FRATELE DUCELUI-Capitolul 24

– Bună.

 – Bună. Este totul în regulă? întrebă privind ceasul de pe telefon.
De când plecase trecuseră două săptămâni.
Primul care inițiase un apel fusese Aris, pretextând că mai vrea informații despre familia de pisoi.
La două zile sunase el înapoi, apoi cum-necum începuseră să vorbească aproape în fiecare zi. Doar că o făceau doar seara, după ce Aris termina treaba la conac.
În toate aceste discuții nici unul nu menționă vreodată sărutul din ultima noapte. Ca și când fusese un accident care trebuia uitat.
Acum era prima oară când îl suna la miezul zilei, din această cauză era un pic mirat.

– Este bine, răspunse celălat.

– Numai că … sunt aici în oraș, continuă un pic reticent.

– Aaa…ești cu mașina?

– Da. Am parcat în apropierea facultății tale, îl informă.

– Mă gândeam că…

– Din păcate eu nu sunt la facultate. Aceasta este săptămâna de practică și sunt la fermă.

– Mmm…

– Te deranjează dacă vii până aici ?! Este chiar la ieșirea din oraș.

– Nu mă deranjează deloc. Dă-mi locația și vin, spuse eliberând aerul din plămâni, fără măcar să realizeze că își ținuse respirația.

– După ce ajungi, intră în curte și întreabă pe cine întâlnești unde poți găsi studenții de anul doi, fiindcă suntem împărțiți pe sectoare, continuă să îl îndrume.
Nu știa cât avea să îi ia până termina tratamentele, așa că nu avea rost să îl lase să aștepte în mașină.

– Bine. Așa am să fac, răspunse cu același entuziasm.

Băgă adresa pe GPS după care porni mașina.
Fusese reticent cănd inițiase apelul, temându-se ca celălat să nu fie supărat fiindcă venise la el la facultate neanunțat.
Nici măcar nu își rezervase încă o cameră la hotel, ci venise direct aici.
Îi luă cam patruzeci de minute să ajungă. Parcă lângă celelalte mașini, după care porni spre poarta fermei.
Ceru informații de la prima persoană găsită, iar acum mergea conform indicațiilor spre partea stângă, acolo unde erau grajdurile.
Bine că era îmbrăcat într-un tricou alb și o pereche de blugi negri, fapt ce făcea să nu iasă prea mult în evidență.
Déjà, cum coborâse din mașină izul de fermă îi lovi nările cu  mirosuri pestilențiale. Cum nu era vreun fițos, acest aspect nu îl deranja. Probabil adidașii lui albi aveau să sufere un pic, dar…nu era un sacrificiu prea mare.

– Bună ziua, rosti adresându-i-se unui bărbat îmbrăcat în salopetă, care trecea pe lângă el, cu o roabă încărcată cu paie.
– În care din aceste clădiri fac tratament studenții din anul doi? întrebă arătând spre cele trei șiruri de clădiri.

– Cam toți au terminat deja. Dar mai sunt câțiva în ultimul grajd, îl lămuri bărbatul, după care porni în treaba lui.

Plecă într-acolo, iar când ajunse, rămase în dreptul ușilor mari privind înăuntru.

– Căutați pe cineva? îl întrebă un bărbat care ieșea, privindu-l de sus până jos.

– Bună ziua. Îl caut pe Jaden Tobias.

– Aaa…puștiul ăla simpatic. Îl găsești cam pe la mijlocul boxelor, rosti arătându-i cu degetul.

După ce îi mulțumi, porni cu pași mici și priviri curioase.
Mirosul de cai, excremente și fân umplea aerul, alături de firișoarele de praf care îi dansau în fața ochilor, zărite prin razele soarelui care se strecurau printre ferestrele din partea de sus a pereților, luminând interiorul.
Vocea cuiva care înjura exprimându-și astfel nemulțumirea și fornăitul cailor, îl transpuseră într-o lume pe care acum o vedea pentru prima dată, dar pe care știa sigur că o cunoaște și o înțelege.
Simțea chiar și un soi de… dor. Acesta era singurul cuvânt care putea descrie asaltul simțurilor.
Ajunse în fața unei boxe, unde îi percepu vocea. Cum ușa era deschisă, îl putea vedea și auzi pe băiatul ghemuit spre una din copitele din spate ale calului căruia îi vorbea încet, adresându-i încurajări, de parcă acesta chiar ar fi știut ce spune.
Scena din fața lui îl făcu să simtă și mai acut acel sentiment de deja-vu, care îl acaparase în momentul când intrase în grajd.
Acest aspect era oarecum straniu, fiindcă el nu călcase niciodată în apropierea vreunui cal.
Era un băiat eminamente de oraș.

În momentul când se întoarse și ridică privirea, Jaden rămase stană de piatră, văzând bărbatul de dincolo de ușa deschisă a boxei.
Sentimentul de recunoaștere care năvăli asupra lui, îl lăsă fără aer.
Scena era identică cu cea din trecut, când îl văzuse prima oară pe Antony. Ca și acum, apăruse fără nici o avertizare în ușa boxei lui Moon. Înghiți de câteva ori, realizând că bărbatul din fața lui nu era acela și nici calul nu era acel mânz perfect.

– Te-am găsit, îi auzi vocea lui Aris ca o șoaptă.
Adică…Nici el nu știa ce voia să spună sau ce trebuia să spună.
Primele cuvinte i se strecurară printre buze, ca un fel de revelație, fără să realizeze măcar.

– Eu…da, m-ai găsit, rosti la rândul lui, ridicându-se.

Într-un fel știa că s-au găsit, din momentul când li se intersectaseră privirile, în acea zi la conac.
– Ea este o iapă care are o rană la copita din spate, începu să spună strângând trusa de tratamente.

– Un cui de la potcoavă a fost bătut cam tare și i-a cauzat o infecție, îi explică, mai mult, pentru a încerca să se liniștească și să alunge năluca trecutului care îl acaparase pentru câteva clipe.
– Nu miroase chiar bine aici, așa că trebuia să mă aștepți afară, continuă.
– Abia acum am realizat că nu mă deranjează, îl asigură Aris, întinzând mâna să mângâie botul pufos al iepei, după ce fusese mirosit intens.

Jaden ieși din boxă cu trusa în mână stângă, iar cu dreapta mângâie coama calului, parcă dându-i curaj până la o nouă revedere.

– Acum este prima oară când ating un cal, rosti cu emoție.

– Și totuși… simt că am mai făcut asta, rosti în continuare.

– Îți place? întrebă Jaden continuând și el să mângâie cu delicatețe pielea caldă acoperită de păr fin.

– Da, rosti întorcând capul spre el.

Cum Jaden îi privise profilul, privirile li se întâlniră, rămânând suspendate, transmițând prin ele toate emoțiile trecutului și ale prezentului.
La un moment dat, percepu chipul lui Aris aplecându-se ușor spre el. Își simți obrajii îmbujorându-i-se iar buzele i se întredeschiseră în așteptarea sărutului.
Sărut…sărut…
Când cuvântul îi acapară creierul, se trase doi pași în spate și ieși fulger din boxă. Trase aer în piept și inspiră cu nesaț acele mirosuri.

– Jaden, eu… Adică…rosti celălat ieșind și el.

– Mă simt de parcă aș fi posedat, continuă să își exprime temerile în șoaptă.

– Hai să ieșim afară, spuse și porni cu pași apăsați spre ușile mari de la intrarea în grajd.
Ajuns afară, inspiră și expiră aerul un pic mai diluat ca cel din interior. Nu era chiar curat, pentru că acesta era mirosul specific unei ferme, dar măcar putea scăpa de acel aer încins.

– Acesta este ultimul tratament pe ziua de astăzi. Trebuie să merg să las trusa medicală și să mă schimb, îi spuse lui Aris care mergea lângă el.
– Poți să mă aștepți la unbră pe una din băncile de la poartă. Nu o să întârzii mult.

– Nu am unde să mă grăbesc, așa că poți sta cât trebuie, îl asigură celălalt.

Se despărțiră și fiecare porni în direcția lui.
Găsi o bancă mai la umbră și după ce se așeză își scoase o țigară. Nu era un fumător activ, dar acum simțea că merg câteva fumuri.
Trase din țigară și rămase cu privirea pe clădirea unde merse Jaden.
Din când în când erau persoane care intrau sau ieșeau. Se vedea că erau studenți fiindcă majoritatea erau tineri.
Mai trase un fum din țigară mutându-și privirea în jos spre proprii adidași.
Evident, acum nu mai erau perfect albi, dar acest aspect nu era unul deranjant. Ce începuse să îl frământe era legat de el și spațiul unde tocmai fusese.
Când simțise acel miros de cai, fân și piele de la harnașamente, plămânii lui nu fuseseră sufocați sau deranjați de acel miros. Ba din contră, inspirase cu nesaț totul de parcă trupul lui avea nevoie de acele toxine pentru a supraviețui. Totul fusese perceput ca o amintire vie și dragă.
Aici…gândurile lui rămaseră blocate, pentru că el nu avea asemenea amintiri. Niciodată până în acea clipă nu întâlnise asemenea mirosuri, așa că ele nu veneau din amintiri.

– Fumezi ? întrebă Jaden oprindu-se lângă el.
Se schimbase înr-o pereche de pantaloni de blugi trei sferturi, un tricou larg și adidași. Pe umăr avea un rucsac.

– Aăă… ocazional, rosti Aris scos din reveria gândurilor.

Aruncă chioșcul și se ridică în picioare după care porniră amândoi spre poartă.

– Dacă îmi spuneai aseară când am vorbit că vii, ți-aș fi spus că nu sunt la facultate, rosti apropiindu-se de mașină.

– Știam într-adevăr că o să ajung astăzi, fiindcă mâine am programată o întâlnire. Nu ți-am spus fiindcă am vrut să îți fac o surpriză, rosti deblocând portierele. Rămaseră amândoi privindu-se peste mașină.

– Se pare că tu ai fost cel surprins, îi spuse Jaden cu o sprânceană ridicată deschizând portiera.

– Așa se pare, mormăi înainte de a întra și el în mașină, dar nu porni motorul.

– Tu nu ai mașină sau nu ai venit cu ea?

– Nu am și nici nu vreau. Ajung mai ușor la facultate cu tramvaiul. În plus de asta, îmi place foarte mult să merg pe jos. Pănă la fermă este autobuz, sau merg cu vreun coleg care are mașină, îl lămuri.
– Ai rezervat cameră? întrebă după câteva clipe de tăcere.
– Încă nu, recunoscu.

– După ce am să te las pe tine acasă, am să caut ceva. Dă-mi adresa, îi spuse cu telefonul pregătit pentru a porni GPS-ul.
După ce o află porni mașina.

– Ai spus că mâine trebuie să fii la o întâlnire? întrebă Jaden privind drumul.

– Da. La muzeul de aici este un portret al Ducelui. Mama a stabilit o întrevedere cu custodele în vederea negocierii cumpărării lui. Dacă nu ne permitem sau nu se poate, măcar să negociem pentru a-l lua în custodie la conac câteva luni pe an.
Nu este un tablou mare, Ducele fiind înfățișat doar bust, eu l-am văzut doar în catalog. Dar am ajuns la concluzia cu familia mea că, ar fi foarte favorabil pentru atragerea cât mai multor vizitatori la conac. Singurul portret, după cât ai văzut și tu, este cel cu întreaga familie.

– Trage în capătul parcării, îl atenționă Jaden când ajunseră.
– Eu toată săptămâna am să fiu la fermă, îl atenționă.

– Poate ne putem vedea mai pe seară, dacă nu ai alte planuri! spuse întorcându-se spre el.

Jaden rămase un pic pe gânduri, analizând unele aspecte.
Prima oară când se întâlniseră îl dusese la el acasă. La un moment dat chiar îi dăduse cheia pentru a merge singur să vadă familia de pisoi. Că avusese…

– Dacă nu te deranjează, poți sta la mine, rosti rapid.

– Apartamentul meu are living cu bucătărie, baie și un dormitor. În plus va trebui să dormi pe canapea, ceea ce nu este…

– Pot dormi oriunde. Chiar și acasă, uneori adorm pe canapea, așezându-mă cu gândul că am să rămân doar câteva minute, rosti aproape la fel de repede.

– Atunci…ia-ți bagajul, îl îndemnă Jaden deschizând portiera.
Aris se purta ca un prieten, așa că putea face și el la fel, oferindu-i găzduire pentru o noapte sau două.