Masca Perfecțiunii-Capitolul 9

Când ajunseră la locație, Noah coborî primul și deschise portiera Melisei cu un zâmbet larg pe buze.

— Foarte galant, spuse ea, apoi își întoarse privirea spre restaurantul din fața ei. Era localul ei preferat.

— Aici… începu ea să spună.

— Îți place? întrebă Noah zâmbind.

— Este unul dintre locurile mele preferate, spuse ea încântată.

— Știu, răspunse el mândru.

— Am făcut câteva cercetări în privința ta, adăugă și îi făcu semn să intre.

— Cercetări? întrebă ea uimită.

— O rezervare pe numele Noah, spuse el ospătarului care îi întâmpină și îi conduse la masa lor.

Noah îi trase scaunul, iar Melisa se așeză.

— Da, cercetări. Pentru că vreau să aflu tot ce ține de tine, spuse el în momentul în care se așeză pe scaunul din fața ei.

— Și de ce, mă rog? întrebă ea.

— Pentru că îmi placi. Și, mai mult de atât, părinții noștri ne vor împreună, spuse el cu o sinceritate brutală.

Melisa îl privi câteva secunde serioasă, apoi zâmbi.

— Îți plac pentru că părinții noștri ne vor împreună? întrebă ea, încercând să scape de senzația de greață.

— Nu. Îmi placi pentru că ești o femeie frumoasă, inteligentă și competitivă. Îmi placi pentru ceea ce ești tu. Faptul că și părinții noștri ne vor împreună este doar un bonus, spuse el lejer și apucă meniul, privind în el.

Melisa îl privi atentă, iar senzația de foame îi dispăru complet, ca și cum cineva ar fi stins brusc lumina dintr-o încăpere caldă. Luase totul ca pe o glumă. O invitație calculată. O mișcare elegantă pe tabla unui joc social.

Dar acum înțelegea.

Nu era un joc ușor. Era o partidă decisivă.

— Noah… șopti ea.

El își ridică privirea din meniu, lent, sigur, ca un bărbat care nu se teme de verdict.

Melisa îl studie în tăcere. Era frumos, genul de frumusețe care întorcea priviri fără efort. Carismatic. Inteligent. Un bărbat crescut să conducă, să decidă, să câștige. Un bărbat visat de multe femei.

Și totuși…

Ceva în el o făcea să se retragă. O rigiditate în felul în care controla conversația. O siguranță prea perfectă. Ca și cum ar fi știut deja finalul înainte ca ea să-și spună replicile.

— Da? întrebă el când observă că doar îl privește.

Vocea lui era calmă, dar ochii, atenți. Analitici.

— Melisa, știu că par uneori prea plin de mine… spuse el, lăsând meniul jos.
— Dar pe lângă toate defectele pe care sunt sigur că mi le analizezi chiar acum… trebuie să recunoști că am fost sincer cu tine de la început. Asta spune totul despre mine.

Zâmbi. Un zâmbet care nu cerea aprobare. Doar acceptare.

— Da… șopti ea.
— Ești brutal de sincer, chiar. Nu știam că ai astfel de sentimente pentru persoana mea.

Cuvintele îi ieșiră curate, dar în interior ceva se strângea.

— De ce nu? replică el imediat.
— Ești tot ce visează un bărbat să aibă lângă el. Frumoasă. Puternică. Inteligentă. Ambițioasă. Melisa… vreau un viitor cu tine. Și sunt extrem de sincer și de serios în privința asta.

Timpul păru să încetinească.

În jurul lor, restaurantul continua să respire, pahare care se atingeau, voci estompate, pași pe podeaua lustruită. Dar la masa lor se așternuse o liniște densă.

Melisa simți greutatea cuvintelor lui așezându-se între ei ca o promisiune și ca o capcană în același timp.

Un viitor.

Nu o invitație.
Nu o posibilitate.

Un plan.

Își coborî privirea pentru o clipă, urmărind reflexia lor în paharul cu apă. Două siluete perfecte. Două nume care, unite, ar fi devenit o forță.

Și poate tocmai asta o speria.

Pentru că în vocea lui nu era doar dorință.

Era certitudine.

Iar Melisa nu știa dacă vrea să fie aleasă… sau cucerită.

— Mă voi gândi… șopti ea.

Cuvintele căzură între ei ca o perdea subțire, dar suficientă cât să îi ofere un spațiu de respirație.

Își coborî privirea și apucă meniul, de parcă hârtia groasă ar fi putut deveni un scut. Îl deschise fără să vadă cu adevărat literele. Rândurile se amestecau, iar cuvintele nu aveau gust.

Își dorea ca acest prânz să se termine cât mai rapid.

Noah o privi câteva secunde în tăcere. Nu părea rănit. Nu părea grăbit. Doar atent. Ca un strateg care acceptă o amânare pentru că știe că jocul nu s-a încheiat.

— Desigur, spuse el calm.
— Nu mă așteptam la un răspuns acum.

Își sprijini coatele pe masă, ușor aplecat spre ea.

— Dar să știi un lucru, Melisa. Eu nu spun lucruri pe care nu le pot susține.

Ea ridică privirea pentru o clipă, suficient cât să întâlnească intensitatea din ochii lui.

Acolo nu era pasiune impulsivă. Era determinare.

Melisa își simți stomacul strâns, nu de emoție romantică, ci de presiune. De responsabilitate. De ideea că viața ei putea deveni, dintr-o dată, un proiect comun.

În jurul lor, ospătarul se apropie politicos pentru a le lua comanda.

— Pentru mine doar o apă, spuse ea aproape absent.

Noah zâmbi ușor.

— Și pentru mine la fel.

Era un gest simplu, dar încărcat de semnificație.

Prânzul acela nu mai era despre mâncare.

Era despre viitor.

Iar Melisa, cu meniul încă deschis în fața ei, înțelese că pentru prima dată nu îi era teamă de el… ci de cât de repede lucrurile începeau să se decidă fără ca ea să fie pregătită. În dimineața în care Elisabeta trebuia să ajungă acasă, Melisa coborî scările spre parter, unde tatăl ei se pregătea de plecare la birou. Lumina dimineții intra prin ferestrele înalte, așezând reflexii calde pe marmura rece.

— Bună dimineața, Meli, îi spuse el cu căldură și îi sărută fruntea.
— Mama ta a anunțat că vor mai sta trei zile.

Pentru o fracțiune de secundă, Melisa se încruntă, dar își alungă imediat reacția. Mama ei chiar avea nevoie de aceste zile libere.

— Bună dimineața, tati. Este ok. Sunt sigură că mama Marei o încarcă cu proiecte pentru viitoarea nuntă, spuse ea, încercând să pară relaxată.

— Azi ești la birou toată ziua? întrebă ea.

— Am o ședință dimineață cu firma din LA, dar accept o invitație la prânz din partea ta, spuse Eduard zâmbind.

— Dacă mă încadrez în timp, cu mare drag. Am multe comisioane azi. Pe lângă dosarele pe care trebuie să le termin la birou, am întâlnirea cu Mara. Se pare că eu și fetele vom fi domnișoare de onoare și azi avem prima probă a rochiilor, spuse ea.

— Asta e grozav, Meli. Meriți și puțină relaxare. Plus că așa observi și prinzi idei pentru propria ta nuntă, spuse Eduard în timp ce își luă servieta și se îndreptă spre ieșire.

Melisa îl privi cu ochii măriți.

Cuvintele lui căzură greu.

Nunta ei.

Înghiți în sec, simțind cum o căldură ciudată îi urcă în obraji. Nu spuse nimic. Nu încă.

Ușa se închise, iar liniștea dimineții deveni dintr-odată mai apăsătoare.