Melisa încremeni.

Nu se așteptase la asta. Da, îl plăcea. Conversațiile deveniseră mai profunde. Ieșirile mai lejere, mai plăcute. Începuse să se obișnuiască cu prezența lui.

Dar asta…

Era prea mult. Prea repede.

Își ridică privirea spre părinții ei.

Și îl văzu pe Eduard.

Privirea lui era atentă. Fixă. Calculată.

Nu era surprins.
Nu era emoționat.

Știa.

În acel moment, piesele se așezară brutal în mintea ei.

Kara.
Întârzierea.
Absența mamei.
Privirea tatălui.

O ambuscadă perfect orchestrată.

Inima îi bătea atât de tare încât îi acoperea gândurile. O sută de ochi o priveau. O sută de zâmbete așteptau.

„Spune nu”, îi șopti o voce interioară.

Dar nu putea.

Nu aici.
Nu acum.

Nu în fața tuturor.

Înghiți în sec. Își forță buzele să se curbeze într-un zâmbet.

— Da… spuse încet.

Aplauzele explodară.

Noah se ridică, o prinse în brațe, fericit. O sărută.

Pentru el, poate era un gest natural. Un triumf.

Pentru ea…

Era primul sărut primit vreodată.

Și în momentul în care buzele lui le atinseseră pe ale ei, așteptă scânteia. Freamătul. Furtuna.

Nu veni nimic.

Doar gol.

Felicitările curgeau în jurul lor. Îmbrățișări. Lacrimi de bucurie. Strigăte.

Dar Melisa nu mai auzea nimic.

Nu se mai putea bucura de ziua ei.

Simțea doar gustul amar al unei decizii forțate.

Nu spusese „da” pentru că voia.

Spusese „da” pentru că fusese pusă într-un colț în care „nu” nu exista.

Și în mijlocul confetti-ului auriu și al luminilor strălucitoare, Melisa înțelese ceva dureros:

Nu fusese o cerere în căsătorie.

Fusese o mutare strategică.

Iar ea… piesa principală de pe tabla lor de șah.