Dinte pentru dinte- Capitolul 82

După ce grupul termină de dat noroc, se întoarseră cu toții în salon și reluară discuțiile despre familia Yuan. Erau povești vechi, pe care Gu Qing Pei le auzise de prea multe ori. Sorbea absent din ceai, cu privirea ușor pierdută.

Deodată, o mână caldă și puternică i-o strânse pe a lui.

Gu Qing Pei ridică privirea și îl văzu pe Wang Jin, care își ridica paharul și schimba politețuri cu interlocutorul din fața lui. În același timp, Wang Jin își înclină ușor bărbia și îi aruncă o privire laterală, calmă și sigură, emanând o forță stăpânită care îi insuflă un sentiment de siguranță.

Să mergi alături de un om ca el îți dă impresia că nu există nimic de temut pe lume. Să mergi alături de Yuan Yang era ca și cum ai merge printre tigri și lupi.

Nu… încă nu era clar cine erau, de fapt, adevărații tigri și lupi.

Gu Qing Pei își scutură ușor capul și își adună gândurile. Wang Jin provenea dintr-o familie puternică, iar experiența lui de viață depășea cu mult ce trăise Gu Qing Pei. Era un om mult mai calculat. Dacă ar fi făcut un pas greșit, risca să ajungă complet la discreția lui Wang Jin.

Motivul pentru care nu putea dezvolta sentimente pentru Wang Jin — simțind doar prudență și respect — era simplu: putea crede cu ușurință că Yuan Yang îl plăcea cu adevărat, dar nu putea crede că Wang Jin ar fi sincer. Totul avea un preț. Iar Gu Qing Pei nu avea de gând să facă o afacere păguboasă. Nu a doua oară.

Își retrase încet mâna, ridică paharul și zâmbi, golindu-l dintr-o înghițitură.

După cină, amândoi băuseră destul de mult, însă Gu Qing Pei avea o toleranță mai mare la alcool. Împreună cu șoferul, îl ajută pe Wang Jin să coboare. Portiera din spate se deschise, iar Gu Qing Pei îl sprijini să intre în mașină. Wang Jin îl apucă de gât și refuză să-i dea drumul.

Gu Qing Pei rămase pe jumătate afară, pe jumătate înăuntru. Era înalt, cu picioare lungi, iar poziția aceea incomodă îl obosea.
– Wang Gege, mergi acasă și odihnește-te.

Fețele lor erau atât de apropiate încât o mișcare minimă i-ar fi adus într-un sărut, dar niciunul nu se mișcă. Wang Jin, amețit de alcool, murmură:
– Gu Qing Pei… ce lipsește, de fapt, între noi?

Gu Qing Pei nu știa ce să răspundă.

Wang Jin era, fără îndoială, extrem de sigur pe sine — și avea motive. Gu Qing Pei își dădea seama că Wang Jin nu îl luase niciodată cu adevărat în serios pe Yuan Yang, acel tânăr impulsiv și naiv. Dacă majoritatea oamenilor ar fi avut de ales între cei doi, ar fi ales, fără îndoială, pe Wang Jin: matur, stabil, de succes.

Dacă ar fi fost să identifice ce lipsea între ei, probabil era doar… momentul potrivit.

Dacă l-ar fi întâlnit pe Wang Jin înainte, totul ar fi putut fi diferit. Deși Wang Jin era mereu rezervat și calculat, exact asta îl făcea pe Gu Qing Pei să se simtă mai în siguranță. Fiecare își primea ceea ce dorea. Ce era greșit în asta?

Din păcate, acum, atât în public, cât și în privat, trebuia să traseze o linie clară între ei.

Wang Jin oftă, îi dădu drumul și Gu Qing Pei închise portiera, privind mașina îndepărtându-se.

Chiar atunci, șoferul lui Gu Qing Pei opri în față. Când se pregătea să urce, o voce cunoscută se auzi din spate:
– Domnule Gu.

Gu Qing Pei se opri și întoarse capul încet.

Yuan Lijiang stătea pe treptele intrării principale ale hotelului, privind de sus. Era însoțit de doi asistenți — oameni care, cu puțin timp înainte, îi fuseseră „frați” la masă, dar acum aveau priviri reci.

