~ Vee Vivis ~
M-am oprit în fața camerei iubitei mele, pe care nu o mai văzusem de câteva zile. Nu știam ce face, am tot apăsat pe sonerie, dar nu a răspuns. I-am trimis un mesaj pe LINE în acea seară, dar nu mi-a răspuns. Dimineața am încercat din nou, dar tot nu mi-a răspuns. Unde se afla ea? Nu ne vedeam prea des, credeam că ne obișnuisem cu asta.
– Ai venit să-ți vezi iubita? a întrebat băiatul din camera alăturată. Arăta bine și era îmbrăcat în uniformă.
Era același băiat care m-a determinat să mă simt foarte confuz în legătură cu viața mea în acel moment. Când Ploy era ocupată, mă gândeam la el. Chiar și atunci când eram cu Ploy mă gândeam uneori la el. Eram o persoană rea, m-am prefăcut că nu-mi pasă prea mult de el.
– Da, dar ea nu răspunde.
– Atunci de ce nu o suni?
S-a uitat la mine ca și cum ar fi vrut să-mi spună: nu ești prost să stai acolo să bați la ușă și să apeși pe sonerie când ai un telefon?
– Am sunat-o, dar nu a răspuns, i-am spus, aruncându-i o privire.
Ceea ce voiam să spun cu adevărat era că nu eram atât de prost, că încercasem orice altceva și că asta era ultima mea soluție. A părut să înțeleagă, apoi a dat din cap și s-a întors.
– Pleci acum? am întrebat-o pe persoana care se pregătea să plece.
– Da, încă nu am luat micul dejun.
Uau! Ar trebui să încep să sărbătoresc și să dau foc la niște artificii pentru că el chiar vorbea cu mine fără să-l întreb mai întâi? El spusese că va mânca fără mine, fără să fie nevoie să mă întrebe. Am verificat ora, era 8 dimineața, înainte de a mă uita înapoi spre camera iubitei mele.
– Vin și eu.
Cuvintele care mi-au ieșit din gură l-au determinat pe Mark să ridice sprâncenele. Sigur, părea surprins. Îi ceream să merg cu el, cred că era ciudat.
De fapt, obișnuiam să mergem împreună de multe ori, dar de fiecare dată eram eu cel care lua inițiativa. Mă duceam la facultatea lui, la departamentul lui, oriunde se afla. Ar fi putut părea o coincidență faptul că ne întâlneam inevitabil, dar în realitate nu a existat așa ceva. Nu știam de ce o făceam, dar am continuat să o fac pentru că voiam să înțeleg și voiam să știu și ce simțea el, ce avea în minte.
Probabil că a părut egoist, dar la acea vreme statutul nostru era doar de seniori și juniori, eu și Ploy eram încă împreună și știam că ceea ce făceam era greșit, dar nu eram infidel pentru că nu aveam sentimente pentru Mark. Aș putea confirma acum că l-am văzut doar ca junior.
Vinovăția față de el, deși era încă foarte apropiat de inima mea, era ceva la care nu-mi plăcea să mă gândesc, dar era unul dintre motivele pentru care am rămas atât de aproape de Mark. Încă simțeam că avea multe probleme cu Bar și după ce se întâmplase încerca să fie calm, dar tot îl invitam să meargă în anumite locuri pentru a-l face să se simtă mai comod. Chiar și atunci când se purta de parcă nu voia, îl obligam să meargă.
De data aceasta, însă, nu a trebuit să forțez nimic; el a fost de acord să meargă alături de mine imediat.
– Ce mai faci la facultate? l-am întrebat când l-am văzut singur, așteptând ceva. Nu s-a dus la garaj, așa că probabil nu avea o maşină.
– Îl aștept pe James să sosească, a răspuns el.
– Deci prietenul tău are mașină?
S-a uitat înapoi la mine și mi-a răspuns:
– Da…
– Și tu de ce nu ai?
El nu a răspuns.
– Vii cu mine, atunci? Dacă îl aștepți pe prietenul tău, s-ar putea să întârzii, pentru că este la altă facultate. Eu sunt deja aici, așa că hai să mergem! am spus arătând spre mașina mea.
