Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Frânghia de cânepă – Nuvela – Capitolul 18 – Prima parte (18+)

 Nu sunt o persoană specială 

 

Pentru că folosești termenul „persoană specială”, ca să-l ții lângă tine pe nong ca să nu fugă, acum ai început să suferi pentru că tu încerci să fugi de  „persoana specială ”, nu-i așa?

„Nu vreau să fiu acea persoană”

Phawin simți că se prăbușește lumea. Ambele urechi îi țiuie. Îl vede în ceață pe băiatul din fața lui. Asta din cauză că ezitarea lui a făcut ca totul să se întâmple prea târziu.

“Team… Eu..”

Tânarul întinde mâna spre palmele tremurânde ale lui Win și-i atinge buzele când începu să vorbească.  Îi zâmbi persoanei care arată de parcă s-a năruit întreaga lume. Apoi mută chitara în mâna dreaptă. În acest moment ochii băiatului obraznic care întotdeauna îi dădea dureri de cap sunt roșii.

„… Vreau ca Hia să asculte acest cântec”

Corzile argintii se mișcă și se aude o voce răgușită care tremură. Team crede că acum își adună curajul de a-și decide soarta și de a-și deschide inima către cineva.

 

NT/(อยากใช้คำว่ารัก titlul cântecului „Vreau să folosesc cuvântul iubire” Boy Somphob)

 

Dacă azi nu o pot spune,

Dacă azi nu spun cuvântul iubire, ca tu să știi 

Ar fi de nesuportat, nu știu cum să mă mai pot abține. 

Cu căt aștept mai mult, cu atât de mult vreau să fac asta, să fiu mai mult decât atât.

Relația noastră poate fi mai mult de atât? 

Mai mult decât alții,

Mai mult decât cineva special

Vreau să știu unde sunt

Care este statutul meu? 

Nu doar senior-junior 

Nu doar un prieten din același club 

Nu doar cineva special. 

Vreau să folosesc cuvântul iubire cu tine, pot? 

Vreau să-ți spun că mi-e dor de tine, să ții asta doar pentru tine

Vreau să folosesc cuvântul iubire cu tine..în fiecare zi. 

Voi repeta la nesfârșit că te iubesc, te iubesc 

Nu știu, crezi că e posibil?  Spune-mi, te rog. 

 

„…”

 

„Hia nu ar trebui să-i ajute pe toți oamenii din lumea asta… Pentru că toțio amenii din lumea asta nu-l pot iubi pe Hia.”

Ochii îi ard, reținându-și sentimentul copleșitor. Team își țuguie buzele, vorbind rar și clar.

„Dar vreau ca Hia să știe că, că aici…”

„…”

„Sunt eu cel care te iubesc, hia”

„Dacă lui hia îi este teamă să fie primul care o spune, atunci voi fi eu cel care o spune”

„Dacă lui hia îi este teamă să iubească, voi iubi eu”

Lacrimile pe care nu le mai putea opri acum țâșnesc și-i inundă fața.

“Dacă tot nu este bine pentru tine… atunci eu o să încerc să…”

„Ajunge!”

Team făcu ochii mari. Întreg corpul îi este îmbrățișat atât de strâns încât de-abia poate respira. Tânărul se chinuie să respire. Își încolăcește mâinile pe după umerii seniorului și își odihnește fața pe brațele sale.

”Iartă-mă,” repetă Phawin încontinuu. Imaginea juniorului care i-a tulburat inima îl face să tresalte.

”Hia, pot să dorm cu tine? ” ”Hia, ce-ți place să mănânci? Spune-mi ca data viitoare să-mi amintesc. ”

”Mocha Frappuccino, cu o jumătate de măsură de sirop și frișcă! ”

Așa cum îi spune întotdeauna hia Wan, așa cum Dean îl blestemă de cine mai știe câte ori.

Ești bun cu toată lumea până uiți de propriile sentimente. Dar mai rău de-atât.. nu-ți pasă de sentimentele celor apropiați de tine. Întotdeauna îți pui masca de om amabil, rănind în mod egoist inimile celor te iubesc.

O mână mare îi mângâie spatele tânărului pe care îl ține în brațe și-i sărută tâmpla în mod repetat.

“Iartă-mă, iartă-mă că te-am făcut să te îngrijorezi și că te-am speriat.”

