Obscuritatea lui Siren- Capitolul 17

– Mmmm, gemu Chaisai în timp ce îl sărută pe Dao.

Dao arăta atât de frumos în această dimineață încât Chaisai nu se putu abține.

Sărutările lente și pasionale continuară pe măsură ce își lăsară inimile să se exprime prin buzele lor. La o secundă după ce îl trase pe Dao mai aproape, un pocnet îi făcu pe amândoi să tresară, eliberându-și reciproc buzele.

– Oh, rahat! exclamă Dao râzând pentru că uitase că Chaisai gătea.

Luând o mănușă pentru cuptor din sertar, Chaisai îndepărtă tigaia de pe arzător și o mută pe altul.

Râzând, Chaisai spuse:

– Greșeala mea, dragule. O să gătesc alte ouă.

Deschizând frigiderul, mai scoase patru ouă și le puse pe blat.

Arătând spre Dao, îi spuse:

– De data asta să nu mă distragi, iubitule, sau nu vom mânca niciodată.

Zâmbind, Dao răspunse:

– Da, da, mereu dai vina pe mine. Gătește-ne micul dejun, Phi.

– O voi face, tu doar stai acolo și poartă-te frumos.

– Nu promit nimic.

Dao se așeză pe scaunul de la bar, bucurându-se de priveliștea bărbatului său care gătea pentru el. Ochii lui nu se despărțeau de mișcările lui Chaisai.

Să-l urmărească era distracția lui preferată.

Dorind să fie mai aproape de el, Dao sări de pe scaun, plimbându-se în jurul insulei pentru a ajunge la Chaisai. Îmbrățișându-l pe Chaisai din spate, el oftă fericit.

– Iubitule, parcă ți-am spus să nu-mi distragi atenția, îl admonestă Chaisai glumind.

Dao se plânse și mormăi:

– Vreau doar să fiu lângă tine. Este atât de greșit?

Întorcându-se, Chaisai îl sărută delicat pe Dao pe buze și spuse:

– Bineînțeles că nu, iubitule.

Un zâmbet larg se întinse pe buzele lui Dao în timp ce se aplecă pentru un nou sărut, dar înainte ca buzele lor să se atingă, telefonul lui Dao începu să sune, întrerupându-i.

– Cred că ar fi bine să răspunzi, spuse Chaisai, întorcându-se către aragaz pentru a termina micul dejun.

Oftând și pufăind, Dao spuse.

– Bine.

Înainte de a ieși din bucătărie, îi dădu o palmă zdravănă la fund lui Chaisai, apoi fugi în dormitor râzând.

Își luă telefonul de pe suportul de încărcare, răspunse și-l puse pe difuzor în timp ce se întoarse la bucătărie.

– Alo.

– Dao. Sunt mama ta.

Dându-și ochii peste cap, Dao se așeză pe scaun și spuse:

– Da, mamă, știu că ești tu. Am un identificator de apeluri și pot să recunosc vocea propriei mele mame.

Râzând sec, mama sa îi reproșă:

– Ha, ha, ce amuzant. Aș fi crezut că ai uitat că ai o mamă din moment ce nu te-am mai văzut de când ai fost în spital, cu oricât de multe luni în urmă ar fi fost. Și ai spus că o să vii să mă vezi acum o veșnicie și totuși încă nu ești aici.

Simțindu-se puțin jenat, Dao își ceru scuze:

– Îmi pare rău, mamă, am fost foarte ocupat cu munca și cu alte lucruri.

Când spuse „alte lucruri”, se uită la Chaisai cu ochi răutăcioși, făcându-l pe Chaisai să zâmbească larg.

– Voi veni astăzi după micul dejun, mamă. E bine?

Schimbând tonul, Dara fu încântată când răspunse:

– Da, acum e în regulă. Bine, sunt atât de fericită acum.

Dao răspunse chicotind:

– Mă bucur că ești fericită, mamă. Voi aduce cu mine pe cineva pe care vreau să îl cunoști.

– Bine, scumpule. Ne vedem în curând.

– Pe curând.

– Lasă-mă să mă grăbesc cu micul dejun, ca să putem ajunge acasă la mama ta. Rahat, am emoții, recunoscu Chaisai.

– Să nu ai emoții, dragostea mea. Ea o să te iubească, îl încurajă Dao.

Ridicând o sprânceană, Chaisai întrebă:

– Iubirea mea?

– Nu-ți place? întreabă Dao nesigur.

– Îmi place la nebunie! declară Chaisai.

Zâmbind larg, Dao spuse.

– Bine!

***

Ajungând acasă la mama lui Dao, Chaisai nu se putu opri din a da din picioare toată călătoria și de a-și bate cu degetele pe consola din mijloc.

Dao îl lasă în pace pentru că știa că era emoționat. De asemenea, îl întrebase pe Dao de un milion de ori:

– Cum arăt? iar Dao răspunse:

– Perfect ca întotdeauna.

Punându-și mâna deasupra lui Chaisai, Dao îi spuse:

– Te va iubi, Phi. Nu îţi face griji. Să mergem.

Mergând spre ușa din față, Chaisai rămase puțin în spatele lui Dao, nefiind sigur ce tip de primire va avea. Indiferent de câte ori Dao îi spusese că va fi bine, Dao nu era sigur, în principal pentru că ultima dată când o văzuse pe mama lui Dao, acesta era la spital și totul fusese un dezastru. El spera că astăzi va merge mai bine.