Gu Qing Pei zâmbi calm:
– Președinte Yuan, ce mai faceți?

Yuan Lijiang nu-și schimbă expresia:
– Domnule Gu, pot să vă rețin câteva minute, în privat?

Gu Qing Pei râse ușor:
– Mi-e teamă că nu mă pricep la băutură și ar fi mai bine să merg acasă, înainte să ajung subiect de bârfă.

Privirea lui Yuan Lijiang se aspri. Coborî treptele și se opri lângă el, închizând ușa mașinii.

Gu Qing Pei încreți ușor fruntea.

Yuan Lijiang vorbi încet, doar pentru ei doi:
– Gu Qing Pei, tu mi-ai răpit fiul, iar eu am făcut lucruri lipsite de etică. Suntem chit. Faptul că ai mers la Wang Jin a încălcat cea mai mare limită a mea, dar nu vreau să insist. Sper doar să-ți cunoști măsura și să nu faci lucruri care îi rănesc pe alții fără să-ți aducă vreun folos.

Gu Qing Pei răspunse la fel de încet:
– Stați liniștit. Pentru licitația X Steel Group mă voi baza doar pe propria judecată. Sper ca și dumneavoastră să concurați corect. Oricine va câștiga, să nu existe resentimente.

Yuan Lijiang râse rece:
– În trecut chiar îți admiram încrederea.

Gu Qing Pei zâmbi:
– Și eu.

Deschise portiera, urcă elegant și mașina porni.

A doua dimineață, Wang Jin aduse pe cineva în biroul lui — un fost coleg de liceu al asistentului responsabil de licitația X Steel Group. Intenția era să-l invite pe asistent la masă și să obțină informații din timp.

Gu Qing Pei îl evaluă atent. Omul părea lipsit de vlagă, hainele uzate trădau probleme financiare serioase. Chiar dacă ar fi acceptat întâlnirea, scurgerea de informații într-o licitație de stat era ilegală. Riscul era enorm.

Gu Qing Pei cunoștea foarte bine sistemul. Știa cât de murdar și periculos putea fi. Nu era mulțumit de această abordare.

Îl trimise pe om înapoi și discută îndelung cu Wang Jin. Deși calm, Wang Jin era sub o presiune uriașă. Investise enorm iar pierderea ar fi însemnat nu doar bani, ci și prestigiu.

– Qing Pei, e bine că te am acum, spuse Wang Jin, cu o privire plină de apreciere.

– Ăsta e rolul meu. Lăsați asta pe seama mea,  răspunse Gu Qing Pei calm.

Wang Jin nu se putu abține și îl îmbrățișă. Gu Qing Pei înțepeni o clipă, apoi făcu un pas înapoi.

– Ai muncit mult.
– Nu-i nimic.

Întâlnirea cu Yuan Lijiang nu-i slăbise moralul. Dimpotrivă, îi aprinse dorința de a lupta. După zile întregi de muncă și nopți aproape nedormite, documentele fură depuse.

Gu Qing Pei dormi adânc… până când telefonul sună.

– Alo?

O pauză lungă, apoi:
– Unde ești?

Vocea lui Yuan Yang.

Gu Qing Pei închise ochii.

– Sunt acasă. Vin din Tianjin. Unde ești? Vino acasă, te aștept.

Gu Qing Pei respiră adânc:
– Nu mai locuiesc acolo.

– Gu Qing Pei… chiar nu contează ce fac? vocea lui Yuan Yang tremura.

Gu Qing Pei strânse pumnul:
– Yuan Yang, nu mai există „dacă”. Să nu ne mai contactăm.

Respirația grea de la celălalt capăt îi răsuna în urechi.

– Nu poți să mă schimbi complet și apoi să mă abandonezi…

Gu Qing Pei închise telefonul.

Era suficient. La vârsta lui, nu mai avea timp pentru jocuri.

Deși amețit și epuizat, nu mai putu adormi.

Perioada de așteptare până la deschiderea ofertelor fu lungă și chinuitoare și nu aveau ce face decât să aștepte rezultatul. O companie se retrăsese din licitație, rămânând doar trei. Era clar că, în afară de ei și de cealaltă companie a lui Yuan Lijiang, ceilalți ar fi fost nevoiți să facă concesii serioase, aproape până la limita inferioară a profitului, altfel nu ar fi avut nicio șansă reală de competiție.

