Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Omegaverse-Capitolul 21 vol3

Al tău

6:30.

Ușa salonului se deschise fără zgomot, de parcă dimineața însăși ar fi cerut permisiunea să intre. Asistenta medicală păși înăuntru cu mișcări ușoare, iar gesturile îi erau reținute, aproape ceremonioase. Își ținea respirația sub control, dar în ochii ei se citea uimirea limpede, nefiltrată.

Era prima zi în care Ramanan era conștient.

El deschise ochii mari exact în momentul în care femeia scoase acul perfuziei din brațul drept. Simți înțepătura, dar nu ea îl făcu să se încrunte. Privirea i se coborî instinctiv spre abdomen, atrasă de o greutate caldă, vie.

Acolo dormea, cu capul întors spre el, un bărbat.

Pentru o clipă, timpul rămase suspendat. Ramanan nu avea încă mintea limpede. Gândurile îi veneau fragmentate, ca niște bucăți de realitate care refuzau să se lege între ele. Inima îi bătu neregulat, iar respirația i se opri scurt în piept.

Asistenta îi observă reacția și se apropie imediat, cu voce joasă, calmă.

— Domnul doctor Fanlah a stat cu dumneavoastră în spital de când ați fost internat. Nu a dormit nopțile mai deloc.

Cuvintele ajunseră la el cu întârziere. Ramanan clipi des, ca și cum ar fi încercat să aducă lumea în focus.

— Doctorul ne-a dat ordin să-i administrăm un somnifer puternic, ca să doarmă măcar o noapte de la un capăt la altul. De aceea domnul Fanlah doarme atât de adânc. E foarte epuizat, nu trebuie trezit.

Ramanan își mută privirea de la bărbatul adormit spre asistentă. O privea cercetător, cu acea intensitate tăcută a unui Alpha care încearcă să înțeleagă ceva ce îi scapă.

— De cât timp sunt aici?

— De treizeci și două de zile.

Asistenta zâmbi. Un zâmbet mic, emoționat, care nu mai ținea de meserie.

— E prima dată când văd cum un suflet pereche își vindecă partenerul. Dacă nu era el, e posibil că n-ați fi supraviețuit. Sunteți un om norocos să cunoașteți o asemenea iubire.

Ramanan nu răspunse. Nu putea. Cuvintele acelea aveau nevoie de timp să se așeze, să-și facă loc într-o conștiință abia trezită.

Asistenta plecă, iar înainte de a ieși stinse luminile. Salonul se cufundă într-o penumbră blândă. Afară, dimineața era încă ușor întunecată. Prin ferestre se deslușeau umbrele arborilor și cerul pregătit de ploaie, greu, dens, tăcut.

Ramanan coborî din nou privirea.

Bărbatul care îi înlănțuia talia cu un braț dormea profund. Capul lui se odihnea pe abdomenul lui Ramanan, cu o încredere absolută. Cicatricea de pe obraz era încă acolo, dar mult mai fină și cusută impecabil. Părul îi crescuse, iar genele lungi se zbăteau ușor din când în când, semn al unui somn adânc, artificial.

Ramanan cercetă… reflectă… omul acesta era Ama, dar mirosul lui…

Inspiră adânc.

Aroma cafelei atât de iubită îi gâdilă nările delicat, îi era familiară până la durere… Jamaica Blue Mountain. Mirosul îi traversă corpul ca un fir de lumină.

Era perturbat. Omul acesta mirosea a Chao Fah, dar arăta ca Ama Fanlah.

Frânturi de cuvinte începură să-i defileze prin cap, fără ordine, fără avertisment.

Am fost atât de fericit când te-am revăzut în Teritorii…
Vreau să fiu soția ta…
Visez la un sărut fierbinte cu tine…
Ama… o voi spune mereu și mereu, te iubesc…

Apoi altele, mai profunde, mai grele.

Rama… soțul meu…
Soția ta, dr. Ama Fanlah, care nu te va mai părăsi niciodată…

Cuvintele și frazele se învârteau în capul lui, se loveau unele de altele, până când avu o străfulgerare.

Ramanan ridică mâna stângă cu degetele întinse.

Verigheta lui revenise la locul ei… barajul cedă.

Lacrimi îi veniră în ochi, apoi șuvoaie, apoi hohote. Corpul i se zguduia de plânsul haotic, de parcă toată durerea, tot dorul, toată așteptarea se prăbușiseră într-o singură clipă.