„…Hia” Tânarul își ridică privirea și se uită confuz la cealaltă persoană.

Win îi cuprinde cu palmele obrajii umezi. Acum și ochii lui sunt injectați și scăldați în lacrimi.

“Nu trebuie să te mai străduiești.” Se simte de parcă toate grijile au fost luate de râu. Phawin zâmbi înainte de a-și lăsa capul în jos și de a atinge fruntea celuilalt. Îi simți răsuflarea.

“Te iubesc, mă auzi, prostuțule?”

„…”

“ Te iubesc, Te iubesc al naibii de mult, nu ca pe cineva special” (suspină)

“Înțelegi ce ți-am spus?”

Team încuviințează cu lacrimile șiroind pe obraji, suspinând în loc de răspuns.

“Ești destul de bun pentru mine, Team. Atât de bun încât simt că eu nu sunt îndeajuns de bun pentru tine…”

Poate era din cauza alcoolului faptul că glandele lacrimale erau mai slabe decât de obicei.

“Sunt un laș.”  Seniorul îl ajută să-și șteargă lacrimile care continuau să curgă.

“Te-am făcut să suferi în halul asta.”

„Îhî” (suspin)

„Te-ai molipsit de la Pharm, nu-i așa? Ai plâns până ți s-au umflat ochii.” Win șterse fața umedă până când ochii săi au fost roșii ca ai unui iepure. A râs când juniorul s-a uitat la el încruntat.

“Nici Hia nu e mai breaz.” Team îi șterse câteva lacrimi lui Win.  “Ochii tăi sunt mai roșii decât ai mei.”

Cei doi plângăcioși s-au așezat și au râs unul de altul. Nu era o situație amuzantă. Dacă i-ar fi văzut cineva, ar fi crezut că cei doi sunt beți. Dar nu era cazul.  Mințile le sunt mai limpezi decât s-ar crede.

„Team”

„Ce?”

„Fii iubitul meu, te rog”

„Da”

Cuvinte simple, dar i-a luat mult timp să le spună. Două inimi unite într-un mod ridicol.  Phawin îi atinge obrazul juniorului care acum a fost ridicat la rang de iubit al său.  Degetul mare îi mângâie obrazul, oprindu-se la buze. Fața vicleană se apleacă și buze fierbinți se strivesc, se împerechează.

„Mă las în grija ta, Domnule Iubit” ridică el din sprâncene. Team râse, dându-i un sărut apăsat drept răspuns, „Ok, Phi* o să am grijă de tine.”

 

(T/N: Team se referă la el ca พี่ „Phi” , aici pentru a-l tachina pe Win, pentru că într-o relație, cel mai mare ar trebui să aibă grijă de celălalt.)

 

Phawin strânse din dinți. Este enervat, așa că îl apucă de cap pe celălalt să-l chinuie. Atmosfera dulce de iubire de mai devreme s-a transformat într-o bătaie. După nici 10 minute, cei doi se țin unul de altul și se îndreaptă spre camera lor. Tot ce a mai rămas este natura și sunetul râului în noapte.

“Ce este asta ?” Bee deschise ochii când auzi sunetul unei uși care se închide, dar nu este nici un semn din partea persoanei care tocmai a intrat în baie așa că vrea să se ducă înapoi la somn. În acest răstimp C se întoarce să vadă ce s-a întâmplat. Ae stătea tăcut în pragul ușii, adâncit în gânduri.

“Chiar acum l-am văzut pe P Win sărutându-l pe Team.”Fața sa încruntată era plină de întrebări.

“Asta nu mai este doar pentru o simplă încurajare.”

C își dădu ochii peste cap, făcându-i semn prietenului său să se întoarcă în pat.  Deși confuz, Ae se duce între cei doi prieteni. Dacă nu primește un răspuns în seara asta, nu va putea dormi. B face o față serioasă

“Ascultă-mă.”

C se apleacă un pic. „E momentul să afli.”

Dacă o mai tărăgănează, mai târziu vor fi consecințe dezastruoase.

În noaptea asta printre stele, gemetele dintr-o cameră acoperă sunetul râului.

