FRĂMÂNTĂRI – Capitolul 7

Fostul meu revine să spună povestea

În timp ce mulți se odihnesc de oboseala muncii, viața de noapte a altora abia începea.

Krit tocmai ajunsese acasă. Se îndreptă spre dormitor, masându-și ceafa, istovit. Tânărul își scoase uniforma de polițist. Așeză pe raftul de sus al șifonierului epoleții cu stele de pe ambii umeri, înainte să observe o pată maro-închis pe mânecă, dinspre umăr până la cot. Era urmarea operațiunii de azi, când echipa lui și poliția locală făcuseră un raid într-un punct de instalare simbox dintr-o clădire din provincia Pathum Thani, pentru a destructura o rețea de call-center de tip bandă.

[Notă: un dispozitiv care, deși are utilizări legitime, este folosit adesea în activități ilegale datorită capacității de a ascunde identitatea și localizarea apelurilor.]

Krit zâmbi ușor. Își aminti conversația dintre Rose și mama ei despre cum mama trebuia mereu să-i calce uniforma tatălui, indiferent câți ani treceau, pentru că acesta cerea și ea făcea asta cu bucurie. Rose cu siguranță n-ar fi fost încântată dacă ar fi trebuit să-i spele și să-i calce cămașa lui.

De fapt, Krit probabil nici n-ar fi cerut așa ceva. Nu pentru că nu ar fi mândru de uniforma lui onorabilă.

Dar Krit ar fi preferat să folosească acel timp pentru a face alte lucruri cu persoana iubită. Cât despre haine, ar fi lăsat responsabilitatea menajerei.

Apoi se gândi la Wayu. Cu câteva zile în urmă, acesta îl sunase într-o stare de panică. Krit își amintea vocea tremurată, neclară, și lacrimile ce țâșneau din ochii umezi și limpezi ca bilele de sticlă. Era un moment în care celălalt părea atât de fragil încât îți era teamă că s-ar putea face bucăți. Krit îl ținuse cu grijă, spatele delicat în brațele lui, iar atingerea moale a obrazului pe umărul lui nu făcuse decât să-i întărească simțământul că trebuie neapărat să-l protejeze ca să nu se frângă.

Krit simțea milă pentru Wayu. Celălalt trăise o suită de nenorociri: de fiecare dată când era gata să avanseze, era doborât din nou. Krit aruncă o privire la ceasul de pe ecranul telefonului: 21:45. La ora asta, probabil că Wayu ieșea spre bar, dar nu era sigur dacă ce se întâmplase zilele trecute îl tulburase atât de tare încât să nu mai aibă chef de nimic. Krit scrise un mesaj.

— Cum te simți? Mergi la muncă azi?

Wayu răspunse aproape imediat.

— Mă schimb în vestiar.

— Te simți mai bine?

Celălalt trimise un sticker cu un personaj de desene trist, urmat de un mesaj:

— Nu pot să-mi privesc mama în față. Nu vreau s-o văd, nu vreau să-i aud nicio explicație.

— Calmează-te. Dacă încă nu poți vorbi, evit-o deocamdată.

— Da. Săptămâna asta îți returnez cămașa, P’Krit.

Krit tastă „Nu e nimic, nu mă grăbesc”, dar apoi se răzgândi. Șterse mesajul inițial și scrise altul:

— Bine. Ne vedem.

— Ne vedem, P’Krit.

Krit luă un prosop și intră la duș. Îi admira tăria lui Wayu. Celălalt semăna cu un copac tânăr. Chiar dacă viața nu era ușoară, nu aveau altă opțiune decât să continue să lupte.

După o vreme, Krit ieși din baie cu un prosop înfășurat în jurul șoldurilor. Pieptul puternic îi era încă brăzdat de picături de apă. Își șterse părul ud cu un prosop mic, apoi aruncă o privire la telefonul de pe noptieră. Avea un mesaj pe ecran.

Când îl luă, văzu că era de la Wayu.

— Mulțumesc, P’Krit. Îmi pare rău că ți-am făcut probleme, dar m-am gândit doar la tine.

— Uau.

Dar acel mesaj fu anulat mai târziu și trimis din nou, de data asta doar cu:

— Mulțumesc.