Atinse părul bărbatului și feromonii ieșiră pentru prima dată, energici.

Lemnul îmbibat în sherry chemă iasomia Stephanotis, pe care o simțise ieșind din glanda de la ceafă. Ramanan își ștergea cu mâneca pijamalei ochii umezi de lacrimile nestăvilite și nu reușea să se mai oprească.

Era și bucurie, era și șocul emoțional, era și o nervozitate; se simțea ca un adolescent în fața primului sex sau în fața descoperirii că e îndrăgostit pentru prima dată.

Atinse ușor părul lui Chao Fah, o dată… de două ori… de trei ori… atingea și plângea… plângea tot dorul suferit.

Atingea și plângea… plângea tot dorul de care putuse da dovadă, plângea că nu fusese capabil să-l recunoască, plângea pentru vinovăția de a se fi îndrăgostit de un „altul” pe nume Ama Fanlah, plângea și de fericire, plângea de atâta iubire cât putuse să-i ofere acest bărbat.

Iubitule, acum sunt un Omega… îți voi da un copil frumos ca tine.
Te voi lăsa să mă marchezi, ca să mirosim amândoi la fel…

Mâna stângă a bărbatului era depusă delicat pe talia lui.

Ramanan întinse brațul și mângâie verigheta de pe inelar, apoi îi trase inelul de pe degetul mic. Îl ridică la nivelul ochilor.

În interior, gravat cu litere fine, dormea în liniște numele adevărat al doctorului Fanlah:

Chao Fah Siri

Feromonii lui Ramanan explodară. Ieșiră învolburați, strigând mut numele unicei lui soții. O revărsare ca o cascadă sălbatică de whisky Macallan, caramel, sherry și fructe uscate îmbrățișă tulpinile delicate cu flori albe de iasomie Stephanotis. Cafeaua Blue Mountain se aruncă în vâltoarea parfumată, târând după ea scorțișoara și aroma de portocale.

Reuniți în mod conștient pentru prima dată după atâta timp, feromonii celor doi se împleteau, se frecau, unduiau, șopteau… făceau dragoste.

Chao Fah continua să doarmă somnul artificial, în timp ce Ramanan îi trecu inelul din nou pe degetul mic. Apoi puse palma cu verigheta pe mâna stângă a lui Chao și adormi fericit.

Erau din nou împreună.

………………………………….

Trezirea nu veni brusc. Nu fu o smulgere din somn, ci o alunecare lentă spre lumină, ca ieșirea dintr-o apă adâncă, caldă. Chao Fah simți mai întâi greutatea trupului, apoi căldura, apoi mirosul — un miros care nu aparținea spitalului.

Deschise ochii.

Lumina era filtrată, blândă. Salonul părea suspendat într-un timp care nu mai aparținea nimănui. Și atunci îl văzu.

Ramanan.

Ochii lui albaștri erau deschiși, umezi, fixați asupra lui cu o intensitate care nu avea nimic de-a face cu surpriza. Doar cu adevărul.

Pentru o clipă, niciunul nu se mișcă. Aerul dintre ei era dens. Iubirea însăși își ținea respirația.

Chao Fah ridică încet mâna. Mișcarea era nesigură, dar hotărâtă. Degetele îi atinseră mai întâi aerul, apoi pielea lui Ramanan, talia, căldura lui familiară.

Ramanan nu scoase un cuvânt. Își coborî mâna și o așeză peste cea a lui Chao Fah, acoperind-o complet, ancorându-l în realitate.

Se priveau. Doar se priveau.

Ochii lui Chao Fah coborâră încet pe trupul lui Ramanan, memorând fiecare detaliu, fiecare schimbare, apoi se întoarseră la ochii lui și rămaseră acolo.

Feromonii erau pretutindeni, fără să fie explozivi sau sălbatici. Erau liniștiți, rotunzi, maturi și se împleteau în tăcere, ca două respirații care învață din nou să fie una.

Chao Fah își ridică ușor corpul, sprijinindu-se pe cot. Ramanan se apropie instinctiv, fără grabă, fără teamă și frunțile li se atinseră, respirațiile li se amestecară. Nu era nevoie de cuvinte. Tot ce trebuia spus fusese deja trăit.