„De ajuns. Mâine mergem la cascadă.” Team împinse mâna care-l ținea de talie apoi ridică picioarele spre proaspătul iubit care se sprijinea pe el. De când au intrat în cameră până acum, au fost aproape inseparabili.

Pluta aproape că a luat foc.

„Tu”, când s-a terminat giugiuleala, capul îi este înepărtat imediat, la naiba, „Doar ne îmbrățișăm, nu mai fac nimic altceva.”

Tânărul se uită cruciș. Văzând că celălalt nu are intenția de a face ceva, își deschise brațele larg și lăsă capul blond să-și îngroape fața la pieptul său.

“Chiar dacă vrei să o mai faci, eu nu mai pot. Simte că mi se rupe trupul în două și gura-mi este uscată.” Spuse Team și nu se putu abține să nu se gândească la prietenul său cel mai bun.

“Mâine Pharm va fi ok, hia?”

Când treceau pe lângă camera lui P Dean, a auzit o voce șoptită. A vrut să bată la ușă să-i întrerupă dar a fost târât de acolo de Hia.

„Dean știe ce să facă.” nasul lui Win e îngropat în umărul lui Team. Semnul roșu care nu era foarte vizibil îl tentează să-și înfigă dinții mai tare.

“Nu mușca, mâine vreau să mă joc în apă.” Team împinse grăbit fața vicleană.  Team se uită cu atenție și oftează. E doar o zgârietură și mâine dimineață o să disperă.

Sigur nu o să mai scape!

Phawin râde, hi, hi, hi. Îl îmbrățișează strâns pe Team în timp ce suspină fericit. “Sunt fericit.”

Team nu răspunde dar zâmbește.  Își trece mâna prin părul auriu.

“În trecut eram gelos pe Dean. Dar acum nu mai sunt.”

“Ha?” tânărul a ridicat din sprâncene.

“Hia, de ce ești gelos pe P’Dean?”

Chiar nu-și putea imagina. Pentru că Hia Win este bun la învățătură, familia lui este bogată, arată bine și oamenii îl plac. Important, este și amabil.

Tușește, ok, să zicem și că își ajută și iubitul.

“…Sunt gelos pentru că știe că iubește pe cineva. ” Se uită la Team care încă are oprivire contrariată.

“Îl știu pe Dean de când eram copii. Dintotdeauna a căutat pe cineva. Când l-am întrebat, a spus că era o persoană importantă.”

Phawin a închis ochii și s-a gândit la trecut.

„Este atât de cool. Nu contează câți ani au trecut, lui nu i-a păsat niciodată de alți oameni până când l-a întâlnit pe Nong Pharm. Ochii lui au spus clar că aceasta era persoana pe care o așteptase tot timpul.”

Team a aprobat. Când îl vede pe Phi Dean cum se uită la Pharm, nu poate să nu se întrebe cum poate să iubească o persoană pe care a întâlnit-o de doar câteva ori ?  dar Phi Dean a demonstrat că îl iubește cu adevărat.

“Probabil din cauza influenței lui Dean, vreau să găsesc pe cineva important. Am încercat să flirtez cu multă lume, îți vine să crezi?”

Și-a deschis ochii și s-a uitat la Team cu un zâmbet.

“Am avut câte o relație câteva luni și apoi pa-pa.”

Team ridică din sprâncene.

„Nu era nimeni pe care să-l vreau- Hei! Doar glumesc. Nu mă strânge de talie.”

Își trase deoparte mâna puternică în timp ce se retrăgea. Acum mâinile lui hia sunt ca niște clești de crabi care strâng al naibii de tare.

“De ce nu ai putut avea nici o relație?  Hia se pricepe să răsfețe.” Își dă seama după cum îl răsfață pe el. Ca și cum ar crește un copil.

Tușește. tușește. Las-o baltă! Eu nu cedez!

„Sunt un tip bun la suflet, dar am fost bun cu toată lumea. În final, nimeni nu mă ‚vrea’ cu excepția… arată cu degetul spre Team „ta”

„Ha?” Team arată spre el.

„Da, alți oameni nu suportă asta. Din când în când eu eram cel care rupea relația ca să îndepărtez problema. Credeam că în viața asta nu voi găsi pe cineva așa cum a găsit Dean, până te-am găsit pe tine.”

„Și ce persoană, arată bine, bine crescută și e și bună la suflet?”