Krit rămase pe gânduri. Ochii lui tăioși trădau șovăială. Era confuz, dar în același timp profund mulțumit. Își dădea seama că îi plăcea lui Wayu. Tot ce arăta Wayu nu era greu de citit pentru Krit. Chiar dacă Wayu încerca să ascundă și să-și controleze sentimentele, acestea i se dezvăluiau în ochi de fiecare dată când îl privea și îi zâmbea.

Iar acum, fraza „M-am gândit doar la tine” aproape că dezvăluise tot ce ascundea. Krit nu respingea sentimentele pe care i le oferea Wayu, dar ezita. Nu era sigur dacă să le accepte și să răspundă pe deplin sau să le lase așa și să se retragă.

Acest sentiment pe jumătate îl înfuria pe Krit pe el însuși. Îi plăceau multe lucruri la Wayu — atât înfățișarea, cât și felul lui de a fi. Wayu era adorabil și atrăgător. Dar nu era doar atât. Dragostea nu era ceva ușor pentru Krit. Nu voia să se lase purtat de un impuls de moment și apoi să regrete.

Krit își abătu atenția în altă parte. Lăsă telefonul jos și porni muzica.

Trei zile mai târziu, Wayu îi ceru lui Krit să se vadă, ca să-i returneze cămașa. Krit acceptă, pentru că și el voia să-l vadă. Încă era îngrijorat de starea lui Wayu și spera că se simțea mai bine.

Krit ieși din arșița de afară, trecu de ușă și păși în răcoarea cafenelei, decorată în tonuri crem-alb și aer curat. Atmosfera era proaspătă, cu vaze mici cu flori și miros de cafea. Se înțeleseseră să se vadă acolo, într-o cafenea din clădirea din față, aproape de sediul de poliție unde lucra Krit.

Wayu îl aștepta deja înăuntru. Alesese o masă lângă fereastră, într-un colț mai retras. Krit se îndreptă spre el. Celălalt stătea ușor rezemat, privind pe fereastră. Colțul buzelor lui Krit se ridică, involuntar.

Imaginea părea expusă într-o galerie de artă. Un tânăr înalt și suplu stătea singur, cu fața albă, fină, întoarsă spre fereastră, lângă un singur crin alb într-o vază. Era atât de frumos și captivant, încât era greu de spus dacă frumusețea era a crinului sau a persoanei.

— Wayu, îl chemă încet Krit când se apropie.

Wayu se întoarse și, când văzu că e el, îi zâmbi, deși în ochi încă purta tristețe. Krit ar fi vrut să-i întindă mâna să-i mângâie părul moale și mătăsos, ca celălalt să-și lase capul în palma lui ca un pisoi alintat, dar se așeză doar pe scaunul din față și întrebă:

— Cum te simți? Mai bine?

Wayu suspină ușor, cu o expresie de frustrare înăbușită.

— Nu sunt bine. Abia pot s-o privesc pe mama în față. Parcă ar vrea să vorbească cu mine, dar nu vreau să mă uit, nu vreau să fac contact vizual cu nimic. Aș vrea să-l iau pe Singto și să plec departe.

— Unde te-ai duce?

— Nu am unde, știu. Pentru că lucrez noaptea, am nevoie de cineva care să aibă grijă de Singto când nu sunt acasă.

Krit îl privi atent pe Wayu. Chipul îi era la fel de frumos, dar ochii îi arătau oboseală, poate din epuizarea emoțională.

— Ai dormit bine azi-noapte?…

— Nu prea, am ațipit din când în când.

— Trebuie să ai grijă de tine, încearcă să mănânci și să dormi cum trebuie. Dacă te îmbolnăvești, va fi mai rău.

Wayu încuviință, înțelegând. Îl privi pe Krit cu recunoștință.

— Nu sunt mulți cei care se interesează de mine. Acum doar tu și Tai mă întrebați cum sunt.

Wayu întinse mâna după jacheta împăturită de lângă el și i-o întinse lui Krit. Era jacheta pe care Krit i-o pusese pe umeri în ziua aceea.

— Poftiți jacheta, domnule Krit. Am spălat-o și călcat-o. Mulțumesc.

