Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Iubesc să te urăsc – Capitolul 26

 

 

Pov. Cameron

 

Intrăm în sala mare de ceremonii și deja lumea era din ce în ce mai multă. Nu știam cine a invitat atâtea persoane; erau vedete, actori, soliști celebri, ziaristi, chiar și politicieni și câțiva colegi de-ai lui Alex și Aiden. Erau oameni importanți și, sincer, nu cunoșteam nici măcar jumate din ei, dar îi salutam cu zâmbetul pe buze si le mulțumeam pentru prezență.

Judecătorul Harison se apropie de mine și în sfârșit mă bucuram să văd o persoană pe care o apreciez enorm.

La mulți ani! spune cu drag și mă ia în brațe.

– Mulțumesc domnule, mă bucur să vă văd.

– Când îmi vei spune naș, ceea ce îți sunt? Mă faci să mă simt că nu sunt din familie.

Sunteți mai mult ca un tat[ pentru mine, normal că sunteți din familie, îi spun zâmbind și chiar eram foarte sincer, chiar îl consideram ca pe  propriul meu tată.

Unde îți este frumosul soț?

Când îl aud zâmbetul îmi piere și el observă imediat starea mea și își ridică o sprânceană spre mine dar nu apuc să îi spun că îi aud vocea acelui monstru.

Harison, rostește dur către na;ul meu. Acesta își întoarse privirea spre el și îl privi superior.

– Beluci, îi spune și el și se strâmbă după ce îi rostește numele.

-Ce cauți aici? Îmi este greu să cred că finul meu te-a invitat? Dar când este vorba de șobolani….presupun că ți-ai găsit o gaură să te strecori.

Știam că Harison nu îl suportă și îmi mușc buza când îl aud cum îi vorbea. Zâmbesc ușor și îmi pun mâna pe brațul nașului meu.

– Eu l-am invitat, am de făcut un anunț și vreau să fie toată lumea prezentă, îi spun și îi fac semn tatălui meu vitreg spre zona unde îi este masa.

Acesta mă privește în scârbă fără să îmi spună nimic și trece pe lângă noi.

 

Bărbatul care era în urma sa, se oprește scurt în fața noastră și ne salută scurt din cap și îmi face fugitiv cu ochiul.

Ce a fost aia? aud întrebarea pusă de nașul meu.

– Aia….a fost soțul meu, îi spun și văd cum își mărește ochii. }i fac semn să tacă și îl trag după mine la masă.

La masa noastră eram noi, Alex, Aiden și alți doi detectivi aduși de aceștia.

La masa din fața noastră erau ei și alți politicieni. Beluci părea să se simtă bine și Jaden stătea în picioare, în spatele său, exact ca un câine de pază. Dar privirea lui era doar asupra mea și abia mă puteam concentra pe discuțiile celor de la masă.

Primul fel de mâncare era servit și toată lumea era prinsă mâncând sau discutând și eu tot nu puteam să îmi iau ochii de la soțul meu. Îmi era teamă de ce avea să urmeze, îmi era teamă, ca nu cumva tatăl meu vitreg să întoarcă situația în favoarea lui.

Cel mai mult îmi era frică ca seara asta sa nu se termine într-un dezastru pentru noi. Mi-aș fi dorit să îl iau pe Jaden și să ne retragem în raiul nostru. Îmi era dor de insula și de noi doi cum am fost acolo.

Acolo era casa noastră acolo el mi-a arătat cât de mult mă iubește, când nu a fugit de mine și când a acceptat să îmi fie soț. Acolo a fost raiul nostru.

Seara trecea fără prea multe incidente. Câțiva soliști renumiți au cântat pentru invitații mei, chiar dansasem și eu cu câteva doamne, soțiile unor deputați. Jaden mă săgeta cu privirea și îl simțeam cum îmi urmărește fiecare mișcare.

Era aproape miezul nopții și nu se întâmplase nimic și mă temeam că poate s-a întâmplat ceva și au renunțat la plan. Un ospătar intră în încăpere și luminile se sting. Lumea începe să îmi cânte „La mulți ani” dar ochii mei erau pe el.

Acel bărbat se apropie de mine cu tortul imens care era pus pe o masă cu role. Le zâmbesc forțat celor care mă felicitau și suflu în lumânări.

Lumea începe să aplaude și lumina se aprinde.

La mulți ani!

Aud în boxe și îmi întorc privirea spre  Aiden, care  vorbea la microfon și se îndreaptă spre scena micuță.

La mulți ani, Cameron…mă bucur să fiu în seara asta lângă tine, să îți pot ura cele mai bune și călduroase urări.  Nu mulți dintre voi știu că noi doi ne cunoaștem încă din facultate. El era fascinat să știe legea scoarță cu scoarță, ca pe viitor să poată prinde un anumit șarpe…

 

Ohh…. asta era, asta era planul? Mă întorc panicat spre Jaden care se apropie încet de Beluci. Și îmi face semn să stau calm.

– Nu știu câți dintre voi știu povestea lui, sau modul în care a crescut acesta. Pentru că mulți dintre voi îl știți doar datorită averii sale impresionante. Dar haideți să vă povestesc puțin….îl vedeți pe acel bărbat….o lumină vă rog pe domnul Beluci…spune acesta tare în microfon.

Tatăl meu vitreg era deja furios, maxilarul lui juca de nervi. Nu îi plăcea ce aude, sunt absolut sigur că ar fi dorit să dispară de acolo, dar acum toți ochii erau asupra lui și le zâmbea forțat.

– Dar știți ce….haideți mai bine să urmărim un filmuleț despre cum își  educă și crește  Beluci copii.

Pe ecranul din spatele lui Aiden apare o imagine din biroul tatălui meu vitreg. În acea imagine, erau el și Jaden și eu intram. Era ziua când mi-a spus că l-a “omorât” pe Jaden și acum totul se auzea foarte clar.

Dă să se ridice din scaun, dar Jaden îl prinde de umeri și îl forțează să stea jos, apoi apare o imagine cu doi bărbați pe care nu îi cunosc, vorbind despre trafic de minori și acei bărbați se ridică speriați în picioare, erau la masa lui.

Lumea din sală începuse să murmure și știam că ăsta era planul lor. Aici era aproape toată lumea bună, ziariștii de la toate ziarele de scandal. Deputați, politicieni….el nu mai avea nici o portiță de salvare acum.

Alex le face semn să ia loc. Ei îi pusese să stea toți la aceeași masă.

Apoi….pe ecran apare un filmuleț când tatăl meu abuza un băiețel și îmi închid ochii și îmi pun mâinile la urechii. Lumea exclamă îngrozită și un vuiet de voci se auzea în toată sala.

– Domnilor, doamnelor, spune tare Aiden în microfon.

– Vă rog să păstrați liniștea, știu cât de dezgustați sunteți de acest monstru dar urmează o filmare mai interesantă.

Beluci deja fierbea și începuse să se zbată și într-un final se ridică de pe scaun, dar Jaden îi trage rapid un pumn și cade în genunchi. Îl apucă de ceafă și îl forțează să privească spre ecran. Nu știu ce îi spune la ureche dar îi văd chipul lui Beluci cum se face palid.

Pe ecran apare o scenă în care el era abuzat de un alt bărbat. Îmi închid ochii; știam ce se întâmplă, știam ce făcuse. Jaden îl drogase și îi plătise cu aceeași monedă. Îi dă drumul în scârbă și acesta cade pe pardoseala începând să urle când își vede imaginea pe ecran.

 

Mai mulți ofițeri se îndreaptă spre cei de la masă și le pune cătușele celor doi deputați și tatălui meu vitreg.

Dar Jaden se poziționează în fața lui și își scoate lentilele de  contact și barba în fața lui, arătând cine este el cu adevărat. Îi rânjește în fața și îi face semn ofițerului de poliție să plece cu el.

Beluci începe să înjure și să blesteme și când trece pe lângă  mine mă ameninț[ că nu s-a terminat totul, că mă va omorî cu prima ocazie.

Eu încă nu puteam să scot nici un cuvânt, încă eram inert în picioare și simțeam că nu mai am nici o putere în propriile picioare. Jaden vine rapid lângă mine și când îi simt căldura mâinilor, mă prăbușesc la pământ.

Care este reacția ta?
+1
0
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0
+1
2
Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Rating 0.0
Status: Ongoing Tip: Autor: Lansat: 2023 Limba nativă: Roumanian
SINOPSIS Jaden a trăit toată viața fără o „acasă”. Crescut prin orfelinate și familii care l-au respins, a învățat să supraviețuiască singur, fără să se atașeze de nimeni și fără să privească înapoi. Trecutul lui este plin de goluri și amintiri fragmentate, iar răspunsurile par pierdute pentru totdeauna… până când în viața lui reapare Cameron. Cameron nu este doar un bărbat misterios care îl salvează dintr-o viață fără direcție. Este cineva care îl cunoaște mai bine decât ar trebui și care îl privește ca și cum Jaden ar fi fost mereu centrul lumii lui. Între ei se naște rapid o legătură intensă, aproape periculoasă, alimentată de dorință, atracție și emoții pe care niciunul nu le mai poate controla. Când ajung pe o insulă izolată, într-un paradis construit special pentru ei doi, Jaden începe pentru prima dată să creadă că poate exista un loc pe care să îl numească „acasă”. Dar liniștea lor este fragilă. Un mesaj amenințător și frica pe care Cameron încearcă să o ascundă deschid o ușă către un trecut întunecat. Un trecut în care viețile lor s-au intersectat cu mult înainte ca Jaden să își amintească. Pe măsură ce adevărul iese la lumină, Jaden descoperă că omul care îl iubește a purtat ani întregi o povară teribilă: pentru a-l salva pe el, Cameron a devenit victima unui monstru care le-a distrus copilăria. Dragostea lor, născută din suferință și sacrificiu, este pusă la încercare de vină, furie și secrete dureroase. Iar Jaden trebuie să decidă dacă poate accepta adevărul și dacă este suficient de puternic să rămână lângă omul care a plătit cel mai mare preț pentru a-l salva. Într-o poveste despre traumă, dorință și vindecare, doi bărbați încearcă să își construiască un viitor din ruinele trecutului. Dar uneori, pentru a găsi cu adevărat drumul spre „acasă”, trebuie mai întâi să înfrunți iadul care te-a urmărit toată viața. Alinalina30-Darci Sameul revine în forță pe Nuvele la cafea cu un nou roman, Iubesc să te urăsc, scris în anul 2023 Corectura e asigurată de Silvia Si Lwa Romanul conține 28 de capitole   TRAILERUL, AICI: https://fb.watch/FSs-gnbxWn/                      

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset