~ Mark Masa ~
Am stat și l-am privit pe prietenul meu cum își aprindea o țigară, nu spunea nimic și doar fuma încet. Nici măcar nu s-a uitat la mine, ci s-a uitat drept înainte.
– Ah…
Mi-a dat o țigară, așa că am luat-o și am pus-o în gură.
– De ce m-ai chemat aici? am întrebat.
– Vreau să te întreb ceva, a răspuns, înainte de a pune țigara înapoi în gură.
– Dacă este într-adevăr ceea ce mă gândesc, a spus, înainte de a mă privi în față.
– Păi… Bine, da.
Am refuzat să mă uit la pământ, nu aveam de gând să neg.
James m-a avertizat despre asta înainte, apoi m-a întrebat despre ce este vorba și i-am spus că este vorba despre un prieten. Acum, părea evident și era inutil să neg acest lucru.
– Îți place?
– Da.
– Te place?
– Nu știu încă.
– Ei bine, asta e minunat. Deci nici măcar nu știe că îl placi? a întrebat James enervat.
– Păi… vreau să spun, va ști, am răspuns eu.
Cu siguranță că știa până acum. Chiar înainte de a continua să ne privim unul pe celălalt, îl priveam de atâta timp și el nu-și dăduse seama? În ceea ce privește relația noastră, încă nu exista un statut, era încă neclară, dar sentimentele mele erau absolute.
– La naiba, chestia asta e un rahat, a spus James, scuipând fumul și stingându-și țigara cu vârful piciorului.
– Poți să te oprești?
– Am încercat, dar nu pot, am șoptit încet, oftând înainte de a mă uita la el.
– Nu vreau să te văd îmbolnăvindu-te din nou, mi-a răspuns, înainte de a trece pe lângă mine.
Fusesem rănit de astfel de lucruri și de multe ori, cel mai rău fusese în liceu, la examenele de admitere. La acea vreme, eu eram încă în liceu, iar iubitul meu era la universitate, în primul an. Ne iubeam foarte mult și totul era în regulă, cel puțin așa credeam eu.
Totuși, lucrurile au început să se schimbe odată ce a intrat la universitate. Am ajuns să ne despărțim, motivând că el trebuia să învețe prea mult, iar eu eram prea tânăr. Nu a trecut mult timp până când l-am văzut ieșind cu un alt student. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am decis să studiez atât de departe.
Am încetat să mă mai gândesc la trecut, îndreptându-mi atenția spre țigara care era pe cale să se termine. Am zdrobit-o și am aruncat-o la coșul de gunoi. M-am speriat când mi-a vibrat telefonul, așa că l-am scos pentru a citi mesajul care tocmai sosise.
Vee Vivis: Vei sta cu prietenul tău?
Mark Masa: Nu, sunt singur.
Vee Vivis: Te rog să te întorci curând.
Vee Vivis: Sunt îngrijorat.
Am zâmbit la ultimul mesaj și i-am răspuns că mă voi întoarce imediat, înainte de a pune telefonul în buzunar. Am suspinat greu, dacă ar fi putut fi ca înainte poate că nu m-ar fi durut atât de tare.
Dar era prea târziu, îl alesesem deja pe Vee cu mult timp în urmă.
– Cred că trebuie să fie ceva! l-am auzit pe Brave șoptind în timp ce se uita la mine și la Vee.
– Folosește-ți creierul ca să te gândești la alte lucruri în loc să te preocupi de problemele altora, a spus Vee înainte de a se îndepărta, iar prietenul său a continuat să se uite la noi cu un zâmbet.
Simțeam că Vee se uită la mine, dar nu m-am întors să mă uit înapoi, ci m-am uitat fix la prietenul meu care se apropia încet.
– Ești gata de plecare? Ăsta e deja beat, a întrebat James, arătând spre Wind.
– Du-te, eu mai stau puțin, am răspuns.
– Mark… a șoptit James, iar eu abia mi-am ridicat sprâncenele ca și cum aș fi vrut să spun că sunt de acord.
– Te comporți de parcă ar fi soția ta. Sunt sigur că poate merge singur acasă, a spus Pit cu brațele încrucișate.
– Sunt doar îngrijorat pentru el, a răspuns James.
– Știu, știu, am vorbit, zâmbindu-i prietenului meu. Știam că nu era fericit, dar nu era ca și cum nu ar fi fost și alți oameni aici.
– Mark, nu zâmbi așa. Chiar mă determini să tremur! a spus North, punându-și mâna pe piept.
– Păi… când faci o față ca asta ești atât de drăguț, Mark.
– Poți fi soțul meu acum că ai renunțat la Bar, am zâmbit la cuvintele lui Dare, dar nu am răspuns pentru că eram intimidat.
Nu făceam des fața asta, doar pentru cei mai apropiați prieteni ai mei. Nici măcar Vee nu avusese ocazia să o vadă. Gândindu-mă la Vee, m-am întors să mă uit la persoana de lângă mine.
Vee a trântit paharul jos, reducându-l la tăcere pe prietenul care mă tachinase. M-a privit supărat înainte de a se ridica și de a-și lua geaca.
– Plec.
A vorbit încet, toată lumea se uita fix la el, inclusiv eu.
– Unde te duci? Dacă pleci, nu voi mai vedea cât de drăguț este Mark, ai milă.
– Unde se duce Mark? Unde se duce, ce face și cu cine se duce nu este problema mea! a spus înainte de a pleca. Toată lumea îl privea cum pleacă, erau confuzi, iar eu stăteam acolo și îmi mușcam buza.
– Urmează-l! mi-a șoptit YiWa, dar am ezitat. Chiar voia să îl urmez? În plus, el negase întotdeauna că ar fi fost ceva între noi.
– Eu…
– Mark, vii cu mine? a întrebat James din nou.
– Du-te! a spus YiWa împingându-mă pe umăr.
– Tocmai s-a supărat.
– Plec acum, le-am spus prietenilor mei după ce YiWa a terminat de șoptit la urechea mea.
Am ieșit cu James, dar nu m-am urcat în mașină cu ei, îl căutam pe cel care fugise mai devreme. Nu ieșise de mult timp, cum putea să meargă atât de repede?
– Nu avem nimic, chiar acum a plecat să se ducă acasă cu altcineva.
M-am întors să ascult vocea familiară și l-am văzut pe bărbatul cu umeri largi, la care îmi plăcea să mă uit, stând nu departe. Stătea lângă motocicletă, cu o mână ținea o țigară și cu cealaltă telefonul.
– Cui îi pasă? În momentul de față încă stau aici. La naiba, el a plecat deja cu altcineva.
M-am încruntat când am auzit conversația. Vorbeau despre mine sau nu? Nu voiam să mă gândesc prea mult, dar știam că eram singurul cu care se vedea Vee în acel moment. Nu îndrăzneam să mă gândesc că el era de fapt gelos, dar știam că odată spusese că era, dar în acel moment se simțea și el slab.
– Nu este… la naiba! Mă înțelegi? North, Mark e doar un copil, voi toți vorbiți prostii.
– Cine e un copil? am încercat să spun încet, dar aveam vocea răgușită de la băutură, așa că a trebuit să o forțez. Băusem mult, dar nu la fel de mult ca Vee.
– Tu eşti!
Vee s-a întors să se uite la mine, înainte de a vorbi cu North și de a închide. Ochii lui ascuțiți se uitau fix la mine. Dacă ar fi fost oricine altcineva, probabil că aș fi încercat să mă împac, dar era Vee, bivolul ăla blestemat, așa că era problema lui, din moment ce se bosumfla din cauza unor fleacuri.
– Unde te duci? am întrebat, pentru că nu primisem un răspuns când a plecat.
– Unde te duci? a replicat el.
– Ei bine…
– De ce faci o față atât de sugestivă? De ce te-ai deranjat să ieși?
Mi-am întors ochii pentru a mă uita fix la persoana ironică din fața mea.
– Despre ce naiba vorbești?
– Ce?!
– P’Vee… am spus cu voce joasă în timp ce mă apropiam.
– Hai să discutăm calm între noi.
– Dacă vrei să vorbești calm, atunci du-te și vorbește cu North sau cu James în altă parte, a răspuns el, dând din cap spre club.
– Nu fi atât de imatur.
– Da! Sunt un copil, te crezi așa de mare? Te duci zâmbindu-i lui James așa, cu ochii pe jumătate închiși, transformându-te atât de drăguț. Mi-aș dori să am un cuțit ca să tai fața aia nenorocită.
Și-a ridicat sprâncenele când a spus asta, tonul lui era cu adevărat furios și supărat.
– De ce vrei să mă tai pe față?
– Nu vreau să te tai pe tine, ci pe el! a spus, împingându-mă înapoi.
– Ce se întâmplă cu tine?
– Ce-i cu tine? Te-ai uitat vreodată așa la mine? a întrebat înainte de a se întoarce, ceea ce m-a determinat să râd.
– Ești așa de supărat?
S-a încruntat din nou.
– Nu sunt bosumflat, ești confuz! a spus, înainte de a se întoarce din nou.
– P’Vee… am urlat, scuturându-l ușor.
– P’Vee.
S-a întors încet să mă privească, i-am oferit un zâmbet mare, atât de mare încât am strâmbat din ochi până când aceștia păreau aproape închiși. Aproape închiși totuși, pentru că încă mai puteam vedea suficient de bine urechile roșii ale lui Vee.
– Copilul naibii… a mormăit el, înainte de a-mi îndepărta ușor capul.
Starea lui de spirit era nestatornică, iar alcoolul nu-l ajuta, prea mulți oameni care beau, deschideau gura și spuneau prostii.
– Ai încetat să mai fii supărat? Eşti bun de gură!
– Iar te porți prietenos cu mine?
– Cine a fost cel care a presupus că voi pleca cu altcineva?
– Uf! Ești enervant! Nici măcar nu eram bosumflat, a replicat el cu blândețe, în timp ce eu am ridicat sprâncenele, privindu-l în față.
– Eram gelos, a șoptit încet, dar l-am auzit clar, la fel de clar cum îmi simțeam inima bătând cu o sută pe oră.
– Serios?
– Chiar dacă nu am fost clar și nu ai încredere în mine, nu pot fi posesiv? Ți-am spus deja că devin gelos când e vorba de tine! a spus el, iar eu nu am putut decât să-l privesc.
– Poate că nu ne-am clarificat încă relația, dar tu ești al meu… a continuat el înainte de a se apropia mai mult, mâna lui acoperindu-mi obrazul înainte de a-și folosi degetul pentru a-mi trasa conturul feței.
– Nu-i așa că e al meu tot?
S-a mutat șoptind aproape de buzele mele.
– P’Vee… Înapoi, i-am șoptit, împingându-l de lângă mine.
Mâna care îmi ținea obrazul a căzut pe umărul meu, trăgându-mă alături de el în timp ce cu cealaltă mână își ridica telefonul, fotografiindu-ne pe amândoi. Nu puteam decât să fac o față stupidă, era întuneric și nu înțelegeam cum am ajuns în poză și ce făceam.
– Să nu faci niciodată fața aia, să nu lași pe nimeni să o vadă. E doar pentru mine…
S-a întors să mă privească, gura lui a vorbit aproape de urechea mea și am simțit o ușoară mușcătură pe lobul urechii care m-a înfierbântat. Nici măcar nu am avut curajul să mă uit la Vee pentru că inima îmi bătea cu sălbăticie, iar când s-a îndepărtat cu nasul mi-a atins ușor obrazul. Apoi s-a îndepărtat câțiva pași, înainte de a se întoarce să zâmbească și să-și ia rămas bun. S-a îndepărtat, lăsându-mă cu un nod în gât.
Mai avusesem vreodată așa ceva? De ce devenisem atât de slab?
Mai târziu am stat în camera mea și în capul meu, cuvântul „gelos” se repeta la nesfârșit. Poate că nu a fost clar, dar el a vrut să aibă grijă de mine oricum. Mă forțase să mă entuziasmez atât de tare, oare voi ajunge să mă bat cu pumnul în piept ca să mă calmez?
Tru, Tru, tru
– Ce?!
Era James, ne părăsisem nu cu mult timp în urmă, așa că de ce mă suna?
[- Te-ai întors acasă?]
– Chiar ai sunat doar ca să întrebi?
[- Da, te-am văzut alergând după băiatul ăla și m-am gândit că poate nu te vei mai întoarce.]
– Ai grijă cum vorbești! Pe cine am fugărit undeva?
[- Cine te-a adus acasă, Vee?]
– Pit, i-am răspuns eu.
M-am încruntat la răspunsul prietenilor mei.
– La ce te uiți?
[- Tu ai fost cel care a prins pe cineva.]
– Du-te naibii!
[- De ce mă insulți? E adevărat, tu erai vânătorul, acum ești prada.]
Îl auzeam pe Wind în fundal.
– Idiotule, ce te interesează?
[- Voi sunteți nebuni. Dacă oamenii ar fi știut că ai putea avea un soț, cineva ar fi venit după tine de mult timp, Mark].
Nu m-am putut abține să nu râd la vocea confuză a lui Wind.
– Oh, da, și cine ar fi soțul meu?
[- Eu!] a răspuns Wind.
[- La naiba, du-te și fă un duș!]
Era vocea furioasă a lui James, care râdea de cearta lor.
[- Mai ești în viață?] a întrebat James.
– Da! De ce ești atât de supărat? Tocmai a spus că mă vrea.
De fapt, era amuzant, pentru că eu și James nu ne ascundeam nimic unul de celălalt și știam ce simțea pentru Wind.
[- Du-te naibii! Du-te să-ți vezi soțul!] a mormăit el înainte de a închide, determinându-mă să râd și mai mult.
Dacă ar fi fost în trecut, m-aș fi simțit puțin supărat dacă cineva ar fi spus că eu sunt soția, dar de data aceasta nu eram cu prietenii mei. Pentru cineva care fusese întotdeauna cel activ, să recunoască faptul că era cel pasiv era dificil, dar, din moment ce era cu Vee, puteam să accept acest lucru.
pVnn
45 de minute
(Vee postează poza făcută cu Mark, deși este foarte întuneric și se văd doar siluetele)
Sunt posesiv, deși nu este încă clar.
986 likes, 42 comentarii
Yiwaa: Încăpățânatule.
Big Pigeons: Unde ai fost?
pVnn: Prieteni.
Who is Danny: Serios? Te despărți de fosta soție pentru a fi cu YiWa.
Yiwaa: Uită-te bine, persoana din imagine nu sunt eu.
Pandora: Cine e?!
Toot Lien learns mechanic: Cred că este un bărbat, uitați-vă la înălțime și la formă.
Pond Pawee: ar putea fi hitty doesn’t just hit steel
hitty doesn’t just hit steel: este o fantomă.
Toot Lien learns mechanic: a aruncat-o pe cea veche pentru cea nouă, nu?
Me ra: Cine?
Fan V: Cine este Vee?
Tonkla: Prietenul meu este o celebritate.
Am tot răsfoit comentariile, erau atât de multe. Unele erau bune, altele rele. Unii oameni credeau acum că lui Vee îi plăceau bărbații, dar el nu spunea nimic. Dacă cineva m-ar fi întrebat pe mine, nu aveam nimic împotrivă să recunosc că îmi plac băieții și nu fetele, dar înțelegeam de ce nu spunea asta, nu mai fusese niciodată cu un bărbat. Era dificil să le spună celorlalți, mai ales că înainte avusese o iubită, așa că oamenii se întrebau cum de se schimbase așa. Ei credeau că întotdeauna îi plăcuseră fetele.
Am vrut să îl sun și să îl cert pentru că a ridicat această problemă. Era un fost rege universitar și, chiar dacă existau regi mai noi, era încă popular, așa că, evident, oamenii erau interesați.
Când m-am gândit cu adevărat la sentimentele mele, am fost de fapt fericit. Aceea a fost prima noastră poză ca și cuplu. Chiar dacă nimeni altcineva nu putea să o vadă, știam că suntem noi, dar îmi făceam griji și pentru el.
M-am întors să mă uit la telefonul care era așezat lângă capul meu, pe ecran apărând numele persoanei la care mă gândeam în acel moment. Gura mi-a zâmbit automat când apelul a fost întrerupt și a trebuit să sun din nou.
– Ce…
De data aceasta am acceptat apelul, gândindu-mă încă la colțul nostru întunecat de lângă club.
[- Putem face un apel video?] a întrebat.
– De ce?
[- Grăbește-te!]
Mai întâi îmi cere permisiunea și apoi vrea să mă grăbesc?
Am făcut click pe butonul camerei și am căutat persoana care îmi ceruse să deschid videoclipul. Unde era? Nu vedeam decât întunericul.
– P’Vee… am spus, apoi, deodată, pe ecran a apărut chipul lui chipeş.
[- Da!] mi-a răspuns el în timp ce mă uitam la el, cu ochii încă roșii de la băutură.
– De ce nu dormi? De ce ai sunat?
[- Nu pot să sun?]
– Păi, ești beat.
S-a ridicat și și-a așezat capul pe pernă. Era târziu, cu siguranță era timpul să doarmă.
[- Sunt…]
Am ridicat din sprâncene în timp ce mă uitam la cealaltă persoană care a deschis gura, dar nu a vorbit.
– Ce e?
[- Vee! Ale cui poze le încarci?]
M-am uitat la cameră în timp ce Vee își întorcea capul spre ușă. Cunoșteam bine acea voce, era Yoo.
[- Ale mele?] a răspuns.
[- Atunci cu cine vorbești?]
M-am încruntat când ecranul a pâlpâit. La scurt timp după aceea, a apărut fața lui Yoo în locul celei a lui Vee.
[- Eşti tatăl meu?]
Vee încerca în mod clar să răspundă la telefon, dar tot ce puteam vedea era peretele dormitorului său.
[- Dacă tu…]
Degetul lui Yoo a arătat apoi spre ecranul telefonului înainte de a continua:
[- Dacă nu-l iubești, nu-l placi sau nu vrei să ai grijă de el, nu-l suna ca să-i dai speranțe].
După aceea, a rămas tăcut, cu excepția zgomotului produs de Vee împingându-l pe Yoo afară din cameră.
[- Ești încă acolo?] am auzit după un timp.
– Tot aici.
[- Gândește prea mult.] a mormăit Vee înainte de a ridica telefonul ca să-l pot vedea din nou, determinându-mă să zâmbesc.
– Îți place foarte mult să dai speranțe.
[- Oh… ai de gând să mă cerți și tu?]
– Nu, pentru că mă simt bine așa, am răspuns eu.
[- Serios? Nu te simți rău? De ce te simți bine?] a întrebat Vee, privindu-mă fix în ochi.
Nu știam dacă era din cauză că eram beat, dar ochii lui păreau atât de orbitori.
– Eh! Pentru că îmi place când îmi dai speranță.
[- Da? Și îți place mai mult de mine decât de Bar?]
Vee a ridicat sprâncenele pentru a întreba înainte de a apuca pătura și de a o trage în sus.
– Îmi place… am șoptit încet cu un zâmbet, ochii lui mă priveau înainte ca gura lui să se încline într-un zâmbet.
[- Îți place că îți dau speranță?] a întrebat din nou cu un zâmbet larg.
Am respirat adânc, l-am privit în ochi, înainte de a-i spune:
– Îmi place de tine.