– Facultatea lui este apropiată de a noastră.
Cred că era adevărat, facultatea noastră era la mijloc, aproape de multe altele.
– Bine, dar ideea este că vii cu mine? am întrebat din nou mai ferm, ca să sugerez răspunsul.
– Bine, vin cu tine.
Mark și cu mine am mers împreună la cantină, în timp ce mergeam, el și-a sunat prietenul pentru a-i spune să nu vină să-l ia, iar eu i-am făcut cu mâna prietenului meu, Pound, care a păstrat locurile libere pentru noi. Între timp, Mark m-a urmărit.
– Bună ziua.
A ridicat mâinile în semn de omagiu în timp ce îi saluta pe prietenii mei, îi numea P’ și eu eram fericit.
– Păi… de ce ați venit împreună? a întrebat Nuea căutând un răspuns.
– Păi, m-am dus să o văd pe Ploy, dar nu era acolo și apoi l-am văzut pe Mark ieșind din cameră, așa că am venit împreună, am răspuns.
– Stai, deci Mark era în camera lui?
Nuea a întrebat în continuare, iar Pound a continuat să privească, dar s-a prefăcut că este ocupat.
– Ce?! Nu, ei locuiesc în două camere, una lângă cealaltă. Dacă ar ieși din camera lui, chiar crezi că l-aș duce la masă? am replicat eu.
– Îmi pare rău, nu mă gândeam chiar așa, a răspuns Nuea.
Mark nu a spus nimic, s-a dus pur și simplu să cumpere mâncare, apoi s-a întors și s-a așezat să mănânce în tăcere. Prietenii mei vorbeau despre învățat și fete. După Bar, cei doi erau cei mai apropiați prieteni ai mei. Totuși, în acel moment erau doar ei doi, deoarece Bar era ocupat cu iubitul lui.
– Doamne, uite ce drăguți sunt. Sunt prea drăguți. Dacă Bar ar fi femeie, aș spune că e însărcinată chiar înainte de a se căsători.
Mi-au dat telefonul să mă uit, așa că am văzut starea lor.
– Așteaptă o clipă, am spus înainte de a da click pe pagina lui Dew care ne tot actualiza povestea lor.
În momentul în care am dat click, Ploy mi-a trimis un mesaj, așa că i-am răspuns. Așa că am dat din nou click pe povestea prietenilor mei, m-am uitat la persoana de lângă mine care era complet nemișcată. Continua să mănânce de parcă nici măcar nu era interesat.
– Pot să merg singur, a spus Mark înainte de a se întoarce rapid și de a pleca.
L-am privit cum se îndepărta în liniște, iritat de prietenii mei. Spusese că nu se mai gândea la Bar, așa că ce se întâmpla cu atitudinea lui?
– Mark, așteaptă! Voi veni să iau hârtiile alea.
Mi-am pus ochii pe Nuea, de când erau apropiaţi?
– Când s-au apropiat unul de altul? l-am întrebat pe Pound, care încă mânca.
Nu-i văzusem niciodată vorbind, dar lui Mark îi plăceau bărbații, iar lui Nuea îi plăceau atât bărbații, cât și femeile. Ce era în neregulă cu mine, de ce îmi păsa?
– Ei bine, Mark are aceeaşi matricolă cu YiWa şi Nuea.
– Serios? Este juniorul lui Nuea?
– Da.
De ce nu spusese niciodată asta? I-am privit cum treceau unul pe lângă celălalt, departe, înainte de a ofta ușor.
Aveau doar acelaşi număr matricol…
Am căscat în timp ce îl ascultam pe profesor vorbindu-ne despre proiectul care trebuia predat cu puțin timp înainte de pauză. Proiectul meu era aproape gata, mai rămăseseră doar câteva părți pe care trebuia să le completez cu Bar și urma să fie gata cu mult înainte de examene. Am avea destul timp să ne pregătim pentru examene.
I-am lăsat prelegerea să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă, am luat telefonul și am răspuns la mesajul lui Ploy despre faptul că trebuie să învețe din greu, dar nu mi-a răspuns. În fereastra de chat scria citit, ceea ce era ciudat. Am continuat să trimit mesaje, toate spuneau citit, dar niciun răspuns. Desigur că erau citite de fiecare dată. De ce nu răspundea? Am ales să alung orice gânduri nebunești și am navigat pe rețelele de socializare, găsind statusul unei prietene.
Nnorthh
2 ore
Învață din greu, băiat bun… cu Masa Mark
140 like-uri 7 comentarii
Winnie the Pooh: cine este acest Masa Mark?
Masa Mark: este fratele meu Winnie the Pooh, mulțumesc pentru sfat Nnorthh.
Nnorthh: întotdeauna, sunt mulțumit.
Dolphin Fish: băiat bun sau băiat mai mare?
Nnorthh: nu te implica.
Dolphin Fish: Deci cochetezi cu Masa Mark?
Winnie the Pooh: cochetează cu el sau îl susține?
Mi-a fost frig peste tot. Vorbea când a spus că învață? M-am uitat la Nuea care stătea în fața mea și apăsa energic pe telefon. Era evident că vorbea cu cineva. De ce mă determina să fiu atât de enervat să știu cu cine vorbea probabil? Văzând cum îi apăreau mesajele mă enerva și mai tare.
– Sper că ziua de azi este suficientă pentru a vă determina să înțelegeți că nu puteți să vă amânați proiectele, pentru că nu voi accepta întârzieri.
Odată ce profesorul a terminat de vorbit, mulți au început să plângă. Grupul meu de prieteni s-a ridicat și am ieșit împreună discutând ce să mâncăm la prânz.
– Deci, care este concluzia? Bar nu va veni! a spus Dare pe un ton plictisit.
– Ei bine, știm răspunsul, pentru că este la doctor acasă, a răspuns Pound.
– Hai să mergem la cantină, aici scrie că nu sunt mulți oameni acolo, a continuat YiWa, arătându-ne telefonul ei.
Am ieșit din clasă, îndreptându-ne spre cafeneaua aproape goală. Probabil am ajuns mai târziu decât de obicei. Ne-am îndreptat spre masa noastră, unde Spin și Yoo erau deja așezați. În realitate, nu exista niciun anunț care să spună că acea masă era rezervată, dar, dintr-un motiv oarecare, de câte ori mergeam acolo, era întotdeauna disponibilă pentru noi.
– De ce aţi întârziat atât de mult? a întrebat Yoo în timp ce ne așezam cu toții.
– Profesorul și-a continuat prelegerea. Mi-e atât de foame, încât stomacul meu e gata să explodeze! a răspuns Pan, uitându-se la mâncarea prietenilor ei.
– Atunci, mănâncă ceva.
– Mă duc să-mi cumpăr prânzul până nu mai apuc să iau nimic. Ești atât de egoist, mănânci de parcă ai muri de foame și nu împarți cu noi, femeile, a continuat să se plângă, îndrăznind să spună așa ceva.
– Și de aceea nu ai un soț care să îndrăznească să vorbească așa. Ce gură mare!
– Hei, pot fi destul de sensibilă dacă vreau inima cuiva. Aceste cuvinte erau doar pentru tine! a răspuns ea cu curaj, înainte de a pleca să-și cumpere prânzul.
– Hm, ce șocant! Și mie mi-e foame! a mormăit Dare înainte de a o urma.
Am clătinat din cap la conversația nepoliticoasă dintre prietenii mei. Întotdeauna vorbeam așa, așa că nu era atât de șocant. YiWa și Pan o duceau la fel de greu ca noi toți în acele zile.
– Nu mănânci? a întrebat Nuea.
– Și tu?
Nu știam sigur de ce eram îngrijorat de bunăstarea prietenului meu, dar îl văzusem cu o pungă de bomboane sau ceva în fața lui.
– Mark mi-a adus gustări.
Răspunsul m-a determinat să tresar și nu m-am putut abține să nu mă gândesc când a avut timp să facă asta.
