FRATELE DUCELUI-Capitolul 30

— Mă bucur că ai reușit să semnezi contractul de custodie, îi spuse Jaden cu sinceritate.

— Da, sunt foarte încântat. Am dreptul să-l iau la conac două luni în prima jumătate a anului și alte două luni în a doua jumătate, îl lămuri asupra condițiilor.

– Pentru istoria conacului și pentru turiști, este o oportunitate extraordinară.

Se aflau într-un restaurant select, sărbătorind reușita negocierilor, iar pentru Aris era, în același timp, o seară aparte, la care se gândise îndelung.

Jaden nu știa unde urmau să ia cina; înainte de plecare primise doar indicația de a se îmbrăca formal, așa că alesese o pereche de blugi simpli și o cămașă purtată peste betelia pantalonilor, în timp ce Aris rămăsese în costum, fără cravată.

În timp ce așteptau mâncarea, schimbau vorbe ușoare și sorbeau din ginul cu gheață, însă în clipa în care Jaden prinse paharul rece și simți condensul pe sticlă, o imagine neașteptată îi invadă gândurile, iar în fața lui nu mai era Aris calm și elegant, ci același bărbat cu cămașa desfăcută, dezvăluind un abdomen sculptat, cu pantalonii coborâți ușor pe coapse, suficient cât să lase să se întrevadă marginea lenjeriei, iar acea viziune, atât de intensă, îl făcu să-și schimbe poziția pe scaun, încercând să-și ascundă reacția.

— S-a întâmplat ceva? întrebă Aris, observându-i expresia.

-Nu-ți place restaurantul?

— Nu, nu… este foarte bine, doar că… aștept să vină mâncarea mai repede, răspunse, zâmbind ușor stângaci.

– Mi-e foame.

— Ar fi bine să nu mai bei gin, să nu te doară stomacul, îl sfătui, convins că aceasta era problema.

Jaden îi dădu dreptate în gând și lăsă paharul deoparte, mai ales că urma să vină și vinul, iar amestecul ar fi putut să-i tulbure și mai mult imaginația.

Mâncarea fu adusă, iar pentru câteva minute se concentrară în liniște asupra farfuriilor, în timp ce Aris, la fiecare gest mecanic, își rescria în minte zeci de variante pentru ceea ce urma să spună, după o noapte întreagă în care își cântărise decizia, sigur în mare parte de răspunsul lui Jaden, dar incapabil să ignore acea mică parte de incertitudine.

— Am auzit de acest restaurant, dar nu am fost niciodată, spuse Jaden, rupând liniștea.

— L-am găsit online și avea recenzii foarte bune, atât pentru mâncare, cât și pentru atmosferă, răspunse Aris.

— Chiar mi-a plăcut ce am comandat, continuă Jaden, privind farfuria goală.

— Mă bucur, rosti Aris, ridicând paharul de vin și ținându-l o clipă în aer, ca pentru un toast.

Jaden îl imitò.
— Pentru ce toastăm?

— Pentru… viitor, spuse Aris, privindu-l direct.

Cuvântul, simplu și încărcat de sens, îl făcu pe Jaden să-și îngusteze ușor ochii și să guste din vin cu o ezitare subtilă, ca și cum ar fi simțit că în acea propoziție se ascunde mai mult decât o simplă urare.

— Jaden, îi rosti Aris numele, iar tonul îl făcu să ridice privirea atent.

-Aș vrea… nu, de fapt, îmi doresc, dacă și tu simți la fel, să fii iubitul meu.

Spusese totul simplu, fără ocolișuri, lăsând deoparte orice formulare elaborată.

— Asta ar însemna o relație la distanță, răspunse Jaden după câteva clipe.

— Nu va fi ușor, dar putem încerca, spuse Aris, cu o speranță reținută.

— Pot să-ți răspund mai târziu?

Aris acceptă cu o ușoară înclinare a capului, ascunzând dezamăgirea; nu era un refuz, dar nici liniștea pe care o sperase.

Se întoarseră împreună spre apartamentul lui Jaden, însă drumul nu mai avea aceeași căldură ca în ziua precedentă.

— Am să-mi pregătesc geanta, spuse Aris imediat ce intrară.

— Nu este riscant să conduci după ce ai băut?

— Voi conduce cu grijă, răspunse, deși în realitate voia doar să plece cât mai repede.

— Aris, îi rosti Jaden numele, apucându-i încheietura.

– Rămâi și în noaptea asta.

— Te rog, adăugă, văzându-i ezitarea.

Câteva minute mai târziu, Jaden era la duș, iar Aris fuma pe balcon, hotărât să aștepte orice răspuns urma să primească.

Când, în cele din urmă, intră în cameră, nu observă imediat prezența celuilalt, atât de adâncit era în gânduri, iar când ridică privirea, îl găsi pe Jaden deja în brațele lui.

Fără cuvinte, Jaden îi cuprinse umerii și îl sărută lent, cu o siguranță calmă, iar Aris, surprins, rămase pentru o clipă nemișcat, până când trupul îi răspunse instinctiv.

— Exact așa mi te-am imaginat… șopti Jaden, atingându-i buzele.

– Dar nu credeam că o să te am.

— Este acesta răspunsul tău? întrebă Aris, încă reținut.

— Este răspunsul la toate întrebările tale.

În acel moment, orice îndoială se risipi, iar apropierea dintre ei nu mai avea nevoie de cuvinte, ci doar de timp, răbdare și descoperire.

— Știi că asta este o invitație foarte clară, murmură Aris.

— Ți se pare că ne grăbim? întrebă Jaden, privindu-l.

— Ne-am fi grăbit dacă s-ar fi întâmplat din prima zi, răspunse el.

-În noaptea asta vreau să descoperim totul… nu doar o apropiere trecătoare.

— Atunci rămâi, zâmbi Jaden.

— Rămân.

Mai târziu, în liniștea camerei, după ce emoțiile se transformaseră în certitudine, Jaden îi șopti, aproape fără glas:

— Cred că… sunt al tău dintotdeauna.

Iar Aris, privind chipul din fața lui, înțelese că nu era doar începutul unei relații, ci continuarea unei legături care părea să fi existat dincolo de timp, pecetluită acum, fără îndoială, în prezent.