Tru
Nu înțeleg cum un geniu criminal care îngrozește oameni maturi doar la simpla menționare a numelui său poate fi și atât de gingaș.
Suntem cu spatele în față, îmbrățișați, poziția lui preferată. Corpul lui mare se curbează în jurul corpului meu de parcă am fi fost modelați așa într-un laborator. Nu s-a deranjat să încerce să mă dezbrace, pur și simplu m-a întins pe pat și a tras pătura peste noi, apoi m-a întors pe o parte și s-a ghemuit împotriva mea.
Respirația lui caldă îmi gâdila firele fine de păr de pe ceafă.
Cu o voce somnoroasă, el spune:
– Te simți confortabil?
– Din punct de vedere fizic, foarte.
Știind ce am omis, el murmură:
– Cel mai greu lucru din lume este să fii în dezacord cu tine însuți.
– Vorbești de parcă ai avea experiență personală în acest domeniu.
– Am. Am și o recomandare.
– Care este?
– Las-o baltă. Acceptă faptul că ai în tine facțiuni beligerante. Dacă trăiești după valorile tale de bază, toate aceste îndoieli sunt doar zgomote pe care îți poți da voie să le ignori.
Lupul meu filosofic. Mă gândesc la cuvintele sale pentru o vreme, privind în întuneric.
El îi îndeamnă:
– Să le auzim. Știu că ai o listă.
Asta nu ar trebui să mă surprindă, dar întreb oricum.
– De unde știi?
– Pentru că și eu am fost cândva un idealist.
Vocea lui este încărcată de ceva care ar putea fi regret. Sau poate că e doar oboseală.
– Bine. Nu într-o ordine specială, primele mele cinci valori fundamentale sunt nonconformismul, încrederea în sine, bunătatea, onestitatea și curajul.
– Primele cinci din câte sunt în total?
– Douăsprezece.
Nu-i pot vedea zâmbetul, dar îl simt.
– Să le luăm pe celelalte.
– Curiozitatea. Libertate. Persistență. Învățare. Umor. Recunoștință. Singurătate.
După un timp, spune încet:
– E o listă bună.
– Mulțumesc.
– Sunt curios, totuși. Singurătate? Celor mai mulți oameni nu le place să fie singuri.
– A fi singur si a fi singur înconjurat de oameni, sunt două lucruri total diferite. Toate momentele în care m-am simțit cel mai singur au fost în mulțime.
Tăcerea lui este gânditoare, apoi mă strânge mai tare împotriva lui, oftând împotriva părului meu. Simt că se luptă cu el însuși, dar nu știu de ce.
Îi șoptesc:
– Cum ai ajuns să fii ce ești tu, Liam?
– Ce sunt eu?
– Un om care stă pe un munte de oase.
Expiră încet, întorcându-și fruntea spre ceafa mea. E fierbinte, ca și cum ar avea febră. Cu vocea groasă, spune:
– Era ori să urc în vârf, ori să fiu unul dintre schelete.
– Ești fericit?
Râsul lui este tăios.
– Glumești?
– Nu.
– Fericirea este o iluzie.
– Mă simt trist pentru tine că tu crezi asta. Cei mai mulți oameni cred că fericirea este, practic, scopul vieții.
Tonul lui este ușor amestecat cu dezgust.
– Tocmai de aceea majoritatea oamenilor sunt deprimați. Ei prețuiesc fericirea mai presus de orice altceva. Peste lucrurile mai importante. Dar este doar o emoție. Nu contează aproape deloc.
E supărat. Am atins un nerv sensibil, dar el a atins atât de mulți dintre ai mei încât nu mă dau înapoi.
– Ce este mai important decât fericirea?
Răspunde fără ezitare, vocea lui răsună de convingere.
– Fără onoare, un om ar putea la fel de bine să fie mort.
Atârnă acolo în aer, sclipind și periculos ca o sabie neînfășurată, muchia ei ascuțită adunând lumina și curiozitatea mea împreună cu ea.
De ce ar vorbi un șef mafiot cu atâta vehemență despre onoare? Sună mai mult ca un soldat, dispus să-și dea viața pentru Dumnezeu și țară. Un cavaler care a jurat în slujba regelui său.
Un om ale cărui valori nu se potrivesc cu viața lui.