Chao Fah își ridică mâna și atinse obrazul lui Ramanan. Degetele îi alunecară peste pielea caldă, oprindu-se o clipă pe buze. Ramanan închise ochii. Așezat în oasele capului, simți cum Chao Fah își apropiase fața de a lui. Chao Fah mirosea atât de bine…mirosea a cafea, a nuci, a iasomie Stephanotis, care îi dădea o notă delicată, dulce. Chao Fah mai mirosea a dor, a iubire și a „acasă” Respirația i se opri, era amețit de acest Chao Fah sau de acest Ama nou. Bărbatul acesta devenise acum un Omega și corpul lui chiar rănit fiind, se trezea din cauza feromonilor feminini. Sărutul căzu ca o petală umedă de rouă, sărutul era lent, așezat, fără disperare, fără grabă, un sărut care purta în el aproape cinci luni de absență, cinci luni de așteptare, cinci luni de iubire ținută în viață prin respirație și speranță. Chao Fah așteptă cu buzele despărțite, lipite de cele ale lui Ramanan, doar pentru o clipă. Ramanan îl trase în brațe pe Chao Fah care era în genunchi pe pat. Îl răsturnă așa cum mamele țin un copil mic în brațe. Ochii lui Chao Fah se deschiseră. Ramanan se afundă complet printre acele alge unduite de ocean. Ochiul de sticlă era de aceeași culoare, aproape că nu-ți dădeai seama că e un ochi mort.

Chao Fah înlănțui gâtul lui Ramanan și se uită direct în ochii acestuia. Ochii îi erau umezi și respirația tremurată.

Ramanan își strânse brațele în jurul lui, cu grijă, cu protecție, ca și cum ar fi ținut ceva fragil și infinit de prețios.

Ramanan se aplecă și despărți cu limba cele două buze perfect conturate. Trecu de rezistența dinților și găsi gura fierbinte cu arome nedefinite dar dulci. Cu acel sărut el dorea să exprime tot dorul și toată iubirea trăite de atâta timp. Limbile se împletiră, frecarea era mai mult decât erotică, dar nu era ceva lacom , era ceva lent . Cei doi se gustau scoțând mici gemete. Feromonii erau agățați de piele și de inimi și înțelegeau că atât Ramanan cât și Chao Fah erau beți  de dorință. Ramanan se extrase cu greu din gura lui Chao Fah, dar când o făcu, continuă să-l țină în brațe și scoase primele cuvinte privindu-l fix în ochi:

— Chao Fah, când voi ieși de aici, primul lucru pe care îl voi face va fi să te marchez, așa că pregătește-te sufletește, pentru că nu vei mai scăpa de mine.

În salonul de spital, iubirea era peste tot.

 

 

 

 

 

 

Care este reacția ta?
+1
8
+1
38
+1
21
+1
7
+1
1
+1
0
+1
0
Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2025 Limba nativă: Roumanian

Sinopsis

Într-o lume unde oamenii nu sunt doar bărbați și femei, ci și Alpha, Beta și Omega, legile nescrise ale destinului și ale societății dictează cine are voie să iubească și cine trebuie să renunțe.

Ramanan Siri, inspector șef la Departamentul Anticriminalitate și Ordine publică, un Alpha puternic și mândru, își pierde soția Omega într-un accident tragic. În ziua fatidică, medicul de gardă, doctorul chirurg Chao Fah Preecha, alege să-l opereze pe Ramanan primul, lăsând-o pe soția lui fără șanse de supraviețuire. Din acel moment, ura și resentimentele devin singura punte dintre cei doi bărbați.

Dar soarta are planuri mai mari. În împrejurări dramatice, cei doi se reîntâlnesc și descoperă că în spatele ranchiunii mocnește ceva mai puternic: o atracție interzisă, o pasiune care sfidează legile societății Omegaverse. Între durere și dorință, între resentimente și iertare, Ramanan și Chao Fah trebuie să înfrunte nu doar lumea întreagă, ci și propriile inimi.

Un roman intens despre ură care se transformă în iubire, despre lanțuri sociale rupte și despre curajul de a-ți urma inima, chiar și atunci când întreaga lume îți stă împotrivă.

Povestea lor este un drum al vindecării, al pasiunii și al curajului de a sfida un univers ce refuză să accepte o relație homosexuală.

Va putea dragostea lor să dărâme zidurile unei lumi în care doar anumite legături sunt permise? Sau vor rămâne captivi în prejudecăți, condamnați să se iubească doar în umbră?