Krit încuviință și întinse mâna s-o ia. Observă o altă jachetă împăturită lângă Wayu. Era o cămașă neagră, cu un logo și litere brodate pe piept. Krit știa că era numele barului de host-uri unde lucra Wayu.

— Mergi la serviciu acum? Abia e patru, întrebă Krit.

— Astăzi am repetiție de dans pentru spectacolul de pe ring, așa că am ieșit mai devreme. În plus, statul acasă mă agită și mai tare.

— Mmm, reflectă Krit.

— Ce fel de dans?

— Domnule Krit, nu vă imaginați cine știe ce, se grăbi să spună Wayu.

— Nu e un dans în care îmi scot hainele și rămân în chiloți. Nu e genul acela de senzualitate. Dansez în stil trupă de băieți.

— Nici n-am zis nimic, zise Krit, râzând în barbă.

— Chiar dacă nu spui, cred că te gândești, îl privi complice Wayu.

— La dans s-ar putea să se vadă un pic de abdomen, dar tot cu haine rămân.

— Ai și tu abdomen?

— Un pic. Lucrez la el. Ce înseamnă fața asta? Nu crezi că am, așa-i?

— Atunci, în seara asta trag o fugă să văd. Adică să văd dansul, nu abdomenul. De ce mi-aș dori să văd abdomenul unui bebeluș? zise Krit.

Se simțea bine că Wayu se putea desprinde o clipă de tristețea lui și se concentra pe alte lucruri care îl făceau să se simtă viu.

— Nu, nu poți. Nu azi, se grăbi să spună Wayu.

— Abia am început să învăț, încă nu vreau ca Krit să mă vadă.

— Dar trebuie să dansezi pentru clienți, nu? De ce te rușinezi acum?

— Mă rușinez pentru că tu o să fii acolo și o să te uiți.

— Ce-i cu tine…?

Krit se rezemă pe spătarul scaunului, clătinând din cap. Wayu zâmbi și el stingher. Se priviră unul pe altul, în timp ce pe fundal curgea, întâmplător, una dintre piesele de dragoste pe care i le trimisese Wayu lui Krit. Obrajii lui Wayu se îmbujorară. Krit îl privi zâmbind.

Dar apoi, ca și cum amândoi și-ar fi dat seama că atmosfera și conversația deveniseră ciudate, Krit își dregse vocea și reveni la expresia lui obișnuită, iar Wayu își întoarse privirea. Își mușcă buza și luă ceasca de cafea ca să bea.

De ce își mușcă buza?

Krit bombăni în sinea lui. Gesturile lui Wayu nu erau deloc rele, dar îl tulburau. Krit nu voia ca sentimentele lui s-o ia pe arătură. Să nu uite că e o cafenea din apropierea sediului poliției, adică locul lui de muncă.

După ce mai vorbiră o vreme și-și terminară cafeaua, ieșiră împreună din local.

— Phi mai rămâne la muncă, nu-i așa? întrebă Wayu.

— Da. Și tu cum pleci?

— O să iau o mototaxi sau un taxi, zăbovi Wayu o clipă, ca și cum ar fi cântărit ceva, înainte să se hotărască să vorbească.

— P’Krit, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine din prima zi până acum. Nu știu cum să-ți mulțumesc. Ești atât de bun cu mine, nu credeam că voi întâlni așa ceva. Contează enorm pentru mine, voiam să știi.

— Mă lauzi în așa hal încât parcă n-o să ne mai vedem niciodată, zise Krit.

— Doar că…, se bâlbâi Wayu.

— E în regulă, nu trebuie să explici. Sună-mă dacă ai nevoie de ceva, spuse Krit, blând.

Wayu își plecă puțin capul și îl privi pe Krit cu nesiguranță.

— Pot să sun, nu-i așa?

— De ce n-ai putea?

— Pentru că… nu vreau s-o deranjez pe Rose, rosti Wayu, privindu-și vârfurile pantofilor.

— Ce treabă are Rose?, se încruntă Krit.

— Pentru că… nu știu dacă P’Krit și Rose sunteți iubiți. Dacă te deranjez prea des, m-aș simți prost față de Rose.

— Eu și Rose suntem prieteni.

— Prieteni?, repetă încet Wayu.

— Da, prieteni din prima zi și până azi. Nu ne-am gândit niciodată să fim împreună.

Wayu zâmbi. Oboseala din ochi i se risipi, înlocuită de o sclipire de speranță.

— Atunci, dacă te sun des și te bat la cap, să nu te plângi, fiindcă o să consider că mi-ai dat voie. Și să nu mă blochezi după.

— Să nu mă forțezi să-mi schimb numărul ca să scap de tine.

— Nu promit.

— Bine. Ai grijă de tine.

— Da, P’Krit.

Wayu se depărtă. Încet și șovăielnic, ca și cum n-ar fi vrut să se despartă, dar, până la urmă, trebuia. Traversă parcarea din față ca să iasă la stradă, în timp ce Krit o lua în altă direcție. Trebuia să treacă prin curte spre clădirea din spate.

Wayu mergea încet, trecând prin parcare. Se simțea ca plutind. Vorbele lui Krit îi răsunau încă în minte. Krit nu era iubitul lui Rose și încă îi dădea voie să vorbească în continuare cu el. Oare asta însemna că îi dădea voie să se apropie? Obrajii lui Wayu se încălziră. Își dădu câteva palme ușoare peste obraji, zâmbind, apoi făcu un pas și se învârti ca la dans, atât de fericit încât nu se putu abține.

Fericirea speranței care îi hrănea inima îl făcu pe Wayu atât de încântat încât nu-și dădu seama că trecuse pe lângă un supercar negru în parcare, în care încă stătea cineva. Expresia lui fu surprinsă de persoana care îl privea prin geamul fumuriu.

În vreme ce întâlnirea îi mai ușura tristețea lui Wayu, și Krit se simțea bine. Își aminti expresia lui Wayu când îi spusese că nu e iubitul lui Rose. Celălalt fusese emoționat, dar încercase s-o ascundă — lucru pe care Krit îl observase oricum. Aproape că nu se putuse abține să nu râdă. Wayu avea uneori momente amuzante și adorabile, iar asta îi punea lui Krit o dispoziție bună.

Dar Krit avea ceva ce nu-i spusese lui Wayu. Avea o pistă despre sora mai mică a lui Wayu, pe nume Wai. Se estima că se afla în provincia Ayutthaya împreună cu iubitul ei, cu care fugise. Iubitul lui Wai avea antecedente de violență fizică. De aceea, Krit hotărî să nu-i spună încă lui Wayu. Nu voia să-i mărească neliniștea adăugându-i un stres în plus. Își aminti acei ochi triști. Avea de gând să conducă până la Ayutthaya ca să verifice dacă era într-adevăr Wai.

Krit nu se depărtase prea mult de cafenea, când auzi o voce strigându-l.

— Krit.

Krit se întoarse.

Rămase o clipă uimit când văzu un tânăr înalt apropiindu-se. Avea o piele și o statură impecabile. Personalitatea îi era izbitoare și distinctă — din cei la care îți dai seama pe loc că sunt din lumea spectacolului sau modele. Ochelarii de soare pe care îi purta abia reușeau să-i ascundă cât de chipeș era.

Când ajunse în dreptul lui Krit, celălalt își scoase ochelarii și zâmbi.

— Îți mai amintești de mine, nu? Sper că nu l-ai uitat pe Pete.

Asemenea lucruri sunt greu de uitat.

Krit își privi fostul iubit. Simți un gol în piept văzând această persoană neașteptată. Pete se schimbase destul de mult de pe vremea facultății. Pielea îi era mai deschisă la culoare și avea o aură de celebritate. Dar ce nu se schimbase era zâmbetul lui frumos și ochii strălucitori, jucăuși, care odinioară îl cuceriseră cu totul.

— Ce cauți pe aici?

— Ei, nu ne-am mai văzut de ani buni. De ce mă saluți așa, fără pic de emoție?

Krit nu răspunse. Doar îl țintui pe Pete cu privirea.

— Arăți și mai bine, Krit. Ești bine?

 Vocea lui Pete era atât de blândă, încât părea sinceră.

— Da, răspunse scurt Krit. Nu știa ce intenții avea Pete.

— Persoana de mai devreme e noul tău iubit? Băiatul acela cu pielea deschisă și chip drăguț, cu care vorbeai în fața cafenelei adineaori.

Privirea lui Krit se ascuți imediat.

— De cât timp te uiți?

— De destul cât să-mi dau seama că e clar că e ceva între tine și el. Cum îl cheamă? Arată bine, e și drăguț. Dar…

Pete făcu o mică pauză, apoi zâmbi într-o parte.

— Nu seamănă un pic cu Pete? După atâția ani, gusturile tale au rămas aceleași.

— Ce tot vorbești. Nu e iubitul meu. N-ai altă treabă? Krit nu era deloc dispus să se joace.

— Stai, glumeam puțin. Îmi pare rău, atunci. Pete ridică mâinile în semn de capitulare.

— Am venit pentru că voiam să-l rog pe Krit să mă ajute cu ceva.

— Ce vrei să spui?

— Am o problemă.

Celălalt suspină adânc, iar expresia i se făcu serioasă. Pete tocmai deschisese un pub împreună cu un prieten din showbiz. Afacerea mergea bine, însă apăruse o problemă când un grup de clienți consumase droguri într-o sală VIP și fuseseră prinși. Pe Pete îl paștea închiderea localului pentru acuzația de a fi permis consumul de droguri în incintă — lucru pe care nu și-l putea permite, întrucât i-ar afecta reputația de actor și prezentator, precum și contractele cu casa de producție a emisiunii.

Când termină povestea, Krit clătină neîncrezător din cap.

— Nu ne-am văzut cu anii, iar azi vii brusc să-mi ceri ajutorul. Nu ți se pare cam obraznic?

— Știi că atunci am avut motive să nu mai țin legătura cu tine.

— Și unde sunt acele motive acum?

— Nu mă ajuți, Krit?

— Cum ai vrea să te ajut? Ne ocupăm de lucruri diferite. Nu intră în atribuțiile mele.

— Krit, nu vorbi ca și cum lumea asta ar fi „care pe care”, fără să ne ajutăm unii pe alții. Suntem totuși prieteni și cunoștințe. Dacă ai vrea cu adevărat, de ce n-ai putea să mă ajuți?

Krit îl privi drept.

— Noi doi nu mai avem nicio legătură. De ce ar trebui să ne implicăm iar? Rezolvă-ți singur problemele.

— Krit nu va ține deloc cont de vechea noastră relație?

— Ce fel de relație?, râse sec Krit.

— De hârtie igienică? Folosită și aruncată.

— De oameni care au împărțit același pat.

— Destul, Pete, se stăpâni Krit.

— Ai puțin respect pentru tine. Ești actor cu milioane de fani. Așa ceva nu-ți face bine.

— Mă bucur că, în sfârșit, mi-ai spus pe nume.

Zâmbetul lui Pete se arcuie.

— Ce vrei în schimb, Krit?

— Ce vrei să spui?

— Dacă mă ajuți, cum vrei să-ți întorc? Vrei să fim iar ca înainte? Sau vrei doar… să te culci cu mine?

Krit îl privi uluit. Întrebă, plin de sarcasm:

— Serios? Folosești metoda asta ca să urci în industria divertismentului?

— Niciodată. Dar cu tine aș vrea s-o folosesc.

Cei doi se priviră fix. Krit se aplecă ușor înainte și spuse:

— Caută pe altcineva care să te ajute.

Tânărul făcu un pas înapoi, se întoarse și plecă fără să-l mai privească pe Pete.

Pete suspină încet. Privirea i se luă după silueta înaltă care se îndepărta, fără să încerce s-o mai deranjeze acum. Își potrivi din nou ochelarii de soare, apoi se întoarse fără grabă la mașină. Era mașina pe lângă care trecuse mai devreme Wayu.

Pete deschise ușa și se așeză la volan. Dacă Krit voia să joace așa, fie. Oricum, aveau să mai vorbească, fiindcă numărul de mobil al lui Krit rămăsese același. Pete fluieră încet. Unele lucruri cer puțin mai mult timp ca să dea rezultate mai bune.

Acum avea alte planuri pentru Krit.