Îmi amintesc comentariul ciudat al lui Declan despre onestitate în parcare și mă întreb dacă nu cumva discursul său despre onestitate și cel al lui Liam despre onoare sunt legate.
Pentru bărbații care se ocupă cu puterea, violența și mizeria umană, ce rost au astfel de lucruri?
Cu o intuiție ciudată care îmi bâzâie de-a lungul terminațiilor nervoase, îmi întorc fața spre el în întuneric.
– Liam?
– Da?
– Adaug onoarea pe lista mea.
Pieptul lui este strâns lipit de omoplații mei, așa că nu are cum să nege cât de tare începe să-i bată inima.
Iar asta, mai mult decât orice cuvânt pe care l-ar putea spune, mă face să fiu sigură că am avut dreptate când l-am acuzat că are mai multe secrete decât unul.
Încep să cred că Liam Black este un labirint de secrete.
Un tort de minciuni în straturi.
Am de gând să descopăr straturile până când voi găsi adevăratul centru al lui, chiar dacă asta mă va ucide.
După acea noapte, am intrat într-un tipar.
Dimineața, când mă trezesc, Liam este deja treaz. Luăm micul dejun împreună, apoi eu mă duc la bibliotecă să învăț, iar el pleacă pentru o zi să facă cine știe ce. Nu-l întreb. El nu se oferă. După cină, serile le petrecem împreună în fața șemineului, citind, vorbind sau în liniște deplină.
Mi se pare ciudat că putem sta în prezența celuilalt ore în șir fără să simțim nevoia să vorbim. Ciudat și minunat, și reconfortant într-un mod de care cred că amândoi avem nevoie.
Îl surprind adesea privindu-mă. Îmi ridic privirea dintr-o carte și privirea lui va fi asupra mea, uneori gânditoare, alteori întunecată. În spatele ochilor lui se ascunde o pădure sălbatică pe timp de noapte, plină de creaturi periculoase și de trape ascunse.
Oricât de întunecată ar fi privirea lui, întotdeauna arde de dorință.
Dar el nu mă atinge după prima noapte.
Își ține promisiunea de a nu mă presa ca pe un jurământ sacru. Dormim în același pat, ne atingem adesea, mereu cu erecția lui făcându-și simțită prezența mai devreme sau mai târziu, dar el se comportă ca și cum n-ar fi conștient de asta, ținându-și mâinile și scula departe de mine.
După o săptămână de așa ceva, sunt pe moarte.
E un adevăr incontestabil că flacăra dorinței se aprinde dacă e zădărnicită. Că ceea ce ne dorim, dar nu putem avea, ne înnebunește. El m-a avertizat că nu mă va mai ruga și, pe Dumnezeu, se ține de cuvânt, până când mă urc pe pereți de pofta înăbușită.
Nu știu dacă ăsta era planul lui sau dacă pur și simplu își onorează cuvântul, dar să stau lângă căldura lui în întuneric devine o tortură nocturnă.
În a opta zi, cedez.
Suntem în bucătărie. Stau pe un taburet pe insula mare de granit negru, privindu-l cum taie banane în cerealele mele. Este o sarcină simplă, foarte domestică, dar el este fără tricou și superb, iar părul îi este ciufulit de la pat, iar dorința de a mă apuca de acel păr în timp ce el are fața îngropată între picioarele mele este o săgeată în inima mea.
Jucându-mă cu lingura, spun cu dezinvoltură:
– Vom avea nevoie de prezervative.
Banană într-o mână, cuțit în cealaltă, el îngheață. Privirea lui se îndreaptă spre a mea.
– Nu există niciunul în noptiere sau în dulapurile din baie, continui ușor, ca și cum privirea lui nu m-ar fi ars până la cenușă. Am verificat.
Își linge buzele. Mă face să mi se întărească sfârcurile.
Apoi dă pur și simplu din cap și își întoarce atenția înapoi la banană.
Eu, între timp, trebuie să mă prind de marginea blatului pentru a nu aluneca pe podea într-o baltă.
Ne luăm micul dejun într-o liniște atât de toridă încât încep să transpir. După ce face duș și se îmbracă, pleacă în același mod în care a făcut-o în fiecare zi, cu un sărut pe frunte la ușă.
Chiar înainte de a ieși, însă, își coboară capul și îmi spune la ureche cu o voce guturală:
– Va trebui să spui te rog.
Se plimbă fără să se uite înapoi, lăsându-mă în egală măsură furios și pur și simplu aburit.
Nu pot să învăț. Așa că, în schimb, mă plimb ca o nebună, în sus și în jos de-a lungul bibliotecii, înainte și înapoi prin sufragerie, în jurul insulei din bucătărie, storcându-mi mâinile.
Când se întoarce după-amiaza târziu, sunt o epavă.
Mă găsește pe canapeaua din sufragerie, cu picioarele ghemuite sub mine, bând un pahar de vin roșu. Este al doilea. Starea de efervescență plăcută pe care mi-o provoacă îl face, de asemenea, să pară cumva și mai sexy decât de obicei, cu fălci tari și fierbinți, cu ochii arzând cărbuni.
Are în mână o mică geantă maro.
Nu mă salută. Nici eu nu-l salut. În schimb, ne uităm unul la celălalt ca și cum am fi făcut un pariu pe cine va clipi primul.
Lasă geanta pe măsuța de cafea, o împinge spre mine și se îndreaptă spre mine. Își slăbește cravata, privindu-mă, așteptând să spun ceva.
Iisuse. Nu va face asta ușor.
Îmi pun paharul de vin pe măsuța de cafea și mă ridic.
– Ți-e foame?
Ochii lui mă devorează. El mârâie:
– La naiba, da, îmi este.
– Mă refeream la cină.
Își trage cravata peste cap și o aruncă pe podea.
– Nu. Spune-o.
Pulsul meu o ia razna. E în modul autoritar. Modul sălbatic, nerăbdător. Cu o coadă stufoasă și colți dezveliți, cu blana irizată.
Îmi umezesc nervos buzele. Apoi îmi șterg palmele transpirate pe partea din față a blugilor.
– Um…
Își dă jos haina de costum, lăsând-o să cadă pe podea, apoi își descheie rapid cămașa de gală, trăgând capetele îndesate din talia pantalonilor. În tot acest timp, se holbează la mine, fără să clipească.
– Eu, um…
Își desface centura. Sânii mei se simt grei, iar sfârcurile încep să mă doară. Brusc, devine greu să respir.
– Liam.
Își trece cureaua prin găurile de la brâu. Face un zvâc puternic care aproape că mă face să gâfâi.
Vocea lui este o tragere de inimă răbdătoare, spre deosebire de ochii lui, care sunt în flăcări.
– Da, fetițo?
Știu că nu-mi va spune „copilă” până când suntem în pat. Îmi spune așa doar în pat.
– Vrei să… vrei să… te rog…
Face o buclă cu cureaua în pumnii lui și o rupe.
Eu sar în sus, scăpând fără suflare:
– Vrei te rog să faci dragoste cu mine?
Nu a fost o întrebare, dar lui nu-i pasă. Făcând pași în jurul mesei de cafea, îmi ordonă:
– Adu geanta. Abia am timp să mă conformez înainte să mă ridice și să mă arunce peste umăr.
Sfinte Sisoe. Tocmai m-a aruncat peste umăr.
Mă agăț de geantă cu o mână și de cămașa lui cu cealaltă, legănându-mă cu susul în jos în timp ce mă duce în dormitor, cu o mână mare întinsă pe spatele coapselor mele. Probabil că ar trebui să mă simt ridicolă fiind purtată în acest fel, dar în schimb am ochii mari și sunt încântată, inima bătându-mi ca o tobă.
Prima dată, ne-am tras-o.
A doua oară, am făcut sex.
De data asta, facem dragoste, iar asta face ca totul să fie mult mai bine și mult mai rău.
Și mult, mult mai periculos.
Mă coboară pe pat, se coboară deasupra mea și mă sărută adânc, cu limba lui căutându-mi gura și cu mâinile înfipte în părul meu. Mi-am pus brațele în jurul umerilor lui largi. Picioarele mele sunt îndoite de o parte și de alta a taliei lui. Mă agăț de el de parcă viața mea ar depinde de asta.
Se ridică în genunchi și își dă jos cămașa. Stau întinsă pe pat și mă holbez la el, simțindu-mă electrizată.
– Spune-o din nou.
Vocea lui este plină de dorință.
Îi șoptesc:
– Te rog, fă dragoste cu mine.
– Pune-ți brațele deasupra capului.
Mă conformez instantaneu. Îmi dă jos blugii și chiloții, apoi îmi împinge tricoul pe deasupra sânilor până la subsuori, astfel încât să fie încremenit sub bărbie. Închiderea sutienului meu este în față. Îl deschide, apoi îmi ia sânii în mâini și se delectează cu ei.
Suge cu putere un sfârc încordat, făcându-mă să mă arcuiesc și să gem, apoi se mută la celălalt și face același lucru. Merge înainte și înapoi, fără să se grăbească, bucurându-se, în timp ce eu îmi legăn șoldurile în ale lui, gemând.
– Spune-mi ce vrei.
– Gura ta.
El mușcă ușor un sfârc.
– Ai gura mea, iubito.
– Nu, acolo jos.
El șoptește tachinant:
– Pe degetele de la picioare? și mușcă mai tare.
Gemetele mele de plăcere sunt confuze.
– Între picioarele mele. Te rog.
– Îți place gura mea pe păsărica ta?
Sunt în delir. Vocea lui este atât de fierbinte și întunecată, încât mă înnebunește. Încep să mă bâlbâi.
– Da, te rog, îmi place, o vreau, te rog, grăbește-te, o vreau acum.
Un hohot îi trece prin piept, un avertisment teritorial al unui animal.
El alunecă pe corpul meu, mușcându-mi ușor burta și șoldurile în timp ce merge. Îmi mușcă o coapsă, apoi își bagă nasul în cusătura unde coapsa mea se întâlnește cu sexul meu, inspirând adânc cu un sunet de nevoie masculină.
Fața mea devine stacojie. Îmi mușc buza, legănându-mi neputincioasă șoldurile.
El mă deschide cu degetele și apasă cel mai blând sărut pe clitorisul meu palpitant.
Fac o gaură în punga de hârtie maro cu unghiile mele.
-Uită-te la această păsărică frumoasă, șoptește el, ciupindu-mi ușor faldurile. Își strecoară un deget în mine.
– Ah, și ești îmbibată. Al naibii de îmbibată.
Când îmi suge clitorisul, tresar.
Își mișcă ușor degetul înăuntru și în afară în timp ce mă linge, ridicându-se cu cealaltă mână pentru a-mi mângâia sânii. Uit de geantă și de instrucțiunea lui de a-mi ține brațele deasupra capului și îmi afund degetele tremurânde în părul lui.
Când gem, lung și scăzut, el murmură:
– Doamne, îmi place sunetul ăsta. Aproape la fel de mult ca atunci când îmi strigi numele când îți vine.
Spun fără suflare:
– Te rog, fă-mă să-mi vină. Doamne, da, te rog, Liam, trebuie să vină.
– Știi că o voi face, iubito. Știi că voi avea grijă de tine.
Mai strecoară un deget gros în mine, apoi își reapropie gura de clitorisul meu și suge.
Gâfâind, îmi legăn șoldurile din ce în ce mai repede. Pielea mea este în flăcări. Camera este prea fierbinte, prea aproape.
Liam mă aduce chiar în pragul orgasmului, dar înainte să cad, se oprește.
Se ridică în picioare, își dă jos restul hainelor, apoi comandă:
– Înfășoară-mă.
Pe jumătate delirantă, mă chinui să caut punga de hârtie. Înăuntru se află o cutie de prezervative pe care o desfac. Pachetul mic de folie îl desfac cu dinții. Apoi, mă retrag pe marginea patului și, cu degetele tremurânde, rostogolesc prezervativul pe lungimea penisului rigid al lui Liam.
El mă privește cu ochi întunecați, intens, cu o mână încleștată în părul meu.
De îndată ce am terminat, mă împinge înapoi pe saltea și se împinge în mine.
– Aveam nevoie să te ejaculezi mai întâi pe scula mea, îmi mârâie în ureche. Am fost obsedat de asta timp de o săptămână.
Mă sărută, dându-mi greutatea lui. Mă afund în saltea, rostogolindu-mi șoldurile într-un ritm care să se întâlnească cu al lui.
Totul capătă o calitate onirică. Aerul este moale și umbrit. Mirosul cald și curat al pielii și al părului lui îmi umple nasul. Sunt înnebunită. De circumferința lui, înnebunită după fricțiune, după fiecare alunecare și împingere, după grohăiturile lui de piept adânc, după felul în care mă simt atât de mică și în siguranță sub el.