„Ce copil enervant, mare pacoste, și al naibii de încăpățânat?”

Ambele persoane au vorbit în același timp, Team cu săgeți în priviri , gândindu-se în sinea lui că este greșit dacă se desparte după ce este iubitul lui de mai puțin de 3 ore?

Phawin aproape izbucnește în râs și-i zburlește părul lui Team cu  afecțiune.

„Acum te-am ridicat la rangul de cineva special… Mai special decât oricine altcineva pe care am cunoscut vreodată.”

“Dar hia, încă nu ai încredere în mine, așa-i? De aceea sunt doar o persoană specială.”

Pentru că-i era teamă că îl pierde pe cel drag. Pentru că nu are curaj să înfrunte adevărul.

„Îmi pare rău.. Îmi pare rău că am folosit cuvintele persoană specială ca să păstrez distanța și să nu fie clar.”

„Hia, ești un egoist, știai asta?”

Băiatul cel mare își țuguie buzele, nu vrea să se certe. Pentru că a fost egoist. Se gândește doar la el.  Îi este teamă că va fi rănit dar nu s-a gândit cum se simte  Team.

“Sunt atât de prost”

“îhî” suspină tânărul.  Acum persoana din fața lui arată ca un câine mare care a fost certat până i-au căzut urechile.

“Ascultă-mă hia, al cui iubit ești tu acum, hia?”

„… Al tău, desigur”

„Da, așa că nu-ți fie teamă. În viitor, s-ar putea să ne certăm, dar îți promit că nu o să te dezamăgesc atunci când suntem împreună.”

Își ridică degetul mic a promisiune în fața celuilalt.

„Dacă nu mă crezi, hai să facem o promisiune cu degetul mic.”

Phawin își dă ochii peste cap când nong își întinde degetul mic, și aproape îl umflă râsul.

Cum poate să nu se îndrăgostească?

“Grăbește-te.” Team mișcă din deget și îl grăbi. E jenant să facă asta.

Băiatul mai mare și-a reținut râsul până nu a mai putut. A întins degetul mic către cealaltă persoană și l-a scuturat ușor.

„Ești al naibii de cool. Cu asta deja m-am predat ție cu totul. Plănuiești să mă faci să mă îndrăgostesc de tine până peste cap fără să am șansa de a mă apăra?”

Team ridică din umeri, „da! Hia nu trebuie să se apere. Rămâî așa până o să îmbătrânim.”

Văzând expresia încrezătoare a împielițatului, inima lui Win a început să tremure până nu a mai putut suporta.

O să mor! Ești al naibii de drăguț!

„Hei, hia”

Ochii tânărului se măriră când Hia Win se aplecă să sărute degetele încolăcite. Fața lui este roșie ca focul de la atingerea moale a buzelor.  De data asta el a vrut să le retragă, dar nu a putut.

“Liniștește-te.”spuse el când i-a întors corpul, cu ochii sclipind.

Team transpiră abundent. La naiba, i-a atins inconștient punctul slab?

“Hia, mâine mergem la cascadă!” țipă Team, dar părea în zadar.

Phawin ridică din sprâncene. Uitându-se la ceasul de pe telefon,

„Mai este timp, hai să ne trezim mai târziu.”

„Stai puțin!  Hiaaaaa”

Cum o să se joace la cascadă!!

Activitatea de azi dimineață este să iasă pe plută ca să privească răsăritul. Bineînțeles, sunt doar câțiva oameni care se trezesc ca să participe la această activitate, restul sunt mahmuri și nu vor să se trezească atât de devreme.

Chiar și vice președintele clubului oprește alarma și se întoarce la somn. E deja ora micului dejun când se trezește din nou.

Phawin se trezi și se ridică în liniște.  Se uită la Team care deja a făcut duș. Se mișcă prin cameră ridicând hainele de jos ca să se pregătească să meargă la cascadă cu o privire încântată.

… Puternic băiatul ăsta.

“Hia, trezește-te și ridică-te din pat. Grăbește-te și fă un duș. Încă nu am mâncat. Mi-e așa de foame.” Se apleacă și trage de corpul mare. Dar celălalt nu cooperează și se întinde la loc trăgându-l și pe el.

“Hia, heiii!” strigă Team, încercând să nu ajungă sub trupul celuilalt

“De ce te grăbești?”

“Foame,” spuse Team sincer. A fost trezit de sunetul stomacului care chiorăia.

„Ești al naibii de lipicios.”

Team îl săgetă cu privirea „Și a cui este vina că m-a forțat să muncesc din greu.”

Phawin își drese glasul „Da, e vina mea. Îmi pare rău. Mă duc să fac un duș.”

Se grăbi să se dea jos din pat, apoi își luă lucrurile și se duse la baie. Dar înainte de a închide ușa, își plecă capul ca să se uite în secret la persoana care stătea întinsă pe pat cu o  privire plictisită.

„Tu”

“Ce?” Team își îngustă ochii neîncrezător.

Și, desigur, cineva ca  Phawin nu te dezamăgește.

„Bună dimineața, iubitule.”

“Hia!!”

Izbucni în râs, el este fericit că gluma a avut succes.  Băiatul tachinat este strivit în pat. În final, a luat o pernă și a îmbrățișat-o. Și-a îngropat fața ca să-și ascundă zâmbetul incontrolabil.

Team continuă să bombăne.

„Păstrează-ți calmul”

Cu toate astea, încă nu i-am spus lui Pham!!

După ce se va întoarce din excursia în Kanchanaburi, Team și-a promis că de-acum înainte când se va mai gândi să facă vreo excursie cu aventuri, corpul lui va trebui să fie mai pregătit.

Cine ar lua cu ei în excursie un prieten care abia se târăște pe el? Se lupta cu ochii în lacrimi să urce spre vârf, către Cascada Erawan Waterfall?

Nici la coborâre nu a fost mai bine, a fost un iad.  Când cădea cu fundul de pământ, nu putea decât să țipe și să-l blesteme pe Hia în gând. Seara aproape a leșinat de epuizare în autobuz, incapabil să se trezească, își aminti vag că Hia l-a târât jos din autobuz  și l-a dus în cameră să doarmă, numai că el nici nu și-a dat seama.

Dacă, după ce au început deja să se întâlnească, îl întrebai ce s-a schimbat, el putea spune că nu s-a schimbat nimic în afară de faptul că sentimentele lui erau  mai clare acum. Și el și Hia se duc peste tot împreună, ca și până acum.

Sunt nopți când se duce să doarmă în camera celeilalte persoane fără vreun motiv anume, sau fără să aibă coșmaruri.  Este o legătură care începe să fie din ce în ce mai strânsă după ce fusese legat un nod timp de multă vreme.

“Ce i-ai cumpărat iubitului tău azi?”

„Îi dau flori.”

„Îi dau un colier.”

După antrenamentul de după amiază se auziră glasuri vesele. Înotătorii se întorceau după ce nemilosul președinte le programase alte întreceri.

Team închise ușa dulapului din vestiar. Se încruntă la conversațiile ciudate ale colegilor săi de club.

„Azi, de ce trebuie să cumpărăm ceva?” Team se aplecă să se alăture discuției.

Grupul de prieteni se întoarse brusc spre el cu o expresie mirată.

“Team, azi este Valentine’s Day. Nu-ți amintești?”

Băiatul care uitase de această sărbătoare, făcu ochii mari. Deși încă de dimineață a văzut un mare număr de oameni care avea flori, pentru că nu a avut cursuri comune cu Manaow, nu s-a putut informa la timp.

La naiba.

„N-ar trebui să uit, altfel iubita mea s-ar putea supăra.”  Un prieten a făcut gestul de a-și tăia gâtul.

„Știi, eu i-am dat flori dimineață și în seara asta o scot la cină.”

„Ești gelos pe cei care au o iubităăăă.”

Toți fac schimb de informații despre planurile lor. Team stă mut de uimire și nu poate face nici o mișcare. Dar în minte se plimbă tot felul de gânduri despre cum să supraviețuiască.

Să comand ceva online acum? Sau să comand unui curier pe bicicletă să-mi cumpere niște flori?

“Oh, ce tot conspirați acolo, băieți? Schimbați-vă repede de haine, se închide clubul”, țipă vice președintele de la distanță. Grupul care se adunase să discute, acum s-a dispersat.

„Daaaa!” Toată lumea se schimbă în grabă. Vice președintele clubului de înot deschide dulapul să-și ia hainele ca să se schimbe. Arată calm și relaxat, de parcă nu are nici un plan să meargă undeva.

Team suspină în sinea lui. El suspectează că nici Hia nu-și amintește.

“P Win,” strigă cineva la el.

„Hm”

“Azi este Valentine’s Day. Plănuiești să te duci undeva?”

Team aproape dă cu capul de dulap, nemernicule! De ce trebuia să întrebi?!

Phawin continuă să-și schimbe hainele și, când termină își luă geanta din dulap și se întoarse să-i răspundă juniorului cu un zâmbet pe buze.

“Nu mă duc nicăieri. Planuiesc să sărbătoresc împreună cu iubitul meu în cameră.”

„Oh, sărbătorești împreună cu iubitul tău în cameră.” Dădu din cap cel care a întrebat, satisfăcut de răspunsul acestuia, apoi ezitând a întrebat,

„Stai puțin.”

„P Win are deja un iubit” țipă cineva care ascultase conversația.

„Stai puțin, când ți-ai făcut un iubit, P?”

„Oh, iubitul lui chiar acum…oooo” Ae își bulbucă ochii.

Bineînțeles, înainte de a apuca să termine ce avea de spus, i-a fost închisă gura de către cei doi prieteni până când abia mai putu să respire.

„Da, am deja un iubit. Eu o să plec. Nu vreau să-l fac pe iubitul meu să mă aștepte.”

Închise ușa dulapului, își puse geanta pe umăr și flutură mâna luându-și rămas bun de la băieți, fluierând în timp ce pleca.

În timp ce așa-numitul iubit rămase încă acolo confuz, incapabil să mai facă ceva.

„Și tu încă nu ai plecat?” îl întrebă C pe Team care tresări.

„Ah, da. Mă duc și eu.”

Uimit, tânărul ieși din club grăbit, cu capul plecat încercând să-l ajungă din urmă pe băiatul înalt.

Acum în vestiarul clubului se făcu liniște. Toți se uită unii la alții de parcă încă nu le-ar veni să creadă ce au auzit.

“P Win a spus adevărul, nu-i așa?”

“Uitându-mă la fața lui Team, cred că este adevărat.”

Toți se uită către ușă după ce cei doi au dispărut. Aproape toți oftează la unison.

„Când au început să se întâlnească?”

 

În căminul studențesc era mai liniște decât  de obicei. Poate era din cauză că mulți sărbătoreau în oraș Valentine’s Day și nu se întorseseră încă.

Cât despre cei care erau singuri, aceștia erau fericiți în camerele lor și poate mai erau vreo câteva cupluri care se întorseseră să sărbătorească liniștiti în cameră așa ca ei.

Team stă în fața ușii de la baie, cu o pungă de chipsuri când vede un mesaj de la cel mai bun prieten al său. Pharm nu uitase de Valentine’s Day și deja programase o întâlnire cu Phi Dean, lăsându-și prietenul să facă față adevărului.

De fapt, Pharm nu greșise cu nimic pentru că nu știa că Team avea deja un iubit. Nu putu face nimic altceva decât să trimită un răspuns prietenului său în care îi promise că-i va face un desert a doua zi, în semn de consolare.

„De ce stai acolo? Du-te să stai în fața televizorului.”

Phawin îl făcu pe tânăr să se așeze. Între timp luă o cutie de pizza și se așeză lângă el alegând un film de acțiune din lista cu filme noi.

Îl convinse apoi pe tânărul agitat să fie atent la film.

Team ezită pe moment dar, în cele din urmă fu complet distras când auzi explozia de sunete de la personajele care se băteau în film. Sunt prinși de filmul de acțiune și într-o clipă dispare și pizza.

Proprietarul camerei se ridică și deschide frigiderul. Scoate o cutie mică cu prăjituri și i-o dă celeilalte persoane, care se uită contrariată.

“Ce e asta, hia?”

„Prăjitura de Valentine’s Day” spuse el întinzându-i o linguriță. Pentru ei, care preferă mâncarea sărată, o prăjitură mică ar trebui să fie de ajuns.

Prăjitură cu fructe proaspete, de mărimea potrivită, arată apetisant. Nu pare prea dulce. Chiar dacă nu e un articol de lux, sau vreo surpriză, Team știe că Hia s-a pregătit pentru azi. Dar el nu a pregătit nimic.

„Îmi pare rău, hia”

„Ha?”

“Am uitat că este Valentine’s Day.” Este prima lui Valentine’s Day dintr-o relație, așa că nu a pregătit nimic.

Poc.

“Auch!” se trase Team înapoi. Iar are obiceiul de a-l pocni în frunte.

“Ce părere ai tu despre mine?” Phawin băgă niște prăjitură în gură, strângând din ochi la gustul acrișor al fructelor.

“De ce te agăți de sărbători ca toți ceilalți?  Ce-ar fi să stăm și să ne uităm la un film și să mâncăm o pizza împreună, nu-ți place?”

„Îmi place” își frecă el frunte. Cel puțin el preferă pizza decât să mănânce la  un restaurant scump.

„Dacă îți place, atunci este bine, nu-i așa? Valentine’s Day în stilul nostru este să stăm să ne uităm la un film, să mâncăm mâncare nesănătoasă, apoi o prăjitură, și totul este perfect.” Băiatul mai mare mai luă o linguriță de prăjitură. De data asta duse lingurița la gura celeilalte persoane.

Team ridică din sprâncene și deschise gura să primească prăjitura. Dar simțea că lipsște ceva…

Da! Lipsea ceva…

„Ei, unde te duci?” făcu Phawin o față mirată când îl văzu pe Team cum se ridică brusc.

“Așteaptă o clipă” spuse el și ieși fugind din cameră, lăsându-l pe celălalt băiat cu lingurița în mână. Nu-i venea să creadă auzind pașii lui Team care cobora alergând pe scara de urgență, fără să aștepte liftul.

Și a durat doar o clipă, așa cum a spus Team. Team s-a întors în cameră gâfâînd. Respiră adânc și-i dădu seniorului din fața lui obiectul pe care îl ținea în mână.

„Flori de Valentine’s Day”

Un cactus rotund cu flori vii fu pus în fața lui Win. Din fericire copiii lui din cameră erau toți înfloriti. Acesta pe care îl alesese avea cea mai mare floare.

„Pentru mine?”

„Da”

„Cactus?”

„Este o floare, FLOARE!” Scutură micul ghiveci pe care îl ținea în mână „De Valentine’s Day trebuie să fie o floare”

Phawin izbucni în râs fără să se poate abține. Asta este mai mult decât o surpriză. Mai mare decât un buchet mare de trandafiri. Mângâie cactusul și-l pune pe masă, îmbrățisându-l pe iubitul său.

“Îmi place foarte mult”

Team ridică din sprâncene, “Bineînțeles, al cui cadou este acesta?”

Primul lor Valentine’s Day, mâncând pizza, vizionând filme de acțiune, cu prăjitură.. și un ghiveci cu flori.

Este mai mult decât perfect.

Care este reacția ta?
+1
1
+1
1
+1
3
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
Frânghia de cânepă- Nuvela

Frânghia de cânepă- Nuvela

Status: Completed Tip: Autor: ,

Hemp Rope - Frânghia de cânepă 

Team este un înotător talentat care tocmai a intrat la universitate. În ciuda talentului său, când vine vorba de competiții de înot, el nu este niciodată capabil să concureze cât mai bine. Când Win, seniorul său, află că problema nu constă în abilitățile sau devotamentul lui Team, ci mai degrabă în trauma lui și în problemele pe care le are cu somnul, el își oferă camera pentru ca Team să doarmă cu el. Performanța lui Team începe să se îmbunătățească și sentimentele încep să crească între cei doi tineri. Dar Team nu este singurul cu probleme din trecutul său care îl împiedică să meargă înainte. Win se luptă cum să se descurce cu a primi dragoste și cum să acorde un tratament special celor mai apropiați. Având loc în paralel cu evenimentele din „Until We Meet Again”, această poveste se concentrează asupra modului în care Win și Team ajung să se cunoască și să-și inspire creșterea reciprocă. Autor: Lazysheep 22 Capitole principale + Capitole bonus scurte Traducere: Deea De la capitolul 16, traducerea ne este oferită de colega noastră, Silvia. Pe site-ul nostru partener, Rainbow Love găsiți serialul tradus de colega noastră iubi Magda. Click aici

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset