~Mark Masa~
Prostovanul…
Mă blestemasem cu acest cuvânt încă de când plecasem. Încercam să fiu firav, dar când era amabil și drăguț, practic cădeam la picioarele lui.
Era complet umilitor, pentru că întotdeauna pierdeam în fața tandreței lui Vee, deși mă străduisem din răsputeri să îl ignor toată ziua. În cele din urmă, totuși, venea și îmi acorda atenție, folosind cuvinte drăguţe, așa cum obișnuia să vorbească cu iubita lui, și la naiba! Apoi îmi spusese că iubita lui era ocupată și că nu răspunde, totuși îl văzusem vorbind cu ea toată dimineața și acum, spre seară, tot voia să o facă. Apoi mă suna și venea la mine, încurcându-mă și mai tare.
Am încercat să mă distanțez cât mai mult posibil, să-mi neg gândurile. Încercasem să le ignor și de ce făceam asta? Era ușor…
Avea deja o fată pe care o iubea.
– Trebuie doar să mă opresc să cumpăr niște pad Thai, a spus el înainte de a parca motocicleta în fața magazinului. M-am ridicat și mi-am dat jos casca, respirând adânc.
– Ce vrei? m-a întrebat, iar eu am ridicat din sprâncene, dar el mi-a întors privirea cu fervoare.
– Pad Thai cu creveți proaspeți și fără germeni de soia.
– Atât de multe cerinţe! l-am auzit cum se plângea în sinea lui. Nu m-am obosit să-i răspund, eram obosit să vorbesc cu el și probabil că am fi ajuns să ne certăm.
Era vina mea, nu-mi puteam gestiona emoțiile în acel moment. Gura îmi tot spunea că nu era nimic, dar creierul meu spunea alte lucruri, iar inima mă durea deja.
– De ce ai luat atâta? am întrebat când am observat că avea patru pachete.
– Sunt și pentru Bar și Kan.
Am stat o clipă, privindu-l. I-am văzut colțul gurii lui strâmbându-se ușor, era abia perceptibil și nu știam ce înseamnă. Îi spusesem deja că nu mă mai gândeam la Bar. Avea un iubit, un iubit bun… Eram fericit, îmi plăcea să îl văd în fiecare zi și să o pot face din nou normal. În acel moment nu mă simțeam bine și de vină era, totuși, zâmbetul nebunesc al lui Vee.
Nu ar fi trebuit să fie atât de ciudat să stăm acolo, dar chiar o făcusem. Eu eram lângă Vee, iar vizavi de noi stăteau Bar și Kan. La început am fost încrezător când am intrat în laborator până când am observat felul în care se uitau fix la mine. Încrederea mea dispăruse complet. Kan s-a uitat la mine cu nemulțumire, iar Bar doar a zâmbit înainte de a se întoarce să se uite la Vee care stătea în tăcere și nu spunea nimic.
– E ceva ce vrei să-mi spui? a întrebat Bar după ce ne-am așezat cu toții fără să spunem nimic.
– Nu, a răspuns Vee, continuând să-și mănânce pad Thai. Bar nu era mulțumit de această negare.
– Dar tu? a spus Bar, uitându-se la mine.
– Nici eu, i-am răspuns cu un zâmbet ușor și s-a întors din nou spre Vee.
– Nimic, serios.
M-am întors să mă uit la proprietarul vocii fără să clipesc. Oare tot încerca să mă tortureze aducându-mă aici? Ei bine, îmi pare rău, dar acesta este un lucru care nu mai este în inima mea.
– Băieți… chiar nu aveți nimic să-mi spuneți? a întrebat din nou Bar.
– Ți-am spus că nu, a mai spus Vee încă o dată, înainte de a-și mânca cina.
I-am zâmbit lui Bar, care încă mă privea, înainte de a mă întoarce spre Kan, care avea o privire ciudată.
Probabil din cauza acelei zile în care mă dusesem în camera lui Bar pentru a-l cunoaște. Încă nu știam sigur ce mă inspirase să mă apropii de ei și apoi, desigur, Vee mă urmase la scurt timp după aceea. Bar mă întreba adesea acest lucru de fiecare dată când ne vedeam, voia să știe ce se întâmpla, dar eu mereu zâmbeam și nu spuneam nimic. Problema era că nu era chiar nimic, ce eram eu pentru cineva ca Vee?
I-am dat uneltele lui Vee când le-a cerut, pentru că asta trebuia să fac, nu? Era atât de important încât trebuia să stau acolo și să mă uit la el cum lucrează? Aveam de gând să continui să-i dau uneltele. M-am întors să mă uit la Kan și Bar și arătau complet diferit. Kan stătea lângă Bar și citea manualele de medicină. Bar era ocupat cu proiectul din fața lui, nu era cu nimic diferit de Vee, doar că Bar putea face totul singur, fără niciun ajutor. Atunci de ce nu putea să stea lângă mine?
– Mark!
O voce calmă m-a strigat ca să-mi atragă atenția, privindu-mă cu milă, dar de fapt mă uitam doar la ceea ce făceau ceilalți. Era plăcut să stăm unul lângă altul.
– Ce vrei? l-am întrebat în timp ce mă uitam în geanta cu scule.
– Să te ia naiba! a spus încet, înainte de a lua cheia din mâna mea și de a se întoarce la munca lui.
– Sunt obosit, a spus Bar, determinându-mă să par din nou la fel de jalnic ca înainte. S-a apropiat de Kan înainte de a-și pune capul în poală.
– Vrei să te duc acasă? E aproape miezul nopții, a întrebat Kan înainte de a închide cartea și de a se apleca cu fața pentru a-l întreba cu o voce blândă.
– Păi… mai este doar o săptămână, a gemut încet.
– O săptămână e bine.
– Da, dar trebuie să citesc și cartea pentru examene.
Și-au vorbit încet unul altuia.
Am zâmbit să văd cât de drăguți erau împreună. Genul acela de dulceață și dragoste era ceva ce îmi doream cu ardoare. Îmi doream o iubire frumoasă, una în care să ne iubim cu adevărat. Eram invidios pe genul lor de iubire.
– În schimb, îl voi termina în două zile, apoi voi citi cartea de examen în restul timpului.
Am fost surprins când am auzit o voce gravă lângă urechea mea. Vee a lăsat cheia jos înainte de a lua șurubelnița. A arătat spre o altă cheie de lângă mine cu o privire ciudată.
– De ce nu ai terminat mai devreme? l-am întrebat în timp ce îi înmânez cheia. De ce părea supărat? El fusese cel care voise să vină aici cu Bar și Gun.
– Eram ocupat cu îngrijirea și controlul unui „câine”, a spus, uitându-se la mine.
– Care câine?
Întrebarea lui Gun m-a determinat să tresar, eram ocupat să mă uit la fața lui Vee întrebându-mă de ce se uita așa la mine.
– Doar un câine pe care am hotărât că trebuie să îl îngrijesc, a răspuns în cele din urmă.
– Ai de gând să-l supraveghezi tot timpul?
Am privit fața lui Vee, așteptând un răspuns ca și ceilalți. Voiam să-i aflu răspunsul, să înțeleg dacă eu eram câinele pe care îl urmărea și când avea de gând să mă verifice. Oare povestea noastră era aceeași cu cea despre care vorbea el?
– Nu știu, depinde de starea mea de spirit.
A ridicat din umeri, uitându-se bine la proiectul său. Eu îmi tot mușcam buza inferioară, încercând din răsputeri să nu simt nimic.
– Eu… trebuie să plec acum. Am ore dimineață, am decis să spun înainte de a pune geanta cu unelte pe jos.
– Nu minți! Nu ai cursuri până după-amiază, mi-a spus uitându-se la mine cu înfocare.
– E cu prietenii, am făcut aranjamente pentru lucrul în grup, i-am răspuns încet, ferindu-mă de privirile lui.
Trebuia să plec pentru a scăpa de toate acele sentimente care îmi străbăteau inima. Începuse să-mi dea speranțe prea mari, deși știam că nu trebuia să am niciuna.
– De ce îmi spui asta abia acum? a întrebat Vee înainte de a-și lăsa jos uneltele și de a se ridica în picioare.
– Pot să mă întorc singur, i-am răspuns.
– Ei bine, nu aveam de gând să te duc acasă, mă ridic doar ca să mă duc la baie.
Am ieșit să respir aerul proaspăt de la miezul nopții și Vee chiar nu m-a urmărit. Nu știam dacă într-adevăr se ducea la baie, dar în acel moment eram singur afară.
– Da, Ploy.
Era acolo, lângă frumoasa mașină a lui Gun, stând în umbră. Auzindu-i vocea m-a determinat să simt ceva ciudat.
– Bine, iubire, nu te întoarce târziu, altfel îmi fac griji!
Mă simțeam amorțit din cap până în picioare.
Ţi-e dor de ea și îți faci griji pentru ea în timp ce eu sunt în atelier cu tine. Îți faci griji pentru ea? Ți-ai făcut vreodată griji pentru mine?
Treptat, vocea lui a devenit mai liniștită, așa că i-am urmărit spatele larg în timp ce se îndrepta spre atelier. Am respirat adânc, înainte de a râde de furia și durerea mea. De ce aș fi fost supărat pe el? Doar pentru că venisem aici cu el nu însemna că eram ceva, așa că nu ar fi trebuit să mă simt așa.
– Ăăă James… unde ești? l-am sunat pe prietenul meu și am auzit bătăi puternice pe fundal.
Nu am vrut să îi sun pe Fuse sau Kam în acel moment, pentru că nu voiam să îi deranjez din studioul lor.
James era diferit, chiar dacă avea examene, știam că nu va sta acasă să învețe.
– Poţi să mă iei de la facultatea mea? Sunt aproape de sensul giratoriu.
[- Ce faci acolo atât de târziu?] a întrebat cu voce tare.
– Am venit… pentru a-i ajuta pe bătrâni cu munca lor.
[- Oh! Și nici măcar nu s-au deranjat să te ducă acasă?]
M-am strâmbat la întrebarea prietenului meu. Și eu mă gândeam la același lucru, mai ales inima mea. Oh, Vee, ce s-a întâmplat? O mai adori pe soția ta?
– Încă nu și-au terminat munca, dar eu sunt gata de plecare. Îmi pare rău dacă ești ocupat, dar poți să vii să mă iei?
[- Tot ce trebuie să faci este să ceri și desigur că voi veni să te iau. Așteaptă o clipă.]
Apelul a fost întrerupt, așa că am zâmbit la telefon, pentru că James și Wind îmi erau mari prieteni. Învățasem în aceeași clasă în liceu, iar când mă hotărâsem să merg la universitate departe de casă, ei hotărâseră să mă urmeze, chiar dacă nu era nevoie. Indiferent de problemele pe care le aveam, ei au fost mereu alături de mine.
Am stat și am așteptat, deși era târziu, nu era chiar atât de înfricoșător. Erau multe felinare și câini adormiți care îmi țineau companie. Bine că persoana din atelier trebuia să fie atentă la câine! Am stat ca și câinele meu de pază.
Masa Mark:
Fiind în preajma oamenilor care sunt logodiți, inima mea nu este suficient de puternică.
12 like-uri 3 comentarii
Winnie the Pooh: Vino și distrează-te cu mine.
Ești deja prietenul meu? Cum așa? Cine? Cum? Unde? Când? Răspunde!!
Future forfun: Nu-ți răni inima.
Am citit comentariile prietenilor mei, dar nu am vrut să le răspund. Pentru mine, Facebook era un loc în care puteam împărtăși gânduri și sentimente. Sigur, aveam mulți adepți, atât din liceu, cât și din universitate. Poate că nu arătam la fel de bine ca vedeta facultății sau ca regele universității, dar arătam bine. Nu avea rost să fiu umil dacă era adevărat. Toată lumea avea farmecul ei, depindea doar de faptul dacă găseai modalitatea potrivită de a-l folosi.
– Vino chipeşule!
Strigătele, împreună cu farurile mașinii, m-au determinat să mă ridic și să merg să mă urc în mașina prietenului meu.
– Calmează-te, mergi mai încet, i-am răspuns, după ce m-am urcat în mașină și mi-am pus centura de siguranță.
– Oh, serios, îmi folosesc timpul meu prețios pentru a veni să te iau și nici o recunoștință, a replicat James.
– Mulțumesc, am răspuns ironic.
– Oh, dacă nu ați vrut să intrați, atunci de ce ați intrat, domnule?
– Hei, spun doar ce m-ai întrebat, i-am răspuns, aplecându-mă pe spate.
– Da, îmi pare rău. Te-am forțat până la punctul de a fi ironic. Dar trebuie să-mi cer scuze? Doar pentru că ți-am cerut un răspuns?
M-am uitat la el, apoi am oftat.
– Bine, îmi pare rău că am greșit.
James își adusese mașina de acasă pentru că nu-i plăcea să folosească transportul în comun. Nici măcar nu se urcase vreodată în autobuz acasă, iar faptul că a adus-o a fost atrăgător pentru mine, deoarece nici mie nu-mi plac autobuzele și taxiurile.
Exista o navetă gratuită către universitate, dar nu-mi plăcea, în plus era confuză, așa că am încercat întotdeauna să merg cu James. Pentru a ajunge la facultatea mea, mergeam apoi cu Fuse. Îmi doream o viață simplă și ușoară, așa că preferam în continuare să merg la școală cu mașinile prietenilor mei. Asta însemna că nu trebuia să fac nimic, ci doar să las șoferul mașinii să facă totul.
Mașina era parcată în fața unuia dintre pub-uri, James și cu mine am coborât din mașină și am intrat înăuntru. Era ora unu și pub-ul era încă destul de plin. Trebuia să recunosc că merg destul de des în aceste locuri, iar majoritatea oamenilor erau foarte beți până acum.
– Oh… stai jos, domnule! a spus Wind întinzând brațul pentru a mă trage jos. Micuțul a căzut cu capul pe umărul meu. – Sunt beat Mark, a continuat el, determinându-mă să dau din cap.
– Tocmai am apucat să ridic paharul înainte de a pleca și m-am întors ca să îl văd așa, a spus James, împingând paharul spre mine.
– Sunteți doar voi doi aici?
– Nu, am venit cu prietenii de la facultate. Dansează, a răspuns James, uitându-se în jur.
– Unde ai fost, James? au întrebat doi băieți care se îndreptau spre noi. Aceștia erau probabil prietenii lui de la facultate.
– M-am dus să iau un prieten.
Apoi s-au întors să se uite la mine, ridicându-și paharele.
– Salut! m-a salutat băiatul mai înalt, înainte de a se prezenta atât el, cât și prietenul său.
– Bună, eu sunt Mark, i-am salutat, după care s-au așezat pur și simplu lângă noi. Au spus că au dansat mult și că erau obosiți.
– Sunt atât de confuz, ai băut ore întregi și de ce nu ești beat? a spus un prieten, luând paharul și uitându-se la el.
– Ești atât de chipeș!
Unul dintre ei mi-a făcut un compliment. M-am uitat la fețele celor care tocmai îmi vorbiseră, mi-am imaginat că în lumină slabă arătau așa.
– Da, cu siguranță foarte chipeş.
Celălalt (Pitt) a continuat, oferindu-mi un pahar.
– Păi, mulțumesc, am fost de acord, înainte de a lua paharul.
Faptul că mă aflam în preajma nebuniei multor oameni și a mirosului de băutură m-a determinat să mă simt puțin mai bine. Am luat din nou paharul pentru încă o înghițitură, înainte de a mă opri când am văzut pe cineva cunoscut.
– La cine te uiți? a întrebat Pitt, urmărindu-mi privirea. Oh, tu ești? a continuat înainte ca eu să pot spune ceva.
– O cunoști? am ridicat sprâncenele, întrebând.
– Nu știi cine este ea? În ochii mei, ea este doar cea mai frumoasă vedetă a universității. Din păcate, are deja un iubit foarte chipeș.
– Ei bine, atunci cu cine este? Pentru că nu este Vee, a spus James, arătând spre grupul lui Ploy.
Frumoasa fată dansa cu prietenii ei și ar fi fost bine dacă nu ar fi fost un alt băiat care o apuca de talie. Băiatul pe care nu l-am recunoscut a râs și s-a aplecat să-i șoptească la ureche. Ea a dat din cap, apoi și-a sprijinit capul pe pieptul lui.
– Prietenul ei arată mai bine, a spus o prietenă. Da, el este Vee de la Inginerie, îl urmăresc pe Facebook.
– Hmm… Deci, cine e tipul ăla?
– De ce trebuie să vă faceți griji în legătură cu cine este? am întrebat și ei s-au uitat fix la mine.
– Este adevărat, nu sunt iubitul, așa că nu mă priveşte, a decis Pitt înainte de a continua să bea.
– Poate că este un membru al familiei? a întrebat James.
– Ei bine, cu siguranță par foarte prietenoși, a continuat altul.
– Dar apoi ea îl are pe Vee. Nu am auzit niciodată vestea că nu mai sunt împreună sau că se împrietenesc cu altcineva. Cine altcineva ar putea fi la fel de bun pentru ea? am auzit în timp ce gura mea a făcut o mică grimasă.
– Chiar nu mai ai cu cine să cochetezi, nu? a întrebat James în timp ce se uita la mine, dar eu am închis încet ochii și am refuzat să fac contact vizual.
– Oamenii cochetează între ei, asta nu înseamnă că nu se iubesc.
Era foarte clar, m-am gândit, Vee avea deja o iubită pe care o iubea foarte mult.
– Nu mai vorbi despre alți oameni.
Știam că nu ar trebui să-mi arăt emoțiile în preajma prietenilor mei, dar nu le puteam înăbuși. Îl auzisem spunând că o iubește, nu avea rost să-mi fac griji sau să vorbesc despre asta.
Sunt prost… foarte prost. Asta e singura poveste care există.
– Oh… ce s-a întâmplat? Eu tot vorbesc, dar tu nu răspunzi.
James m-a împuns.
– Da, hai să nu mai vorbim despre alții și să venim să stăm de vorbă cu mine. Ce studiezi? a fost Pitt cel care a pus întrebarea.
– Inginerie, am răspuns calm.
Capul îmi era fierbinte, dar am încercat să le răspund prietenilor mei cât mai normal posibil. Din fericire, prietenii mei nu au observat niciodată nimic ciudat în comportamentul meu, poate doar pentru că nu vorbeam prea mult.
– Oh, atunci trebuie să îl cunoști pe Vee, a spus unul, așezându-se drept, cu fața lui frumoasă strălucind de dorința de a ști totul.
– Îl cunosc puțin, am vorbit calm.
– Grozav. Îmi place foarte mult de el, dar, din păcate, nu este interesat de bărbați, am dat din cap, acceptând ceea ce spunea.
– Chiar dacă i-ar plăcea bărbații, nu i-ar plăcea niciodată un afurisit de rinocer ca tine, l-a tachinat un altul.
– Hei, cine e rinocerul? a răspuns, înainte de a coborî paharul de vin.
– Pfft, chiar dacă i-ar plăcea bărbații, nu ar vrea să vină la tine. Uite acolo, frumoasa lui prietenă e ca un înger. Nu poți concura cu asta! a spus Pitt, înainte de a se uita înapoi la grupul lui Ploy, zâmbind.
Asta este… Ce poți face pentru a concura cu ea?
Ne-am despărțit la ora 2 dimineața. Am intrat în cameră, ducându-mă direct în pat. Aveam nevoie de un duș, dar îmi era prea lene să fac unul. Mi-am simțit telefonul vibrând și l-am scos pentru a vedea niște notificări de pe Facebook care mi-au oprit gândul de a face din nou un duș.
Blue Pitt
30 de minute la un pahar cu toți acești băieți singuri cu Mark Masa Winnie the Pooh și încă 2 persoane
126 like-uri 8 comentarii
Mi-a plăcut eticheta care a apărut pe cronologia mea. M-am dus să citesc comentariile și i-am acceptat cererea de prietenie. Eram o persoană sociabilă, eram interesat de lume și îmi plăcea să accept orice prietenie.
Am trecut pe lângă starea lui Vee, înainte de a mă întoarce. Era o fotografie făcută din spate, cineva plasase un emoticon cu două degete ridicate. Nu eram sigur cine era sau cine o fotografiase, dar dacă ar fi trebuit să ghicesc, cu siguranță nu eram noi doi împreună. Nu știam de ce mă enerva fotografia, dar asta era viața mea, așa că am continuat să derulez înainte ca telefonul meu să înceapă să sune.
La început am fost șocat să primesc un telefon atât de devreme dimineața, dar când m-am uitat în jos să văd cine mă suna, nu am putut să nu mă întreb: de ce?
De ce naiba face asta?
– Mă duc să mă culc, i-am răspuns, încercând să-mi păstrez inima calmă.
[- Ei bine, grozav, doar că minți, pentru că ai spus că ai ceva de făcut dimineața. Apoi văd pe Facebook că ai ieșit într-un pub și ești etichetat de niște necunoscuți. Prieteni atât de buni, da?]
– Ce naiba se întâmplă cu tine? Mă duc să dorm acum.
În sinea mea nu puteam suporta asta, dar vorbea cu o voce iritată. A tăcut o vreme.
[- Cu cine te culci?]
Glumea?
– Cu cine mă culc? Ce naiba are problema mea cu tine? i-am răspuns șocat, căci îndrăznea să întrebe după tot ce se întâmplase azi.
[- De ce nu mă priveşte?]
– Nu că asta ar avea vreo legătură cu tine. Întotdeauna încerci să te bagi în treburile mele, eu sunt liber să fac ce vreau. Ar trebui să te duci să-ți vezi soția.
[- Nu asta ești tu?]
– Să te ia naiba!! l-am insultat înainte de a închide.
Se pricepea foarte bine să se joace cu inima mea. Era ca și cum aș fi fost un câine. Venea și arunca cu chifteluțe în mine și apoi pleca. Se întorcea și arunca mai multă mâncare în mine și apoi pleca din nou. Acest lucru se întâmpla din nou și din nou, crescându-l pe acest câine atât de fericit. Câinele era fericit doar să primească o bătaie pe cap, puțină atenție, fericit să mănânce acele chiftele pentru a-și vindeca foamea, dar în cele din urmă acea persoană dispărea… Câinele rămânea singur, torturat și fără nimic.