Bătură la ușă și Dara răspunse imediat cu un zâmbet larg pe față și ochi clari strălucitori.

– Singurul meu fiu m-a onorat în sfârșit cu prezența lui.

Aruncându-se în brațele fiului ei, ea îl îmbrățișă strâns.

După ce îl lăsă să plece, ea se uită la el și îi spuse:

– Arăți grozav, fiule.

În cele din urmă, observându-l pe Chaisai ascunzându-se în spatele lui Dao, ea spuse:

– Oh, tu erai. De la spital? Chaisai dădu din cap.

– Partenerul, nu?

– Da, confirmă Chaisai.

– Ei bine, vino să mă îmbrățișezi. Este atât de bine să te văd din nou.

Nu se aștepta la asta, dar încântat, Chaisai merse la Dara și o îmbrățișă puternic.

– Intră, intră.

Dara îi conduse în casă și le ceru să se așeze oriunde se simțeau confortabil. Au ales să stea pe canapea.

– Ați vrea să beți ceva? întrebă Dara în timp ce intra în bucătărie.

– Doar apă mamă. Mulțumesc.

Uitându-se în jur, Dao era surprins. Locul arăta bine și mama lui își cumpărase mobilă nouă. Nu cumpărase niciodată mobilier nou. Ea spusese întotdeauna că era o risipă de bani. Cu siguranță o va întreba despre asta.

Intrând în sufragerie cu două pahare de apă cu gheață, Dara puse băuturile lui Dao și Chaisai pe măsuța de cafea de sticlă.

Așezându-se în diagonală în fața lor, ea întrebă:

– Îți plac schimbările?

– Arată grozav mamă, dar ce te-a făcut să cumperi mobilă? Ai spus că nu o vei face niciodată.

Zâmbind, Dara răspunse:

– Lucrurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Și eu m-am schimbat.

Fiind de acord, Dao spuse:

– Văd asta.

Îi dădu lui Chaisai băutura sa în timp ce amândoi luară câteva înghițituri din paharele lor.

– Motivul pentru care te-am rugat să vii aici este pentru că am vrut să-ți spun că am încetat să beau. Merg la întâlnirile AA de câteva luni și m-au ajutat cu adevărat. Am vrut să fiu mai bună pentru tine și pentru mine.

Simțindu-se copleșită de emoții, ochii Darei se umplură de lacrimi.

– Am vrut doar să spun că îmi pare atât de rău pentru tot ce am făcut pentru a te răni. Și am vrut să te întreb dacă mă poți ierta și dacă putem încerca să ne reparăm relația.

Neașteptându-se ca aceasta să fie conversația pe care să o aibă când acceptase să vină în vizită, Dao fu complet luat prin surprindere. Să-și vadă mama cum se face bine, era ceva ce-și dorise întotdeauna și nu știuse cum să gestioneze emoțiile care amenințau să dispară. Uitându-se la dragostea vieții sale pentru a prinde putere, Chaisai îl luă de mână pe Dao și i-o ținu ferm.

– Mamă, sunt atât de mândru de tine. Mi-ar plăcea să ne reparăm relația.

Dând drumul mâinii lui Chaisai, Dao se ridică și se duse la mama lui, îmbrățișând-o strâns, în timp ce lacrimile le curgeau pe fețele pe care le sprijineau pe umerii celuilalt.

După aproximativ zece minute, se calmară și se așezară din nou la locurile lor.

Curățându-și gâtul spuse:

– Deci, persoana pe care ai vrut să o întâlnesc este partenerul tău? Dar nu mai este doar partenerul tău de muncă, nu? Sunteți într-o relație? Am dreptate?

– De unde știi? întreabă Dao curios.

– Dao, poate că sunt bătrână, dar nu sunt oarbă. Amândoi vă uitați unul la celălalt cu atâta dragoste, încât oricine de la cinci mile distanță ar putea vedea.

Râzând Dao spuse:

– Mamă, nu ești bătrână. Dar da, ai dreptate. Chaisai este iubitul meu.

Dara spuse țipând:

– Sunt atât de fericită pentru voi doi!

Își petrecură restul după-amiezii spunându-i Darei cum se cunoscuseră și se îndrăgostiseră. Iar Dara le spuse ce o făcuse să primească ajutor în sfârșit, anume dragostea ei pentru fiul ei. După ceea ce se întâmplase în spital, ea jurase a doua zi că nu va mai fi niciodată un motiv de rușine pentru fiul ei. În acea zi găsise un loc de întâlnire AA și începuse programul.

Făcându-le cu mâna la revedere de pe veranda din față, Dara nu-și putea aminti ultima dată când se simțise atât de fericită și liniștită. Fiul ei era îndrăgostit și nu ar fi putut alege un partener mai bun pentru el decât Chaisai. Ea spera să rămână împreună mult timp. Ce este mai bun decât un fiu?

Doi.

………………………………………………………………………………………………

– Raportează! lătră Anchara în telefon.

– Șefule, au plecat în sfârșit, ea este singură acum, ce vrei să facem? întrebă garda de corp principală a lui Anchara.

Își petrecuseră ultimele trei ore urmărind casa Darei de peste drum.

– Aduceți-o la mine. Fă tot ce trebuie să faci dar în liniște. Nu da greș! Știi ce fac cu ratații, nu?

– Da! Nu voi da greș, șefule. Ne vedem curând!

Închizând, Anchara era entuziasmat. Nu îl putea avea pe Siren, dar o va avea pe mama lui.

E timpul să-l faci pe Siren să plătească.