Pentru felul în care inima mea se simte ca și cum s-ar deschide larg.
El întrerupe sărutul pentru a-mi geme numele în ureche. E moale și disperat, cu o tristețe pe care nu o înțeleg.
Pe măsură ce mă apropii de orgasm, emoția se acumulează și în mine. Mă lupt cu ea, nu vreau să cedez pentru că mi-e teamă de cât de mare este senzația. Cât de copleșitoare.
El știe. Cumva, el știe.
Încetinind mișcarea șoldurilor sale, își ridică capul și mă privește în jos. Cu o voce răgușită, spune:
– Să nu îndrăznești să te abții de la mine, iubito. Dacă asta e tot ce avem, ar fi bine să-mi dai totul.
Un fior fierbinte de lacrimi îmi înțeapă ochii. Îmi întorc privirea, cu inima bătându-mi cu putere, dar el îmi înconjoară fața în mâini și mă forțează să mă întâlnesc cu ochii lui.
– Haide, spune el.
– Dă-mi tot ce ai în tine.
– Mi-e frică.
– Știu. Fă-o oricum.
Mi se încleștează gâtul. Mă privește fix, prinzându-mă în adâncurile întunecate ale privirii lui, trăgându-mă mai încet, dar mai adânc.
Este o împingere ca toate celelalte, dar mă ia și mă sfâșie.
Oftez, mă arcuiesc, privind cu ochii mari la Liam, în timp ce contracție după contracție mă zguduie. Brațele, coapsele și păsărica mea se strâng în jurul lui în același timp.
El respiră:
– La naiba. La naiba, da. Ești atât de frumoasă, Tru. Uită-te la mine. Nu te uita în altă parte.
Cel mai mic plâns îmi scapă din gât. Patul cade de sub mine, iar eu trebuie să mă agăț de el ca să nu cad odată cu el, prăbușindu-mă în întunericul terifiant care mă așteaptă mult mai jos.
Ceea ce vede în ochii mei în timp ce vin îl face să își piardă controlul asupra lui.
Cu un geamăt, închide ochii și mă sărută. E sălbatic. Brutal. Începe să se îndoaie, intrând în mine cu putere și înfășurându-și o mână în spatele coapsei mele pentru a mă împinge să mă deschid mai mult.
Eu încă vin, beată de plăcere, gemând în gura lui în timp ce mă stăpânește.
Când vine, e tare, cu capul aruncat pe spate și un țipăt spre tavan, fiecare mușchi din corpul lui mare fiind încleștat.
Îl simt cum pulsează în mine și îl privesc fără suflare cum se lasă pradă propriului orgasm violent, în timp ce contracțiile mele încep să încetinească.
Apoi sunt fără oase sub el, desfăcută și gâfâind, cu unghiile înfipte în mușchii tari ai spatelui său.
Se prăbușește peste mine. Inima lui se lovește puternic de a mea.
După o clipă în care își trage răsuflarea, se rostogolește, luându-mă cu el. Îmi poziționează trupul deasupra lui – piept lângă piept, burtă lângă burtă, coapse lângă coapse și mă strânge într-o îmbrățișare zdrobitoare.
Stăm așa, în tăcere, pentru ceea ce pare a fi foarte mult timp. Ne ascultăm unul altuia respirația neregulată și bătăile inimii care încep să se echilibreze, sunetele nocturne ale orașului care urcă slab de pe străzile de jos, până când Liam murmură ceva în gaelică.
Îmi întorc capul pe umărul lui și mă uit la fața lui. Se uită la tavan cu o expresie care seamănă ciudat de mult cu angoasa.
Îi șoptesc:
– Ce este?
Își închide ochii. Înghite. Expiră o respirație lentă. Când răspunde, o face cu o voce răgușită.
– Nu mă apropii de oameni. Niciodată. Așa am trăit de foarte mult timp.
Bătăile inimii mele încep să se întețească din nou. Îl privesc cum se zbate pentru o clipă, anxietatea cântând de-a lungul terminațiilor mele nervoase.
Își întoarce capul și mă întâlnește în ochi. În ai lui, oceane de întuneric se agită.
– Aveam totul sub control, șoptește el, mângâindu-mi obrazul. Dar nu m-am așteptat niciodată la tine.