– Am și eu câteva. Când ți-a dat-o? Se plângea mai devreme că nu te-a găsit! a spus YiWa ridicând aceeași pungă.
– Hm, chiar acum câteva momente. M-am dus la baie și când am ieșit era acolo, a răspuns, deschizând geanta
– Oh… fratele meu Nuea are geanta plină? a întrebat Yoo aplecându-se să se uite la geantă.
I-a zâmbit lui Nuea, dar acesta nu a răspuns. Yoo doar a dat din cap înainte de a-l ajuta cu geanta.
– Împarte cu prietenii tăi, a spus Pin, înainte de a lua o gustare. Am luat deja prânzul, dar nu am mâncat încă desertul.
– Dar eu? am întrebat, luând niște gustări pe care nu prea le doream.
Arătau destul de scumpe și tot ce mă gândeam era de ce îmi păsa. Ce se întâmpla cu dispoziția mea? Luasem doar gustări de la puşti, de ce mă determina să mă simt atât de supărat?
– Haide, ia mai mult, a spus Yoo făcând semn cu degetul, Nuea l-a îndepărtat părând iritat, deși zâmbea.
– Nu poți obține mai mult decât el, este seniorul lui și are acelaşi număr matricol, a spus Pound în glumă. North s-a întors, zâmbind și dând încet din cap.
– Lasă ceva și pentru Bar, dacă vine.
– Cui îi pasă? Are deja pe cineva care îi cumpără gustări, așa că nu e nevoie să ne amintim să îi lăsăm ceva.
În trecut, înainte ca Bar să se implice în relație alături de Kan, vorbeam adesea așa, tachinându-ne unul pe celălalt. Odată ce Bar și Kan începuseră să se întâlnească, atenția noastră s-a îndreptat spre ei. Îmi venea să îi iau telefonul și să îl arunc, adică înțelegeam că doctorul era chipeș, dar devenise enervant.
– Tiger nu a scris nici măcar jumătate de mesaj, e enervantă! a spus YiWa.
– Oh, nu-ți face griji, nu voi dispărea niciodată, chiar dacă aș avea pe cineva. Nu te voi părăsi atât de ușor, am spus, făcându-i cu ochiul lui YiWa.
– Da, răufăcătorul ăla nu e la fel de bun ca tata Vee!
Am zâmbit la cuvintele lor, înainte de a mă uita la telefon și de a vedea mesajul lui Ploy.
I-am răspuns că mănânc şi am văzut că mesajul fusese citit, dar ea nu răspunsese.
– Da, o viață atât de colorată. Tata Vee, este o persoană atât de bună, o are doar pe Ploy. Se va plictisi curând, a spus North.
– Oh, ai grijă cum vorbești. Ce ai de spus, tată? Uită-te la fața lui înainte de a spune cuvântul „plictisit”. Tatăl meu este o persoană fericită și îndrăgostită, a răspuns Pan după ce l-a ascultat o vreme. Iar eu am clătinat ușor din cap.
– Nu sunt supărat, am spus, uitându-mă la persoana care vorbea zâmbind ușor, dând cu mâna ca și cum ar fi vrut să-și ceară scuze.
– Nu te preface că nu ești enervat și posesiv, chiar și puțin. Nu ți-e frică de toți ceilalți bărbați care s-ar putea apropia de ea? a întrebat Pan, bătându-mă pe umăr.
– Am spus că nu sunt supărat, i-am răspuns, îndepărtându-i mâna.
– Oh, nu! Tati nu vrea să se joace cu noi! a spus Dare.
– Tati Ka…
– Du-te și te joacă cu altcineva Pan, am exclamat, uitându-mă la toată lumea.
În mod normal, eram fericit să mă joc, dar azi nu aveam chef. Inima mea era în haos. Nu știam ce naiba se întâmpla, dar pur și simplu nu voiam să mă joc cu prietenii mei în acel moment.
– Poți să vii să te joci cu mine, a răspuns North.
– Nu, nu pot încă, trebuie să găsești pe cineva mai întâi, apoi poți fi noul meu părinte.
– Caut acea persoană, a răspuns înainte de a băga mai multe bomboane în gură.
– Chiar te duci în spatele numărului tău matricol?
– Liniștește-te, iubito, o să-ți găsesc o mamă, a spus North, mângâindu-i capul, determinând-o să pară că este cu adevărat un bebeluș.
– Serios? Vorbești serios? Dacă chiar ai pe cineva, cu siguranță voi trece de la Tati Vee la tine! a exclamat Pan cu entuziasm.
Ochii ei păreau atât de fericiți. Ar fi fost frumos dacă North ar fi fost serios cu cineva, de obicei m-aș fi bucurat și l-aș fi tachinat, așa cum facem cu Bar. Dar eu nu eram fericit pentru că puteam vedea totul în felul în care arătau ochii lui de fiecare dată când își mânca gustările și se uita fix la punga primită de la Mark.
– Ești un copil de cinci ani? Te joci cu părinții în felul acesta? Ești cumva retardat? am spus, înainte de a mă ridica să cumpăr mâncare.
Din nefericire, încă îi mai puteam auzi, pentru că magazinul de orez era aproape de locul în care stăteam noi.
– Tată, ce s-a întâmplat? l-am auzit pe Pan strigând după mine, dar nici nu m-am obosit să mă uit înapoi, nu mă interesa.
– E nebun azi. Îi ceartă pe toți de azi dimineață.
– Da, lasă-l în pace. Nu ești sigur care este problema lui?
Am lăsat sunetele prietenilor mei să dispară în spatele meu. Am comandat un simplu curry și orez, apoi am luat niște apă înainte de a mă întoarce. În momentul în care m-am întors, a mai sosit cineva. O sincronizare excelentă, pentru că cine altcineva putea fi decât cel din capul meu în acel moment?
– Oh, bună, P’Vee!
Kamphan m-a salutat, zâmbind.
– Oh, ai venit să mănânci? am întrebat.
– Da P’, Fuse este acolo și vorbește cu bătrânii, dar este plictisitor! s-a plâns înainte de a lua niște apă, lăsându-l pe Mark singur în fața mea.
– Bună ziua! l-am salutat. De ce naiba trebuia să fiu eu primul care îl saluta?
– De ce ești așa? mi-a răspuns el.
– Am auzit că ai adus gustări pentru cozile mai mari. Când ai avut timp să faci asta? l-am întrebat pentru că nu avea nimic cu el în această dimineață.
– De când trebuie să-ți spun eu?
Fața mi-a rămas amorțită de la prima frază pe care mi-o adresase. Nu era obligat să-mi raporteze, dar eu voiam să știu. Nu putea să vadă și el dacă aveam nevoie de ceva?
Nu am primit un răspuns de la el. Abia dacă s-a uitat la mine.
– Ce e? De ce vă uitați unul la altul? a întrebat Kam, fluturându-și mâinile înainte și înapoi între noi. Vocea lui m-a chemat înapoi în prezent.
– Fără motiv, a răspuns Mark înainte de a se întoarce.
M-am întors la prietenii mei. Uram felul în care abia mă recunoștea, felul în care se uita și îi saluta pe ceilalți, felul în care se purta ca și cum aș fi fost altcineva, deși… evident că nu-i păsa deloc.
Era adevărat că nu vorbisem prea mult despre asta, dar oare era necesar să fie atât de rece cu mine? Nici un respect, nici un salut, de fapt, nu ar fi spus nimic dacă nu l-aș fi salutat mai întâi. Ar fi stat acolo și s-ar fi uitat fix la mine.
Uf, mă doare capul.
După ce am terminat de mâncat, m-am dus în camera lui Ploy. Aveam un card de acces și știam codul, așa că puteam să mă duc oricând doream. În după-amiaza aceea încă sufeream din cauza a ceea ce se întâmplase și totul mă determina să mă simt ciudat.
Nu-mi înțelegeam starea de spirit, atitudinea lui Mark sau cum mă simțeam. Nu puteam să înțeleg sau să am răspunsuri. Ultima dată când ne văzusem fusese bine, eram relaxați. Oare eu mă simțeam așa și Mark nu simțea nimic?
De ce naiba eram atât de confuz? Și de ce tocmai apăsasem să îl sun la telefon?
Am dus telefonul la ureche, dar tăcerea m-a făcut să mă feresc și să mă uit la ecran ca să mă asigur că e conectat. Suspinând cu voce tare, l-am ridicat din nou.
– Cine te-a învățat să răspunzi la telefon în liniște?
[- Ce vrei?] a replicat el, în loc să-mi răspundă la întrebare. De ce mă ignori? Asta era ceea ce voiam să întreb cu adevărat, dar gura mea spunea altceva.
– Unde ești?
Mi-a răspuns, iar eu am putut auzi o schimbare în vocea lui.
– Sunt în camera lui Ploy.
[- Bine… Și ce dacă?] a rămas tăcut înainte de a răspunde în cele din urmă.
– Vin la tine, am spus.
[- De ce vii aici?] a replicat el, întrebare la care și eu voiam să aflu răspunsul. De ce?
– Păi, trebuie să vorbesc cu tine despre ceva.
Nici măcar nu știam despre ce trebuia să vorbesc.
Am ieșit din camera lui Ploy și m-am dus în cea a lui Mark. Acesta stătea pe canapea cu o cutie de băutură răcoritoare și o pungă de chipsuri, uitându-se la televizorul care difuza un documentar despre urșii polari. Nu înțelegeam de ce i se părea că acei urși polari sunt mai interesanți decât mine.
Am mers să mă așez în fața lui, blocându-i vederea televizorului. Sprâncenele lui frumoase s-au crispat chiar înainte de a se uita la mine. Părea neimpresionat, înainte de a-și întoarce capul.
– De ce nu te uiți la mine. De ce mă ignori? am întrebat, fără să mai pot suporta.
Mă simțeam emoționat și aveam atât de multe întrebări despre ceea ce se întâmplase între noi în această dimineață. Mai întâi am fost confuz, iar acum eram al naibii de furios.
– Nu te ignor.
Cuvintele lui au revenit, determinându-mă să vreau să arunc cu suc în el, care încă nu se uita la mine.
– Atunci ce naiba e asta? am întrebat, apropiindu-mă.
– Ce fac? a răspuns el calm.
– Ei bine, ce faci? Ce?
– Nu te ignor.
– Mă ignori chiar acum, am spus apucându-l de braț și întorcându-l spre mine. Chiar și în această dimineață ai venit să iei micul dejun cu mine, dar apoi ai plecat cu North. De ce? am întrebat slab, fără să par impresionat.
– Și ce dacă?
– Și ce dacă? am repetat întrebarea. De azi dimineață, când am vorbit despre Bar, te-ai uitat la telefonul meu și ai văzut postarea lor, te-ai supărat, dar de ce mă ignori? Apoi ai mințit când mi-ai spus acele lucruri, e clar că încă ții la el, am spus fiecare cuvânt calm.
Voiam ca toate cuvintele mele să îi intre adânc în cap. Dacă el credea că poate sta în preajma lor și să aștepte să se despartă, se înșela, pentru că se iubeau și va trebui să aștepte poate în viața următoare pentru așa ceva.
– Nu mă mai gândesc la P’Bar, a spus Mark, uitându-se la mine.
A încercat să-și țină ochii nemișcați, dar am prins momentul în care și-a întors rapid privirea.
– Hei! Ce te-a determinat să nu-ți mai placă atât de repede? Ai spus că te interesează altcineva. Cine este? Poate ticălosul ăla de North?
Știam că oamenii îl abordaseră, aveam spionii mei. Problema era că nu știam de interesul lui North, ceea ce mă tulbura. Nuea nu era niciodată serios cu nimeni, iar Mark ar fi sfârșit prin a fi rănit din nou.
– Oricine ar fi, ce are de-a face cu tine?
– Mark! am strigat la el, apucându-l viguros de braț.
L-am prins strâns de încheietura mâinii, deranjat de atitudinea lui. M-a privit fix până când m-am îndepărtat.
– Nu te priveşte! a răspuns Mark, înainte de a se întoarce. L-am privit din nou.
– De ce? Pe cine vrei? Pe Bar sau pe Nuea?
– Oricine în afară de tine.
Toată răbdarea mea s-a evaporat de îndată ce am auzit cuvintele „oricine în afară de tine” ieșind din gura lui, până în punctul în care mi-am lipit imediat buzele de ale lui. Mi-am folosit dinții pentru a-i mușca buzele încă închise, aspirându-le și deschizându-le. Sărutul era fierbinte, capul meu o lua razna, simțeam că e pe cale să explodeze.
Mark s-a predat rapid, deschizându-și gura, lăsând limbile noastre să se îndoaie, înainte de a-și mușca buza inferioară și de a se îndepărta.
– Și eu pot fi, am spus înainte de a-i zâmbi. Ochii lui s-au întors să mă privească din nou.
– De ce m-ai sărutat?
– De ce nu pot să te sărut? Păstrezi sărutări pentru altcineva?
– Ți-am spus deja că poate fi oricine în afară de tine.
– Mark!
Îl vedeam cum se mișcă și își freacă viguros gura, determinându-mă să-l apuc din nou de braț.
– Ține-ți gura închisă pentru soția ta!
– Și tu nu ești?…
M-am oprit din ceea ce spuneam în timp ce mă uitam la telefon. Mark și-a coborât privirea și s-a îndepărtat încet. Nu am putut descifra privirea de pe fața lui înainte de a apăsa pe butonul de acceptare a apelului.
– Ploy!
[- Azi nu vin acasă, nu te supăra pe mine.]
Am respirat adânc înainte de a răspunde vocii drăguţe pe care nu o mai auzisem de mult timp.
– Nu sunt supărat, i-am răspuns, în timp ce auzeam pe fundal că era evident ocupată.
Nu știam de ce spusesem că nu sunt supărat. Ea nu răspunsese la niciunul dintre mesajele sau apelurile mele în toată ziua.
[- Serios? Asta e bine. Trebuie să plec acum, mi-e dor de tine.]
– Da… și mie mi-e dor de tine, i-am răspuns înainte să închidă.
Am suspinat din nou înainte de a mă întoarce să mă uit la Mark, care se uita fix la mine.
Nu înțelegeam cu ce privire o făcea.
Am expirat înainte de a lua o țigară și de a ieși pe balcon. Era prea multă dezordine în capul meu. Probleme cu iubita mea, cu prietenii mei, cu tipul ăsta nenorocit. Cum putea să-mi spună să-mi cruț gura ca să-mi sărut nevasta? Oare nu era el? Sincer, nu prea înțelegeam, ne culcasem împreună, deci ce era el atunci? Nu mă culcasem niciodată cu cineva care nu era fată. Mark era singura excepție. Nu puteam nici măcar să sun un prieten pentru un sfat.
M-am uitat din nou la persoana din cameră, care era din nou pe canapea și se uita la televizor. Mânca gustări, comportându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși jur că i-am simțit ochii uitându-se fix la mine cu doar o clipă în urmă.
M-am uitat la noul meu chat, văzând că Bar a trimis mesaje în care mă întreba despre proiect. El era în prezent alături de Kan. Am zâmbit, înainte de a-i întreba dacă vor să iau ceva de mâncare, iar el a răspuns cerând pad thai. Odată ieșit din camera de chat, am deschis ușa pentru a-l vedea pe Mark îndepărtându-se rapid pentru a se concentra din nou asupra televizorului.
– Vino cu mine, i-am spus.
– Unde te duci?
– Vino și arată-mi că ai trecut peste problema cu Bar.
– De ce trebuie să vin și eu? Vii aici și nu spui nimic altceva. Atunci de ce? a strigat la mine.
– Vino și arată-mi că într-adevăr nu mai ai sentimente pentru Bar, atunci voi ști adevărul.
Ochii lui s-au lărgit înainte de a se uita la pământ. Am zâmbit la răspunsul lui, mergând spre el și așezându-mi mâna pe capul lui frumos, vorbind încet.
– Vino cu mine… atunci voi ști ce să fac în continuare.
