FRATELE DUCELUI-Capitolul 25

– Cel mai bine ar fi să pui costumul la mine în dulap sau să îl agăți pe ușă să nu se boțească, îl sfătui Jaden după ce intrară în casă.

Pe lângă geanta de voiaj avea adus cu el și costumul cu care trebuia să se îmbrace a doua zi.
Îl urmă pe Jaden în dormitor și agăță costumul pe ușa dulapului, după care se întoarseră înapoi în living.

– Nu vreau să te deranjez, începu Aris privind stingher în jur.

– Mă gândeam să închiriez o cameră la un hotel în apropiere de Muzeu.

– Dacă mă deranjai nu te-aș fi invitat, îl liniști.

– Eu vreau să fac un duș ca să scot mirosul de fermă de pe mine, așa că familiarizează-te cu locul. Dacă vrei ceva de băut poți vedea în frigider. Totdeauna am apă și suc, îl informă succint.
După ce își luă din dormitor cele necesare, porni spre baie.

Aris privi în jurul lui. Apartamentul nu era mare, într-adevăr, dar era curat și dotat cu tot ce trebuie. Chiar merse spre frigider cu gândul să bea niște apă. Deschise ușa și rămase inspectând interiorul. Avusese dreptate Jaden când îi spusese că nu știe să gătească, fiindcă tot ce se găsea în frigider erau alimente pentru sandviciuri.
Scoase sticla de apă și după ce reperă un paha,r îl umplu pe jumătate și îl bău pe tot odată. Puse sticla la loc și rămase iar privind în jur, auzind apa curgând în baie, semn că mai dura pănă ieșea Jaden.
Văzu perdeaua fluturând, așa că ieși pe balcon. Priveliștea nu era mirifică, așa că intră înapoi. Se așeză pe canapea și deschise televizorul.
Se gândi la invitația lui Jaden de a rămâne la el, aceste două zile.
Cum îi spusese și lui, știa de câteva zile că trebuie să vină, așa că ar fi putut să își rezerve de atunci o cameră, dar…undeva în suflet nutrea o fărâmă de speranță că ar putea primi o asemenea invitație.
Iar acum stând aici pe canapea din apartamentul lui, speranța i se îndeplini.

– Vrei să faci și tu un duș ? îi auzi vocea în apropierea lui, scoțându-l din gânduri.

– Da, rosti ridicându-se.

Rămase privindu-l cum își ștergea părul. Chipul îl avea aproape jumătate ascuns sub prosop, așa că îi putea privi gâtul și toată bucățica de piele pe care o putea zări din gulerul tricoului larg cu care era îmbrăcat, împreună cu o pereche de pantaloni de trening lungi.
Era mai scund ca el cu câțiva centimetri, iar hainele acelea largi îl făceau să pară ca un copil îmbrăcat în hainele fratelui mai mare.
În acea secundă îl vizualiză îmbrăcat în hainele lui. Exact așa ar fi arătat.
Când îl văzu lăsând prosopul în jos, se repezi la geantă pentru a-și scoate schimburi, după care porni spre baie.

Jaden rămase cu prosopul între degete privind în urma lui, realizând că nu îi mai dăduse prosop. După ce luă unul din dulapul din dormitor, se apropie de ușă ascultând. Nu se auzea apa dușului așa că nu apucase să intre.
– Aris…ai uitat să iei prosop, strigă la el după ce bătuse de două ori în ușă.
Aceasta se deschise larg, dezvăluindu-i privirii un Aris la bustul gol și blugi descheiați la capsă.
Aproape uită pentru ce se afla în fața ușii.
Știa cum arăta acel trup până în cele mai mici detalii, numai că cel din fața lui nu era chiar la fel. Avea linii mai bine conturate iar mușchii abdominali erau mai bine definiți. Câteva firișoare de păr închis la culoare se observau dispărând în capsa desfăcută a bugilor, din cauză că aceștea erau lăsați pe șoldurile înguste.
– Prosopul! spuse celălalt cu voce ușoară întinzând mâna după el.

Îl întinse rapid, după care ușa i se închise în față. Porni cu pași înceți spre canapea și aproape căzu în fund pe pernele moi.

Își luă propriul prosop care îi rămăsese pe umeri și îl lăsă lângă el. Își trecu degetele prin părul încă umed și rămase cu ele prinse în el, vizualizând imaginea pe care tocmai o văzuse.
Se înșela amarnic crezând că îi era cunoscut trupul bărbatului din baia lui. El și celălalt erau până la urmă două persoane diferite. Imaginea trupului gol al acestuia îl făcu să tragă această concluzie.
Chipul era același, dar trupul de atunci și trupul de acum erau foarte diferite. Oare și la atingere ar fi fost diferite? Oare pielea aceea fină…Se ridică fulger în picioare încercând să alunge gândurile neavenite.
În aceste două săptămâni își impuse să lase totul în acel orășel dintre dealuri, chiar dacă Cesima, cu debordanta ei imaginație îl îndemna să aprofundeze această apropiere.
Dacă i-ar fi spus și de sărutul din ultima seară, sigur weekendul trecut l-ar fi târât iar la pensiune.
Iar acum prin telefonul primit, constată că și trecutul devenise un fel de prezent care nu îl lăsa să uite nimic. Chiar inițiatorul acelui sărut, se îmbăia nestingherit în baia lui.

– Prosopul îl las în baie sau îl pun pe balcon? întrebă Aris, după ce ieșise de la duș.

– Am să le pun eu pe amândouă pe balcon, spuse Jaden.

Îl luă și pe al lui și le așeză pe amândouă pe suportul de rufe.

– Ce zici dacă comandăm ceva de mâncare ? Mie îmi este foame, iar în frigider am doar ceva pentru un sandvici.

– Da. Și mie îmi este foame, recunoscu.

– Am mâncat dimineață, iar după aceea nu am mai oprit pe drum.

– OK. Tu ce ai vrea să mănânci? îl întrebă pregătind telefonul pentru comandă.
Se așeză pe canapea și îi făcu semn să vină lângă el, pentru a putea privi amăndoi pagina.

– Eu fac cinste, fiindcă mă găzduiești, concluzionă Aris.
Celălalt se arătă de acord, așa că hotărâră pentru hamburgeri.

– Cu cine ai lăsat pisoii? întrebă dintr-o dată Jaden amintindu-și.

– Martin și celălalt, o să se asigure că au apă și bobițe în permanență. Oricum, acum stau mai mult pe afară fiindcă le place să se joace și să exploreze. Ai văzut și pe cameră. Pentru noapte le-am lăsat o pătură lângă casă, aproape de ușa de la intrare.

– Sunt deja destul de mari, rosti Aris îi arătase pe cameră toată evoluția lor.

– Ce ai să faci cu ei când vor crește?

– Pe unul îl vrea Andin pentru pensiune. Chiar dacă au și ei un motan, îl lămuri.

– Restul.. cred că am să îi păstrez.

Cât mai vorbiră una alta sosi și mâncarea. Se așezară și mâncară aproape în liniște, fiecare analizând situația prin prisma simțămintelor fiecăruia.
Acum erau pe canapeaua din living privind un film.

Aris scoase din geantă un catalog și niște documente începând să le studieze atent.

– Acesta este portretul? întrebă Jaden, renunțând la urmărirea filmului, pentru a răsfoi catalogul muzeului unde celalat trebuia să meargă a doua zi.

– Da. Ți-am spus că este doar un portret. Nu este un tablou uimitor prin natura lui, dar pentru conac ar fi o achiziție foarte bună. Toată istoria lui și a locului se învârte în jurul acestui bărbat, rosti privind și el portretul.

– Dacă ți-l vând, cred că va costa ceva! rosti Jaden.
Până la urmă era un tablou pe pânză în ulei și, chiar dacă nu era pictat de un pictor renumit, valoarea lui mai era dată și de vechime.

– Eu și părinții mei am stabilit un preț de la care pot începe negocierea și până unde putem merge la prețul final.

– Ai mai făcut asta ?! Să negociezi pentru obiecte.

– Da. Dar nu doar eu personal. Pe atunci lucram la muzeul din orașul unde locuiesc părinții mei și am făcut parte dintr-o comisie de negociere, îl lămuri Aris, rămânând cu documentele așezate pe genunchi.

– Îți place munca ta, spuse Jaden privindu-l.
Își dădea seama de acest aspect din felul în care vorbea despre obiecte. Chiar și la conac, ca și ghid turistic avea un fel original de a prezenta povestea conacului.
Avea o lejeritate fină în interacțiunea cu vizitatorii. Nu era doar un ghid turistic care își spunea povestea și atât.

– Aaa…aproape am uitat, spuse și se ridică în picioare. Scotoci o clipă prin geantă lui, după care se așeză din nou pe canapea.

– Ți-am adus asta, spuse așezându-i între degete o cutie din lemn.

Jaden ridică privirea întrebătoare, iar celălat îi făcu semn să o deschidă.
Desfacu încuietoarea și ridică capacul. Prinse între două degete bucățica de catifea care acoperea obiectul și o îndepărtă ușoar.
Când privirea descoperi obiectul aflat acolo aproape rămase fără aer.

– Am văzut că această sculptură ți-a atras atenția de prima dată, așa că…m-am gândit să ți-o dăruisc, rosti privind chipul împietrit de uimire.

– Este…căluțul, rosti abia abținându-se să nu îi spună pe nume, privind cu venerație.

O ridică și o învârti încet între degete examinând-o foarte atent. Rămase privind literele împreunate pentru veșnicie ca și dragostea care îi aduse împreună.
– Ești sigur că mi-o poți da ? întrebă cu voce ca o șoaptă.

– Am făcut o ,,magie”  în catalogul bunurilor de la conac și…da ți-o pot dărui, îl asigură.

– Mulțumesc!

Când rosti acel mulțumesc plin de emoție, se aplecă spre celălalt și îl cuprinse în brațe, lăsând prețioasă comoară să fie prinsă între ei.

Aris îl cuprinse la rândul lui în brațe, extrem de fericit pentru acea clipă de emoție.
Doar Jaden știa că acea mică statuetă era de fapt îmbinarea trecutului cu prezentul. Erau litere care arătau dragostea trecutului dintre Antony și Jessi, dar și atracția prezentului, dintre Aris și el.
Oricât încercase să fie rațional în dezvoltarea sentimentelor pentru el, sufletul îi arătase prin simțire că el era parte din viitor, nu din trecut.
Dragoste putea străbate veacuri prin misterul infinit care însemna iubire.