— Trezește-te, somnorilă, îi șopti bărbatul la ureche, strângându-și brațele în jurul mijlocului său.
Celălalt se foi și mormăi, așezându-se mai bine în așternut, iar un zâmbet jucăuș îi înflori pe buze când se gândi la o metodă mai sigură de a-l trezi. Își lăsă mâna să alunece de pe talia lui spre coapse, unde dimineața își spusese deja cuvântul, și, strecurând-o sub materialul subțire, îi cuprinse căldura într-o mângâiere lentă, iar după doar câteva clipe simți cum trupul celuilalt începe să răspundă, unduindu-se în ritmul atingerilor. Își aplecă apoi capul și îi sărută obrazul, ocolindu-i buzele cu o intenție aproape provocatoare.
— Aris… îi rosti numele somnoros, dar cuprins de plăcerea care îl trezea din ce în ce mai mult.
Nu era pentru prima dată când era trezit astfel și, uneori, nici nu se grăbea să deschidă ochii, doar pentru a prelungi acea senzație, devenită aproape un ritual între ei, o mică dependență dulce, care îi făcea diminețile mai ușor de îndurat.
Mișcarea mâinii lui Aris deveni mai sigură, mai ritmată, iar respirația lui Jaden se adânci, până când trupul i se relaxă complet, lăsând în urmă doar căldura rămasă pe piele și atingerea încă prezentă.
— După câte văd, acum ești treaz de-a binelea, îi șopti Aris.
— Treaz, murdar și satisfăcut, răspunse Jaden, apropiindu-se să-i atingă buzele într-un sărut scurt.
— Te însoțesc la duș, spuse celălalt, ridicându-se și întinzându-i mâna.
Porniră împreună spre baie, unde rutina lor se desfășura fără grabă, într-o familiaritate deja bine așezată, iar apropierea dintre ei devenea, de fiecare dată, mai naturală. Relația lor, deși la distanță, prinsese contur în acele trei săptămâni, iar fiecare revedere era încărcată de dorul acumulat și de nevoia de a recupera timpul pierdut.
După duș și micul dejun pregătit de Aris, liniștea dimineții se așeză între ei într-un mod confortabil.
— M-a anunțat Martin că primul grup îl am la două, spuse Aris, ocupându-se de aranjarea mesei.
— Eu astăzi vreau doar să lenevesc, răspunse Jaden, turnând cafea.
-A fost o săptămână grea, mai ales cu examenul.
— Atunci eu mai lucrez puțin pe laptop, adăugă celălalt.
— După ce termini la conac, hai să mergem la Grotă. Chiar vreau să ajung acolo.
— Nici eu nu am reușit până acum, așa că mi se pare o idee foarte bună, acceptă Aris.
După micul dejun, liniștea se mută în curte, unde Jaden își găsi locul printre pisoii jucăuși, lăsându-se purtat de gânduri, de amintiri și de acea legătură care părea să depășească prezentul, oscilând între realitate și ceva mai vechi, mai greu de explicat.
Ridică pleoapele când simți o atingere ușoară pe vârful nasului și îl găsi pe Aris aplecat asupra lui, privindu-l cu un zâmbet cald.
— Vă priveam și mă întrebam care dintre voi este mai adorabil.
— Ai ajuns la concluzia că eu, nu-i așa? zâmbi Jaden.
-Doar pe mine m-ai sărutat.
— Întotdeauna tu vei fi cel mai drăgălaș pentru mine, îi răspunse Aris, așezându-se lângă el.
— Dacă mai continui să mă complimentezi, o să încep să torc, se alintă Jaden.
— Nu m-ar deranja deloc… iar dacă tot vorbim de blăniță, mi-ar plăcea să te văd fără ea, adăugă Aris, făcându-i cu ochiul.
— Ești un pervers, protestă Jaden, simțind cum i se înroșesc urechile.
— Eu? râse Aris.
– Să-ți amintesc cine voia să…
— Bine, bine, nu e nevoie să enumeri chiar tot, îl opri Jaden, ridicându-se.
Se retrase în casă, sub pretextul setei, dar urmat imediat de Aris.
— Ce vrei să gătesc pentru prânz? întrebă acesta.
— Ai terminat documentele?
— Mai am puțin, dar le pot face mai târziu.
— Atunci nu găti. Mâncăm ce avem și diseară comandăm ceva… iar acum vreau să mergem în camerele de depozitare.
— Acolo e doar praf și lucruri vechi, îl avertiză Aris.
— Cu atât mai mult vreau să le văd, insistă Jaden.
— Bine, dar ne schimbăm înainte… și dacă dai peste ceva neplăcut, să nu țipi, adăugă cu un zâmbet.
— Fac medicină veterinară, nu uita, îi aminti Jaden.
Porniră împreună în explorare, iar printre obiectele uitate de timp, entuziasmul lui Jaden contrastă cu calmul lui Aris, până când descoperirea unei mici broșuri vechi, cu desene sugestive, stârni reacții diferite.
— Îți dai seama că asta ar putea fi… strămoașa Kamasutrei? râse Aris.
Jaden însă nu râse. Privind acele pagini, o amintire veche îi reveni brusc, legată de Antony, de un alt timp și de aceleași imagini, iar senzația că trecutul și prezentul se suprapun îi făcu mâinile să tremure ușor.
Închise încet cufărul, în timp ce Aris continua să vorbească fără să-i observe schimbarea.
— Mă bucur că nu am trăit în acele vremuri, spuse acesta, ocupat cu altceva.
Jaden îl privi în tăcere, cu pumnii strânși, simțind cum, pentru prima dată, gândul că Antony și Aris ar putea fi două persoane complet diferite începea să prindă contur.


Amintirile aste ,nu-l lasa sa doarma N-ar fi mai bine sa-i povesteasca lui Aris,chiar cu riscul de a fi vazut ca un nebun? Multumesc
Mulțumesc Paula.
Îi este frică!
Fiecare revedere ii face sa fie tot mai dornici unul de celalalt <3