Rezultatul era imposibil de anticipat.

Într-o zi, Gu Qing Pei primi un telefon de la Wu Jinglan.

Fu surprins — nu avuseseră prea multe interacțiuni până atunci.

Vocea lui Wu Jinglan era gravă, dar tonul rămânea politicos:
– Domnule Gu, ce mai faci în ultima vreme?

Gu Qing Pei simți cum i se încing obrajii, conștient că Yuan Yang se afla chiar în fața mamei sale. Vorbi în șoaptă:
– Sunt bine. Unde se află doamna Wu?

– Fiul meu, pe care l-am crescut mai bine de douăzeci de ani, refuză să vină acasă, refuză să spună unde se află și refuză să rostească măcar un cuvânt către tatăl său. Credeți că nu am dreptate să fiu neliniștită?

Gu Qing Pei rămase tăcut.

– Domnule Gu, știți unde este, nu-i așa?

– Nu știu. Nu am mai fost în contact cu el de mult timp.

– Nu se întoarce acasă din cauza dumneavoastră, iar dumneavoastră spuneți că nu ați mai vorbit de mult. Cum să cred asta? în vocea lui Wu Jinglan se strecură o urmă de agitație.

– Este adevărat. Nu am mai vorbit de mult. Doamna Wu ar trebui să fie mulțumită. Președintele Yuan și-a atins scopul.
Gu Qing Pei nu era sarcastic. O respecta sincer pe mama lui Yuan Yang și spunea doar adevărul.

Wu Jinglan tăcu aproape trei secunde înainte de a continua:
– Lijiang a făcut ceva nepotrivit. Dar, dacă aș fi aflat prima, probabil aș fi reacționat și mai violent. Nu aveți copii, nu puteți înțelege inima unui părinte.

Gu Qing Pei nu răspunse.

– Nu vreau să mai dezbat cine are dreptate și cine nu. Familia Yuan este una rațională, iar această chestiune nu poate fi pusă în întregime pe umerii dumneavoastră. Qing Pei, tot ce vreau acum este să ni-l înapoiați pe fiul nostru.

Gu Qing Pei aproape că izbucni în râs, dacă nu ar fi fost atât de greu să respire.

De ce să i-l înapoieze el?

– Doamnă Wu, fie că mă credeți sau nu, eu și Yuan Yang nu am mai fost în contact de mult timp. Am decis să rup definitiv legătura cu el. Nu am ce să vă „înapoiez”.

Wu Jinglan nu mai spuse nimic iar după câteva clipe de tăcere apăsătoare, închise telefonul.

Gu Qing Pei rămase mult timp nemișcat la birou, cu trupul rigid, incapabil să-și revină.

În dimineața deschiderii ofertelor, Wang Jin și Gu Qing Pei sosiră la X Steel Group împreună cu echipa lor. Yuan Lijiang nu se prezentase; trimisese în locul lui conducerea superioară și șeful celeilalte companii era deja acolo.

Cele trei companii se adunară în sala mare de conferințe, așteptând ca responsabilul proiectului să deschidă și să evalueze ofertele.

Atmosfera era apăsătoare. Nimeni nu zâmbea. Înainte de licitație, erau toți adversari. După aceea, urma să se decidă câștigătorii și învinșii. Abia atunci puteau bea în voie — altfel, orice gest ar fi părut deplasat.

Responsabilul afișă pe ecran prețurile ofertelor.

Gu Qing Pei schimbă o privire cu Wang Jin; amândoi aveau fețele ușor întunecate. Observă expresiile celorlalți și simți imediat ceva ciudat.

Erau la fel de nelămuriți ca el.

Își dădu seama că asistentul primise bani de la toate cele trei companii, oferind fiecăreia informații amestecate — adevăr și minciună. Niciuna nu primise datele reale. Nu se așteptase ca un tânăr să fie atât de lacom și imprudent.

Conducerea X Steel Group nu era deloc naivă. Scurgerile de informații erau frecvente în astfel de licitații, dar o fățărnicie atât de grosolană încălca grav regulile pieței. Tăcerea X Steel ascundea, probabil, interese interne. Cert era un lucru: toate cele trei companii fuseseră înșelate.

Din fericire, Gu Qing Pei nu se bazase complet pe informațiile primite, deci oferta lor rămânea extrem de competitivă. Celelalte două tabere nu păreau la fel de încrezătoare.

Responsabilul anunță câștigătorul.

Sângele lui Gu Qing Pei clocoti.

Când auzi numele Qingda Real Estate, ochii i se măriră, adrenalina îi explodă, gura i se uscase complet. O emoție copleșitoare îl cuprinse.

Câștigaseră. CÂȘTIGASERĂ.

Regreta doar un lucru: că Yuan Lijiang nu era prezent. Ar fi vrut să-i vadă expresia.

Wang Jin se ridică brusc, îl îmbrățișă strâns și izbucni în râs.

Subordonații lor erau în delir. Bărbați trecuți de treizeci de ani nu-și mai puteau stăpâni entuziasmul. Celelalte două companii păreau livide, dar se forțară să zâmbească și să-i felicite.

Wang Jin lăsă restul procedurilor în seama echipei și îl duse pe Gu Qing Pei la hotelul rezervat pentru conferința de presă.

A doua zi, acțiunile Qingda aveau să explodeze.

La conferință, Wang Jin ținu un discurs scurt, de cinci minute, plin de pasiune și viziune iar Gu Qing Pei apăru pe ecran cu un zâmbet victorios.

La final, Wang Jin își îmbrățișă din nou subordonații — îmbrățișări care durară mai mult decât de obicei.

După conferință, Gu Qing Pei își sună imediat părinții și le spuse să urmărească știrile. Niciodată nu trăise o asemenea împlinire profesională. Nu doar că se răzbunase pe Yuan Lijiang, dar ieșise definitiv din umbra scandalului.

Dacă datora cuiva explicații, aceia erau doar părinții lui. Trebuia să fie, toată viața, un fiu de care să fie mândri.

La banchetul de celebrare, Wang Jin anunță pe loc o primă de trei milioane de yuani pentru întreaga echipă și o săptămână de concediu pentru Gu Qing Pei care slăbise cinci-șase kilograme într-o lună și avea nevoie de odihnă.

După ce șoferul îl lăsă acasă, era ușor amețit de alcool, dar refuză ajutorul.

Era fericit — chiar dacă nu avea cu cine să împărtășească asta.

Ajuns la ușă, inima i se strânse. Yuan Yang stătea acolo, evident așteptând de mult timp.

Purta costum, părul aranjat cu gel. Într-o singură lună părea mult mai matur. Doar ochii aceia, de lup, rămăseseră neschimbați.

Capul lui Gu Qing Pei începu să-l doară.

Yuan Yang ieși din umbră pas cu pas, ca și cum fiecare pas apăsa direct pe pieptul lui.

– Ai mers cu Wang Jin.

– Lucrez pentru el, răspunse Gu Qing Pei încet.

– Ai făcut-o intenționat? Ca să te răzbuni pe mine?

– Nu am alt loc de muncă în Beijing.

Era adevărul, chiar dacă Yuan Yang nu-l putea înțelege.

Yuan Yang îi apucă bărbia, privirea lui devenind glacială:
– Gu Qing Pei, ai făcut-o intenționat. Știi ce am simțit când v-am văzut împreună la televizor?

Gu Qing Pei îl privi, buzele tremurând.

Yuan Yang se apropie de urechea lui și șopti:
– Am vrut să te omor.

Gu Qing Pei se cutremură și încercă să se retragă, dar Yuan Yang îl apucă de talie.

Vocea lui rece îi străpunse auzul:
– Nu eram așa înainte. Nu știu de ce, dar întâlnirea cu tine m-a transformat. Te plac atât de mult încât simt că nu mai sunt normal.

Gu Qing Pei simți frica în măduva oaselor și îl împinse cu putere.

O durere ascuțită îi străbătu ceafa. Ultimul lucru pe care îl văzu, înainte de a-și pierde cunoștința, fu o pereche de ochi de lup, sălbatici și necruțători.