Un roman despre două inimi Alpha ce refuză să se supună, într-un Omegaverse al iubirilor nepermise.

Cuvânt către cititoarele de la Nuvele la cafea

Nu știu câte capitole va conține și cum vor fi postate acestea. Deci, înarmați-vă cu răbdare. Romanul va fi postat ca de obicei și pe Wattpad, pentru că îmi plac comentariile voastre la alineat.

Mulțumesc lui Darci Sameul care a creat imaginea personajelor și Silviei Si Lwa care m-a ghidat pentru realizarea coperții.

Cântecul de referință:

https://youtu.be/yIP7eW4w8W0?si=goofnW5Do3goV9RM

                       

Împărtășește-ți părerea

  1. Mihaela Andrei says:

    E liniște la mine în suflet și este atât de bine , calm , cald și frumos deocamdată. Va fi pe deplin când va veni finalul, undeva intr-un colț este așa un fir de vânt neliniștit, sper sa nu vină furtuna ptr că mă obosește și nu mai pot , sunt obosită dar liniștită…și respir, acum pot sa spun ca respir , nu complet dar respir .Lasă-mă să mă satur de aer …TE rog …

    1. AnaLuBlou says:

      Pentru ei totul va fi fericire

  2. Nina Ionescu says:

    și liniștea s-a așternut și peste noi ,cele care această poveste ne-a trecut prin toate stările posibile și imposibile ,o iubire unică ,o iubire a sufletelor pereche pusă pe hârtie în stilul tău unic Ana ….felicitări Ana ,multe emoții m-au incercat !❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Pentru ei, drumul spre fericire e deschis ❤️❤️❤️

  3. Daniela says:

    Superb acest capitol plin de iubire fără a fi nevoie de cuvinte.
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Da, nu au nevoie de cuvine, s-au regasit

  4. Carp Manuela says:

    N-ai cum mă…n-am citit în viața mea un scriitor ale cărui cărți să mă rupă în două, la fiecare capitol în parte, atâta poezie, atâta pasiune, Ana, ești remarcabilă, nu am cuvinte…după atâtea nenorociri prin care au trecut, însfârșit, s-au regăsit pentru totdeauna…cu toatele ne dorim să aibă parte de o iubire nemaipomenită.
    Mulțumesc Ana!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Daaa, dacă v-am făcut sa simțiți aceasta iubire, sunt fericită ❤️❤️

  5. Miclescu Mihaela says:

    Am topait prin casa sunt fericita sunt bucuroasa . Este bine nu sunt neintelegeri din care se pot isca despartiri si alte probleme de genul acesta. Superb capitol plin de iubire , gand bun si stare de bine. In sfarsit pot respira usurata. Foarte frumoasa carte, foarte bine scrisa un stil unic al tau Ana . Multumesc . Citind cartea m-am transpus tot timpul aproape de ei , cu ei ,impreuna cu ei ii ador sunt superbi. Pupici.

    1. AnaLuBlou says:

      Gândisem aceasta trezire a lui Ramanan în mai multe posibilități, dar în final am ales una tactilă, fără cuvinte. Ramanan descoperă cine este Ama și nu arenevoie s-o strige, să interogheze

  6. LIVISHOR says:

    Sunt mulțumită că l-a recunoscut pe Chao. Pentru a se răscumpăra, așteptam mai multă căință din partea lui Ramanan, care. 1. n-a fost în stare să-l recunoască de la început; 2. l-a înșelat cu Ama de care s-a îndrăgostit profund(?);3. Rrim gând după trezire este să-l marcheze pe Chao, să arate că el e Jupânul Barosanul și Stăpânul. Nu tu recunoștință, cerere de iertare, explicații. Marca-asta e important, nu prin ce a trecut Chao. Îmi pare rău, puteți să mă înjurați, sper să nu te superi, Ana, dar ăsta a fost punctul meu de vedere despre acest subiect, de la început, din noaptea în care i-a cerut lui Ama să-i facă un copil. Toată admirația pentru devotamentul, puterea de sacrificiu, de iertare și dragostea imensă a lui Chao. Pentru Ramanan, însă, nu am aceleași sentimente. Iubește, dar…eu am un ghimpe împotriva lui, fiindcă iubirea lui nu e la același nivel cu cea a lui Chao. Sunt, evident, subiectivă, poate nebună, egoistă și rea, incapabilă emoțional, dar asta e. Nu puteam să nu fiu corectă cu mine și să nu-mi spun părerea sinceră, care nu e importantă oricum pentru cursul cărții și a iubirii dintre cei doi eroi. Important e că se iubesc ei și că au trecut peste toate. Eu, așa cum am mai spus, aștept cel mai mult răzbunarea, astfel încât cei mai importanți, copiii, să fie la adăpost. Mulțumesc și iertare, vă rog.

    1. AnaLuBlou says:

      Ei, (zambesc când scriu, e ora 2)Ramanan iubește in felul lui, e un Alpha polițist, dur, un pic colțuros. Dar el de fapt răspunde la dorința exprimata de Chao Fah în capitolul anterior, dorința de a fi marcat și de a-i da un copil. Nu e o chestie de “plin de sine” Ramanan p’ange mult, și el a suferit, nu se gândește nici măcar o clipa să-l învinovățeasca pe Chao ca i a ascuns identitatea. Fiecare cititor are dreptul să gândească, să judece, să iubească sau nu intriga sau personajele unei carti. Eu nu mă supăr. ❤️Eu doar apreciez curajul de a merge mai departe cu lectura, chiar dacă nu-ți place felul în care acționează, reacționează un personaj ❤️

  7. paula gradinaru. says:

    Cand este iubire ,totul e posibil. Feromonii au fost primii care s-au recunoscut,,apoi ei doi .Fericirea este foarte mare si principalul e ca s-au gasit .Urmeaza problemele .Multumesc

    1. AnaLuBlou says:

      Feromonii l-au recunoscut pe Chao Fah chiar de la început , din baie .

  8. Diana says:

    Chiar te rog …marchează l …nici nu ai aveai cum sa I refuzi și sa ți refuzi acest dar făcut vouă …iubirea voastră este scrisă cu litere de sânge și suferință în cartea de aur a vieții…sa sperăm că creatorul …în speță , creatoarea la voi ….zic , creatoarea vieților voastre , vă va dărui în fine binecuvântarea ei în toate …pe a mea deja o aveți de la începuturile voastre …..!!

    Anaaaa….ți am zis în ultimul capitol citit ca te iubesc ???

    1. Diana says:

      aaa…și încă ceva…în dansul iubirii fiecare *execută* perfect pașii …doar asa cum îi simte și în ritmul pe care îl simte …făcând fiecare altfel de mișcări , pe altfel de muzică …dar completându-se și pliindu se perfect pe ritmul simțit, ajung sa danseze divin împreună …simbiotic as putea spune !!!
      fiecare da cât poate și cât are de dăruit în dansul iubirii în doi …!!!

      1. AnaLuBlou says:

        Da, se pare că Chao Fah iubește mai mult, dar nu e adevărat, Ramanan îl iubește la fel de mult, doar că e mai rezervat .

    2. AnaLuBlou says:

      I-am făcut fericiți și pe ei și pe voi ❤️sper că nuvei uita niciodată numele lor

  9. Anne says:

    E atât de liniștit și de bine in salon ,că doar aromele dansau și se clătinau in salonul plin de iubire și de dragoste.In acel salon in care Ama și RAM dansau prin iubire și prin aromele care le sunt destinate să fie împreună. Oare Ana, cum este când două arome predestinate sa fie împreună, să nu rămână împreună. Nici nu avea cum să nu rămână împreună când aromele au același dans ❤️. Mulțumesc încă o dată pt acest capitol plin cu arome placute

    1. AnaLuBlou says:

      Dacă doua suflete pereche se despart, suferă enorm și nu-și regăsesc niciodată liniștea. Dacă doua suflete pereche care sunt marcate se despart, ele mor.

  10. Steluta says:

    Iubirea lor a fost tot timpul acolo, in inima si suflet .Un capitol frumos ,cald, scris cu măiestrie.Multumesc ,Ana ….si da ….nu o sa-i uitam pe dragii noștri Ramanan si Chao!❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Trebuia ca într o zi Ramanan sa descopere adevărată identitate. Am ales să o fac fără dialoguri anoste și poate forțate. Ei nu au nevoie de cuvinte

  11. Mona says:

    Cea mai frumoasa declarație de dragoste: prin priviri și atingeri totul este spus! Prin feromoni, totul curge perfect! Sunt tare fericita pentru ei, nu mai au barierele impuse de legile ABO și sunt acolo unde si-au dorit sa fie mereu, unul în bratele celuilalt! ❤️❤️❤️❤️
    Mulțumesc Ana, un capitol ce pare ușor dar are toată greutatea unor suferințe vechi. ❤️❤️❤️
    PS. Sunt foarte foarte fericita pentru Chao ca operațiile suportate i-au readus și frumusețea perfecta. ❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Doctorii de la Clinica Last Hope au făcut minuni. Doar e fratele patronului ♥️♥️♥️♥️. Cei doi merită o viață frumoasa♥️

  12. Buburuza says:

    Un capitol cap-coada ce abunda de iubire spusa si nespusa..o iubire unica, cum numai intre Ramanan si Chao Fah putea exista. Mi-a placut momentul cand Rama a verificat verigheta, de parca voia sa se asigure ca nu viseaza. Il simtise deja prin feromonii lui, care imprastiasera aroma de cafea Blue Mountain. Si acea nota proaspata de iasomie “de Omega” se pare ca l-a atras. Ana, chiar am ramas fara suflare la cum ai descris totul in acest capitol. Pasiune si poezie…astea sunt cuvinte potrivite pentru a exprima ceea ce am simtit citind. <3 MULTUMESC si o <3 din partea mea!

    1. AnaLuBlou says:

      Gândisem de mult timp momentul adevărului, aveam în minte mai multe scenarii cu dialoguri emoționante. Dar în final am ales ceva mut lăsând cititorul sa decidă ce emoții sa aleagă. Ramanan și Cjao Fah, oricum n-au nevoie de cuvinte.

  13. Ana Goarna says:

    Inceputul capitolului a venit cu o plenitudine de emotii! Ai descris atat de frumos trezirea lui Ramanan, debusolarea lui, neintelegand cine e barbatul care doarme pe el, iar apoi constientizarea…feromonii…Ama Fanlah….si buum…Chao Fah!
    Am plans la multitudinea de sentimente si de ganduri, ale lui Ramanan, cand a realizat cine a fost langa el, tot timpul, de cand a ajuns in Teritorii!
    In rest….,, Tot ce trebuia spus, fusese deja trait”! Multumesc, draga Ana!

    1. AnaLuBlou says:

      Mulțumesc pentru ca trăiești cartea la 300%.parca o mai trăiesc o dată cu tine

  14. Carly Dee says:

    Tulburător de frumos acest capitol!
    Ce frumos ați descris modul în care Ramanan îl recunoaște pe Chao. Emoția , dorul, așteptarea l-au copleșit pur și simplu pe Ramanan. Declarația de iubire pe care Chao i-a făcut-o în timp ce el era aproape inconștient l-au făcut atât de fericit! Iar acum feromonii lor se iubeau fara opreliște.
    Mulțumesc!❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Nimic u este forțat în această relație, nimic nu este obligat. Cei doi se iubesc în orice condiții și sub orice identitate. Pentru ca sunt suflete pereche ♥️♥️♥️

  15. Karin Iaman says:

    Cât mă bucur că Ramanan s-a trezit, iubirea dintre ei chiar este foarte puternică, asta practic i-a salvat viața, faptul că Chao a făcut efortul imens de a nu se mișca de lângă el atâta timp arată încă o dată câte sacrificii este dispus să facă! O să aibă multe de discutat, faptul că este Chao și tot ce s-a întâmplat cu el în acest timp!
    Mă topesc toată atunci când feromonii lor interacționează atât de profund, e o minune că Ramanan și Chao s-au regăsit și pot să fie o familie în continuare! Abia aștept să văd ce zic fetele și toți ceilalți!
    Mă întreb ce a făcut Taro în tot acest timp, nu o să ierte faptul că acei oameni au încercat să-l omoare pe Ama, răzbunarea lui o să fie cruntă!♥️♥️♥️

  16. Jeny says:

    Un capitol poezie, fără prea multe cuvinte, dar cu multă trăire și simțire. Nu au vorbit gurile, dar au vorbit inimile lor care s-au găsit în sfârșit.
    Ana mea magică! Totul este atât de magic, puține cuvinte care au redat o mare de sentimente.
    Frumos, frumos… dar tot cred că Chao iubește mai mult, că a sacrificat mult și multe din viața lui pentru Ramanan.
    Acum îmi doresc întâlnirea lui Chao cu familia, copiii și cu sora lui.
    Îl aștept și mărețul Taro care-și va apăra și răzbuna fratele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset